Reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament. stabilirea vechiului amplasament pe cale judiciară

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul CONSTANŢA Decizie nr. 96 din data de 12.04.2016

În mod eronat prima instanță a considerat că reclamanților le este imputabilă neprobarea existenței vechiului amplasament al terenului autoarei, în procedura administrativ-jurisdicțională reglementată de Legea nr.18/1991, în condițiile în care aceștia au depus înscrisuri care conțin o serie de repere care făceau identificabilă poziția vechiului amplasament al terenului de 50 ha solicitat, mai ales că în arhivele primăriilor, în cadrul cărora funcționau și comisiile locale de fond funciar, se găseau și o parte din planurile cadastrale vechi.

Împrejurarea că reclamantul din cererea conexă nu a contestat hotărârea nr.169/2006 emisă de Comisia județeană de fond funciar C, prin care acesta a fost validat cu suprafața de 50 ha în Anexa 23, nu împietează asupra reconstituirii dreptului de proprietate în natură. Pe de o parte, se reține că este vorba despre aceeași suprafață de teren, provenind de la același autor comun și se impune ca cererile să fie soluționate în mod unitar (să fie emis un singur titlu de proprietate pentru toți moștenitorii, conform art.13 alin.3 din Legea nr.1871991), iar pe de altă parte Legea nr.165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, permite în procedura administrativă reevaluarea deciziilor sau hotărârilor luate de comisiile județene sub aspectul dreptului de proprietate și a imposibilității de restituire pe vechiul amplasament. Or, în speță identificarea amplasamentului pe cale judiciară nu a fost contestată de părți, deci nici de către pârâta Comisia locală de fond funciar C.

Prin sentința civilă nr.7532/23.06.2015, Judecătoria C a respins ca neîntemeiate cererile de chemare în judecată, astfel cum au fost conexate, formulate de reclamanții H B C și S C-I și reclamantul din cererea conexă O B T, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană C pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului - Instituția Prefectului, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului M K și Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului T, și pârâtele din cererea conexă Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, precum și cererea de intervenție principală formulată de intervenientul O C C. De asemenea, prin aceeași sentință a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

S-a reținut că prin cererea înregistrată sub nr.1710/212/2006, la data 13.08.2006, pe rolul Judecătoriei C, reclamanții H B C și S C-I în contradictoriu cu pârâta Comisia Județeană C pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului - Instituția Prefectului, au formulat în baza Legii nr.18/1991 plângere împotriva Hotărârii nr.387 emisă de pârâtă în soluționarea plângerii împotriva Hotărârii Comisiei locale M K, sens în care au solicitat admiterea plângerii, cu consecința pronunțării de către instanță a unei hotărâri prin care să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 50 ha, pe vechiul amplasament.

În motivarea în fapt, reclamanții au arătat în esență că plângerea formulată împotriva propunerii Comisiei Locale M K a fost admisă, a fost invalidată hotărârea pronunțată de aceasta și s-a dispus suplimentarea Anexei nr.23 prin includerea reclamanților cu suprafața de 50 ha.

În continuare, reclamanții au arătat că includerea în Anexa nr.23 presupune întotdeauna ca persona îndreptățită să fi primit în proprietate o parte din terenul la care are dreptul, datorită lipsei de teren disponibil nefiind posibilă restituirea integrală a proprietății.

De asemenea, reclamanții au arătat că în ipoteza enunțată sunt incluse și persoanele pentru care nu există teren agricol pentru a fi reconstituit conform art.3 alin.4 din Legea nr.1/2000, pentru diferența de teren nereconstituită urmând a fi acordate despăgubiri. În acest sens, dispozițiile art.3 alin.4 din Legea nr.1/2000 vizează exclusiv situațiile în care nu se poate face integral reconstituirea dreptului de proprietate, iar numai pentru diferență se pot acorda despăgubiri.

Reclamanții au arătat că, deși sunt persoane îndreptățite, nu li s-a retrocedat nicio suprafață de teren, sens în care au invocat faptul că includerea în Anexa nr.23 a fost făcută cu încălcarea legii. Reclamanții au mai arătat și că potrivit dispozițiilor art.39 din H.G. nr.890/2005 reconstituirea dreptului de proprietate se face prin atribuirea suprafețelor de teren situate pe vechile amplasamente.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991.

În probațiune, au solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri și cu expertiză tehnică topografică.

La data de 10.10.2006 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a susținut că Hotărârea nr.387/2006 a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art.54 din H.G. nr.890/2005, precum și ale art.3 alin.4 din Legea nr.1/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.247/2005 și a arătat că în localitatea XXX nu mai există suprafețe de teren agricol disponibil pentru retrocedare.

La data de 27.10.2006 reclamanții au formulat cerere privind introducerea în cauză a Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului M K, iar la data de 22.11.2006 aceasta a depus în fotocopie înscrisurile depuse de moștenitorii defunctei H M, în cadrul procedurii administrative de reconstituire (filele 34-77 dosar fond).

La data de 12.01.2010 reclamanții au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului T.

La data de 18.03.2015 OCPI C a depus la dosarul cauzei procesele verbale și schițele cadastrale cu delimitarea administrativ teritorială dintre comunele T, C și M K (f. 267-274).

Prin încheierea de ședință din data de 29.03.2011 instanța a admis excepția de conexitate, sens în care a dispus conexarea dosarului nr.39289/212/2010 la dosarul civil nr.1710/212/006, judecata continuând în prezentul dosar (f. 42-44, vol. II).

La data de 31.03.2014 pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat note de ședință, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în condițiile în care conform art.17 alin.1 din Legea 165/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013 s-a constituit Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile pârâtei (f. 270-272). Subsecvent, a formulat cerere de introduce în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul dispozițiilor art.17 și 18 din Legea nr.165/2013.

La data de 18.03.2015, numitul O C C a formulat cerere de intervenție voluntară principală, prin care a arătat că împreună cu reclamanții sunt moștenitorii defunctei H M, autoarea comună. În acest sens există certificatul de calitate de moștenitor nr.103/01.10.1997, care atestă calitatea de moștenitori a acestora de pe urma defunctei H M, respectiv pentru O R, H B C și H R I. De asemenea, conform certificatului de moștenitor nr. 46/14.02.2001 a fost dezbătută succesiunea de pe urma defunctului O M, sens în care s-a constatat calitatea de moștenitori a numiților O R, în calitate de soție supraviețuitoare și O B T, în calitate de fiu. În continuare, conform certificatului de moștenitor nr.XXX, de pe urma defunctei O R a rămas ca unic moștenitor O B T.

A mai arătat intervenientul că pe linia celuilalt moștenitor al defunctei O R, respectiv O C, a fost dezbătută succesiunea de pe urma acestuia, sens în care Conform certificatului de moștenitor nr.XXX unicul moștenitor al acestuia este O C C.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.62-66 C.pr.civ. 1865.

În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 14.04.2015, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, sens în care a arătat că nu are competența emiterii actelor administrative, aceasta revenind comisiilor de fond funciar. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.165/2013, Legii nr.18/1991 și art.115-118 C.pr.civ. 1865.

În dosarul nr.39289/212/2010, conexat la prezenta cauză, reclamantul O B T a solicitat, în contradictoriu cu Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C, Comisia Județeană C pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului - Instituția Prefectului, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în principal obligarea primei pârâte să îi acorde cota ce i se cuvine din suprafața de 50 ha teren arabil situat pe un alt amplasament în localitatea C sau într-o localitate limitrofă, respectiv să întocmească documentația necesară și să înainteze dosarul celei de a doua pârâte în vederea eliberării titlului de proprietate, iar ulterior, să procedeze la punerea în posesie, să fie obligată Comisia Județeană C pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului - Instituția Prefectului la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 50 ha.

În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C să înainteze Secretariatului Comisiei de Acordare a Despăgubirilor a întregii documentații care a stat la baza emiterii Hotărârii nr.169/04.05.2006 prin care a fost validată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, respectiv obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei privind titlul de despăgubiri și obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, ulterior emiterii titlului de despăgubire, la emiterea unui titlu de plată.

În continuare, reclamantul a solicitat ca obligațiile care vor fi stipulate în sarcina pârâtelor să se dispună sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 50 lei/zi pentru fiecare zi de întârziere.

În motivarea în fapt, reclamantul a arătat că a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 251 ha teren, sens în care s-a adresat Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C.

Reclamantul a arătat că, în ceea ce privește cota ce i se cuvine, H M a mai avut un copil din a doua căsătorie, H R - decedat, iar acesta are ca moștenitori pe H B C și H R I (în prezent S C I).

Reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr.69/04.05.2006 Comisia Județeană C a validat propunerile Comisiei locale C privind suplimentarea Anexei 23, pentru autor H M, pentru moștenitor O B T, cu suprafața de 50 ha. Reclamantul a arătat că autoarea sa a deținut 65 ha teren arabil, astfel că a solicitat Comisiei să îi ofere teren arabil sau despăgubiri calculate în raport de contravaloarea unei teren cu aceleași caracteristici ca cel al autoarei sale.

Reclamantul a solicitat ca, în măsura în care Comisia locală C nu mai deține teren arabil pentru a-i fi atribuit, și nu există nici în localitățile limitrofe, să se efectueze demersurile pentru despăgubirea sa cu contravaloarea terenului expropriat, în limita de 50 ha arabil, nu pășune.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.247/2005, H.G. nr.890/2005, H.G. nr.1095/2005, art.21 din Constituția Românei, art.6 din CEDO, respectiv art.1 Protocolul 1 la CEDO, art.1073, art.1075 cod civil 1864.

În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data 10.11.2010 pârâta Comisia Județeană C pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului - Instituția Prefectului a formulat întâmpinare, prin care a arătat că, în condițiile în care Comisia locală de fond funciar C va întocmi și va înainta documentația prevăzută de lege, va proceda în consecință.

La data de 17.11.2010 pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat prematuritatea cererii de chemare în judecată, arătând că decizia de acordare a despăgubirilor se emite numai în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005. De asemenea, a arătat că solicitarea privind obligarea la daune cominatorii este lipsită de fundament legal și este inadmisibilă în condițiile neparcurgerii procedurii administrative.

În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

În drept au fost invocate dispozițiile legale din Legea nr.247/2005, H.G. nr.1095/2005, art.115-119 C.pr.civ. 1865.

Analizând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ. 1865, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, instanța de fond a reținut următoarele:

Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În speță, pârâta ANRP a fost chemată în judecată de către reclamantul O B T în cadrul dosarului nr.39289/212/2010, conexat la prezentul dosar nr.1710/212/2006.

Față de acestea, în raport de conținutul concret al capetelor de cerere formulate de reclamant în cadrul cererii de chemare în judecată menționate, respectiv stipularea în sarcina pârâtei a unei obligații de a face, instanța a apreciat că aceste chestiuni litigioase deduse judecății vizează în mod determinant existența sau inexistența drepturilor reclamantului în raport cu pârâta la acest moment procesual, reprezentând o chestiune de fond, instanța urmând să statueze chiar asupra existenței sau inexistenței dreptului reclamantului în raport cu pârâta.

În acest context, constatând că în raport de pretențiile concrete formulate de reclamant în raport cu pârâta, acestea reprezintă chestiuni litigioase care vizează chiar fondul raportului juridic dedus judecății și nu un simplu incident procesual relativ la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei ANRP, excepția invocată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Potrivit art.18 alin.3 din Legea nr.165/2013, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare. De asemenea, potrivit art.17 alin.5, Secretariatul Comisiei Naționale preia toate atribuțiile, drepturile și obligațiile Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și se asigură de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Din dispozițiile normative menționate, rezultă fără dubiu că din punct de vedere procesual Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor va prelua drepturile și obligațiile aferente calității procesuale pe care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor o deține în litigiile existente pe rolul instanțelor, textele legale fiind edificatoare în acest sens sub aspectul subzistenței drepturilor și obligaților entității anterioare prin entitatea prezentă.

Pârâta CNCI a fost chemată în judecată prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul O B T în cadrul dosarului nr.39289/212/2010, conexat la prezentul dosar nr.1710/212/2006.

În raport de conținutul concret al capetelor de cerere formulate de reclamant în cadrul cererii de chemare în judecată menționate, solicitând stipularea în sarcina pârâtei a unei obligații de a face, instanța a apreciat că aceste chestiuni litigioase deduse judecății vizează în mod determinant existența sau inexistența drepturilor reclamantului în raport cu pârâta la acest moment procesual, reprezentând o chestiune de fond, urmând ca instanța să statueze chiar asupra existenței sau inexistenței dreptului reclamantului în raport cu pârâta.

În consecință, a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CNCI.

Pe fond, referitor la cerere de chemare în judecată formulată de reclamanții H B-C și S C-I, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanții H B-C și S C-I sunt moștenitorii defunctei H M (f. 17-23, 28, vol. I), autoare care a avut în proprietate suprafața de 251 ha teren agricol - situat în comuna XXX (conform Act de partaj voluntar f. 24 verso, vol. I), prin Decretul de expropriere nr.83/1949 aceasta fiind expropriată de suprafața de 247 ha.

Întinderea suprafeței deținute de autoarea reclamanților, defuncta H M, cât și calitatea de persoane îndreptățite la reconstituire a reclamanților H B-C și S C-I, în calitate de moștenitori ai defunctei, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozițiile relevante și incidente ale art.11 și art.13 din Legea nr.18/1991, nu constituie chestiuni litigioase deduse controlului judecătoresc în speță în cadrul procedurii plângerii formulate în condițiile art.53 alin.2 și următoarele din Legea nr.18/1991.

Astfel prin Hotărârea nr.387 privind contestația numitului H B-C, emisă de Comisia județeană C pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului - Instituția Prefectului (f.4, vol. I) a fost admisă contestația, s-a procedat la invalidarea propunerii Comisiei locale M K și s-a dispus suplimentarea Anexei 23 cu autor H M, moștenitori H B-C și S C-I, cu suprafața de 50 ha pentru acordarea despăgubirilor.

În acest sens, disp. art.11 din Legea nr.18/1991 dispun:

"(1)Suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.

(2)Dispozițiile alin.1 se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește suprafețele preluate de cooperativele agricole de producție în baza unor legi speciale sau în orice mod de la membrii cooperatori.

(21)Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.

(3)Stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativa agricolă de producție la 1 ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidență a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativă până la data intrării în vigoare a legii.

(4)Cererea de stabilire a dreptului de proprietate se depune și se înregistrează la primărie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei.";

Conform art.13 din Legea nr.18/1991:

"(1)Calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii.

(2)Moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.

(3)Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.

(4)Pentru fiecare poziție dintr-o anexă pot fi emise mai multe titluri de proprietate, cu condiția ca suprafețele înscrise în aceste titluri să nu depășească suprafața totală validată în anexă.";

De asemenea, potrivit art.9 alin.1 din Legea nr. 18/1991, în cazul terenurilor agricole, limita maximă a suprafeței restituibile nu va putea depăși 50 de ha, de familie, în echivalent arabil, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localități sau de la autori diferiți. Această dispoziție legală se interpretează în raport cu art.3 alin.2 din Legea nr.1/2000, potrivit căruia reconstituirea dreptului de proprietate se face pentru diferența dintre suprafața de 10 ha și cea adusă în cooperativa agricolă de producție sau preluată prin legi speciale ori în orice mod de la cooperatori, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.

În conformitate cu art.2 lit.a) din Legea nr.18/1991, în funcție de destinație terenurile sunt: terenuri cu destinație agricolă, și anume: terenurile agricole productive - arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantațiile de hamei și duzi, pășunile, fânețele, serele, solariile, răsadnițele și altele asemenea -, cele cu vegetație forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice, pășunile împădurite, cele ocupate cu construcții și instalații agrozootehnice, amenajările piscicole și de îmbunătățiri funciare, drumurile tehnologice și de exploatare agricolă, platformele și spațiile de depozitare care servesc nevoilor producției agricole și terenurile neproductive care pot fi amenajate și folosite pentru producția agricolă;

Potrivit H.G. nr.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, Comisiile comunale, orășenești sau municipale au următoarele atribuții principale: preiau și analizează cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, cu excepția celor formulate de comune, orașe sau municipii; verifică în mod riguros îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.9 alin.4 și 5 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art.6 din Legea nr.1/2000, cu modificările ulterioare, solicitând în acest scop toate relațiile și datele necesare; stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente și consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane; completează, în urma verificărilor efectuate, anexele la prezentul regulament cu persoanele fizice și juridice îndreptățite; întocmesc situații definitive, potrivit competențelor ce le revin, privind persoanele fizice și juridice îndreptățite să li se atribuie teren, cu suprafața și amplasamentele stabilite, conform planului de delimitare și parcelare întocmit; înaintează și prezintă spre aprobare și validare comisiei județene situațiile definitive, împreună cu documentația necesară, precum și divergențele produse și consemnate la nivelul acestor comisii; pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite să primească terenul, completează fișele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, și le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competențelor ce le revin.

Potrivit art.6 din același act normativ, comisiile județene și a municipiului București au următoarele atribuții principale: verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orășenești și municipale, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludenta acestora; validează sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orășenești sau municipale, împreună cu proiectele de delimitare și parcelare; emit titlurile de proprietate pentru cererile validate.

Potrivit art.36, pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate. Documentațiile se trimit în două exemplare, dintre care unul se reține și se depozitează la arhiva oficiului de cadastru și publicitate imobiliară.

Conform art.52 alin.1 din Legea nr.18/1991, comisia județeană este o autoritate publică cu activitate administrativ-jurisdicțională. În acest sens, obiectul verificărilor judiciare în cadrul formulării plângerii îl constituie actul eliberat și se circumscrie numai motivelor de fapt și de drept reținute de organul emitent. În acest context, în calea specială de atac a plângerii nu mai pot fi acceptate alte argumente, noi și diferite în comparație cu cele însușite în faza precedentă, care să fundamenteze din alt punct de vedere soluția adoptată în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale.

Astfel, în prezenta cauză instanța de fond a reținut că reclamanții H B-C și S C-I au formulat cerere în temeiul dispozițiilor Legii nr.247/2005, privind reconstituirea în natură, pe vechiul amplasament, a suprafeței de 251 ha care a aparținut autoarei H M, cerere fiind înregistrată la Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor XXX sub nr. 10813/07.09.2005 (f.60, vol.I).

În probațiunea cererii de reconstituire și în aplicarea dispozițiilor art.9 alin.4 și 5 din Legea nr.18/1991, au depus actul de partaj voluntar autentificat de Tribunalul Ilfov la nr.XXX și transcris de Tribunalul C sub nr.1867/939 (f.62-67, vol.I), proces verbal predare cantitate de orez de pe O M și Ing. H nr.39 din data de 14.12.48 (f.68, vol.I), certificate de deces pentru defuncții H C, H M și H R C (f.69-71, vol.I), certificate de naștere pentru H B C, S C I și H M (f.72-74, vol.I), respectiv certificat de căsătorie pentru H R C și H M (f.75).

Din administrarea probei cu interogatoriul pârâtelor Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor XXX și Comisia județeană C pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului - Instituția Prefectului (f.90, 97 vol.I) rezultă în mod determinant că în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale reclamanții nu au probat cu certitudine situarea vechiului amplasament al autoarei H M, pentru terenul în suprafață de 251 ha, conform titlului reprezentat de actul de partaj voluntar, autentificat de Tribunalul I la nr.2007 și transcris de Tribunalul C sub nr.1867/939, deși sarcina probei le incumba sub acest aspect.

Conform art.2 din Legea nr.1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.247/2005:

"(1)În aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. Comisiile de aplicare a legilor fondului funciar, de comun acord cu proprietarii, pot comasa terenurile care urmează să fie retrocedate într-un singur amplasament";.

Conform dispozițiilor relevante ale art.3 din Legea nr.1/2000:

"3)În cazul în care în localitate nu există suprafețe de teren agricol, pentru a satisface integral cererile, în condițiile prevăzute la alin.2, reconstituirea dreptului de proprietate se va face, la propunerea comisiei locale, din suprafețele de teren agricol trecute în proprietatea comunei, orașului sau municipiului, conform art.49 din Legea nr.18/1991, republicată, din terenul comunelor limitrofe pe raza cărora se află terenul agricol solicitat, prin transfer de anexe cu validarea comisiei județene, precum și prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile.

4)În situația în care nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate integral, în condițiile alin.2, se vor acorda despăgubiri pentru diferența de teren neretrocedat";.

În raport de aceste dispoziții legale, rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate se va face la propunerea comisiei locale de fond funciar, din următoarele terenuri:

-suprafețe de teren agricol trecute în proprietatea comunei, orașului sau municipiului, conform art.49 din Legea nr.18/1991.

-din terenurile comunelor limitrofe localității, unde se află terenul solicitat, prin transfer de anexe cu validarea comisiei județene.

-din terenurile care au devenit proprietatea statului sau a unităților administrativ teritoriale în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile.

Dacă reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile art.3 alin.3 din Legea nr.1/2000 nu se poate realizate în modalitățile expuse anterior și cu respectarea procedurii prevăzute de art.10 din Regulament, atunci se vor acorda despăgubiri pentru diferența de teren neretrocedată.

Astfel, s-a apreciat că din probatoriul administrat rezultă în mod determinant că procedura prevăzută de art.10 din Regulament a fost parcursă în mod corespunzător de pârâta Comisia locală de fond funciar M K, sens în care nu au putut fi identificare suprafețe de teren susceptibile a face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în cadrul comunelor limitrofe localității, unde se află terenul solicitat. Acest aspect a fost confirmat și prin suplimentul la raportul de expertiză tehnică topografică efectuat de expert desemnat T. V (f.204, vol.II), care a atestat că în cadrul unităților administrativ teritoriale C, T și M K nu există teren arabil disponibil pentru a face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.

De asemenea din corespondența existentă între comisiile locale limitrofe, inițiată de Primăria C, inclusiv cu Agenția Domeniilor Statului, instanța a reținut că aceasta confirmă inexistența disponibilului de teren arabil care să poată constitui obiectul reconstituirii dreptului de proprietate (f.163-181, vol.III).

Chiar și în ipoteza în care s-a considera că pârâta nu a respectat dispozițiile art.10 din HG nr.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului, această neregularitate nu are aptitudinea de a invalida H.C.J. nr.387, în contextul în care prin efectuarea expertizei tehnice topografice de către expertul desemnat D D (f.117-128, vol.III) s-a constatat că vechiul amplasament pentru suprafața de 251 ha aparținând autoarei M H este poziționat atât în cadrul unității administrativ teritoriale C (161,26 ha), cât și în cadrul unității administrativ teritoriale T (445,09 ha), dar nu în cadrul unității administrativ teritoriale M K, unitate învestită cu cererea de reconstituire de către reclamanți

Astfel, eventuala neparcurgere corespunzătoare a procedurii reglementate de art.10 din HG nr.890/2005 nu este imputabilă pârâtei Comisia locală de fond funciar M K, învestită de reclamanți cu cererea de reconstituire, cu precădere în condițiile în care reclamanții în procedura administrativ-jurisdicțională în față acesteia nu au probat cu certitudine existența și poziționarea vechiului amplasament al terenului aparținând autorului H M.

Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că reclamanții formulează critici nefondate în raport de HCJ nr.387 prin care s-a dispus suplimentarea Anexei 23 cu autor H M, moștenitori H B C și S C-I, cu suprafața de 50 ha, în condițiile în care în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale în fața comisiilor de fond funciar aceștia nu au probat existența vechiului amplasament al autoarei H M printr-un probatoriu adecvat, sens în care ulterior efectuării expertizei tehnice judiciare în specialitatea topografie de către expert desemnat D D a fost identificat vechiul amplasament al autoarei H M în cadrul a două unități administrative teritoriale, T, respectiv C, aspect care confirmă deasupra oricărui dubiu că în faza procedurii administrativ jurisdicționale reclamanții nu au probat existența vechiului amplasament al terenului în nicio modalitate adecvată.

În ceea ce privește suplimentul la raportul de expertiză tehnică topografică efectuat de expertul desemnat D D și depus la dosarului cauzei la data de 15.09.2014 (f.1-12, vol.III), instanța nu i-a acordat eficiență probatorie, în raport de obiectivele stabilite, cu referire la situarea parcelelor Ps 1354/1 și 1354/2 pe raza teritoriului administrativ C conform Planului de situația realizat în Anexa 3 (f.7, vol.III), sens în care a identificat suprafața de 50 ha, în parcela Ps 813, UAT C, categorie de folosință pășune comunală, aflată la dispoziția Comisiei locale de fond funciar C, conform Anexei 5 la suplimentul raportului de expertiză efectuat (f.10), suprafață liberă și susceptibilă de a constitui obiectului reconstituirii în favoarea reclamanților, conform poziției expertului.

Într-adevăr, conform art.3 alin.1 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, pentru aplicarea prezentei legi comisia locală dispune de totalitatea terenurilor proprietate privată a unității administrativ-teritoriale respective, în această categorie fiind incluse terenurile agricole aflate sau rămase la dispoziția comisiilor locale de aplicare a Legii fondului funciar și care s-au găsit la data de 1 ianuarie 1990 în patrimoniul fostelor cooperative agricole de producție, determinate ca atare pe baza situației cuprinse în sistemul de evidență a sistemului de cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectate cu înstrăinările legal efectuate de către cooperative până la data intrării în vigoare a Legii fondului funciar (20 februarie 1991), precum și cu reconstituirile și/sau constituirile dreptului de proprietate privată făcute cu respectarea prevederilor Legii nr.18/1991 (art.11 alin.3 din Legea nr.18/1991, art.2 alin.2 din Legea nr.1/20001 și art.II din Legea nr.169/1997).

Dispozițiile art.3 alin.1 din Legea nr.1/2000 în modalitatea expusă au fost abrogate expres prin art. unic din Legea nr.267/2011 publicată în Monitorul Oficial nr.870 din 9 decembrie 2011.

În acest sens, s-a reținut că terenul identificat de expertul D D, în suprafață de 50 ha, situat în parcela Ps 813, UAT C, categorie de folosință pășune comunală, conform Anexei 5 la suplimentul raportului de expertiză efectuat (f.10), nu poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamanților, fiind exceptat de la reconstituirea dreptului de proprietate și în consecință neretrocedabil, în condițiile în care din punct de vedere juridic acesta nu se află la dispoziția pârâtei Comisia locală de fond funciar C, în a cărei rază administrativ teritorială a fost identificat.

Astfel, categoria de folosință constând în pășune comunală a terenului în suprafață de 50 ha, situat în parcela Ps 813, UAT C, conform Anexei 5 la suplimentul raportului de expertiză efectuat (f.10), îl face nerestituibil reclamanților, neputând fi considerat teren liber care poate face obiectul reconstituirii, în condițiile în care sub aspectul regimului juridic acesta nu se mai află la dispoziția Comisiei locale de fond funciar C.

Referitor la cererea conexă formulată de reclamantul O B T, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul este moștenitorul defunctei H M (f.34-56 dosar conexat), autoare care a avut în proprietate suprafața de 251 ha teren, teren situat în comuna G D (conform actului de partaj voluntar f.22-27, dosar conexat), prin Decretul de expropriere nr.83/1949 aceasta fiind expropriată de suprafața de 247 ha.

De asemenea, în cauză întinderea dreptului de proprietate/suprafeței deținute de autoarea reclamantului, defuncta H M, cât și calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la reconstituire, în calitate de moștenitor al defunctei, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozițiile relevante și incidente ale art.11 și13 din Legea nr.18/1991, nu constituie chestiuni litigioase deduse controlului judecătoresc în cadrul procedurii plângerii formulate în condițiile art.53 alin.2 și următoarele din Legea nr.18/1991, sens în care nu sunt contestate.

În acest sens, prin Hotărârea nr.169/04.05.2006 emisă de Comisia județeană C pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului (f.14, dosar conexat) s-a procedat la validarea propunerii Comisiei locale de fond funciar C și s-a dispus suplimentarea Anexei 23 cu autor H M, moștenitor O B T, cu suprafața de 50 ha.

Prin Adresa nr.1262 din data de 19.01.2009 reclamantului i s-a comunicat oferta de punere în posesie cu teren categoria folosință pășune pentru suprafața de 50 ha, validată prin Anexa 23, respectiv despăgubiri (f.17, dosar conexat).

La data de 12.02.2007 reclamantul O B T a solicitat expres că optează pentru punerea în posesie cu teren arabil pentru suprafața validată prin Anexa 23 sau acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea terenului arabil.

Prin adresa nr.3297/05.05.2008 pârâta Comisiei locale de fond funciar C a comunicat reclamantului că dosarul acestuia urmează a fi înaintat Prefecturii C pentru acordarea despăgubirilor (f.20, dosar conexat).

În ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată cu care reclamantul O B T a învestit instanța, s-a reținut, din perspectiva principiului disponibilității procesuale, că instanța nu a fost învestită cu o plângere formulată împotriva Hotărârii nr.169/04.05.2006 emisă de Comisia județeană C pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului, în condițiile disp. art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991.

De altfel, în raport de dispozițiile art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991, coroborat cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 18.10.2010, o astfel de plângere ar fi fost tardivă, în condițiile în care termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii menționate a expirat, astfel că a intervenit decăderea reclamantului din dreptul a supune controlului judecătoresc procedura administrativ-jurisdicțională în care s-a emis Hotărârea nr.169/04.05.2006.

Solicitările formulate de reclamantul O B T în cadrul capătului principal al cererii de chemare în judecată sunt susceptibile a fi deduse judecății numai în cadrul plângerii reglementate de art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991, evident în cadrul termenului legal de 30 de zile de formulare a acesteia.

Sub un alt aspect, instanța a reținut caracterul neîntemeiat al capătului principal al cererii de chemare în judecată formulate, în condițiile în care reclamantul, în raport de imposibilitatea (prin inexistența disponibilului de teren restituibil) Comisiei locale de fond funciar C de a-i reconstitui dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 50 ha, astfel cum a fost validat în Anexa 23, în categoria de folosință arabil, a solicitat expres acordarea despăgubirilor potrivit validării menționate anterior, prin Hotărârea nr.169/04.05.2006 (f. 18, dosar conexat).

Pentru identitate de rațiune și cu referire la considerentele expuse în cadrul soluționării plângerii formulate de reclamanții H B C și S C I, instanța a constatat caracterul legal al Hotărârii nr.169/04.05.2006, în condițiile în care reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților nu s-a putut realiza potrivit dispozițiilor art.3 alin.3 din Legea nr.1/2000, cu respectarea procedurii prevăzute de art.10 din Regulament, sens în care reclamantul O B T a devenit eligibil pentru acordarea despăgubirilor, acesta fiind validat în cadrul Anexei 23 prin hotărârea menționată, modalitate de soluționare a cererii de reconstituire față de care reclamantul și-a manifestat acordul expres în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale.

Asupra capătului subsidiar al cererii de chemare în judecată, s-a reținut că procedura de reconstituire, faza administrativ-jurisdicțională, a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991 se finalizează prin emiterea hotărârii de validare de către comisiile județene, sens în care în favoarea reclamantului s-a emis Hotărârea nr.169/04.05.2006, prin care acesta a fost validat în cadrul Anexei 23 pentru acordarea despăgubirilor (f.18, dosar conexat).

Astfel, la momentul formulării cererii de chemare în judecată de către reclamant, respectiv 18.10.2010, procedura de acordarea a despăgubirilor era reglementată de Titlul VII, Capitolul V din Legea nr.247/2005. În acest sens, art.16 și următoarele din Titlul VII, Capitolul V reglementează procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, instituind competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, procedură administrativă a cărei parcurgere este obligatorie pentru reclamant.

Conform art.16.4 din Normele metodologice de aplicare a titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, aprobată prin HG nr.1095 din 15 septembrie 2005, în cazul despăgubirilor acordate potrivit Legii fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr.1/2000, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care fostul proprietar sau moștenitorii acestuia nu acceptă sau nu pot primi teren în natură, pe alt amplasament, comisia județeană de aplicare a legilor fondului funciar va înainta Secretariatului Comisiei Centrale, pe bază de proces-verbal de predare-primire, întreaga documentație care a stat la baza validării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate. La dosar vor fi anexate și dovezile privind faptul că fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li s-au oferit terenuri în natură, pe alt amplasament, pe care nu le-au acceptat, sau, după caz, o declarație semnată de membrii comisiei de aplicare a legilor fondului funciar, prin care se atestă că nu mai există teren disponibil pentru restituire în natură.

Astfel în cadrul procedurii administrative potrivit art.16 alin.4 din Legea nr.247/2005, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin.1 și 2 în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, articol care urmează a fi coroborat cu art.16.4 din Normele Metodologice și art.16.10 și 16.11, conform cărora după primirea dosarelor prevăzute la pct.16.1-16.5 și 16.7, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor în ceea ce privește verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, respectiv după analizarea dosarelor conform prevederilor pct.16.10, Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate în mod aleatoriu de către Comisia Centrală, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În continuare, conform art.21 din Legea nr.247/2005 dacă, pe baza constatărilor Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta stabilește că imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil în natură, prin decizie motivată va proceda la restituirea acestuia, care se coroborează cu articolul corespunzător din Normele Metodologice, și anume art.21.1 - care stipulează că în situația prevăzută la art.21 din titlul VII al legii, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată.

Din interpretarea coroborată a textelor de lege enunțate, rezultă că Legea nr.247/2005 recunoștea posibilitatea ca, și după încheierea procedurii administrative desfășurate la nivelul comisiilor locale de fond funciar, prin stabilirea dreptului la despăgubiri, să se revină asupra acestei măsuri și să se restituie în natură respectivul imobil, doar dosarele în care cererea de restituire în natură a fost în mod întemeiat respinsă urmând în continuare procedura specifică acordării despăgubirilor.

În acest sens, sub incidența Titlul VII, Capitolul V din Legea nr.247/2005 coroborat cu Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, era reglementată în mod exclusiv o procedură cu caracter administrativ care trebuia parcursă pentru acordarea despăgubirilor, procedură care debuta ulterior epuizării administrativ-jurisdicționale prin emiterea hotărârii de validare a persoanei îndreptățite pentru acordarea despăgubirilor.

În raport de derularea procedurii administrative reglementată de dispozițiile legale menționate în prezentat cauză, reclamantul nu a probat existența unui refuz nejustificat din partea autorităților administrative competente în exercitarea atribuțiilor legale care le reveneau. Astfel, din corespondența existentă cu Comisia locală de fond funciar C rezultă în mod expres că aceasta a comunicat constant și cu celeritate stadiul procedurii privind acordarea de despăgubiri reclamantului O B T, conform Anexei 23 validată prin Hotărârea nr.169/04.05.2006, sens în care nu se poate reține o omisiune determinantă a pârâtei sau un refuz de a proceda la parcurgerea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor (f.20-21, dosar conexat).

Dispozițiile relevante și incidente nu reglementează termene exprese și imperative pentru desfășurarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, astfel că față de pârâtă nu este incident un refuz nejustificat prin raportare la un anumit termen, ci numai spectrul desfășurării acestor proceduri în cadrul unui termen rezonabil. Sunt reglementate prin lege etape distincte în cadrul procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, care debutează prin predarea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale, etape care trebuie parcurse în mod individual și în cadrul cărora se stabilește în concret modalitatea de acordare a despăgubirilor, cuantumul acestora, perioada în care urmează a fi plătite, cenzurarea legalității desfășurării procedurii anterioare, conform dispozițiilor legale evocate.

Față de acestea, solicitările reclamantului din cadrul capătului subsidiar al cererii de chemare în judecată tind să eludeze succesiunea etapelor procedurii administrative obligatorii, în condițiile în care instanța de judecată la acest moment procesual nu are aptitudinea de a cenzura procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, prin instituirea unor obligații de a face în sarcina pârâtelor, a unor termene și, eventual, a unor sancțiuni pecuniare.

În prezent, dispozițiile din Titlul VII al Legii nr.247/2005 Capitolul V referitor la procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor și dispozițiile aferente din Normele metodologice de aplicare a acesteia au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și a Hotărârii de Guvern nr.401/2013. În cadrul Legii nr.165/2013, prevalența restituirii în natură este prevăzută cu valoare de principiu, sens în care există prevedere expresă în art.2 lit.a.

Suplimentar, au fost avute în vedere și disp. art.21 alin.4 din lege, care prevăd posibilitatea Comisiilor județene de fond funciar de a propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local, dar și pe cele ale art.42 alin.1 și 2, potrivit cărora persoanele îndreptățite pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către comisiile locale de fond funciar, în vederea restituirii în natură a terenurilor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, respectiv în termenul prevăzut la alin.1 pot opta pentru returnarea dosarelor la comisiile locale de fond funciar și persoanele care nu au valorificat titlurile de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dispoziții care vin în completarea intenției legislative concretizate în cuprinsul Legii nr.247/2005 (alin.2).

În cadrul Legii nr.165/2013 în Capitolul III intitulat "Acordarea de măsuri compensatorii";, este reglementată procedura de acordare a despăgubirilor (compensare), sens în care potrivit art.17 în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

În continuare, Normele metodologice de aplicare a Legii nr.165/2013 reglementează în Capitolul III procedura de valorificare în numerar a punctelor, în conformitate cu noul sistem de compensare instituit de Legea nr.165/2013.

În consecință, s-a reținut că procedura administrativ-jurisdicțională pentru reconstituirea dreptului de proprietate a fost epuizată, urmând a fi parcursă procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, evident cu posibilitatea restituirii în natură în raport de dispozițiile legale citate și au fost respinse ca neîntemeiate solicitările reclamantului formulate în cadrul capătului subsidiar al cererii de chemare în judecată.

În raport de soluțiile de respingere ca neîntemeiate a capetelor de cerere, atât cel principal, cât și cel subsidiar al cererii de chemare în judecată, a fost respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 lei/zi pentru fiecare zi de întârziere.

Asupra cererii de intervenție voluntară principală formulată de O C C, instanța de fond a reținut următoarele:

Deși intervenientul voluntar principal O C C s-a prevalat de calitatea de moștenitor al defunctei H M, autoare comună, acesta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietare de pe urma autoarei sale, sens care nu a avut calitatea de persoană solicitantă în cadrul procedurilor administrativ-jurisdicționale în cadrul cărora s-a emis Hotărârea nr.XXX/04.05.2006 pentru reclamanții H B C și S C I, respectiv Hotărârea nr.XXX/04.05.2006 pentru reclamantul O B T.

Ca urmare, a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție voluntară formulată în cadrul procedurii plângerii reglementate de art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991, în condițiile în care intervenientul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma autoarei H M, în cadrul procedurilor-administrativ jurisdicționale desfășurate în fața comisiilor de fond funciar, singura modalitate în care acesta putea deveni parte în cadrul acestor proceduri și se putea analiza calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții din cererea principală și reclamantul din cererea conexă au declarat în termen legal recurs.

În recursul declarat de H B C și S C I, s-a arătat că, așa cum rezultă din raportul de expertiză topografică efectuat în cauză, vechiul amplasament al terenului a cărui reconstituire se solicită a fost identificat în trupurile 2, 3 și 4, situate pe raza administrativ teritorială a com. C, jud. C. De asemenea, prin același raport de expertiză s-a identificat suprafața de 50 ha aparținând defunctei H M în trupul 3, parcela 813/1, având destinația de pășune.

Așadar, este neîntemeiată constatarea instanței de fond conform căreia nu există terenuri libere disponibile, care să poată constitui obiectul reconstituirii dreptului de proprietate. Faptul că acest teren este încadrat în categoria de folosință "pășune";nu îl face nerestituibil persoanelor îndreptățite, art.45 din Legea nr.18/1991 instituind posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate către persoanele îndreptățite asupra terenurilor cu vegetație forestieră, păduri, zăvoaie, tufărișuri, pășuni și fânețe, cu condiția ca acestea să fie gospodărite și exploatate în regim silvic, potrivit legii.

În ceea ce privește constatarea instanței, conform căreia chiar și în ipoteza în care s-ar admite teza potrivit căreia pârâta nu ar fi respectat disp. art.10 din HG nr.890/2005 aceasta nu ar duce la invalidarea Hotărârii nr.387/2006, întrucât prin efectuarea expertizei topografice s-a constatat că terenul ce a aparținut autoarei este poziționat atât în cadrul unității administrativ teritoriale C, cât și pe teritoriul com. T, neaparținând unității administrativ teritoriale M K, unitate ce a fost investită cu soluționarea cererii de reconstituire, au considerat recurenții că este neîntemeiată, în condițiile în care în adresa nr.6545/27.09.2010 a Primăriei com. C se arată că, în privința parcelelor asupra cărora s-a făcut identificarea terenului autoarei lor, există divergențe privind trasarea limitelor administrativ teritoriale între comunele C, M K și T. Aceste aspecte nu le pot fi imputate reclamanților, ei arătând care este vechiul amplasament și cunoscând că acesta aparținea com. M K. Faptul că acum cele trei unități administrativ teritoriale își adjudecă acea porțiune de teren nu poate avea vreo înrâurire ulterioară în stabilirea entității investite cu soluționarea cererii. Oricum, entitatea investită cu soluționarea cererii era obligată să transmită dosarul unității competente în cazul în care constata că terenul nu se afla pe raza com. M K.

În recursul declarat de O B T, acesta a arătat că, la fel ca și ceilalți reclamanți, a formulat cerere separată de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma autoarei comune H M, fără a cunoaște unii despre cererile formulate de ceilalți. Astfel, s-a ajuns ca cererile să fie soluționate de comisii locale diferite.

A susținut recurentul că din probatoriul administrat în fața instanței de fond a reieșit că vechiul amplasament al autoarei comune a fost identificat pe raza com. C, fiind liberă o suprafață de 66,4 ha pășune, din care 50 ha teren a aparținut autoarei H M. Având în vedere această situație nouă de fapt, reieșită după parcurgerea unor demersuri extrem de anevoioase, fiind imperios necesar concursul instanței prin administrarea a două expertize tehnice de specialitate și adrese la foarte multe autorități și instituții implicate, a arătat că singura măsură reparatorie echitabilă este restituirea în natură a suprafeței de 50 ha teren pășune în parcela Ps 813/1, situată pe raza com. C, jud. C, descrisă în Anexa 5 a raportului de expertiză lămuritor întocmit de expert D.

Principiul reconstituirii pe vechiul amplasament constituie regula, iar reconstituirea pe alt amplasament se impune exclusiv în ipoteza imposibilității restituirii vechiului amplasament, prioritar acordării de despăgubiri.

Instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității, respingând acțiunea pentru considerente care nu au fost niciodată puse în discuția părților și nu au fost invocate de părțile adverse. Hotărârea instanței de fond reprezintă o denegare de dreptate, o ignorare a realității incapacității statului de a asigura un mecanism eficient de reparare a abuzurilor regimului comunist, lăsând persoanele îndreptățite la îndemâna intereselor obscure ale celor care decid în cadrul unor autorități.

A arătat recurentul că nu a contestat Hotărârea nr.169/2005 (în mod exclusiv față de enunțata inexistență a disponibilității vechiului amplasament), totuși prezentul demers judiciar s-a impus ca urmare a demersului celorlalți moștenitori ai autoarei comune. Dacă prin cererea principală reclamanții H și S pot obține, cel puțin teoretic, reconstituirea dreptului de proprietate pe același amplasament, pentru identitate de rațiune se impune ca și lui să i se recunoască același drept. Moștenitorii aceluiași defunct nu pot beneficia de soluții contrare de rezolvare a aceleiași cereri; de altfel, aceasta a fost și rațiunea conexării celor două cereri.

Refuzul instanței de a da valență cererilor motivat de nedovedirea vechiului amplasament în cadrul procedurii administrative este de un formalism exagerat, care se îndepărtează până la negare de rațiunea legiuitorului. Nu poate fi reținută vreo culpă a sa sau a celorlalți moștenitori, ci conduita unităților territorial-administrative este cea vinovată de imposibilitatea de stabilire a acestui amplasament.

Analiza instanței de fond cu privire la disponibilitatea terenului cu destinație pășune încalcă prevederile art.3 alin.21 din Legea nr.1/2000, dar este în contradicție și cu situația rezultată din actele depuse la dosar. Intimatele s-au exprimat în sens contrar celor reținute de instanța de fond, respectiv Comisia locală C a confirmat că deține în administrare teren reprezentând inclusiv pășuni, suprafața de teren deținută de autoarea H M identificată în raportul de expertiză reprezentând pășune comunală fiind la dispoziția comisiei locale de fond funciar.

Pentru ca eventuala hotărâre judecătorească să poată fi pusă efectiv în executare și, astfel, să satisfacă inclusiv cerințele CEDO privind accesul liber la justiție prin prisma duratei rezonabile a procedurii, inclusiv a aducerii la îndeplinire a sarcinilor impuse prin hotărâre, a solicitat ca intimatele să fie obligate la îndeplinirea obligațiilor de a face sub sancțiunea daunelor cominatorii într-un cuantum modic de 50 lei/zi de întârziere.

În drept, a invocat disp. art.3041 C.pr.civ. 1865, Legea nr.165/2013, Legea nr.247/2005, HG nr.890/2005, HG nr.1095/2005, art.23 Constituție, art.6 CEDO, art.1 Protocolul 1 la Convenție, art.1073, 1075 C.civ. 1864.

Prin întâmpinări identice, intimatele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, susținând că în mod corect prima instanță a reținut că în faza administrativ-jurisdicțională reclamanții nu au probat existența vechiului amplasament al terenului, precum și faptul că terenul având categoria de folosință pășune comunală este exceptat de la reconstituirea dreptului de proprietate și, în consecință, neretrocedabil. De asemenea, în mod corect prima instanță a respins și cererea reclamantului O B T, în contextul în care acesta a fost validat în Anexa 23 pentru acordarea despăgubirilor, deci procedura administrativ-jurisdicțională a fost epuizată, urmând a fi parcursă procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor conform Legii nr.165/2013, evident cu posibilitatea restituirii în natură în raport de disp. art.2 lit.a din această lege.

De asemenea, intimatele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au formulat, odată cu întâmpinarea, și recursuri incidente.

În recursul incident formulat de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, s-a criticat soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, față de solicitarea reclamanților de punere în posesie, în raport de disp. art.17 alin.1 din Legea nr.165/2013, art.5-6 din HG nr.890/2005.

În drept, au fost invocate disp. art.483, 488, 494 și 467 C.pr.civ. în vigoare.

De asemenea, în recursul incident formulat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, s-a invocat faptul că prima instanță nu a soluționat excepția necompetenței materiale, în raport de disp. art.1 din HG nr.572/2013, art.23 din OUG nr.96/2013 și art.10 alin.1 teza a II-a din Legea nr.554/2004 competența de soluționarea cauzei revenind secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de apel C. De asemenea, s-a criticat și soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, față de solicitarea reclamanților de punere în posesie, în raport de disp. art.17 alin.1 din Legea nr.165/2013, art.5-6 din HG nr.890/2005.

În drept, au fost invocate disp. art.483, 488 pct.3, 5 și 8, 494 și 467 C.pr.civ. în vigoare.

Recurenții reclamanți au formulat întâmpinare la recursurile incidente, solicitând respingerea acestora ca inadmisibile, arătând că instituția recursului incident a fost introdusă prin Noul Cod de procedură civilă, care a intrat în vigoare în anul 2013, în timp ce prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă.

Analizând recursurile declarate în cauză, tribunalul reține următoarele:

Pe parcursul judecății cererilor reclamanților, la data de 15.02.2013 a intrat în vigoare Noul Cod de procedură civilă, care la art.24 prevede că "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare";, iar la art.26 că "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul";.

Instituția recursului incident își găsește reglementare legală în disp. art.491 din codul de procedură civilă în vigoare, aceasta neexistând în Codul de procedură civilă din 1865.

Cum cererile reclamanților au fost introduse la data de 13.09.2006, respectiv 18.10.2010, în raport de dispozițiile legale mai sus-citate rezultă că dispozițiile de procedură aplicabile sunt cele ale Codul de procedură civilă din 1865, astfel că recursurile incidente declarate de pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților vor fi respinse ca fiind inadmisibile.

În ceea ce privește recursurile declarate de reclamanți, întrucât conțin aceleași motive în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, acestea vor fi analizate împreună.

Se reține că în mod eronat prima instanță a considerat că reclamanților le este imputabilă neprobarea existenței vechiului amplasament al terenului autoarei H M, în procedura administrativ-jurisdicțională reglementată de Legea nr.18/1991.

Astfel, în justificarea cererilor lor formulate la comisiile de fond funciar M K și C, reclamanții din cererea principală și reclamantul din cererea conexă s-au prevalat de actul de partaj voluntar transcris la Tribunalul C sub nr.1867/31.05.1939. Ceea ce interesează cauza de față face obiectul pct.5 din acest act, unde se menționează:

"Partea din moșie situată la Sud-Est în suprafață totală de 251 ha 0730 învecinată cu vatra satului G D, terenul expropriat fostă proprietatea def. M V, proprietatea def. M V, mereaua satului P M, mereaua fostului sat E și restul proprietății succesorale de care se desparte prin aceiași linie de hotar menționată la art. precedent, se atribuie în plină proprietate și posesiune subsemnatei M H";.

De asemenea, s-au prevalat și de procesul verbal nr.39/14.12.1948 privind predarea unei cote libere din O Ing. H "din comuna G D județul C";, acest înscris fiind semnat de "șeful Centrului de Colectare C"; (fila 68 dosar fond 10907/2006, devenit 1710/212/2006, vol.I).

Aceste înscrisuri conțin o serie de repere care făceau identificabilă poziția vechiului amplasament al terenului de 50 ha solicitat, mai ales că în arhivele primăriilor în cadrul cărora funcționau și comisiile locale de fond funciar se găseau și o parte din planurile cadastrale vechi. În acest sens, fără a se prevala de o altă împrejurare, Primăria com. M K a înaintat, la solicitarea instanței de fond, "harta cadastrală loc. P M";.

Potrivit art.5 lit.b din Regulamentul din 4 august 2005 privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin HG nr.890/2005, comisiile comunale verifică în mod riguros îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.9 alin.4 și 5 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art.6 din Legea nr.1/2000, cu modificările ulterioare, solicitând în acest scop toate relațiile și datele necesare";. Textul art.6 din Legea nr.1/2000 se referă la verificarea actelor doveditoare și a existenței libere a vechiului amplasament.

Fără să fie preocupată de stabilirea vechiului amplasament, situație în funcție de care s-ar fi procedat la stabilirea modalităților reparatorii alternative prevăzute de lege, Comisia locală de fond funciar M K a solicitat reclamanților din cererea principală doar să facă dovada faptului că autoarea lor a deținut posesia terenului și după anul 1945. Chiar la interogatoriul administrat în fața instanței de fond, această comisie a răspuns că "reclamanților nu le-a fost solicitată o schiță a amplasamentului, întrucât Comisia locală nu dispune de teren extravilan în vederea reconstituirii dreptului de proprietate al petenților, la nivelul localității neexistând amplasamente pentru care nu s-au eliberat titluri de proprietate"; (fila 90 dosar fond 10907/2006, vol.I), fără a observa fie faptul că este posibil ca cererea să vizeze un teren aflat în circumscripția altei unități administrativ teritoriale - cum s-a dovedit în cauza de față, fie faptul că stabilirea despăgubirilor bănești se face în funcție de o serie de criterii, printre care și poziția efectivă a amplasamentului.

În mod similar, la cererea de reconstituire adresată Primăriei C, reclamantul din cererea conexă O B T a depus, pe lângă actul de partaj menționat mai sus, certificatul nrXXX eliberat de Primăria comunei G D, plasa O, jud. C, din care rezultă că M H era proprietar al suprafeței de 251 ha teren în această comună, fiind descrise cu suprafețe și vecinătăți cele șapte trupuri ce compuneau această suprafață (filele 28-29 dosar fond 39289/212/2010). Întreaga suprafață de 251 ha teren este descrisă ca fiind cuprinsă între "râul C (C)";, mereaua T, vatra satului G D, mereaua G D.

Procedând de aceeași manieră ca și Comisia locală de fond funciar M K, nici Comisia locală de fond funciar C nu a procedat la identificarea vechiului amplasament, așa cum rezultă din răspunsul la interogatoriul administrat în fața primei instanțe (fila 80 dosar fond 39289/212/2010), însă l-a inclus pe solicitant în Anexa 23 - despăgubiri, transmițându-i prin adresa nr.1262/19.01.2007 o ofertă privind punerea în posesie cu teren pășune (fila 17 dosar fond 39289/212/2010), ca modalitate alternativă de reparare prin compensare.

În consecință, este nelegal și excesiv să se pretindă reclamanților să indice comisiilor locale vechiul amplasament, în condițiile în care, pe de o parte, aceștia au depus înscrisuri din care rezultau amplasamentul și vecinătățile terenului autoarei H M, iar, pe de altă parte, comisiile locale de fond funciar, neprocedând la stabilirea vechiului amplasament, nu le-au pretins nicicând date sau informații suplimentare în acest sens.

Primul expert topograf numit în cauză, V T, a menționat că "în urma cererilor depuse de expert și a investigațiilor făcute la Arhivele Naționale, jud. C, au fost identificate două planuri cadastrale vechi, iar dosarul în care erau cuprinse avea notificată perioada 1928-1940. Planurile în cauză redactate la sc. 1: 500, aflate în evidență sub numerele 383 și 384, întocmite pentru arealul G D, cuprind ca informație trupuri de terenuri ale proprietății M V (autoarea M H - n.n.)";. Totodată, expertul a menționat că după aceste planuri s-au făcut verificări și prelucrări ale datelor grafice conținute de acestea, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C.

Utilizând aceste planuri și înscrisurile depuse de reclamanți, la care am făcut referire mai sus, expertul topograf D D a stabilit că partea de sud-est a moșiei este descrisă de trupurile 2 și 3, ce formează o suprafață de 161,26 ha, fiind situată pe raza UAT C, în partea de sud-vest a loc. G D, din care teren arabil în parcelele A 771, A 781, A 814 și A 797, iar pășune în parcelele Ps 767/1, Ps 813 și Ps 743 (filele 117-123 dosar fond 1710/212/2006, vol.III). De asemenea, diferența de 89,74 ha se află situată în trupul 4, în parcelele Ps 1354/2 și Ps 1354/1, tot pe raza UAT C (filele 1-4 dosar fond 1710/212/2006, vol.IV).

Potrivit situației comunicate prin adresa nr.9639/3.12.2013 de către Primăria com. C, în parcelele A 771 și A 814 au fost emise titluri de proprietate pentru persoanele îndreptățite, iar pășunea comunală se află la dispoziția comisiei locale de fond funciar (fila 226 dosar fond 1710/212/2006, vol.III) .

Potrivit lămuririlor solicitate de instanța de fond expertului judiciar topograf D D, identificarea vechiului amplasament al suprafeței de 50 ha teren s-a realizat în parcela Ps 813 UAT C, ce are o suprafață totală de 66,40 ha, respectiv în Anexa 5 la raportul de expertiză (filele 1-4 dosar fond 1710/212/2006, vol.IV).

Acest raport a fost avizat de OCPI C potrivit procesului-verbal de recepție nr.461/9.10.2014.

Identificarea amplasamentului nu a fost contestată de părți, deci nici de către pârâta Comisia locală de fond funciar C.

În raport de cele reținute mai sus, în speță sunt incidente disp. art.2 alin.1 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, potrivit cărora "în aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane";, precum și ale art.6 alin.11 din aceeași lege, potrivit cărora "titlurile de proprietate obținute anterior intrării în vigoare a Legii nr.18/1991 și existența liberă a vechilor amplasamente fac dovada absolută a proprietății, obligând comisiile de fond funciar să procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate";.

Împrejurarea că reclamantul din cererea conexă O B T nu a contestat hotărârea nr.169/2006 emisă de Comisia județeană de fond funciar C, prin care acesta a fost validat cu suprafața de 50 ha în Anexa 23, nu împietează asupra reconstituirii dreptului de proprietate în natură. Pe de o parte, se reține că este vorba despre aceeași suprafață de teren, provenind de la același autor comun și se impune ca cererile să fie soluționate în mod unitar (să fie emis un singur titlu de proprietate pentru toți moștenitorii, conform art.13 alin.3 din Legea nr.1871991), iar pe de altă parte Legea nr.165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, permite în procedura administrativă reevaluarea deciziilor sau hotărârilor luate de comisiile județene sub aspectul dreptului de proprietate și a imposibilității de restituire pe vechiul amplasament.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul disp. art.312 alin.2 și 3 rap. la art.3041 și art.304 pct.9 C.pr.civ. 1865 vor fi admise recursurile declarate de recurenții reclamanți și va fi modificată în parte sentința civilă recurată, în sensul că va fi admisă în parte acțiunea principală și în parte cererea conexă, se va dispune anularea Hotărârii nr.387/2006 emisă de Comisia județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C și reconstituirea în natură, pe vechiul amplasament, a dreptului de proprietate în favoarea numiților H B-C, S C-I și O B T, de pe urma autoarei H M, asupra terenului în suprafață de 50 ha, identificat de expertiza topografică D D în parcela Ps 813, UAT C (Anexa nr.5 la expertiză); de asemenea, potrivit atribuțiilor proprii prevăzute de legile fondului funciar nr.18/1991 și nr.1/2000 și de Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005, va fi obligată pârâta Comisia locală de fond funciar C să întocmească documentația corespunzătoare în acest sens, să o înainteze Comisiei județene pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C în vederea emiterii titlului de proprietate și să procedeze la punerea în posesie, iar pârâta Comisia județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C va fi obligată să emită titlu de proprietate, în sensul celor dispuse mai sus.

În ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii, tribunalul reține că acest petit a fost formulat în cererea conexă și nu a fost indicat un text de lege pe care să se întemeieze, reclamantul făcând trimitere doar la decizia nr.XX/12.05.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Prin această decizie, s-a stabilit că "Cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art.5803 din Codul de procedură civilă";. În considerentele deciziei, s-a reținut că daunele cominatorii reprezintă o sancțiune pecuniară, ce se aplică de instanțele de judecată în vederea asigurării executării unei obligații de a face sau de a nu face, determinată prin hotărâre judecătorească, precum și că suma de bani stabilită să fie achitată cu acest titlu este independentă de despăgubirile ce trebuie să constituie echivalentul prejudiciului cauzat, iar rațiunea acordării unor astfel de daune o constituie exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligației pe care și-a asumat-o, prin silirea lui la plata către creditor a unor sume calculate în raport cu durata întârzierii îndeplinirii obligației de a face sau de a nu face.

În speță, nu este vorba de asumarea unei obligații de către debitor și nici de un refuz de executare, cel puțin în această fază, având în vedere că prin decizia instanței de recurs a fost stabilită o nouă situație de fapt, ce a impus obligații noi în sarcina Comisiei locale de fond funciar C și Comisiei județene de fond funciar C.

În ceea ce privește dispozițiile conținute în acest sens de Legea nr.18/1991, se constată că art.64 alin.2 din această lege face referire la condamnarea la daune cominatorii a primarului, persoană care nu a fost parte în prezenta cauză, iar în ceea ce privește art.64 alin.3 care face trimitere la disp. art.53 alin.2 se reține că cererea este prematură în ceea ce privește Comisia județeană de fond funciar C, deoarece aceasta nu poate emite titlul de proprietate mai înainte de înaintarea documentației de către Comisia locală de fond funciar C.

În consecință, va fi respinsă ca nefondată cererea de acordare a daunelor cominatorii, acestea putând face obiectul unei cereri ulterioare, în condițiile în care pârâtele refuză să execute sau nu execută hotărârea într-un termen rezonabil.

În ceea ce privește celelalte dispoziții ale hotărârii instanței de fond, acestea vor fi menținute în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Totodată, potrivit disp. art.274 alin.1 C.pr.civ. 1865 vor fi obligate intimatele pârâte Comisia locală de fond funciar C și Comisia județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C, aflate în culpă procesuală, la plata sumei de 1.930 lei către recurentul H B-C și 1.500 lei către recurentul O B T, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește cuantumul acestora, se reține că suma de 1.930 lei acordată recurentului H B-C se compune din 1.500 lei onorariu de avocat, diferența fiind constituită de cheltuieli de deplasare și cazare, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, iar suma de 1.500 lei acordată recurentului O B T reprezintă onorariul de avocat.

În considerarea disp. art.274 alin.3 C.pr.civ. 1865, tribunalul apreciază că suma de 2.752,8 lei solicitată de acesta ca și onorariu de avocat în recurs este excesivă raportat la munca îndeplinită de avocat (redactarea cererii de recurs și a întâmpinării, depunerea în cauză și a răspunsului la întâmpinare nefiind un act procedural recunoscut de C.pr.civ. 1865), motiv pentru care onorariul va fi redus la 1.500 lei. Pentru aceleași motive și din considerente de echitate, va fi redus și onorariul apărătorului recurentului H de la 1.606,46 lei la 1.500 lei, cheltuielile de deplasare și cazare fiind acordate în mod distinct.

← 1clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii,...  Validare poprire. natură juridică. efecte. . Jurisprudență... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament. stabilirea vechiului amplasament pe cale judiciară