Proces-verbal de predare-primire a arhivei întocmit anterior înregistrării acţiunii la instanţă a fostului salariat, prin care acesta solicită eliberarea unei adeverinţe privind veniturile lunare brute şi grupa de muncă. Lipsa calităţii procesual-pasive a

Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 181 din data de 29.01.2015

Cuprins:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă sub nr. 6126/118/2014, reclamantul ...a chemat în judecată pe pârâta ..., pentru ca instanța să dispună:

- obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe privind veniturile lunare brute (salariu, sporuri, prime) și grupa de muncă de care a beneficiat în perioada 11.03.1985-01.01.1998, perioadă în care a lucrat în cadrul ... în funcția de lăcătuș mecanic/ajutor mecanic locomotivă;

- obligarea pârâtei la menționarea expresă în adeverință că s-a reținut C.A.S. și P.S. pentru sporurile salariale și grupa de muncă de care a beneficiat.

În fapt, reclamantul susține că întreprinderea ... a dat faliment în anul 1999 și că sunt anexate acțiunii înscrisurile doveditoare în vederea admiterii acțiunii.

Reclamantul a solicitat ca judecata să se facă și în lipsa sa.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Au fost anexate cererii, în copie, următoarele înscrisuri: cartea de identitate a reclamantului, adresă emisă ...., sentința civilă nr. 119 AS/05.03.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă-asigurări sociale în dosarul nr. 4156/118/2006, sentința civilă nr. 1895/COM/27.03.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială în dosarul nr. 418/118/2007, carnet de muncă.

Pârâta ... nu a depus la dosar întâmpinare, dar a anexat note scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În prealabil, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesual-pasive, cu motivarea că, în urma autorizării de către Arhivele Naționale ale României a operatorului arhivistic al documentelor create de ...., fostul ... și a încheierii procesului-verbal de predare-primire nr. 8582/27.06.2014 a documentelor existente către ...., pârâta nu mai deține arhiva fostului ... începând cu data de 27.06.2014.

Au fost anexate înscrisuri în susținerea excepției, iar instanța a dispus comunicarea acestora către reclamant, pentru a se respecta dreptul la apărare al părții.

Acțiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Analizând excepția lipsei calității procesual-pasive a pârâtei, instanța reține:

Astfel cum rezultă din carnetul de muncă anexat la dosar în copie, reclamantul a fost angajat la ... în funcția de lăcătuș mecanic/ajutor mecanic locomotivă.

În vederea eliberării unei adeverințe privind veniturile lunare brute (salariu, sporuri, prime) și grupa de muncă de care a beneficiat în perioada 1.03.1985-01.01.1998,, reclamantul s-a adresat societății ....

Prin adresa nr. 17921/14.07.2014 societatea .... a adus la cunoștința petentului că .... a dat faliment, iar documentele de personal au fost preluate de .... Societatea .... a cumpărat în urma unei licitații publice clădirile societății falimentate ..., fără a fi însă continuatoarea în drepturi și obligații a acesteia.

Prin sentința civilă nr. 1895/COM/27.03.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială în dosarul nr. 418/118/2007, a fost obligată ... să preia din fondul arhivistic al fostei .... deținut de reclamanta .... documentele cu valoare practică în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagii de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor.

Instanța a reținut prin sentință că .... (creatorul de documente) a fost supusă procedurii falimentului, fiind dizolvată judiciar, lichidată și ulterior radiată din Registrul Comerțului la data de 26.02.2003.

Prin efectul Legii nr. 16/1996, documentele cu valoarea istorică au fost preluate de Arhivele Naționale sau de Direcțiile Județene ale Arhivelor Naționale, iar cele cu valoarea practică, în baza cărora se eliberează copii certificate și extrase privind drepturile individuale au fost depuse la M.M.P.S. sau la direcțiile județene ale acestuia.

Cu toate acestea, la o data anterioară înregistrării acțiunii la instanță, între ... și .... a intervenit un proces-verbal de predare-primire a documentelor create de ...., fiind vorba tocmai despre fondul arhivistic al fostei .... (fila nr. 30)

Potrivit art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul Muncii, angajatorul are obligația sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului.

Iar conform art. 34 al. 5 din Codul Muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.

Dată fiind situația dizolvării angajatorului reclamantului, obligația mai sus menționată revine deținătorului arhivei, însă pârâta nu mai deținea această calitate la data înregistrării acțiunii (19.08.2014).

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitatea procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde obligat în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală pasivă).

Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a persoanei cu care înțelege să se judece.

După ce a fost sesizată, instanța trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, fie înainte de începerea dezbaterilor, dacă acest lucru este posibil, fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului.

În același sens, art. 36 din N.C.P.C. prevede: "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Or, calitatea pârâtei de deținător al arhivei în cauză încetase deja la momentul introducerii acțiunii pe rolul instanței, iar reclamantul nu și-a manifestat voința de a chema în judecată societatea comercială care a preluat documentele cu valoare arhivistică pe bază de contract.

În acest sens, pârâta a depus la dosar și contractul de predare-primire încheiat cu .... în data de 27.06.2014, astfel că reclamantul nu mai justifică niciun folos practic pentru a obține un titlu executoriu împotriva ….

Excepția lipsei calității procesuale este o excepție de fond, absolută și dirimantă, ce poate fi invocată de partea interesată, procuror și instanță din oficiu în orice fază procesuală.

Față de materialul probator administrat de pârâtă în susținerea excepției, instanța urmează să admită excepția lipsei calității procesual-pasive a pârâtei ... și va respinge acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual-pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesual-pasive a pârâtei ....

Respinge acțiunea formulată de reclamantul ...domiciliat …, în contradictoriu cu pârâta ... cu sediul in …, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual-pasivă.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Constanța.

Pronunțată in ședință publică, azi 29 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI

GREFIER,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Proces-verbal de predare-primire a arhivei întocmit anterior înregistrării acţiunii la instanţă a fostului salariat, prin care acesta solicită eliberarea unei adeverinţe privind veniturile lunare brute şi grupa de muncă. Lipsa calităţii procesual-pasive a