Drept civil. Valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare a unor bunuri mobile, fără ca acestea să fie înregistrate în contabilitatea vânzătoarei persoană juridică, faţă de care au fost instituite măsuri asiguratorii de către organele fiscale în t
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 839 din data de 20.12.2013
Drept civil. Valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare a unor bunuri mobile, fără ca acestea să fie înregistrate în contabilitatea vânzătoarei persoană juridică, față de care au fost instituite măsuri asiguratorii de către organele fiscale în temeiul art. 129 alin. 2 din O.G . nr. 92/2003.
Potrivit art. 400 alin. 2 Cod procedură civilă, contestația la executare poate fi introdusă de către o terță persoană care pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit. Contestatorii au depus contracte de vânzare-cumpărare, legalizate la notar, cu care susțin că fac dovada îndeplinirii cerinței impuse de art. 400 alin. 2 Cod procedură civilă. Obiectul acestor contracte îl reprezintă bunuri mobile, astfel că, sub aspectul încheierii lor valabile, sunt incidente dispozițiile art.1295 din vechiul Cod civil, aplicabil în cauză. Conform acestui articol, dreptul de proprietate "este de drept strămutat la cumpărător"; din momentul în care părțile s-au înțeles "asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat";. Câtă vreme aceste contracte nu au fost desființate, ele trebuie considerate valabile, producând efectele specifice prevăzute de lege, respectiv transferul dreptului de proprietate.
Secția I civilă - Decizia nr.839/20 decembrie 2013
Prin sentința civilă nr. 3139/2012, pronunțată de Judecătoria Deva în dosar nr. 578/221/2012, s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorii SC S SRL, MN și CV în contradictoriu cu intimata AFP, s-a dispus anularea în parte a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii și anularea în parte a procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile, reprezentând autoturisme.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, urmare a unei inspecții fiscale la care a fost supusă societatea contestatoare SC S SRL, organele de control au stabilit în sarcina acesteia obligații fiscale în cuantum de 267.184 lei și au instituit măsuri asiguratorii în temeiul art. 129 al. 2 din O.G. nr. 92/2003.
În baza deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii s-a instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile ale societății și s-au poprit disponibilitățile bănești din conturile societății la ING Bank și sumele de bani pe care debitorul CC le datora societății.
Față de dispozițiile art. 129 al. 2 din O.G. nr. 92/2003, instanța a reținut că o condiție ce trebuie îndeplinită pentru luarea măsurilor asiguratorii este aceea ca bunurile vizate să fie proprietatea debitorului. Din probele administrate în cauză, respectiv actele de înstrăinare a unor autovehicule, s-a constatat că măsura sechestrului asigurator nu respectă aceste prevederi legale, întrucât o parte din bunurile sechestrate au fost anterior înstrăinate contestatorilor MN și CV. Față de data încheierii acestor convenții de înstrăinare, rezultă că ele au intervenit anterior luării măsurii asiguratorii a sechestrului - 30.12.2011 - și sunt supuse dispozițiilor art. 1295 C. civ., potrivit căruia vânzarea-cumpărarea este un contract consensual și translativ de proprietate, astfel încât prin simplul acord de voință al părților și fără îndeplinirea vreunei formalității se produce nu numai încheierea contractului, dar operează și transferul dreptului de proprietar de la vânzător la cumpărător.
Ca atare, instanța a constatat că vehiculele înstrăinate erau ieșite din patrimoniul societății contestatoare la momentul instituirii sechestrului asigurator, astfel că asupra lor nu puteau fi dispuse măsuri de garantare a executării obligațiilor fiscale puse în sarcina SC S SRL. Este adevărat că reprezentantul societății nu a formulat obiecțiuni la întocmirea procesului verbal de sechestru și că nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a se exonera de răspundere, în speță pentru a se obține anularea procesului verbal de sechestru. Însă, în cauză intervin și interesele cumpărătorilor acestor autovehicule, deveniți proprietari potrivit legii și convențiilor, interese ce primează dreptului statului, în calitate de creditor, la garantarea executării obligațiilor contribuabililor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata în contestație la executare DGFP, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a contestației la executare.
În motivare, s-a arătat că elementele de identificare a bunurilor mobile au fost preluate de organele de inspecție fiscală din evidența contabilă a societății, astfel cum au fost prezentate organelor de control și care nu au fost contestate de către reprezentanții societății și că procesul-verbal de sechestru a fost semnat de împuternicitul societății, fără obiecțiuni.
Au mai susținut că debitoarea avea obligația să prezinte organului fiscal, la momentul instituirii măsurilor asiguratorii, lista mijloacelor fixe, iar transferul de proprietate trebuia operat în actele contabile a societății și că debitoarea a procedat la încheierea convențiilor, fără să fie înregistrate în contabilitate, nici în sensul scoaterii din lista mijloacelor fixe și nici în sensul înregistrării veniturilor obținute ca urmare a vânzării lor.
Prin decizia civilă nr. 65/R/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, s-a admis ca fondat recursul intimatei și s-a modificat în parte sentința atacată, în sensul respingerii contestației la executare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii care a fost admis prin decizia civilă nr. 453/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, dispunându-se casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru soluționare ca instanță de apel.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sun nr. 578/221/2012*.
Prin decizia civilă nr. 201/A/2012, Tribunalul Hunedoara - Secția I Civilă a admis apelul intimatei DGFP Hunedoara și a schimbat în parte sentința primei instanțe în sensul respingerii în totalitate a contestației la executare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că la dosarul cauzei s-au depus convențiile de înstrăinare a acestor autovehicule, sub forma unor înscrisuri sub semnătură privată, încheiate între contestatoarea SC S SRL și contestatorii MN și CV.
Tribunalul a apreciat că aceste convenții nu sunt opozabile organului fiscal, dat fiind faptul că nu au fost înregistrate în contabilitatea societății debitoare, nici în sensul scoaterii din lista mijloacelor fixe și nici în sensul înregistrării veniturilor obținute cu titlu de preț, ca urmare a vânzării lor, iar în cărțile de identitate ale autovehiculelor sechestrate figurează ca deținătoare contestatoarea SC S SRL Deva. La întocmirea procesului-verbal de sechestru asigurator s-a ținut seama de situația prezentată de împuternicitul societății privind evidența bunurilor aflate în patrimoniul ei la acea dată, respectiv fișa mijloacelor fixe și registrul imobilizărilor, semnate și ștampilate de administratorul debitoarei.
S-a considerat că trebuie avută în vedere și împrejurarea că procesul-verbal de sechestru a fost semnat fără obiecțiuni de reprezentantul societății, precum și că acele convenții de înstrăinare invocate de contestatoare au fost încheiate în cursul inspecției fiscale, ceea ce denotă reaua credință și intenția de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule a comunicat că în evidențele sale toate autovehiculele ce fac obiectul sechestrului asigurator figurează înmatriculate pe SC S SRL, în calitate de proprietar. Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului declarat de intimată și menținerea hotărârii primei instanțe.
Prin decizia 839/20.12.2013 Curtea de Apel a admis recursul declarat de contestatorii SC S SRL, MN și CV împotriva deciziei civile nr. 201/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția I Civilă, a modificat decizia atacată în sensul că a respins apelul declarat de intimata DGRFP împotriva sentinței civile nr. 3139/2012 a Judecătoriei Deva, pe care a menținut-o.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că potrivit art. 400 alin. 2 C. pr. civ., contestația la executare poate fi introdusă de către o terță persoană care pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit. În cauză, contestatorii MN și CV sunt terți față de executarea silită în cadrul căreia s-au luat măsurile asiguratorii contestate în prezenta cauză, astfel că fundamentul juridic al cererii lor îl reprezintă dispozițiile menționate anterior.
Din economia acestui text legal rezultă că terțul trebuie să facă dovada că bunul urmărit se află în proprietatea sa, situație în care actele de executare având ca obiect acest bun urmează a fi anulate.
În speță, contestatorii au depus contracte de vânzare-cumpărare, legalizate la notar, cu care susțin că fac dovada îndeplinirii cerinței impuse de art. 400 alin. 2 C. pr. civ. Obiectul acestor contracte îl reprezintă bunuri mobile, astfel că, sub aspectul încheierii lor valabile, sunt incidente dispozițiile art. 1295 din vechiul C. civ., aplicabil în cauză. Conform acestui articol, dreptul de proprietate "este de drept strămutat la cumpărător"; din momentul în care părțile s-au înțeles "asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat";.
Potrivit acestor dispoziții, contractul de vânzare-cumpărare a bunurilor mobile este un contract consensual, transferul de proprietate intervenind în momentul acordului de voință. În cauză, cei doi contestatori terți, care susțin că sunt proprietarii bunurilor supuse sechestrului, au dovedit că între ei, în calitate de cumpărători și contestatoarea debitoare, în calitate de vânzător, a intervenit acordul de voință de înstrăinare a bunurilor, depunând în acest sens contractele de vânzare-cumpărare legalizate la notar. Câtă vreme aceste contracte nu au fost desființate, ele trebuie considerate valabile, producând efectele specifice prevăzute de lege, respectiv transferul dreptului de proprietate.
Normele legale în vigoare la momentul încheierii acestor contracte nu impun nicio formalitate pentru a le face opozabile terților. Înregistrarea lor în evidențele societății este o obligație ce cade în sarcina debitoarei, iar neîndeplinirea ei nu poate afecta dreptul de proprietate al dobânditorului, astfel că nu se poate reține că, în lipsa acestor operațiuni, contractele de vânzare-cumpărare nu sunt opozabile creditoarei intimate, chiar dacă reprezentantul debitoarei nu a adus la cunoștința organului fiscal existența acestor contracte.
De asemenea, faptul că nu au fost efectuate operațiunile de radiere, respectiv înmatriculare pe numele noului proprietar a vehiculelor ce au format obiectul vânzării, nu poate afecta transferul dreptului de proprietate, deoarece, pe de-o parte, acest efect al contractului este condiționat numai de existența acordului de voință al părților contractante, iar, pe de altă parte, formalitățile de înmatriculare sunt ulterioare dobândirii dreptului de proprietate și reprezintă obligații de natură administrativă, a căror neîndeplinire pot să atragă eventuale sancțiuni administrative.
În ce o privește pe contestatoarea debitoare, se constată că toate bunurile ce au făcut obiectul măsurilor asiguratorii au fost lăsate în custodia sa, cu obligația de a le pune la dispoziția organului de executare silită, ori această obligație nu ar putea fi îndeplinită cu privire la bunurile care, potrivit contractelor de vânzare-cumpărare, nu se mai aflau în patrimoniul societății.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1295 C. civ., motiv pentru care recursul a fost admis în temeiul art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
| ← Drept procesual civil. Componenţa completului care... | Răspunderea civilă a funcţionarului public angajată în... → |
|---|
