Răspunderea civilă a funcţionarului public angajată în temeiul art. 84 alin. 1 lit. b din Legea nr.188/1999 „ ... pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”.Calcularea termenului de 30 de zile pentru emiterea dispoziţiei
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 11894 din data de 13.11.2013
Răspunderea civilă a funcționarului public angajată în temeiul art. 84 alin. 1 lit. b din Legea nr.188/1999 " ... pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit";.Calcularea termenului de 30 de zile pentru emiterea dispoziției de imputare .
Răspunderea civilă a funcționarului public poate fi angajată în temeiul art. 84 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999 " ... pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit";.
Temeiul juridic al răspunderii prevăzută de norma susmenționată este îmbogățirea fără just temei, astfel că antrenarea răspunderii reclamantei poate fi angajată indiferent de vreo culpă a acestuia în primirea sumelor de bani pentru care se angajează răspunderea.
Antrenarea răspunderii civile a funcționarului public poate avea loc însă, numai în formele și termenele prevăzute de art. 85 din Legea nr. 188/1999 conform căruia "Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plata ...";, iar "dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei";.
Termenul de 30 de zile pentru emiterea dispoziției de imputare este, contrar celor susținute de pârâți, un termen imperativ, ce începe să curgă de la data constatării pagubei, înlăuntrul căruia conducătorul instituției publice este obligat a emite decizia de imputare, sub sancțiunea decăderii. Constatarea pagubei și emiterea deciziei de imputare trebuie să fie făcute în termenul de 3 ani de prescripție, însă intervalul dintre cele două momente trebuie să fie de maxim 30 de zile, spre legalitatea procedurii de angajare a răspunderii civile a funcționarului public.
Secția de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr.11894/13 noiembrie 2013
Prin Sentința nr. 4048/CAF/2013 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. 2786/107/2013 s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.C.B., domiciliat în A.I., str… nr…, bl…, ap…, jud. A., în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI A.I. și MUNICIPIUL A.I. PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în A.I., str… nr..., jud. A. și în consecință s-a dispus anularea dispoziției nr. 272/19.03.2013 emisă de pârâtul de ordin 1, s-a respins petitul privind suspendarea executării dispoziției mai sus identificate și s-a dispus obligarea pârâților la plata în favoarea reclamantului a sumei de 124 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței administrative 4048/CAF/2013 pronunțată de Tribunalul Alba - secția a II-a civilă și de contencios administrativ au formulat recurs pârâții Municipiul A.I. și Primarul municipiului A.I. solicitând modificarea acestei hotărâri în sensul respingerii acțiunii reclamantului P.C.B.
În motivarea recursului pârâții au formulat următoarele critici:
- Punerea în executare a actelor administrative emise de Curtea de Conturi, în timp ce acțiunea de anulare a acestora formulată de Municipiului A.I. prin Primar era pendinte pe rolul instanțelor judecătorești, era prematură, aceasta cu atât mai mult cu cât funcționarii publici și personalul contractual nu aveau legitimare procesuală de a contesta aceste acte administrative. Primarul municipiului A.I. a fost ținut să respecte și să aducă la îndeplinire decizia Camerei de conturi, sens în care a emis dispoziția atacată în cauză, fără ca emiterea acesteia peste termenul recomandat, să poată reprezenta o împrejurare a profita reclamantului. Din acest punct de vedere se apreciază că apărarea reclamantului și motivarea instanței de fond privind tardivitatea dispoziției atacate este lipsită de temei legal.
- În ceea ce privește invocarea de către reclamanți a incidenței prevederilor art. 2 din Legea nr. 84/2012 prin care se aprobă exonerarea de la plată, se arată că, luând în considerare că acest act normativ a fost emis ulterior actelor administrative emise de Curtea de Conturi, s-a lăsat la aprecierea instanței de fond temeinicia și legalitatea relevanței juridice a acestui act normativ în prezenta cauză.
În drept se invocă dispozițiile art. 14 din Legea nr. 285/2010, art. 14 alin. 3 din legea nr. 273/2006, procesul verbal de constatare nr. 35154/2012, decizia nr. 20/2012 a Camerei de Conturi a județului Alba, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 84/2012, art. 483, 485, 486, 488 alin. 1 pct. 8 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare reclamantul P.C.B. a invocat în principal excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
În ce privește nulitatea recursului se susține că motivele invocate de pârâți prin recursul formulat nu se subsumează motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, nefiind invocată încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel că recursul acestora este nemotivat și determină incidența sancțiunii prevăzute de art. 489 alin. 2 Cod procedură civilă.
În subsidiar se susține că aprecierile instanței de fond sunt temeinice, termenul de 30 de zile reglementat de art. 85 alin. 1 este un termen imperativ, obligatoriu și nu de recomandare, sancțiunea nerespectării sale fiind tardivitatea dispoziției de imputare. Formularea unei acțiuni de anulare a actelor administrative emise de Curtea de Conturi nu suspendă executarea acestora, astfel că pârâții spre respectarea acestui termen trebuiau să procedeze la executarea sumelor acordate nelegal de la momentul emiterii acestora.
Se mai susține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr.84/2012, întrucât stimulentele au fost acordate reclamantului prin hotărâri de consiliul local, însă prin soluția dată era de prisos și o astfel de analiză.
Și criticile pârâților legate de acordarea cheltuielilor de judecată sunt apreciate ca neîntemeiate, fiind justificate de culpa procesuală a acestora prin admiterea acțiunii reclamantului.
Prin răspunsul la întâmpinare al pârâților s-au reluat criticile din cererea de recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
1. Referitor la nulitatea recursului.
Contrar celor susținute de reclamant, motivele invocate de reclamant se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, conform căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material";. Pârâții invocă împrejurarea că instanța de fond a interpretat greșit art.85 alin. 1 din Legea nr.188/1999, prin aceea că a considerat eronat că termenul de 30 de zile prevăzut de această normă ar fi imperativ, și nu de recomandare cum este în opinia lor. Ca atare, excepția nulității recursului este neîntemeiată și va fi respinsă în consecință.
2. Referitor la fondul cauzei.
Răspunderea civilă a funcționarului public poate fi angajată în temeiul art. 84 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999 " ... pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit";.
Temeiul juridic al răspunderii prevăzută de norma susmenționată este îmbogățirea fără just temei, astfel că antrenarea răspunderii reclamantei poate fi angajată indiferent de vreo culpă a acestuia în primirea sumelor de bani pentru care se angajează răspunderea.
Antrenarea răspunderii civile a funcționarului public poate avea loc însă, numai în formele și termenele prevăzute de art. 85 din Legea nr.188/1999 conform căruia "Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plata ...";, iar "dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei";.
Termenul de 30 de zile pentru emiterea dispoziției de imputare este, contrar celor susținute de pârâți, un termen imperativ, ce începe să curgă de la data constatării pagubei, înlăuntrul căruia conducătorul instituției publice este obligat a emite decizia de imputare, sub sancțiunea decăderii. Constatarea pagubei și emiterea deciziei de imputare trebuie să fie făcute în termenul de 3 ani de prescripție, însă intervalul dintre cele două momente trebuie să fie de maxim 30 de zile, spre legalitatea procedurii de angajare a răspunderii civile a funcționarului public.
În cauză, constatarea pagubei a fost făcută prin decizia nr. 20/2012 emisă de Camera de Conturi a județului A. care a fixat ca termen de recuperare a acesteia la 31.12.2012, dispozițiile sale fiind menținute prin încheierea nr. VI/145/10.08.2012 emisă de Curtea de Conturi a României. A considera altfel, echivalează cu negarea caracterului executoriu al unor acte administrative emise pentru aplicarea în concret a legilor. Este irelevantă împrejurarea că pârâții au contestat în justiție aceste acte administrative câtă vreme nu au cerut și obținut suspendarea judecătorească a executării acestora.
Ca atare, termenul de 30 de zile începe să curgă de la data de 31.12.2012.
Emiterea dispoziției reclamantului s-a făcut cu încălcarea termenului de 30 de zile mai sus menționat, conducătorul instituției publice pârâte fiind decăzut din dreptul de a emite decizie de imputare reclamantei, astfel că decizia emisă în afara acestui termen este nelegală și se impunea a fi anulată, așa cum în mod temeinic a dispus instanța de fond.
Este irelevant în cauză pentru calificarea acestui termen sau pentru aprecierea conduitei pârâților, împrejurarea că reclamantul și ceilalți salariați cărora li s-au acordat drepturi salariale necuvenit, aveau sau nu legitimare procesuală pentru a contesta în justiție actele Curții de Conturi.
Față de aceste constatări și față de soluția instanței de fond este lipsit de interes a se analiza incidența O.G. nr.84/2012 reclamantului, cu atât mai mult cu cât dispozițiile legale invocate vizează faza de executare a actelor și nu influențează legala emitere a acestora.
În concluzie hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, astfel că, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, a fost respins ca nefondat recursul pârâților iar în baza art.453 Cod procedură civilă, recurenții au fost obligați să plătească intimatului B.I.A. suma de 124 de lei cheltuieli de judecată în recurs.
| ← Drept civil. Valabilitatea contractelor de... | Delegare. Drepturi recunoscute magistraţilor prin legea specială. → |
|---|
