Delegare. Drepturi recunoscute magistraţilor prin legea specială.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 1840 din data de 07.11.2013
Delegare. Drepturi recunoscute magistraților prin legea specială.
OUG. nr.27/2006-art.13 alin.1;
HG. nr.1860/2006: art.18.
Textul de lege menționat este clar, univoc și nu face distincția pe care o regăsim la art.18 din HG. nr. 1860/2006-privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării sau detașării(…)
Este adevărat că legea specială face trimitere la HG. nr. 1860/2006, însă nu în sensul reținut de instanța de fond, respectiv a diminuării drepturilor ce au fost prevăzute în favoarea magistraților, ci în sensul completării acesteia cu dispozițiile normei generale.
Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale - Decizia civilă nr. 1840/07 noiembrie 2013.
Prin acțiunea civilă înregistrată în dosar civil nr. 10073/107/2012 pe rolul Tribunalului Alba, reclamantul M.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta M.A. să se dispună:
-obligarea pârâtei la restituirea sumei de 32.061 lei reprezentând indemnizația zilnică de delegare încasată necuvenit în cursul anului 2011.
Reclamantul arată că în urma misiunii de audit nr. 62/20.06.2012 efectuată la P. de pe lângă C.A. Alba Iulia în perioada 23.04.2012 - 11.05.2012 s-a constat existența unor deficiențe în ceea ce privește decontarea în cursul anului 2011 a cheltuielilor zilnice de transport dintre localitatea de domiciliu și localitatea unde este delegat și indemnizația zilnică de delegare (diurnă) pentru prim procurorul delegat la Parchetul de pe Judecătoria Aiud, funcție care a fost ocupată de M.A. în perioada supusă auditării.
Prin raportul de audit s-a recomandat conducerii P. luarea măsurilor în vederea calculării și recuperării sumelor achitate în cursul anului 2011 cu nerespectarea dispozițiilor art. 18 din Hotărârea 1860/2006.
Conformându-se recomandărilor din raportul de audit, P. a întocmit Planul de acțiuneași calendarul implementărilor recomandărilor cu nr. 854/1/4/16.08.2012, document în care a fost cuprins și planul de acțiune privind calcularea și recuperarea sumelor achitate în cursul anului 2011 cu nerespectarea dispozițiilor articolului susmenționat. Procedând la calcularea respectivelor sume a rezultat un prejudiciu în valoare de (…) lei.
Prejudiciul respectiv constă în sumele reprezentând indemnizația zilnică de delegare, care au fost achitate în cursul anului 2011 cu nerespectarea prevederilor art. 18 din Hotărârea nr. 1860/2006 - privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării sau detașării. Astfel, pe perioada delegării au fost achitate atât cheltuielile de transport cât și indemnizația zilnică de delegare.
Articolul 18 din Hotărârea nr. 1860/2006 prevede că "În cazul în care condițiile de transport permit ca persoana aflată în delegare sau detașare să se înapoieze zilnic în localitatea de domiciliu, după terminarea programului de lucru, din localitatea unde este trimisă în delegare sau detașare, ordonatorul de credite poate aproba decontarea cheltuielilor zilnice de transport sau costul unui abonament de transport, dacă cheltuielile astfel efectuate sunt mai mici decât cele pentru plata indemnizației zilnice de delegare sau de detașare și a cazării și dacă prin aceasta nu se afectează bunul mers al activității la locul delegării sau detașării. în această situație nu se acordă indemnizația zilnică de delegare sau de detașare ";.
Întrucât, au fost decontate atât cheltuielile de transport cât și indemnizația zilnică de decontare, apreciază reclamantul că au fost încălcate dispozițiile articolului susmenționat, motiv pentru care se impune recuperarea sumelor reprezentând indemnizația zilnică de delegare.
În drept invocă dispozițiile Legii nr.53/2003 republicată.
Prin întâmpinarea formulată de pârâta solicită respingerea acțiunii, invocând articolul 38 din Codul muncii potrivit căruia "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscut de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate ";
Din interpretarea acestui text de lege se desprinde ideea conform căreia un drept odată câștigat de către un salariat, acesta nu-l mai poate pierde.
In cazul dat dreptul de a beneficia de plata indemnizației zilnice de delegare a fost recunoscut prin OUG nr. 27/2006- privind salarizarea judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. La art. 13 din acest act normativ fiind reglementate drepturile de care beneficiază magistrații pe perioada delegării sau detașării.
Având în vedere faptul că OUG nr. 27/2006 reglementează strict drepturile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției, apreciază pârâta că prin aplicarea dispozițiilor HG nr. 1860/2006 nu puteau fi diminuate drepturile de delegare recunoscute magistraților prin legea specială a acestora.
Aliniatul 3 al art. 13 din OUG nr. 27/2006 stabilește că "prevederile alin. 1 se completează după caz cu reglementările aplicabile personalului din instituțiile publice ";.
Analizând textul alineatului 3 al art. 13 din OUG nr. 27/2006 se desprinde ideea că legiuitorul când a folosit noțiunea "după caz"; a avut în vedere evitarea situațiilor în care prin aplicarea reglementărilor aplicabile personalului din instituțiile publice s-ar putea ajunge la diminuarea drepturilor de delegare recunoscute magistraților prin legea specială.
Art.11 din Codul Muncii stabilește "clauzele Contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contractele colective de muncă ".
Astfel, pornind de la aliniatul 3 al art. 13 din OUG nr. 27/2006 coroborat cu art. 11 și art. 38 din codul muncii se poate trage concluzia că prin aplicarea reglementărilor aplicabile personalului din instituțiile publice nu puteau fi diminuate drepturile de delegare a!e magistraților recunoscut prin actul normativ-, cu caracter special care reglementează drepturile magistraților și a celorlalte categorii de personal din sistemul justiției.
Întrucât indemnizația zilnică de delegare reprezintă cheltuielile de hrană și întreținere și având în vedere faptul că deși se înapoia zilnic acasă, intervalul de timp pe care îl parcurgea până la destinație depășea cu mult cele 12 ore, apreciază pârâta că era îndreptățită la primirea diurnei.
Apreciază că art. 18 din HG nr. 1860/2006 se impunea a fi aplicat numai în cazul în care condițiile de transport permit salariatului să se înapoieze ia domiciliu în intervalul celor 12 ore prevăzute de al. 5 din acest act normativ.
Cum, distanța de la localitatea de domiciliu și localitatea în care era delegată nu permitea efectuarea deplasării în intervalul celor 12 ore prevăzute de art. 1 1 din anexa 1 la HG nr. 1860/2006, consideră că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate.
In aceeași ordine de idei mai precizează că în desfășurarea acțiunii de audit pentru perioada 01.01.2011-31.12.2011 s-a avut în vedere și nota nr. 10384/19116/2011 a Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.-Secția de resurse umane și documentare, transmisă Parchetului de pe lângă C.A. Alba Iulia în luna februarie 2012.
Or, a invoca în sprijinul susținerii concluziilor acțiunii de audit a unui ordin rezolutiv transmis de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație ulterior perioadei verificate"contravine principiilor elementare de drept (cu privire la activitatea unei legi, neretroactivitatea legii, etc.).
Întrucât la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, nu a fost singurul procuror delegat care a beneficiat în același timp și de decontarea transportului alături de indemnizația de delegare a solicitat acestei unități relații cu privire ia temeiul legal al plăților efectuate.
Astfel prin adresa nr. (…)/6.09.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba se face referire, alături de prevederile OUG 27/2006, și la dispozițiile O.G. nr. 119/31.08.1999 act normative care impune obligația în sarcina ordonatorului de credite de a realiza o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice (art. 5).
Or, raportat la drepturile ce nu se cuvenea în baza art. 13 alin. 1 lit. b și c din O.U.G. nr. 27/2006 și cele acordate efectiv (art. 13 alin. 1 lit. a și art. 23 rezultă că s-a realizat o economie de fonduri bugetare de 23.833 lei..
Pârâta a atașat în acest sens tabelul privind situația de calcul și analiză a drepturilor acordate - cuvenite.
Așa cum a menționat pârâta și în nota personală din data de 21.05.2012 înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia sub nr. (….)/2012 cheltuielile de transport solicitate au vizat o situație conjuncturală deficitară pentru toate unitățile de parchet (diminuarea veniturilor și a costurilor bugetare); mai exact, acceptarea delegării la Parchetul Aiud s-a realizat în anumite condiții legale, printre care și asigurarea transportului cu mașina unității; date fiind noile împrejurări, respectiv reducerea combustibilului alocat (la 125 1 potrivit ordinului 163/08.07.2010 al Procurorului General) și posibilitatea reducerii cheltuielilor de transport prin efectuarea acestuia cu autoturismul personal, pârâta a acceptat continuarea delegării în condițiile decontării transportului efectuat cu autoturismul personal (chiar dacă aceasta decontare nu asigura integral cheltuielile efectuate), alături de diurna solicitată. Precizează că deplasarea la serviciu cu mașina unității implica un consum lunar de 230 1 combustibil/lună (36 Km x 7,27% x 4 =10,48 x 22 zile = 230,56), la care se mai adăuga și consumul de combustibil în interiorul localității (unitate de parchet - instanță și/sau sedii de poliție, corespondență, serviciile pe unitate, etc.), fapt ce implica un consum de combustibil lunar de peste 250 l.
Mai mult, potrivit planului de audit public intern pentru anul 2011 elaborat de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J - Serviciul audit intern nr. (…)/29.11.2010 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba s-a efectuat un control de către audit pentru perioada 01.012010-31.12.2010 ocazie cu care nu s-au constatat deficiente și nereguli, referitoarea de decontarea cheltuielilor de transport concomitent cu indemnizația de delegare pentru anul 2010.
Din punct de vedere juridic în raportul de audit se face referire la HG nr. 1860/2006, normă cu putere juridică inferioară O.U.G. nr. 27/2006 care nu poate fi modificată cu ordonanța, în sensul de a tăia un drept recunoscut de lege: dreptul la diurnă.
Reiterează cele exprimate expres în nota nr. (…)/2012, și anume faptul că de conținutul și existența HG nr. 1860/2006 pârâta nu a avut cunoștință, și consideră că dacă se afla în situația unei opțiuni (între diurnă și cheltuieli de transport), ar fi trebuit să i se aducă la cunoștință acest lucru (este absurd a se prezuma că solicitând transportul ar fi renunțat la diurnă, mai ales din rațiuni pur financiare);
Acordarea diurnei si a cheltuielilor de transport pe perioada 01.01.2011- 15.12.2011 de către Parchetul de pe lângă C.A. Alba Iulia a avut o argumentație juridică si economică, bazată pe acte normative care impuneau o anumită conduită din partea ordonatorului de credite, în contextul crizei economice. în același sens sunt și notele procurorului general al Parchetului de pe lângă C.A. Alba Iulia și managerului economic din cadrul aceleiași instituții (pct.2).
Mai precizează că temeiul de drept al acordării cheltuielilor de transport a fost art. 23 din OUG 27/2006; or, din analiza riguroasă a dispozițiilor acestui articol se constată că al. 3 prevede în mod expres situația incompatibilității acordării unor drepturi în baza art. 13 lit. b (cheltuieli de cazare) și art. 23 (locuință de serviciu/chirie), situație care nu se mai regăsește la al. 4 care face referire la dreptul privind decontarea cheltuielilor de transport;
În drept apărarea este întemeiată pe prevederile art.13,23 din OUG nr. 27/2006 și HG 1860/2006.
Prin Sentința civilă nr.1139/2013, Tribunalul, a admis acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în cursul anului 2011 pârâta și-a desfășurat activitatea în calitate de prim procuror delegat la Parchetul de pe lângă judecătoria Aiud, perioadă pentru care a solicitat și i s-a aprobat, respectiv plătit cheltuielile zilnice de transport dintre localitatea de domiciliu Alba Iulia și unitatea unde a fost delegată, cât și indemnizația zilnică de delegare (diurnă).
În urma controlului de audit nr.(..:)/20.06.2012 efectuat la Parchetul de pe lângă C.A. în perioada 23.04-11-05.2012 și necontestat de către reclamantă s-a recomandat acesteia luarea măsurilor privitoare la recuperarea sumelor achitata în anul 2011 cu nerespectarea dispozițiilor art.18 din HG 1086/2006.
Din actele dosarului rezultă că pârâta a încasat în cursul anului 2011 suma de (….) lei pentru transport și respectiv (….) lei reprezentând indemnizația zilnică de delegare.
Distanța de la Alba Iulia - Aiud este de 32 Km.
Conform dispozițiilor art. 18 din anexa la HG nr. 1.860/2006 cu modificări în vigoare pe parcursul anului 2011 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului " În cazul în care condițiile de transport permit ca persoana aflată în delegare sau detașare să se înapoieze zilnic în localitatea de domiciliu, după terminarea programului de lucru, din localitatea unde este trimisă în delegare sau detașare, ordonatorul de credite poate aproba decontarea cheltuielilor zilnice de transport sau costul unui abonament de transport, dacă cheltuielile astfel efectuate sunt mai mici decât cele pentru plata indemnizației zilnice de delegare sau de detașare și a cazării și dacă prin aceasta nu se afectează bunul mers al activității la locul delegării sau detașării. În această situație nu se acordă indemnizația zilnică de delegare sau de detașare.";
De asemenea, art. 26 prevede că "(1) Persoana trimisă în delegare într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă și în care nu se poate înapoia la sfârșitul zilei de lucru are dreptul la decontarea cheltuielilor de cazare efectuate, pe baza documentelor justificative, în cazul cazării în structurile de primire turistice, pentru o cameră cu pat individual sau, în cazul în care unitatea nu dispune de o astfel de cameră, pentru o cameră cu două paturi, a căror clasificare este de maximum 3 stele sau flori";.
După cum se poate observa pârâta nu se afla în situația de a putea primi și indemnizația zilnică de delegare.
Dispozițiile art. 5 din HG 1086/2006 invocate de către pârâtă nu sunt aplicabile în raport cu cele ale art. 11 din același act normativ deoarece delegarea nu a fost doar pentru o singură zi.
Conform dispozițiilor art. 13 alin. 1 din OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției " 1) Judecatorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistratii-asistenti, care sunt detasati sau delegati in alta localitate decat cea de domiciliu, beneficiaza, pe toata durata delegarii sau detasarii, de urmatoarele drepturi:
a) diurna in cuantum de 2% din indemnizatia de incadrare bruta lunara, dar nu mai putin decat cuantumul prevazut pentru personalul din unitatile bugetare;
b) decontarea cheltuielilor de cazare la structuri turistice de categoria pana la 3 stele inclusiv. In situatia in care nu beneficiaza de cazare in aceste conditii, au dreptul la o suma egala cu 0,5% din indemnizatia de incadrare bruta lunara pentru fiecare noapte, pe toata durata delegarii sau detasarii in alta localitate;
c) decontarea, in limita a 4 calatorii dus-intors, pe luna, a transportului aerian, naval, auto sau pe calea ferata clasa I, inclusiv vagon de dormit clasa I, ori, dupa caz, a 7,5 litri carburant la suta de kilometri, in situatia in care deplasarea se face cu autoturismul. Decontarea transportului nu se acorda in cazul in care deplasarea se face cu autoturismul ce apartine institutiei"; trebuie interpretate coroborat cu cele ale alineatului 3 din același articol care prevede că "Prevederile alin. (1) se completeaza, dupa caz, cu reglementarile aplicabile personalului din institutiile publice"; iar sintagma "după caz"; nu trebuie interpretată în sensul că în aplicarea acestui alineat trebuie evitate situațiile de diminuare a drepturilor de delegare recunoscute magistraților prin legea specială deoarece legea specială face trimitere la HG 1860/2006 și nu invers.
În realitate, chiar dacă cererile formulate de către reclamantă au fost aprobate de către șefii ierarhici, inclusiv cu viza compartimentului financiar preventiv, sumele de bani s-au acordat cu încălcarea dispozițiilor legale și trebuie recuperate deoarece reprezintă o plată nedatorată.
Atâta timp cât de la primirea fiecărei sume de bani și până la data introducerii acțiunii nu au trecut 3 ani, acestea trebuie recuperate de la persoana care le-a încasat necuvenit (îmbogățire fără justă cauză chiar dacă pârâta invocă necunoașterea dispozițiilor din HG 1860/2006, f.18).
Obligația de restituire a sumei de (…) lei reprezentând indemnizația zilnică de delegare încasată necuvenit în cursul anului 2011 intervine în sarcina pârâtei fără a se reține vinovăția sa și are legătură cu serviciul pentru că cererea sa a determinat acordarea acesteia, deoarece în realitate culpa aparține altor persoane, respectiv a prepușilor care reprezintă angajatorul și de aceea reprezintă o plată nedatorată cu particularitatea că acesta se restituie în condițiile art.257-259 C. muncii, prin derogare de la dispozițiile art.2324 NCC (fost 1718 C.civ.).
Răspunderea subsidiară a prepusului angajatorului intervine însă numai în măsura în care acesta în calitate de manager nu a luat măsurile necesare recuperării sumei în termenul de prescripție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta M.E. solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În expunerea de motive recurenta arată în esență că, dreptul de a beneficia de plata indemnizației zilnice de delegare a fost recunoscut prin O.U.G. nr. 27/2006 - privind salarizarea judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. La art. 13 din acest act normativ fiind reglementate drepturile de care beneficiază magistrații pe perioada delegării sau detașării.
Având în vedere faptul că O.U.G. nr.27/2006 reglementează strict drepturile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției, apreciază că prin aplicarea dispozițiilor HG nr. 186/2006 nu puteau fi diminuate drepturile de delegare recunoscute magistraților prin legea specială a acestora.
Mai arată recurenta că în desfășurarea acțiunii de audit pentru perioada 01.01.2011-31.12.2011 s-a avut în vedere nota nr. (…)/2011 a Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.- Secția de resurse umane și documentare, transmisă Parchetului de pe lângă C.A. Alba Iulia în luna februarie 2012, fiind înregistrată la unitate în data de 20.02.2012.
Or, a invoca în sprijinul susținerii concluziilor acțiunii de audit un ordin rezolutiv transmis de către Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. ulterior perioadei verificate contravine principiilor elementare de drept (cu privire la activitatea unei legi, neretroactivitatea legii, etc.).
În drept invocă prevederile art.304 ind.1 și art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ .
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor
critice invocate cât și din oficiu potrivit art.304/1 Cod pr.civilă, în limitele statuate de art.306(2) Cod pr. civilă, Curtea constată următoarele:
Dispozițiile art.13 alin. 1 din OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției prevăd că judecatorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistratii-asistenti, care sunt detasati sau delegati in alta localitate decat cea de domiciliu, beneficiaza, pe toata durata delegarii sau detasarii, de urmatoarele drepturi:
a) diurna in cuantum de 2% din indemnizatia de incadrare bruta lunara, dar nu mai puțin decat cuantumul prevazut pentru personalul din unitatile bugetare;
b) decontarea cheltuielilor de cazare la structuri turistice de categoria pana la 3 stele inclusiv. In situatia in care nu beneficiaza de cazare in aceste conditii, au dreptul la o suma egala cu 0,5% din indemnizatia de incadrare bruta lunara pentru fiecare noapte, pe toata durata delegarii sau detasarii in alta localitate;
c) decontarea, in limita a 4 calatorii dus-intors, pe luna, a transportului aerian, naval, auto sau pe calea ferata clasa I, inclusiv vagon de dormit clasa I, ori, dupa caz, a 7,5 litri carburant la suta de kilometri, in situatia in care deplasarea se face cu autoturismul.
Textul de lege menționat este clar, univoc și nu face distincția pe care o regăsim la art.18 din HG. nr. 1860/2006 - privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării sau detașării, care stabilește pentru această categorie de personal,că în cazul în care condițiile de transport permit ca să se înapoieze zilnic în localitatea de domiciliu, după terminarea programului de lucru, ordonatorul de credite poate aproba decontarea cheltuielilor zilnice de transport sau costul unui abonament de transport, dacă cheltuielile astfel efectuate sunt mai mici decât cele pentru plata indemnizației zilnice de delegare sau de detașare și a cazării și dacă prin aceasta nu se afectează bunul mers al activității la locul delegării sau detașării.
Este evident că analiza situațiilor și a condițiilor enumerate în text pentru această categorie de personal, trebuie realizată de către ordonatorul de credite anterior delegării și nicidecum ulterior, după ce a aprobat și achitat integral cheltuielile de delegare.
În speță, instanța de fond a reținut că dispozițiile legii speciale trebuie interpretate raportat la prevederile alineatului 3 din art.13 a OUG nr.27/2013, în sensul că sintagma "după caz";, nu înseamnă că în aplicarea acestui alineat trebuie evitate situațiile de diminuare a drepturilor de delegare recunoscute magistraților prin legea specială, deoarece reține instanța, legea specială face trimitere la HG 1860/2006 și nu invers.
Este adevărat că legea specială face trimitere la HG. nr. 1860/2006, însă nu în sensul reținut de instanța de fond, respectiv a diminuării drepturilor ce au fost prevăzute în favoarea magistraților, ci în sensul completării acesteia cu dispozițiile normei generale.
Este de principiu că legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul stabilește un regim special și derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare față de norma de drept comun, ce în astfel de situații se aplică numai unde legea specială nu dispune.
Interpretând în sens contrar acestui principiu, instanța de fond a încălcat dispozițiile clare ale art. 13 din OUG nr.27/2006, pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal.
În contextul celor menționate, în speță s-a apreciat greșit că sintagma ";după caz"; din aliniatul 3 al articolului 13 din OUG nr.27/2006, se interpretează în sensul că în anumite situații se aplică legea generală în materie - HG 1860/2006 și nu legea specială - OUG nr.27/2006, când în realitate această trimitere face referire la posibilitatea ca norma specială să se completeze cu norma generală , acolo unde este cazul.
Caracterul prioritar al normei speciale decurge din însăși finalitatea adoptării ei, dovedind voința legiuitorului de a deroga de la legea de drept comun, prin prevederi de strictă interpretare și aplicare.
Din cuprinsul art.13 din OUG nr.27/2006, rezultă cu claritate că magistratul delegat beneficiază de diurna în cuantum de 2% din indemnizatia de incadrare bruta lunara, cu mențiunea " dar nu mai puțin decat cuantumul prevazut pentru personalul din unitatile bugetare";, legiuitorul făcând astfel trimitere expresă la norma generală.
În ce privește legea generală, aceasta poate să modifice sau să înlăture incidența legii speciale numai când cuprinde prevederi exprese în acest sens, or în speță prevederea legală în discuție (art.13 alin.3 din OUG. nr.27/2006) poate fi interpretată ca fiind o normă de completare și nicidecum care ar da posibilitatea de diminuare a unor drepturi stabilite de legiuitor în favoarea magistraților.
De altfel, acolo unde legiuitorul a vrut să distingă și să impună condiții, a făcut-o în mod expres, deoarece în ce privesc cheltuielile de cazare și transport, acestea se decontează doar în condițiile în care persoana delegată justifică aceste cheltuieli în limitele impuse de lege (unitate de cazare până la 3 stele inclusiv, combustibil în limita a 7,5l/km etc).
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă a admis recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva sentinței civile atacate și în consecință a modificat în tot hotărârea atacată și a respins acțiunea civilă formulată de reclamant.
| ← Răspunderea civilă a funcţionarului public angajată în... | Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor... → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Delegare. Drepturi recunoscute magistraţilor prin legea specială.
