1clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, contract de credit, posibilitatea băncii de a revizui unilateral nivelul dobânzii, restituirea prestaţiilor

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 133 din data de 15.01.2016

Necircumstanțierea în nici un mod a elementelor care îi permit creditorului modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, lăsând la libera sa apreciere majorarea ei, încalcă prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa prejudicieze "semnificativ";.O dovada in același sens o reprezintă faptul ca modificarea poate interveni față de oricare dintre motivele prevăzute în respectivul articol, fără a putea fi verificată opțiunea creditorului și fără a se menționa exact înțelesul cazurilor alternative menționate.

Se impune această restituire, dat fiind că s-a constatat caracterul abuziv al acestor clauze, în cauză operând o cauză de ineficacitate a clauzei contractuale. În raport de această sancțiune, dacă nu s-ar dispune și restituirea sumelor percepute în mod abuziv, protecția consumatorului ar avea caracter ipotetic, iar sumele încasate ar avea caracterul unei plăți nedatorate, deținute fără un just titlu. Mai mult, nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut, iar excepțiile de la această regulă o constituie contractele cu executare succesivă, precum închirierea sau vânzarea-cumpărarea cu clauză de întreținere, când retroactivitatea efectelor nulității este obiectiv imposibilă.

Tribunalul Constanța a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta SC ERB R S IFN SA, împotriva sentinței civile nr. …….. îndreptată prin încheierea din …… lămurită prin aceeași încheiere și completată prin sentința civilă nr…… a Judecătoriei Constanța, a admis apelul formulat de apelanta F V în contradictoriu cu intimata SC ERB R S IFN SA împotriva aceleași sentințe, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a constatat caracterul abuziv și pe cale de consecință, constată nulitatea absolută și a clauzei prev. de art.7 al caracterului de credit încheiat la data de 27.05.2005 , condiții generale pentru emiterea și utilizarea cardului euroline și a obligat pe intimata pârâtă să restituie reclamantei sumele de 102 lei , comision de administrare și de 1500,00 lei comision depășire limită credit, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate . Pentru a dispune astfel, instanța de control a reținut că:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 28.04.2014 sub nr. 12575/212/2014, reclamanta F V a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC ERB R S IFN SA, ca pe cale de hotărâre judecătorească: să se constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 7; art. 9 par. 9.1; art. 11; art. 12 par. 12.2, 12.3 și 12.4; art. 15 par. 15.1 lit. b) și c) și par. 15.2; art. 16; art. 21; art. 25; art. 27; art. 29; art. 30 din Condițiile generale pentru emiterea și utilizarea cardului Euroline - parte integrantă a Contractului de credit încheiat cu pârâta la data de 27.07.2005, identificat prin număr de cont 93005164…….. și număr de card 93005……. și să se constate nulitatea absolută a acestor dispoziții contractuale; să fie obligată pârâta la restituirea tuturor sumelor încasate necuvenit în temeiul dispozițiilor contractuale vizate prin primul capăt de cerere; să fie obligată pârâta la plata de dobândă legală aferentă sumelor solicitate prin capătul 2 de cerere calculată pentru perioada cuprinsă între data încasării și până la restituirea efectivă; să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că, între reclamantă, în calitate de împrumutată și societatea pârâtă, în calitate de creditor a intervenit la data de 27.07.2005 un contract de credit, identificat prin număr de cont 9300516443……. și număr de card 93005……., în baza căruia a fost finanțată achiziționarea unor produse din magazinul A în valoare de 2.664,06 lei, urmând ca restituirea sumei finanțate să se facă în 60 de rate lunare.

De asemenea, conform dispozițiilor contractului încheiat, reclamanta avea posibilitatea de a retrage sume în numerar, prevăzându-se faptul că acestea nu pot depăși limita de credit. Menționează reclamanta că această limită de credit nu este precizată nicăieri în cuprinsul Condițiilor generale, prevăzându-se doar faptul că atât aceasta, cât și suma maximă permisă pentru tranzacțiile zilnice vor fi aduse la cunoștința deținătorului la momentul înmânării cardului.

Pe parcursul derulării contractului, societatea pârâtă, uzând de dispozițiile unor clauze inserate în cuprinsul acestuia sau chiar în lipsa oricărui temei, a majorat în mod unilateral, fără acordul sau măcar încunoștințarea împrumutatei, nivelul ratei dobânzii aplicabile sumei finanțate sau retrase în numerar, precum și nivelul comisioanelor și altor taxe aferente creditului. Cu titlu de exemplu se indica: înlocuirea taxei lunare extras de cont de 1 leu cu comisionul lunar de administrare cont, în valoare de 3 lei, care la rândul lui a fost majorat la suma de 4,5 lei; majorarea penalității pentru plata întârziată de la suma de 30 lei la 45 lei, etc.

Aceasta a condus la o majorare substanțială a costurilor creditului, obligația de restituire decurgând din aceste raporturi juridice devenind prea oneroasă. Se precizează și faptul că, deși reclamanta achită sume tot mai mari în contul obligațiilor decurgând din contractul de credit, suma datorată de aceasta instituției financiare, în mod inexplicabil crește.

Se enumeră în continuare motivele pentru care reclamanta apreciază ca fiind abuzive clauzele reglementate de disp. art. 7, art. 9 par 9.1, art. 11, art. 12 par. 12.2, 12.3 și 12.4, art. 15 par. 15.1 lit. b) și c) și par. 15.2, art. 16, art. 21.art. 25, art. 27, art. 29 și art. 30 din Condițiile generale pentru emiterea și utilizarea cardului Euroline - parte integrantă a Contractului de credit încheiat cu pârâta.

În acest sens, se arată că pentru analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale citate mai sus relevante sunt disp. art. 4 din Legea nr. 193/2000 din interpretarea căruia rezultă faptul că, pentru a putea fi constatat caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesar a fi întrunite cumulativ 3 condiții, respectiv: clauza în discuție să fie cuprinsă într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator; clauza vizată să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, în sensul că aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura acesteia;clauza să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În ceea ce privește prima dintre cerințe, aceasta este îndeplinită în cazul fiecărei dispoziții contractuale vizate, în condițiile în care acestea din urmă sunt inserate în contractul de credit încheiat între pârâta ERB R S IFN SA, în calitate de comerciant și reclamanta F V, în calitate de consumator (împrumutată).

Apreciază reclamanta că și cea de-a doua dintre cerințele necesare pentru identificarea unei clauze ca fiind abuzivă este îndeplinită prin raportare la fiecare dintre dispozițiile contractuale defăimate.

Astfel, între părți a intervenit un contract standard preformulat, iar clauzele cuprinse în Condițiile generale pentru emiterea și utilizarea cardului Euroline constituie expresia voinței unilaterale a societății financiare nebancare, deoarece consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a influența în vreun fel respectivele dispoziții contractuale.

Mai mult, menționează reclamanta, nu a existat o negociere cu privire la clauzele în discuție, opțiunea reclamantei pentru produsul de creditare (emiterea cardului) neputând echivala în vreun fel cu negocierea directă a contractului astfel încheiat.

Sub aspectul îndeplinirii celei de-a treia condiții se impune fi avut în vedere faptul că din analiza dispozițiilor contractuale citate mai sus rezultă în mod neîndoielnic faptul că acestea reprezintă clauze abuzive în accepțiunea disp. art. 4 alin. 1 și urm. din Legea nr. 193/2000, fiind în prezența unor clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul și care creează în detrimentul acestuia din urmă și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile celor două părți.

Sub un prim aspect, deși dispozițiile condițiilor generale fac referire la elemente precum limita de creditare și suma maximă a tranzacțiilor zilnice (art. 7 par. 7.1 rap. la art. 8 par. 8.1 lit. h), rata lunară minimă (art. 8 par. 8.1 lit. coroborat cu art. 10), data scadentă pentru rata lunară minimă (art. 8 par. 8.1 lit. g), aceste elemente nu sunt determinate în cuprinsul contractului și nici măcar determinabile, împrumutata neavând cunoștință la momentul încheierii contractului despre întinderea obligațiilor ce-i reveneau în temeiul acestuia. Or, din această perspectivă este nesocotită exigența transparenței și a previzibilității ce trebuie să caracterizeze raporturile contractuale dintre comerciant și consumator.

Pe de altă parte, subliniază reclamanta, o serie de dispoziții ale contractului de credit sunt criticabile prin prisma faptului că acestea lasă la manifestarea unilaterală de voință a instituției financiare nebancare posibilitatea de a interveni asupra unor elemente esențiale ale contractului precum dobânda, limita de creditare, suma maximă permisă pentru tranzacțiile zilnice, penalitatea pentru depășirea limitei de creditare, precum și asupra oricăror comisioane sau costuri ale contractului, fără ca această modificare să reprezinte rezultatul acordului de voință al ambelor părți.

Pot fi indicate în acest sens dispozițiile art. 7.1, 9.1, art. 10. art. 12.2 și 12.3. etc. Aceeași critică subzistă și în ceea ce privește prevederea de la art. 11 care conferă posibilitatea creditorului de a modifica structura compensației pe i-o datorează împrumutata prin introducerea unor taxe, comisioane sau a altor costuri, fiind subliniat faptul că enumerarea cuprinsă în acest text nu are caracter limitativ prin utilizarea sintagmei "dar fără a se limita la". Astfel de dispoziții contractuale care permit modificarea de către creditor, în mod arbitrar, a nivelului taxelor, comisioanelor, costurilor contractului sau a altor elemente esențiale ale acestuia sau chiar introducerea unor noi taxe, comisioane, costuri, au caracter abuziv în accepțiunea Legii nr. 193/2000, dezechilibrul contractual fiind evident, în defavoarea consumatorului desigur.

Argumentele dezvoltate mai sus rămân valabile și în cazul dispozițiilor art. 25 din Condițiile generale, cu accent deosebit pe cele ale paragrafelor 25.1 și 25. Astfel, se apreciază de reclamantă că acestea statuează faptul că prevederile Condițiilor generale, partea esențială a contractului de credit, "prin definiție" nu au caracter limitativ și dau posibilitatea instituției financiare nebancare să le modifice în mod unilateral. In plus, se conferă valoare de acceptare de către Deținător a modificării unilaterale realizată de emitent fie nerespingerii acestora în scris în termen de 7 zile de la notificarea modificării fie primei utilizări a cardului ulterioară notificării, fie plății parțiale sau totale a soldului.

Și aceste dispoziții contractuale creionează un dezechilibru între drepturile și obligațiile celor două părți, emitentul putând modifica unilateral contractul fără acordul cocontractantului (contrar regulilor de drept civil ce guvernează încheierea și modificarea actelor juridice bilaterale) și, mai mult, modificarea fiind considerată ca acceptată în urma nerealizării sau realizării de către împrumutată a unor activități care, în sine, nu au valoare de consimțământ în vederea modificării contractului.

Aceeași critică subzistă și în ceea ce privește dispozițiile art. 29 din contra conform cu care se consideră că Deținătorul a acceptat toate prevederile Condițiile dacă acesta nu returnează cardul sau îl utilizează în termen de 10 zile de momentul primirii lui.

Nici dispozițiile din Condițiile generale care instituie în sarcina Deținătorului o serie de costuri precum taxa de depășire a Limitei de Credit (art. 7.3 teza finală) si comision de plată întârziată (art. 11.2) nu sunt la adăpost de critică. Se poate observa faptul că textele indicate nu oferă o justificare pentru instituirea acestor taxe și comisioane, nu indică eventualul prejudiciu pe care acestea sunt menite a-1 acoperi.

Sub incidența dispozițiilor Legii nr. 193/2000 intră și prevederile din Condițiile generale care dau dreptul pârâtei de a rezilia contractul sau de a declara scadente anticipat toate sumele decurgând din acestea, în lipsa unui motiv întemeiat și clar reglementat în cuprinsul acestuia. Cu titlu de exemplu se indică disp. art. 7.3 care permit instituției financiare să solicite rambursarea tuturor sumelor în caz de depășire a limitei de creditare, precum și cele ale art. 15.1 lit. b) și c) care dau dreptul comerciantului să rezilieze contractul fie când apreciază că Deținătorul a încălcat oricare din prevederile Condițiilor generale, fie în cazul în care acesta din urmă ar fi încălcat orice reglementări și hotărâri ale autorităților financiare. Pe de o parte, în condițiile în care Limita de creditare nu este determinată și nici măcar determinabilă în contract, comerciantul având inclusiv posibilitatea de a o modifica în mod unilateral, acesta este singurul care poate determina cazurile de depășire a respectivei limite, declararea scadenței anticipate într-un asemenea caz apărând ca arbitrară.

Pe de altă parte, arbitrariul intervine și în ceea ce privește posibilitatea comerciantului de a aprecia dacă Deținătorul a încălcat vreuna dintre dispozițiile contractului sau oricare reglementare sau hotărâre a autorităților financiare, în condițiile în care nu sunt prevăzute situațiile, elementele, criteriile în funcție de care se apreciază, de la caz la caz, încălcările care ar justifica rezilierea. Asemenea clauze au caracter abuziv" și prin raportare la disp. pct. 1 lit. g) din Anexa cuprinzând clauzele abuzive - parte integrantă a Legii nr. 193/2000 deoarece dau posibilitatea comerciantului de a interpreta în mod unilateral dispozițiile contractuale.

Condiția existenței unui dezechilibru semnificativ între părțile contractante este îndeplinită și prin raportare la prevederile art. 16 care: 1) prezumă acceptarea de către Deținător a soldului înscris în extrasele lunare, precum și faptul primirii extrasului lunar pe baza necontestării acestor aspecte în anumite termene (60 de zile, respectiv 30 de zile de la emiterea cârdului sau de la emiterea sau primirea extraselor); 2) instituie prezumția acordului Deținătorului în ceea ce privește faptul că extrasele lunare și extrasele din evidențele comerciale ale Emitentului constituie evidențe valabile ale obligațiilor Deținătorului decurgând din derularea contractului; 3) stabilește faptul că plata voluntară constituie acceptare necondiționată a sumelor evidențiate în cuprinsul extraselor lunare. Or, prin aceste clauze se tinde la a se conferi valoare probatorie unor înscrisuri sau evidențe emise sau ținute de pârâtă și la limitarea (chiar suprimarea) posibilității reclamantei de a contesta cuantumul sumelor solicitate de comerciant. De asemenea, contrar oricărei logici juridice și principiilor ce guvernează materia probațiunii, se încearcă a se schimba sarcina probei la Deținător, impunându-se chiar acestuia să facă dovada unui Fapt negativ (că nu a primit extrasele lunare, că valoarea obligațiilor sale nu este corect determinată, etc).

Caracter abuziv au și dispozițiile art. 21 din Condițiile generale, intitulat "Executarea, Transferul de garanții", care conferă posibilitatea Emitentului de a transfera către alte persoane determinate în mod unilateral de către acesta drepturile decurgând din contract sau de a transfera contractul către o altă societate din grup, acordul Deținătorului în acest sens fiind considerat dat prin semnarea contractului de credit. Caracterul abuziv al unor asemenea dispoziții se întemeiază pe faptul că cesionarea contractului sau a drepturilor decurgând din acesta către o terță persoană stabilită unilateral de către Emitent este de natură a prejudicia grav interesele Deținătorului, acesta fiind astfel lipsit de protecția legislației specifice aplicabile instituțiilor de credit și de supraveghere exercitată de Banca Națională a României.

În plus, posibilitatea conferită de același articol Emitentului de a obține returnarea bunurilor achiziționate de Deținător prin intermediul cardului contravine flagrant dreptului tic proprietate al acestuia din urmă la momentul achiziționării respectivelor bunuri.

Un dezechilibru între părți se creează și prin dispoziția contractuală care stabilește competența de soluționare a litigiilor apărute în derularea contractului în funcție de sediul Emitentului, în condițiile în care aceasta contravine rațiunii pentru care art. 113 ( C.proc civ. prevede competența de soluționare a litigiilor născute din contractele încheiate cu profesioniști (comercianți) în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului.

Nu în ultimul rând, se mai menționează că, contrar principiului previzibilității și exigenței bunei credințe, sunt și dispozițiile art. 30 din Condițiile generale care prevăd în mod expres faptul că DAE, element esențial al contractului și care, conform legislației în materie, trebuie să fie indicat în cuprinsul acestuia, nu poate fi determinat, lăsându-se prin această prevedere coroborată cu celelalte dispoziții contractuale criticate, deschisă posibilitatea pentru Emitent de a modifica structura și nivelul costurilor totale ale creditului.

Constatarea caracterului abuziv al clauzelor în discuție impune aplicarea de către instanță a sancțiunii nulității absolute a acestor dispoziții contractuale, în aplicarea disp. art. 6 din Legea nr. 193/2000, conform cu care "clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua";.

În ceea ce privește capătul 3 de cerere, urmare a admiterii primelor două capete de cerere, se impune obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestor sume calculată pentru perioada cuprinsă între momentul încasării acestora (în mod necuvenit) și momentul plății efective.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii Legea nr. 193/2000, Directiva 93/13/CEE.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca prematur introdusa, iar in subsidiar ca neîntemeiata, in ceea ce privește toate capetele de cerere formulate.

În motivarea cererii, s-a arătat că, la data de 19.07.2005, între părți s-a încheiat un contract de credit în vederea achiziționării de la un comerciant acceptant (magazinul A) a unor produse electrocasnice în valoare de 1599,60 lei, sumă la care s-a adăugat și costul de finanțare.

Achiziționarea cardului și achitarea în transe lunare fixe a creditului contractat a fost posibilă ca urmare a semnării cererii pentru emiterea unui card de credit și a condițiilor generale pentru emiterea și utilizarea cardului euroline între reclamantă, în calitate de deținător și societatea pârâtă, în calitate de emitent.

Conform cererii centru emiterea unui card de credit, pentru produsele achiziționate in valoare de 1 599, 60 lei, valoarea totala a creditului acordat a fost de 2.664,06 lei, rambursabil in 60 de rate lunare. Astfel, tranzacția inițiala efectuata de către reclamanta, inclusiv costul de finanțare a fost in valoare totala de 2.664,06 lei.

De asemenea, subliniază pârâta ca, pe lângă aceasta tranzacție, contestatoarea a mai efectuat si retrageri de numerar de pe card, retrageri in valoare totala de 2.998 lei, inclusiv comisioanele aferente.

Se arată în continuare că cererea pentru Emiterea unui Card de Credit si Condițiile Generale pentru Emiterea si Utilizarea cardului Euroline semnate de reclamanta, reprezintă contractul încheiat intre reclamanta si societatea pârâtă si reglementează emiterea, acordarea si utilizarea unui card EuroLine.

Aceste documente, cat si garanțiile accesorii la acestea constituie titluri executorii in baza art.52 alin. 1 din Legea nn93/2009

Conform contractului semnat in anul 2005 reclamanta a declarat ca a luat la cunoștința Condițiile Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cardului Euroline, primind un exemplar si fiind intru totul de acord cu acestea.

Potrivit acestui contract, semnat si agreat de către reclamanta, pe langa rata lunara stabilita la data semnării acestuia este necesar a se achita orice suma rezultata in urma acordării si utilizării limitei de creditare, cum ar fi comisionul lunar de administrare cont, dobânda datorata, comisionul pentru plata întârziata.

Apreciază pârâta că este foarte important de subliniat faptul ca, pentru cardul de credit Euroline, conform Condițiilor Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cardului Euroline, ERB R S emite si transmite lunar la adresa de corespondenta declarata un extras de cont prin care informează clientul cu privire la tranzacțiile si operațiunile efectuate, intervalul de plata, eventuale promoții etc. Pentru a facilita înțelegerea informațiilor cuprinse in extras si cu scopul desfășurării in bune condiții a relației contractuale, pe pagina verso se regăsesc explicații pentru fiecare element in parte precum si alte detalii, inclusive, dar fara a se limita la termenul de contestare a soldului final (20 de zile de la data emiterii acestuia) si consecințele neachitarii in termenul scadent.

În urma semnării contractului de către reclamanta si a analizei efectuate asupra documentației de credit, la adresa de corespondenta a reclamantei a fost transmis cardul EuroLine, împreună cu scrisoarea de întâmpinare ce conținea informații despre modalitatea de funcționare a acestui card, respectiv despre "limitele de credit acordate, data de emitere a extrasului lunar, sistemul de rambursare al sumelor utilizate, precum si perioada scadenta.

Se subliniază în continuare că, în cazul in care cardul este utilizat si pentru alte tranzacții decât achitarea in rate a produselor achiziționate de la comercianții-parteneri recomandarea de plata a ERB R S este de a depune lunar rata aferenta lunii respective, precum si suma minima de plata, așa cum reiese acestea din extrasul de cont pentru a acoperi si o parte a sumelor utilizate de pe card. Diferența neachitata se reportează si este solicitata spre plata in următorul extras emis, aplicându-se dobânda aferenta, precum si celelalte taxe și comisioane aplicate ca urmare a utilizării limitei de creditare.

Pe de alta parte, respectarea obligațiilor de plata, așa cum au fost aduse la cunoștința cu ocazia semnării contractului presupunea, printre altele:consultarea extrasului de cont; achitarea, in intervalul scadent, a ratei lunare fixe si a comisioanelor aferente sau, pentru evitarea aplicării de comisioane de plata întârziata, achitarea cel puțin a sumei minime de plata; comunicarea emitentului a eventualelor erori înscrise in extrasele de cont, in caz contrar conținutul extrasului fiind considerat acceptat.

Se precizează în continuare faptul ca atât comisioanele pentru plata întârziată, de depășire limita de credit sau dobânda pentru neachitarea soldului final, nu ar fi fost aplicate daca ar fi fost respectate condițiile contractuale referitoare la plata, agreate, de altfel, de către reclamanta la data semnării acestora.

Neachitarea in intervalul scadent stabilit a ratei lunare sau cel puțin a sumei minime de plata avea drept consecința aplicarea penalității de plata intarziata, a dobânzii pentru soldul final neachitat integral precum si (daca este cazul) a penalității pentru depășirea limitei de credit.

În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor contractuale, referitor la prima condiție prevăzuta de Legea nr.193/2000 - negocierea clauzelor contractuale, se arat că, potrivit contractului semnat in anul 2005, reclamanta a declarat ca a luat la cunoștința de termenii generali din contract, neavând nicio obiecțiune la data respectiva.

La momentul încheierii contractelor de credit exista o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului in funcție de varianta cea mai avantajoasa, conform propriei judecați, după explicarea condițiilor de către reprezentanții săi si punerea la dispoziție a materialelor informative, cu ocazia încheierii contractului.

Existenta unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit produs si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind astfel liber exprimata.

Prin completarea cererilor de creditare, persoanele interesate au optat pentru un anumit produs care corespundea intereselor proprii.

Exista in permanenta opțiunea consumatorului de a incheia sau nu contractul cu cealaltă parte, nefiind obligata sa accepte in bloc condițiile prestabilite de creditor, având posibilitatea reala de a negocia orice clauza, iar in situația in care nu se reușește negocierea sa încheie contractul de credit cu orice alta societate de pofil, in condiții pe care le-ar considera mai avantajoase, deoarece exista in prezent pe piața o gama larga de produse de creditare.

Referitor la a doua condiție prevăzută de Legea nr. 193/2000 cu privire la dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligațiile părților necesar a fi produs in detrimentul consumatorului este de menționat ca acesta trebuie sa existe ca urmare a relei credințe a celeilalte părți contractante.

Astfel, la momentul încheierii contractului și pe tot parcursul desfășurării relațiilor contractuale cu reclamanta, s-a manifestat cu bună-credință, executându-și întocmai obligațiile asumate prin contract și anume: creditarea reclamantei cu contravaloarea produsului achiziționat, punerea la dispoziția reclamantei a limitei de creditare pentru retrageri de numerar, astfel cum aceasta a fost informată în momentul înmânării cardului, precum si emiterea si transmiterea lunar la adresa de corespondență a extraselor Lunare prin care reclamanta era informata asupra obligațiilor de plata, data scadentă, precum și comisioanele percepute.

Contrar cerințelor bunei-credințe, reclamanta a refuzat in mod nejustificat executarea benevola a obligațiilor corelative de plata, aceasta efectuând plata transelor lunare in majoritatea cazurilor cu depășirea datei scadente a acestora, in evidentele contabile ale subscrisei fiind înregistrate numeroase penalități de întârziere, precum si refuzul de a achita debitul restant.

De asemenea, dezechilibrul la care face referire Legea 193/2000 nu trebuie apreciat intre prestațiile economice ale partilor, ci prin raportare la art.4 al.5 din Legea 193/2000, in funcție de natura serviciilor care fac obiectul contractului, precum si factorii care au determinat incheierea contractului de creditare la momentul încheierii contractului.

Contractul de credit a fost incheiat in temeiul libertății de voința, respecta exigentele echității, bunei-credinte si a echilibrului intre prestații si nu are ca si consecința imbogatirea tara justa cauza a unei parti in detrimentul celeilalte parti, clauzele fiind prevăzute in contract pentru repararea unui eventual prejudiciu in cazul neexecutarii întocmai a contractului.

Trebuie reținut faptul că instituția bancara este o societate comerciala al cărei scop il reprezintă obținerea profitului, fiind absolut justificat să se insereze în cuprinsul convenției de credit clauze având ca efect obținerea unui profit și protejarea societății în cazul întârzierii achitării ratelor lunare de către consumator, neurmărind altceva decât să evalueze anticipat prejudiciul pe care l-ar suferi ca urmare a neplății la termenele scadente.

Astfel clauzele presupus abuzive trebuie interpretate in contextul întregului contract si având in vedere faptul că societatea pârâtă oferă servicii de creditare deținătorilor cardului, scopul acesteia la încheierea contractului de creditare fiind in primul rând asigurarea posibilității recuperării creditului, precum si obținerea de profit prin plata de către împrumutat a unui preț in schimbul serviciilor oferite.

Se menționează și că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuie făcuta si prin raportare la art. 4 alin. 2 din Directiva 93/11/CEE din 05.04.1993, interpretată în lumina jurisprudenței CJUE din Hotărârea din 03.06.2010, Caja Ahorros, Cauza C-484/08 și din Hotărârea din 14.06.2012. Banco Espanol de Credito SA, C-618/10), deoarece in speța este vorba de clauze care țin de caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, respectiv dobânda penalizatoare si cea remuneratorie.

Astfel cum a statuat Curtea în cadrul jurisprudenței dezvoltate in timp, aprecierea caracterului abuziv al acestor tipuri de clauze contractuale este posibila doar atunci când acestea nu au fost redactate intr-un mod clar, ușor și inteligibil, ținându-se cont si de buna-credință cu care părțile au acționat.

Instanța de judecata nu poate interveni unilateral in acordul de voința al părtilor prin modificarea sau anularea anumitor clauze ale contractului, acest fapt afectând grav principiul forței obligatorii a contractului intre parti.

Se solicită a se observa că nici nu a obligat reclamanta sa se supună unor conditii contractuale despre care nu a avut cunostință (aceasta a semnat condițiile, declarând ca a luat la cunoștința de condițiile contractuale. Primind un exemplar si fiind intru totul de acord cu acestea, nici nu a interpretat in mod exclusiv, in avantaj unilateral aceste condiții, nici nu a obligat reclamanta la plata unor sume disproporționat de mari in cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, aplicând exact comisioanele, penalitățile si sumele acceptate de către reclamanta la momentul încheierii contractului.

În ceea ce privește clauzele contractuale referitoare la posibilitatea modificării costurilor contractuale se arată următoarele:

In ceea ce privește posibilitatea modificării costurilor contractuale trebuie făcuta o distincție clara : anterioare si ulterioare apariției OUG nr.50/2010.

Astfel, anterior aparitiei OUG nr.50/2010, societatea pârâtă avea posibilitatea de a modifica valoarea compensațiilor datorate, acestea fiind in accepțiunea legala, taxe pentru servicii financiare.

In conformitate cu prevederile alin.2 ale punctului 1 lit.a din aceasi anexa la Legea 193/2000, apreciază societatea pârâtă că avea posibilitatea de a modifica valoarea comisioanelor si a compensațiilor datorate financiare, exclusiv dobânda, acestea fiind in accepțiunea legala, taxe pentru servicii financiare.

Mai mult, conform clauzelor contractuale, modijicarea acestor valori intra in vigoare in termen de 30 de la data la care care consumatorul primea împreuna eu extrasul lunar o notificare de sens.

In acest interval absolut rezonabil de 30 de zile clientul avea posibilitatea de a-si exprima refuzul acceptării noilor conditii. In cazul de fata, clientul nu a exprimat o astfel de opțiune.

Prin acordarea posibilității imprumutatului de a-si exprima consimțământul cu privire la continuarea relațiilor contractuale sunt indeplinite condițiile de excepție la care face referire al. 1 lit a din Anexa la incat clauzele referitoare la modificarea costurilor contractuale sa nu fie considerate abuzive.

De asemenea, comisioanele percepute au fost menționate nu numai in notificarea adresata contestatorului. cat si in Extrasele ulterioare de Cont, Extrase pe care acesta nu le-a contestat, desi conform contractului avea aceasta posibilitate.

La semnarea contractului clientul accepta posibilitatea de a se modifica clauzele in anumite situații și nu se trece peste voința clientului și nici peste condițiile agreate de comun acord la semnarea contractului. De fapt ambele parti au posibilitatea de a acționa unilateral pentru apărarea propriilor interese, car si dreptul de a se controla reciproc.

Aceste modificări au fost operate oricum doar in cursul anului 2008 datorita schimbărilor semnficative înregistrate pe piața financiara internaționala cu influente importante asupa costurilor la produsele de creditare, clienții fiind informați asupra acestor modificări prin intermediul extrasului lunar.

Se mai subliniază că nivelul dobânzii variabile, a taxelor si comisioanelor este stabilit prin corelare cu piețe interne, internaționale, precum si cu politica comerciala, proprie fiecărei instituții financiare. Situația financiara la nivel national și international determină instituția financiară să își adapteze produsele pentru a putea asigura în continuare stabilitet pe termen lung. Tarifele practicate de orice instituție financiară sunt influențate de mai mulți factori, dar în special de costul fondurilor, portofoliul neperformant viitor, precum si de marja de risc a tarii.

După apariția OUG nr.50/2010 societatea pârâtă nu a mai adus nicio modificare costurilor contractuale.

Referitor la rezilierea anticipata a contractului (punctul 15 din contract), aceasta măsura poate fi luata doar in patru situații explicit menționate in cadrul articolului, situații care prevăd întotdeauna culpa contractuala a împrumutatului.

Referitor la dobânda anuala efectiva si la penalitățile contractuale (punctul 30 din contract). Se arată că aceasta clauza se referă la dobânda anuala efectiva (DAE) si prevede ca aceasta dobânda nu poate fi calculata la data semnării contractului datorita faptului ca la momentul respectiv nu se cunoaște nici suma care va fi efectiv utilizata si nici schema de rambursare, dar sunt menționate si prezentate toate costurile asociate creditului acordat in baza cardului, inclusiv dobânda.

Pe de alta parte trebuie menționat faptul ca, la data încheierii contractului nu poate fi emis un grafic de rambursare deoarece suma datorata poate sa crească sau sa scadă in funcție de multiplele operațiuni care pot interveni in contul clientului (tranzacții noi, respectiv achiziționare de noi bunuri sau extrageri de numerar, depuneri de numerar, comisioane si dobânzi aferente la aceste operațiuni), dar suma datorata este evidențiata si comunicata lunar clientului prin intermediul extrasului de cont.

Conform dispozițiilor Condițiilor Generale, reclamanta avea obligația de a achita suma datorata in orice moment către subscrisa, in decursul termenului menționat in Extrasul Lunar, fie integral, fie parțial, dar cel puțin Suma Lunara Minima de plata (a se vedea art. 9.1).

Penalitatea pentru plata întârziata se aplica exclusiv in cazul culpei contractuale a debitorului, in următoarele situații: sumele achitate nu respecta termenul scadent (sunt in afara perioadei de plata), excepție făcând plata integral a Soldului Final înainte de emiterea extrasului de cont; sumele achitate in termenul scadent nu acoperă in totalitate contravaloarea a cel puțin Sumei Minime datorate; nu se efectuează nici o depunere in intervalul de plata lunar menționat in extras.

Întrucât reclamanta a achitat cu întârziere sau nu a achitat cel puțin suma lunara minima de plata in intervalul scadent menționat in Extrasul Lunar, s-a aplicat penalitatea de plata întârziată, conform Condițiilor Generale pentru emiterea si utilizarea cardului euroline.

Astfel cum reclamanta a luat la cunoștința la data semnării Contractului, societatea este îndreptățită sa aplice penalități in cazul in care deținătorul cardului nu își respecta obligațiile contractuale.

Penalitățile de întârziere se aplica numai in situația nerespectării termenului de plata menționat in extrasele Lunare si a urmare a culpei debitorului in plata cu întârziere a transei lunare. Astfel, scopul Penalităților de întârziere este acela de a acoperi prejudiciul înregistrat de subscrisa prin executarea cu întârziere a obligațiilor de plată asumate prin contract.

În aceste condiții, clauza privind aplicarea penalității de întârziere nu produce în concret un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților, aceasta aplicându-se numai in situația si ca urmare a culpei împrumutatului in executarea obligațiilor contractuale. Mai mult decât atât, conform art. 5 din Legea nr. 193 2000, dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligațiile părților consumatorului trebuie sa fi intervenit si ca urmare a relei credințe a societății pârâte.

Comisionul de depășire limită de credit se percepe lunar, in condițiile stabilite de Limita de creditare din cadrul condițiilor Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cardului Euroline si reprezintă 5% din valoarea care depășește Limita de credit acordata.

Dobânda se percepe pentru neachitarea integrala a sumei înregistrate la rubrica, "Sold final" din cadrul extrasului de cont emis lunar, nefiind in niciun caz vorba de o capitalizare a dobânzilor sau aplicare a acesteia asupra taxelor si comisioanelor, astfel cum greșit afirma reclamantul, încercând sa inducă în eroare instanța de judecată.

Se arată în finală, că, în general, clauzele din contract sunt foarte clare și se adresează unui consumator cu nivel mediu de cunoștințe, iar elementele din extrasele de cont și modalitățile de calcul sunt foarte clare, clientul având posibilitatea de a identifica în mod facil sumele de plată și cuantumul lor, calculate în baza prevederilor contractuale, agreate și însușite de părți.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 și urm. C.pr.civ.

Prin sentința civilă nr 3908 din data de 3.04.2015 Judecătoria Constanța a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute în convenția părților contrcat de credit încheiat la data de 27.05.2005 la art 11, art12.2, art 12.3, art 15.1 lit b și c, art 25.1, art 25.3, art 27 și pe cale de consecință nulitatea acestor clauze, a obligat pe pârâtă la restituirea sumei de 5823,19 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data în casării de reclamantă a acestei sume până la restituirea efectivă și a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Ulterior, sentința a fost completată prin sentința civilă nr 7671 din data de 24.06.2015, în sensul că a obligat pe pârâtă și la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a fost îndreptată prin încheierea civilă din data de 23.09.2015, prin care s-a menționat că dobânda legală se calculează de la data încasării de către pârâtă a taxelor până la data plății efective a debitului. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că:

"La data de 19.07.2005, între reclamantă și pârâtă s-a încheiat un contract de credit în vederea achiziționării de la un comerciant acceptant (magazinul A) a unor produse electrocasnice în valoare de 1599,60 lei, sens în care reclamanta, în calitate de deținător a semnat cu societatea pârâtă, în calitate de emitent, cererea pentru emiterea unui card de credit și a condițiilor generale pentru emiterea și utilizarea cardului euroline.

Conform cererii pentru emiterea unui card de credit pentru produsele achiziționate în valoare de 1599,60 lei, valoarea totală a creditului acordat a fost de 2664,06 lei, rambursabil în 60 rate lunare.

Prin prezenta cerere se invocă caracterul abuziv al următoarelor clauze contractuale: art. 7; art. 9 par. 9.1; art. 11; art. 12 par. 12.2, 12.3 și 12.4; art. 15 par. 15.1 lit. b) și c) și par. 15.2; art. 16; art. 21; art. 25; art. 27; art. 29; art. 30 din Condițiile generale pentru emiterea și utilizarea cardului Euroline - parte integrantă a Contractului de credit încheiat cu pârâta la data de 27.07.2005, identificat prin număr de cont 9300516…… și număr de card 93005…….

In vederea analizării caracterului abuziv al clauzelor invocate se vor avea in vedere dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori și Directiva 13/93/CEE.

Instanța constată că actul normativ specificat este incident raportului juridic stabilit între părți, având în vedere că reclamanta are calitatea de consumator, în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. 1, iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit disp. art. 2 alin. 2 din această lege.

Contrar susținerilor pârâtei care apreciază că instanța nu poate interveni în contractul încheiat de părți întrucât afectează în mod grav principiul forței obligatorii, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește principiul forței obligatorii și principiul libertății contractuale, trebuie precizat, cu titlu preliminar, că, în materia contractelor de consum legiuitorul național și cel european au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda,dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1/ art. 1270 cod civil întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta.

Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credință și utilitate pentru părțile contractante.

Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe și cu bunele moravuri.

În caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.

Mai mult, nu trebuie omis faptul că art. 1270 Cod Civil nu are o existență de sine stătătoare în ansamblul dispozițiilor Codului civil, ci el este inseparabil de art. 1170 Cod Civil, executarea cu bună-credință a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului.

Un contract rămâne legea părților numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună-credință a prestațiilor.

Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat și interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esența contractului este alcătuită nu numai din voința părților contractante, ci și din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.

Prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv.

Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero ( C - 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național dreptul de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Astfel, potrivit dispozițiilor alineatului 2 al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Conform dispozițiilor art. 4 alin.3 din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

În consecință, raportat la art. 4 din Legea nr. 193/ 2000, instanța reține că, în analizarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, trebuie să verifice următoarele condiții:

1) clauza contractuală să nu fi fost negociată;

2) prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;

3)dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.

Statuând asupra aplicării dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în cazul convenției de credit încheiate între părți, se reține că în mod indiscutabil acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamanta, ci au fost preformulate de către bancă.

Instanța nu poate considera că actul juridic încheiat între părți este un contract negociat, din moment ce în cazul acestuia părțile discută și negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziție contractuală.

Aflat pe poziție diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial în întregime numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.

Prin urmare, instanța va înlătura susținerea pârâtei vizând aspectul că actul juridic încheiat a fost negociat cu reclamanta, pe considerentele expuse referitoare la faptul că reclamanta a declarat că a luat cunoștință de condițiile generale pentru emiterea și utilizarea cardului euroline, din moment ce, pe de-o parte, simpla cunoaștere a clauzelor contractuale, fără posibilitatea modificării acestora de către reclamanta nu echivalează cu negocierea lor, acesta având numai dreptul de a le accepta prin semnarea contractului, iar, de pe altă parte, că elementele specificate ca fiind negociate constituie în fapt cererea consumatorului de creditare raportat la care instituția de credit a prefigurat unilateral contractul de credit, fără a-i acorda reclamantei posibilitatea de modificare a clauzelor vizând cuantumul concret al ratelor lunare de rambursare a creditului și de derulare a raporturilor juridice dintre părți.

Condiția existenței dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților trebuie să existe din momentul încheierii contractului, faptul că dezechilibrul a intervenit ulterior neputând conferi caracter abuziv unei clauze căreia i-a lipsit inițial acest atribut.

Totuși, nu trebuie confundat momentul în care clauza abuzivă este inserată într-un contract cu momentul în care consumatorul conștientizează faptul că acel dezechilibru semnificativ dintre drepturile și obligațiile părților are un efect major asupra patrimoniului său.

Dezechilibrul semnificativ al clauzei în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților poate exista din momentul încheierii convenției, numai că persoana împrumutată poate deține resursele necesare compensării ori acoperirii acestei inegalități ori clauza nu și-a produs efectele ei maxime astfel încât consumatorul să fie sensibil afectat.

Chiar și în cazul în care o clauză abuzivă nu a produs niciun efect, aceasta nu înseamnă că își pierde caracterul abuziv.

Legea se referă la dezechilibrul pe care clauza îl creează între drepturile și obligațiile părților, în sensul unei inegalități semnificative a acestora, iar nu în ceea ce privește efectul pe care acest dezechilibru îl are asupra consumatorului ori asupra patrimoniului acestuia.

Cu privire la clauza cuprinsă în art. 7 din contract, se reține că aceasta are următorul conținut

7.1 Tranzacțiile efectuate de către Deținător în centrele comerciale nu vor depăși limita maximă, denumită în continuare Limita de creditare, stabilită de Emitent, Emitentul va stabili, de asemenea suma maximă a tranzacțiilor zilnice. Deținătorul va fi informat despre limita de creditare și suma maximă permisa pentru tranzacțiile zilnice în momentul înmânării Cârdului.

7.2. Emitentul va putea de asemenea să modifice Limita de creditare și suma maximă permisă pentru tranzacțiile zilnice, luând în considerare posibilitățile financiare curente ale deținătorului, credibilitatea acestuia, dacă aceștia respectă prezentele condiții generale, cât și toate riscurile posibile. Deținătorul va fi informat despre fiecare limită nou stabilită prin intermediului extrasului lunar conform art. 10 de mai jos.

7.3 Detinatorul nu are dreptul sa depaseasca limita de creditare. Depășirea limitei de creditare va reprezenta o încălcare serioasă a prezentelor condiții generale și va îndreptăți emitentul să întrerupă relațiile de afaceri și colaborare cu deținătorul, să blocheze cardul și să solicite rambursrea imediată a sumei datorate, declarând suma scadentă și ramburabilă imediat, fără respectarea perioadei de rambursare initial stabilită. De asemenea, deținătorul va trebui să achite emitentului taxa de depășire a limitei de creditare înc auntumul prevăzut în tabelul de mai jos.

Chiar dacă această clauză nu a fost negociată, instanța apreciază că nu este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, fiind absolut firesc ca atunci când se încheie un astfel de contract, să existe o limită maximă pe care împrumutatul să o stabilească în raport de posibilitățile financiare ale împrumutatului, având în vedere că se urmărește protejarea sa, în sensul de a-i fi restituit împrumutul acordat.

Aceleași considerente stau și la baza aprecierii că nici impunerea unei sume maxime permisă pentru tranzacțiile zilnice nu poate fi considerate ca abuzivă.

Acordarea unui împrumut de către o instituție bancară are în vedere, în primul rând, posibilitatea împrumutatului de a-l restitui și, în consecință limitarea riscului ca banca să nu-și recupereze banii.

De altfel, din motivarea reclamantei îndeplinirea condițiilor privind calificarea clauzei ca fiind abuzivă, criticile sale vizând în fapt împrejurarea că nu este determinată în cuprinsul său limita maximă a tranzacției și suma maximă permisă pentu tranzacțiile zilnice.

Cu privire la dispozițiile art. 9 - par. 9.1, instanța reține că acestea prevăd următoarele: "Emitentul va transmite în fiecare lună prin poștă cu scrisoare recomandată Deținătorului un extras privind soldul, denumit în continuare "Extras Lunar" care se va întocmi în baza registrelor comerciale ale Emitentului și care va evidenția atât toate operațiunile efectuate cu cardul, cât și toate celelalte operațiuni efectuate de Deținător în luna precedentă, și anume: (...) f) Rata Lunară Minimă, așa cum este stabilită la art. 10; g) Data scadentă pentru Rata Lunară Minimă; ) Limita de creditare".

Instanța nu poate aprecia ca abuzivă această clauză, nefiind îndeplinită condiția ca dispoziția contractuală să producă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Dimpotrivă, în baza acestei clauze, reclamanta a avut posibilitatea de a lua cunoștință lunar de sold și de toate operațiunile efectuate cu cardul potrivit evidenței pârâtei și să verifice realitatea lor în raport cu propria evidență.

În continuare, se reține că potrivit art. 11 din contractul intervenit între părți:

11.1 Deținătorul, în schimbul acordării și administrării Liniei de Creditare și serviciilor aferente plăților prin card oferite de Emitent, va plăti celui din urmă o compensație incluzând, dar fără a se limita la dobânzi, comisioane, taxe, descrisă în detaliu în tabelul de mai jos. Aceste sume, cât și scadențele lor vor fi menționate în Extrasul Lunar.

11.2 în urma plății cu întârziere a sumei minime de plată solicitate la data scadenței menționate în extrasul lunar, deținătorul va fi taxat cu un comision de plată întârziată, valoarea comisionului fiind specificată în tabelul de mai jos.

Cu privire la clauza din paragraful 1, instanța constată că, în mod neîndoielnic se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, întrucât, în raport de aceasta, reclamanta nu poate cunoaște costul real al împrumutului, fiind stipulat un drept exclusiv si discreționar al băncii de a imputa reclamantei împrumutate orice altă sumă de bani, aspect ce contrazice echilibrul contractual ce trebuie să existe între drepturile și obligațiile ambelor părți, fiind de natură să producă prejudicii consumatorului.

Dezechilibrul este evident deoarece permite instituției financiare să pună în sarcina reclamantei plata oricărei sume de bani, nefiind circumstanțiate în nici un fel natura și cuantumul acestora sau fără ca pârâta să fie ținută să dovedească valoarea unui eventual prejudiciu.

În ceea ce privește art. 12 din condițiile generale, s-a invocat caracterul abuziv al paragrafelor 2, 3 și 4 care dispun:

12.2 Rata dobânzii este stabilită de către Emitent și poate fi modificată de fiecare dată când au loc modificări ale: (i) ratelor dobânzilor stabilite de către Banca Europeană Centrală sau (ii) ratelor dobânzilor de pe piața de capital interbancară sau (iii) riscurilor speciale și generale asumate de către Emitent sau (iv) împrejurărilor competitive. Anunțarea modificării ratei dobânzii și intrarea în vigoare a noii dobânzi se va efectua conform prevederilor punctului 12.3 de mai jos.

12.3 Emitentul are dreptul de a modifica dobânda, cât și orice alte taxe, comisioane, costuri menționate în tabelul de mai jos sau să introducă noi astfel de taxe, comisioane, costuri, etc în funcție de evoluția pieței dobânzilor și politica de costuri a Emitentului. Anunțarea acestor modificări și intrarea în vigoare se va efectua după cum urmează: - modificarea valorii taxelor, comisioanelor, costurilor menționate în tabelul de mai jos sau introducerea altora noi se va aduce la cunoștința fiecărui Deținător printr-o notificare expediată acestuia împreună cu Extrasul Lunar, prin scrisoare recomandată. Aceste noi valori sau nou introduse taxe, comisioane, costuri vor intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data notificării, Deținătorul având opțiunea de a comunica Emitentului neacceptarea noilor condiții și renunțarea la utilizarea cardului. In cazul în care Deținătorul utilizează cardul în termenul de 30 de zile de la data notificării noilor condiții se va considera ca fiind o acceptare tacită a acestora; - Modificarea ratei dobânzii va fi făcută publică printr-un anunț al Emitentului, cât și prin afișarea la toate unitățile Emitentului și Comercianților acceptanți a noii rate a dobânzii.

Acea modificare va fi de asemenea adusă la cunoștința Deținătorilor, printr-o notificare atașată la Extrasul Lunar, expediată prin scrisoare recomandată, notificarea menționând și data intrării, dată care va fi a 11-a zi de la data anunțului public făcut de Emitent.

12.4 In urma plății cu întârziere a Sumei Minime de plată solicitate la data scadenței menționate în Extrasul Lunar, Deținătorul va fi taxat cu un comision de întârziată, valoarea comisionului fiind specificată în tabelul de mai jos.

Această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, oferind pârâtei dreptul discreționar de a modifica rata dobânzii și, implicit dreptul de a o încasa în detrimentul reclamantei, fără ca noua rată să fie negociată cu aceasta, deși efectele manifestării unilaterale de voință a pârâtei se repercutează în mod esențial asupra patrimoniului reclamantului.

Astfel, în timp ce banca are dreptul de a stabili în mod unilateral o dobândă majorată și de a solicita plata acesteia, singurul drept al reclamantei este acela de a fi informat asupra acestui fapt, urmând a se conforma, pe cale de consecință, prescripțiilor clauzei, fără a avea posibilitatea de a se opune sau de a modifica cuprinsul acesteia, iar pentru situația în care nu este de acord, este obligat să renunțe la utilizarea cardului.

Potrivit disp. lit. a din anexa legii nr.193/2000, clauza care dă dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv, specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia, este considerată abuzivă ex lege.

Instanța apreciază că motivul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, ce conferă dreptul băncii de revizui unilateral structura ratei dobânzii, fără prezentarea altor elemente de identificare, nu este redactat în termeni clari și neechivoci, astfel încât se considera că acesta nu respectă exigențele bunei-credințe. Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv de natură a conduce la revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște, din momentul încheierii contractului, aspectul majorării ratei dobânzii, în ipoteza producerii situației vizate.

Plecând de la premisele cerinței de previzibilitate a actelor normative și a regulii de drept civil potrivit căreia actul juridic se impune părților întocmai ca legea, având forță obligatorie, potrivit disp. art. 969 alin. 1 C. proc. civ., se deprinde concluzia că și actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel încât consumatorul să poată anticipa producerea consecinței în ipoteza producerii situației.

Având în vedere că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează și că nu se individualizează modificările care pot atrage și modificări ale dobânzii se poate susține că prevederea contractuală analizată menționează dreptul exclusiv și discreționar al băncii de a modifica rata dobânzii, fără stipularea unui motiv ce poate fi acceptat de consumator în deplină cunoștință de cauză.

Referitor la clauza prevăzută de art. 15:

.15.1. emitentul este îndreptățit să rezilieze contractul încheiat cu Deținătorul și să anuleze valabilitatea cardului notificându-i acest lucru deținătorului prin scrisoare recomandată, caz în care Deținătorul va returna imediat Cardul Emitentului, în următoarele situații: (a) Deținătorul nu a achitat Ratele Lunare Minime timp de două Extrase Lunare consecutive; (b) Deținătorul a încălcat după părerea Emitentului oricare dintre prevederile prezentului document, (c) Deținătorul a încalcat orice reglementări și hotărâri ale autorităților financiare în ceea ce privește Cardul.

15.2 în urma rezilierii contractului de către Emitent, întregul sold existent la acea dată va deveni scadent imediat, în întregime (incluzând toate dobânzile, costurile, taxei comisioanele datorate cât și eventualele majorări sau penalități)""

Aceste clauze nu au făcut obiectul negocierii și fac parte din condițiile generale de creditare uzitate de pârâtă în raporturile juridice încheiate cu clienții săi.

Pârâta, căreia îi incumba sarcina probei faptului pozitiv contrar - nu a demonstrat negocierea clauzelor sus precizate. Instanța apreciază că, prin formulările evazive si nedefinite de tipul "oricare dintre prevederi";,";orice reglementări și hotărâri ale autorităților financiare";, lăsate spre interpretare exclusiv la aprecierea băncii , banca poate interveni in derularea contractului, riscul contractului fiind exclusiv in sarcina consumatorului .

Nu sunt stipulate criterii obiective pe baza cărora pârâta poate proceda la rezilierea contractului și, în consecință ca întregul contract să devină scadent, fiind stipulat un drept exclusiv si discreționar ce contrazice echilibrul contractual ce trebuie să existe între drepturile și obligațiile ambelor părți, fiind de natură să producă prejudicii consumatorului.

În ceea ce privește însă clauza de la art. 15 lit. a, instanța reține că nu constituie o clauză abuzivă, având în vedere că este exprimată în termeni clari și vizează nerespectarea de către reclamantă a unei obligații esențiale și, anume, plata ratelor lunare minime. Or, rezilierea sancționează tocmai neexecutarea culpabilă a unei obligații esențiale asumate de o parte contractantă.

Referitor la dispozițiile art. 16 despre care reclamanta susține, de asemenea, că sunt abuzive, instanța reține că potrivit acestora:

16.1 Deținătorul a luat la cunoștință faptul că soldul datorat se achită în rate lunare, așa cum se menționează în Extrasele Lunare și de aceea a) dacă în decurs de 60 de zile de la data emiterii Cardului sau de la data emiterii oricărui Extras Lunar Deținătorul nu notifică Emitentului în scris despre faptul că nu a primit Extrasul Lunar, acesta se consideră ca fiind primit, până la proba contrară dovedită in instanță; b) dacă în decurs de 30 de zile de la primirea Extrasului Lunar și a oricărei alte notificări scrise emise de Emitent cu privire la obligațiile ce decurg din utilizarea Cardului, Deținătorul nu contestă în scris conținutul Extrasului și valoarea soldului, acestea se consideră ca fiind acceptate și scadente după cum este menționat în respectivul Extras Lunar sau notificare, în conformitate cu prezentele condiții generale.

16.2 Deținătorul este de acord cu faptul că Extrasele Lunare și extrasele din evidențele comerciale ale Emitentului păstrate în sistemul automatizat reprezintă evidențe valabile ale obligațiilor sale ce decurg din utilizarea Cardului, afară de cazul când se dovedește contrariul în instanță.

16.3 Este stabilit în mod explicit faptul că plățile integrale sau parțiale datora conform unui Extras Lunar de către Deținător reprezintă acceptarea necondiționată a conținutului Extrasului și a sumei datorate ce decurge din deținerea și utilizarea Cardului, așa cum se menționează în Extrasul respectiv.

16.4 Datele tuturor tranzacțiilor efectuate prin intermediul Cardului și a ATM-urilor (când acest serviciu va fi disponibil)vor fi înregistrate și stocate în arhiva emitentului și vor fi menționate în chitanțele emise de ATM: Aceste chitanțe sunt considerate evidențe valabile ale tranzacțiilor menționate în acestea, până la proba contrarie dovedită în instanță".

Instanța apreciază că această clauză nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerată ca abuzivă, întrucât nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, atât timp cât reclamanta are posibilitatea de a contesta mențiunile din fiecare extras lunar. Instituirea unei prezumții relative născută din faptul necontestării extraselor lunare sau/și din plata integral sau parțială efectuată de reclamantă nu afectează dreptul reclamantei de a face dovada contrară în fața instanței.

Referitor la prevederile art. 21, se reține că potrivit acestora: 21.1 în cazul în care deținătorul nu își achită obligațiile față de emitent în urma emiterii și utilizării cardului în conformitate cu prezentele condiții generale (respectiv timp de 2 extrase lunare consecutive), emitentul va iniția toate și orice procedură de executare, conform prevederilor legale aplicabile, emitentul având dreptul de a apela la căile legale în vederea returnării bunurilor achiziționate de deținător prin intermediul cardului. De asemenea, în astfel de cazuri, drepturile emitentului pot fi transferate către terțe părți desemnate de emitent, deținătorul fiind de acord cu acest drept al emitentului prin semnarea cererii de emitere a cardului șu luarea la cunoștință a prezentelor condiții generale, nemaifiind necesar acordul ulterior expres al deținătorului în acest sens.

21.2 în cazul diviziunii Emitentului în două sau mai multe societăți, consiliul de administrație al Emitentului va decide către care companie succesoare se va transfera contractul Deținătorului, transfer care va fi adus la cunoștința Deținătorului, acordul acestuia din urmă nefiind necesar.

21.3 Emitentul poate transfera prezentul contract către o sucursală sau filială a sa, cât și către o altă societate din grup, transfer care va fi adus la cunoștința Deținătorului, nefiind necesar acordul ulterior, expres, al Deținătorului, considerându-se că prin semnarea Cererii de emitere a cardului și luarea la cunoștință a prezentelor Condiții Generale, deținătorul este informat și este de acord cu acest drept al Emitentului.

Această clauză reglementează, pentru situația în care reclamanta nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract, recurgerea pârâtei la executarea silită și recuperarea în acest fel a sumelor de bani datorate.

Nu poate constitui clauză abuzivă o astfel de prevedere, fiind dreptul oricărui creditor de a apela la executarea silită pentru recuperarea creanței, în conformitate cu prevederile art. 622 și urm. C.pr.civ.

Nici următoarele dispoziții ce vizează transferul creanței deținute de pârâtă nu sunt abuzive din moment ce pentru realizarea cesiunii de creanță nu este cerut consimțământul debitorului (art. 1573 alin. 2 C.civ.).

Cu privire la invocarea caracterului abuziv al prevederilor art. 25 din condițiile generale, instanța reține că acest articol, are următorul conținut:

25.1. Luând în considerare faptul că prezentele condiții generale nu sunt limitate prin definiție, Emitentul are dreptul să le modifice în baza deciziei sale unilaterale.

25.2 Modificarea va intra în vigoare după notificarea în prealabil a Deținătorului, împreună cu Extrasul Lunar, afară de cazul în care prezentul document prevede altfel în cazul unor modificări specifice.

25.3 în cazul în care Deținătorul de Card nu este de acord cu modificarea, acesta va trebui să rezilieze contractul, iar Cardul își va pierde valabilitatea conform art. 13.

25.4 modificarea condițiilor generale se consider acceptată (i) dacă nu sunt respinse în mod explicit în scris în decurs de 7 zile de la primirea notificării cuprinzând modificările la prezentele condiții generale; (ii) după prima utilizare a cardului în urma primirii notificării sau (iii) în urma plății voluntare parțiale sau totale a soldului , oricare situație apare mai întâi.

Paragrafele de la pct. 1 și creează, fără dubiu, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, oferind pârâtei dreptul discreționar de a modifica condițiile generale ale contractului, singurul drept al reclamantei fiind acela de a fi informat asupra acestui fapt, urmând a se conforma, pe cale de consecință, prescripțiilor clauzei, fără a avea posibilitatea de a se opune sau de a modifica cuprinsul acesteia, iar pentru situația în care nu este de acord, este obligat să rezilieze contractul

În ceea ce privește paragrafele 2 și 4 nu se poate reține caracterul abuziv al acestora, ele limitându-se la stabilirea unei date de intrare în vigoare a noilor modificări și a împrejurărilor în care se consideră acceptate de către pârâtă.

Referitor la art. 27 invocat de reclamantă, acesta prevede că reclamațiile, disputele sau neînțelegerile privind relația stabilită între Emitent și Deținător, în baza Cererii de emitere a Cardului și prezentelor Condiții Generale, în cazul în care nu se vor putea rezolva pe cale amiabilă, se vor soluționa de către instanța română competentă în funcție de sediul Emitentului. Legislația română este aplicabilă".

Clauza atributivă de competență inserată în convenția de credit intră în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la pct. 1 lit. q din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, aceasta fiind de natură să creeze o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în fața instanței s-ar putea dovedi disuasive și i-ar putea determina pe aceștia să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare.

Referitor la dispozițiile art. 29 și 30, de asemenea invocate de reclamantă ca fiind abuzive, acestea prevăd următoarele: art. 29 "Prin semnarea prezentului contract, Deținătorul dispune de un termen de 10 zile de la data primirii cardului Euroline pentru reflectarea asupra produselor financiare de creditare, a tuturor condițiilor de creditare prevăzute în documentele dosarului de emitere card, inclusiv asupra costurilor creditului și a garanțiilor constituite, așa cum au fost aduse la cunoștința deținătorului și acceptate de acesta prin semnarea Cererii de emitere și utilizare a cardului. In cazul în care în termenul prevăzut deținătorul nu returnează cardul conform art. 13.2 din Condițiile generale de emitere și utilizare a cardului, sau în cazul în care în această perioadă deținătorul a utilizat în orice mod cardul, se va considera că deținătorul a acceptat toate condițiile menționate în prezenta cerere, pentru emiterea și utilizarea cardului Euroline", art. 30 din contract "Consumatorul are dreptul să achite anticipat, integral sau parțial, obligațiile sale rezultate din contractul de credit. In cazul achitării anticipate a obligațiilor sale contractuale, consumatorul are dreptul la o reducere echitabilă a costului creditului, stabilită proporțional cu perioada de utilizare a creditului respectiv. Având în vedere prevederile art. 8 lit. c) din Legea nr. 289/2004 și ținând cont de faptul că dobânda anuală efectivă (DAE) nu poate fi calculată la data semnării prezentelor Condiții generale (datorită faptului că la acest moment nu se cunoaște suma ce va fi efectiv utilizată și nici schema de rambursare), toate costurile asociate creditului acordat în baza Cardului Euroline, inclusiv dobânda, sunt menționate în tabelul de mai jos".

Contrar susținerilor reclamantei, instanța apreciază că aceste clauze nu dau naștere dreptului pârâtei de a modifica structura și nivelul costurilor totale ale creditului, fiind prevăzută însă pentru situația achitării anticipate a creditului, o reducere a costului creditului proporțional cu perioada de utilizare și modalitatea de determinare a DAE, respective în raport de suma efectiv utilizată de reclamantă care la momentul cererii de emitere a cardului de credit nu putea fi cunoscută.

In ceea ce privește petitul referitor la rambursarea către reclamanți a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule principiul, restituito in integrum impune ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit. Acest principiu decurge din cel al retroactivității efectelor nulității; numai prin revenirea la situația anterioară emiterii actului nul, părții vătămate îi este reparat întreg prejudiciul.

Potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert O Z, pârâta calculat reclamantei, în plus față de nivelul inițial taxe în cuantum total de 5823,10 lei astfel că instanța urmează a obliga pârâta la plata acestei sume de bani la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data încasării de către reclamantă a taxelor și până la data plății efective a debitului";.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen legal, apelanții SC ERB R S IFN SA și F V.

1. În apelul formulat de SC ERB R S IFN SA s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul înlăturării dispozițiilor referitoare la constatarea ca fiind abuzive a clauzelor din contract și a menționat faptul că nu sunt întrunite condițiile necesare pentru a putea constata caracterul abuziv al clauzei, dat fiind că conform contractului încheiat în anul 2008, reclamanta a declarat că a luat la cunoștință de termenii generali ai contractului, neavând nicio obiecție la data respectivă. La momentul încheierii contractului existau mai multe produse dintre care reclamanta l-a ales pe cel în cauză, având astfel posibilitatea reală de a negocia. Contractul a fost încheiat în temeiul libertății de voință, fiind respectate exigențele echității, a bunei credințe și a echilibrului între prestații. Apelanta a menționat că este o societate bancară care oferă servicii de creditare, fiind justificat ca în cadrul convenției să fie inserate clauze privind plata dobânzilor bancare. Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor trebuie făcută și prin raportare la art. 4 alin 2 din Directiva 93/11/CE, interpretată în lumina jurisprudenței CEDO, prin hotărârea din 3.06.2010 cauza-484/08 și hotărârea din 14.06.2012, cauza C-618/10. Instanța nu poate interveni unilateral în acordul de voință al părților prin modificarea sau anularea anumitor clauze ale contractului, acest fapt afectând grav principiul forței obligatorii a contractului.

Cu privire la clauza prev. în art. 11 din contract, apelanta a menționat că la data încheierii contractului nu putea fi emis un grafic de rambursare pentru că suma datorată poate să scadă sau să crească în funcție de multiplele operațiuni care pot interveni în contul clientului, dar suma datorată era evidențiată în extrasul de cont lunar.

Referitor la clauza menționată în art. 12.2 și art. 12.3 din contract care prevede posibilitatea modificării costurilor contractuale în funcție de schimbările semnificative pe piața monetară, precum și la art. 25.1 și art. 25.3 din contract, apelanta pârâtă a menționat faptul că prevederile art 2 din legea 193/2000 nu se opun clauzelor în temeiul cărora rata dobânzilor plătibile de către consumator sau datorată acestuia sau valoarea altor servicii financiare să fie modificate fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta cealaltă parte, care are libertatea de a rezilia imediat contractul. Prin urmare era permisă majorarea tarifului, iar clientul avea posibilitatea de a rezilia contractul, schimbările fiind operate din cauza modificărilor semnificative înregistrate pe piața financiară internațională cu influențe importante asupra costurilor la produsele de creditare, clienții fiind informați prin extrasul lunar. Sintagma în funcție de evoluția pieței financiare este în măsură să acopere imprevizibilitatea multitudinii de factori care la un moment dat ar duce la necesitatea modificării clauzelor contractuale. În cadrul extrasului emis în luna martie 2007 reclamanta intimată a fost informată în legătură cu noile condiții generale pentru emiterea și utilizarea cardului Euro Line valabile de la data de 1.04.2007, iar în cadrul extraselor de cont din perioada iulie-august 2008 a fost înștiințată cu privire la majorarea ratei dobânzii începând cu septembrie 2008 și modificarea valorii comisionului lunar de administrare cont, începând cu 1.09.2008, în mod asemănător procedând apelanta și pentru extrasul de cont aferent lunii octombrie 2008 când a fost înștiințată reclamanta cu privire la majorarea dobânzii începând cu 1.11.2008.

Rezilierea unilaterală a contractului este o măsură care poate fi luată de către apelantă în cazul în care partea nu își îndeplinește obligațiile, fiind în culpă contractuală, iar art. 27 care stabilește instanța de la domiciliul emitentului, această clauză nu poate fi considerată abuzivă. Prin soluția pronunțată prima instanță a intervenit în contractul dintre părți, modificând sau anulând anumite clauze, fără acordul părților.

Reclamanta F V a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de SC ERB R S IFN SA, motivat de faptul că nu pot fi primite argumentele apelantei în baza cărora se încearcă a se credita ideea că între părți a existat o negociere cu privire la clauzele contractului. Opțiunea reclamantei pentru un anumit produs de creditare nu poate echivala cu negocierea directă a contractului, practica instanțelor pronunțându-se constant în sensul că negocierea în sensul art 4 alin 1 din legea 193/2000 presupune mai mult, adică o dezbatere efectivă și directă între comerciant și consumator pe marginea clauzelor contractului. Trebuie avut în vedere că ne aflăm în prezența unei contract standard preformulat, compus în mare apret din condiții generale practicate de furnizorul de servicii financiare. Sarcina probei privind caracterul negociat al clauzei standard revine comerciantului care invocă faptul că între părți a avut loc o altfel de negociere. Nefondate sunt și susținerile referitoare la condiția dezechilibrului semnificativ și al încălcării bunei credințe, aspecte care sunt evidente față de mențiunile din clauzele contractuale. Comisionul de plată întârziată este prevăzut în cuantum fix fără a justifica perceperea acestuia din perspectiva unui prejudiciu încercat de către creditor, clauza care dă posibilitatea furnizorului de servicii bancare de a modifica unilateral și arbitra nivelul ratei dobânzii fără ca această modificare să fie rezultatul acordului de voință al părților, fără a se explicita cazurile condițiile și modalitățile în care evoluția elementelor enumerate determină modificarea ratei dobânzii, fără a crea și posibilitatea micșorării ratei dobânzii ci doar a măririi acesteia, clauza care permite apelatei pârâte să introducă noi comisioane, taxe, costuri fără acordul reclamantei, consumatorul neputând justifica dacă aceste operațiuni au caracter justificat sau nu, clauza care permite creditorului să aprecieze unilateral incidența unui caz care justifică rezilierea contractului.

2. În apelul formulat de apelanta F V, s-a menționat faptul că în legătură cu dispozițiile art. 7 din contract, valoarea acestora nu este menționată în contract, nu este nici măcar determinabilă, consumatorul neavând posibilitatea de a lua cunoștință la momentul încheierii contractului de credit de aceste elemente esențiale pentru stabilirea întinderii obligațiilor pe care și le-a asumat. Tezele finale ale art 7.1 și 7.2 din condițiile generale nu oferă criterii clare pentru determinarea limitei de creditare și a sumei maxime a tranzacțiilor zilnice, ci doar prevăd faptul că împrumutata va fi informată la un moment ulterior asupra acestor aspecte. Pe de altă parte, art. 7.2 au caracter abuziv pentru că permit modificarea sumei maxime pentru tranzacții zilnice, fără ca această modificare să reprezinte acordul de voință al părților, iar criteriile enumerate nu oferă elemente clare care să facă modificarea previzibilă și să îi confere caracter justificat. Dacă împrumutatul nu poate lua cunoștință despre limitele impuse în contract, depășirea acestora constituie o încălcare gravă a contractului care dă posibilitatea creditorului de a declara suma utilizată scadentă și rambursabilă imediat. De asemenea, se stabilește în sarcina utilizatorului obligația de a plăti o taxă de depășire a limitei de creditare, fără a menționa prejudiciul pe care taxa îl va acoperi, fiind evident dezechilibrul dintre drepturile părților, întrucât pârâta poate încasa o sumă fără a fi ținută să facă dovada faptului că a suferit un prejudiciu și valoarea acestuia.

Clauzele menționate la art. 9 par 9.1 din convenție prin modul în care este redactată creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, instituindu-se o modalitate de desfășurare a raporturilor dintre părți total lipsită de transparență, dat fiind că disp. lit. f a paragrafului vizat fac trimitere la cele ale art. 10 din condițiile generale care la rândul său face trimitere la tabelul situat la finalul condițiilor generale unde nu se regăsește valoarea acestei rate. Această reglementare nesocotește dispozițiile legale care impun transparența și previzibilitatea în raporturile dintre comercianți și consumatori, precum și principiile bunei credințe. Justificarea îndeplinirii și cu privire la dispozițiile art. 21 din contract a cerinței dezechilibrului semnificativ și a nesocotirii exigenței de bună credință decurge din faptul că cesionarea este stabilită unilateral de către emitent fiind de natură a afecta grav interesele deținătorului, acesta fiind lipsit de protecția legislației specifice aplicabile instituțiilor de credit și de supraveghere. În acest context sunt lipsite de relevanță argumentele primei instanțe referitoare la faptul că nu poate constitui clauză abuzivă o prevedere precum cea criticată fiind dreptul oricărui creditor de a apela la executarea silită, în condițiile în care nu s-a solicitat cenzurarea dreptului creditorului de a parcurge o anumită procedură, ci cenzurarea clauzei prin care este negată protecția recunoscută de lege debitorilor instituțiilor de credit.

A menționat apelanta că nu poate fi de acord nici cu susținerea primei instanțe în sensul că dispozițiile art. 25 paragraful 4 din contract nu au caracter abuziv , pentru că aceste clauze prezumă acceptarea tacită a modificărilor pe baza unor aspecte precum plata soldului, utilizarea cardului după modificarea sau nerespingerea în scris în termen de 7 zile , asemenea clauze fiind apte de a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, nesocotind exigențele bunei credințe.

De asemenea, a precizat apelanta că instanța a determinat în mod greșit sumele care trebuiau restituite care se ridicau la suma de 7425,10 lei, având în vedere că reclamanta a invocat caracterul abuziv al clauzelor care instituiau obligația de plată și reglementau condițiile și modalitatea de percepere a comisionului de plată întârziată și a comisionului de administrare, care se impun a fi și ele restituite. Mai mult, în condițiile în care instanța a admis cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor care reglementează cele două comisioane, evident că toate sumele încasate de pârâtă cu titlu de comision de administrare și de plată întârziată.

Față de a această cerere de apel nu a fost formulată întâmpinare de apelantul SC ERB R S IFN SA.

Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor invocate și față de dispozițiile art. 479 și urm cod proc civ, instanța constată că apelul formulat de SC ERB R S IFN SA este nefondat, fiind însă întemeiat apelul formulat de apelanta F V, pentru următoarele considerente;

1.Cu privire la apelul formulat de apelanta SC ERB R S IFN SA, instanța constată că nu pot fi primite criticile referitoare la neîndeplinirea condițiilor necesare constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale, având în vedere faptul că în mod corect prima instanță a analizat aceste dispoziții ale Legii 193/2000.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, fiind interzis profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Prin art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intra sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Având în vedere aceste dispoziții legale se apreciază că prezentul litigiu privește raporturi juridice în materia dreptului consumatorului, fiind necesar astfel să asigure toate garanțiile impuse de legile interne, legislația europeană, precum și jurisprudența CJUE în această materie.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000 o clauza contractuală care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Prin art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 s-a stabilit că sunt clauze abuzive cele care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Aceste prevederi nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celeilalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

În ceea ce privește condiția lipsa unei negocieri directe a clauzei, se apreciază că aceasta este îndeplinită.

Potrivit art. 4 alin. 2 o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Conform unei jurisprudențe constante a CJUE, sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva nr. 93/13/CEE se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziune la condițiile redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora. Se instituie, prin urmare o prezumție în sensul în care consumatorul se află pe o poziție de inferioritate în raport de furnizor în negocierea contractului de credit, revenind băncii obligația de a răsturna această prezumție.

Contractul de adeziune se caracterizează prin existența unei inegalități economice între contractanți, o parte având o poziție economică superioară celeilalte; existența unei oferte generale și abstracte, adresate tuturor potențialilor contractanți, permanente, privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp și detaliate, cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate; oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante.

În speță, contractul de credit încheiat la data de 19.07.2005 este un contract standard preformulat și întrunește toate caracterele unui contract de adeziune în sensul prevăzut de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000.

Între părțile contractante există o evidentă poziție de inegalitate economică întrucât reclamanta, în calitate de parte contractantă a avut nevoie de obținerea unui credit, iar pârâta, în calitate de parte contractantă deține resursele financiare necesare pentru obținerea creditului de către consumator.

În ceea ce privește contractul, se constată că acesta cuprinde clauze generale, amănunțite , stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă și anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamanta , fiind rezultatul manifestării de voință a pârâtei, în calitate de parte contractantă, manifestarea de voință a reclamantei constând doar în acordul de a încheia contractul așa cu clauzele cum i s-au prezentat.

Potrivit jurisprudenței și practicii judiciare, negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze și nici nu se limitează la ocazia oferită potențialului client de a alege moneda creditului, de a citi condițiile contractuale oferite de bancă, ci presupune ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor.

În speță, apelanta pârâta nu a făcut dovada că reclamanta a avut și alte opțiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a refuza în integralitate clauzele prestabilite, deși potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 și jurisprudenței CJUE în materie îi revenea sarcina probei.

Față de motivele mai sus prezentate se constată că nu au fost negociate clauzele din contractul de credit în mod direct cu contestatorul .

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța constată că este îndeplinită. Dezechilibru semnificativ înseamnă că unul din contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.

Într-adevăr, potrivit art. 969 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, însă în materia protecției consumatorilor acest principiu este aplicat în mod diferit, ideea că încheierea și conținutul contractului este rezultatul voinței părților fiind deseori contrazisă de realitatea socială.

Caracteristica esențială a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce revin părților, fiecare dintre părți are, concomitent, față de cealaltă parte, atât calitatea de debitor, cât și pe aceea de creditor; obligația ce revine uneia din părți își are cauza juridică în obligația reciprocă a celeilalte părți; ambele obligații sunt interdependente.

În situația în care unei părți îi incumbă numai obligații fără a beneficia în schimb și de drepturi se rupe echilibrul care trebuie să domine raporturile juridice, părțile ne mai aflându-se pe poziții de egalitate, ci de subordonare, de putere, ceea ce este injust, cu atât mai mult cu cât unul dintre contractanți este persoană fizică, iar celălalt contractant este persoană juridică.

Prin urmare, aprecierile primei instanțe în legătură cu aceste aspecte sunt legale și temeinice, apărările din cadrul apelului fiind nefondate.

Cu privire la clauzele constatate de prima instanță ca fiind abuzive se observă că prin clauzele prevăzute la art. 12.2 și 12.3 din contractul de împrumut nu au fost precizate în concret criterii care să ofere clientului posibilitatea de a ști încă de la început în ce situație concretă dobânda sa va fi mărită.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000 , art. 6 din aceeași lege și art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

În cauza de față, apelanta pârâtă avea posibilitatea de a revizui nivelul dobânzii curente în funcție de rata dobânzii stabilite de Banca Centrală Europeană sau a ratelor dobânzilor de pe piața de capital interbancară sau riscurilor speciale și generale asumate de către emitent sau împrejurărilor competitive. În cuprinsul contractului nu se menționează motivele pentru care banca ar modifica rata dobânzii. O atare clauză ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat. Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Doar astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru majorarea dobânzii.

În momentul în care a fost încheiat acest contract, creditorul a acționat de pe o poziție inegală, în raport cu consumatorul. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii dreptul de a modifica unilateral a dobânzii curente contractuale, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, instanța constată că această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.

O dovada in același sens o reprezintă faptul ca modificarea poate interveni față de oricare dintre motivele prevăzute în respectivul articol, fără a putea fi verificată opțiunea creditorului și fără a se menționa exact înțelesul cazurilor alternative menționate.

Lipsa oricărei negocieri a clauzelor, enunțarea intenționat lacunara a condițiilor in care dobânda poate fi modificata, majorarea imediata si semnificativa a dobânzii fără posibilitatea de a verifica baza reala a acestei creșteri si pericolul unor astfel de majorări necontrolabile în viitor, în lipsa posibilității rezilierii contractului devenit mult prea împovărător, in condițiile stabilirii unei dobânzi contractuale inițiale fixe, ilustrează cu prisosința atât dezechilibrul creat in relațiile contractuale cat si reaua credința a băncii in derularea relațiilor contractuale.

Legat de conținutul celorlalte clauze constatate abuzive de prima instanță se retine ca banca a inserat si interpretat aceste clauze cu nesocotirea drepturilor consumatorului. O astfel de practică a societăților bancare pe lângă faptul că încalcă orice principiu de echitate și morală, se materializează prin adoptarea unor contracte de adeziune ce sunt impuse consumatorilor fără posibilitatea de a fi negociate și impunând cerințe și condiții favorabile creditorilor. În aceste condiții, instanța apreciază că, clauzele privind administrare, cele referitoare la posibilitatea creditorului de a modifica unilateral contractul fără a da posibilitatea împrumutatului de a se opune și cele referitoare la atribuirea competenței în favoarea instanței de la sediul creditorului, nefiind negociate direct și creând în detrimentul debitoarei și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, mai exact între obligația pe care aceștia și-au asumat-o prin semnarea contractului de credit și modalitatea de interpretare a acesteia de către bancă.

Argumentele primei instanțe referitoare la caracterul abuziv al acestor clauze și la dezechilibrul pe care îl produc între drepturile și obligațiile părților sunt corecte și pe deplin însușite de instanța de control judiciar. Chiar și în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, potrivit art. 1 alin. 2 din același act normativ, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, fiind inechitabil ca debitorul contestator din prezenta cauză să fie obligată la plata unei unor sume al căror cuantum este lăsat la latitudinea creditorului, la plata unei dobânzi a căreia valoare procentuală este lăsată exclusiv la dispoziția băncii în ceea ce privește criteriile de stabilire sau să fie obligat să suporte orice modificări contractuale fără a avea posibilitatea de a interveni.

În legătură cu critica referitoare la intervenția instanței de fond în contractul dintre părți, se constată că aceasta este nefondată având în vedere că asupra efectelor ineficacității clauzei constatată ca fiind abuzivă, jurisprudența în această materie s-a îmbogățit cu o nouă cauză a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Banco Espanol de Credito SA, cauza C-618/10, hotărârea din 14.06.2012.

Curtea a statuat că în ceea ce privește modul de redactare a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 13/1993, trebuie constatat, pe de o parte, că prima teză a acestei dispoziții, deși acordă statelor membre o anumită marjă de autonomie în ceea ce privește definirea regimurilor juridice aplicabile clauzelor abuzive, impune totuși în mod expres obligația de a prevedea că respectivele clauze "nu creează obligații pentru consumator";.

Astfel, jurisdicția europeană afirmă că este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr-un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți.

Aceasta mai subliniază că legiuitorul Uniunii a prevăzut explicit, în a doua teză a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, precum și în al douăzeci și unu - lea considerent al acesteia că un contract încheiat de vânzător sau de furnizor și de consumator continuă să angajeze părțile "prin aceste clauze";, în cazul în care poate continua să existe "fără clauzele abuzive";.

Se conchide că decurge astfel din textul articolului 6 alineatul (1) că instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.

În plus, se statuează că această interpretare este confirmată de obiectivele și de economia generală a Directivei 93/13, în continuare fiind realizată o analiză a principiilor pe care se așează reglementarea dată clauzelor abuzive în lumina directivei. Astfel, se reiterează jurisprudența constantă a Curții, conform căreia această directivă, în ansamblul său, constituie o măsură indispensabilă pentru aducerea la îndeplinire a misiunilor încredințate Uniunii și, în particular, pentru creșterea nivelului și a calității vieții în ansamblul acesteia din urmă.

Astfel, date fiind caracterul și importanța interesului public pe care se bazează protecția asigurată consumatorilor, care se găsesc într-o situație de inferioritate în raport cu vânzătorii sau cu furnizorii, Directiva 93/13 impune statelor membre, astfel cum reiese din articolul 7 alineatul (1) din aceasta coroborat cu al douăzeci și patrulea considerent al acesteia, să prevadă mijloace adecvate și eficace "pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori";.

În cauza de față instanța de fond nu a intervenit în contractul dintre părți în sensul modificării acestuia , ci constatând caracterul abuziv al clauzelor a dispus înlăturarea acestora și continuarea contractului fără aceste clauze.

Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge ca nefondată cererea de apel formulată de către apelanta SC ERB R S IFN SA.

2. Instanța va admite însă apelul formulat de apelanta reclamantă F V, constatând că față de considerentele mai sus expuse referitoare la caracterul nenegociat al clauzelor cuprinse în contractul de credit, la poziția de inferioritate a consumatorului față de comerciant și de existența unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, acest caracter abuziv ar fi trebuit reținut de prima instanță și față de prevederile art 7 din contractul de credit încheiat la data de 27.05.2005, condiții generale pentru emiterea și utilizarea cardului euroline.

Astfel, conform acestui articol din convenția părților, condițiile generale, tranzacțiile efectuate nu vor putea depăși limita maximă, care însă nu a fost precizată în mod explicit în cuprinsul contractului pentru a fi cunoscută de la început de către consumator, urmând a fi comunicată acestuia prin fiecare extras de cont lunar. O astfel de modalitate de stabilire este însă contrară cerințelor bunei credințe dacă avem în vedere și prevederile alineatului 2 al aceluiași articol care prevede că creditorul poate modifica unilateral această limită maximă, fără acordul debitorului, în funcție de situația economică a acestuia, dar fără a menționa modalitatea în care creditorul i-a cunoștință de o eventuală schimbare a situației economice a debitorului. Debitorul va fi de asemenea anunțat despre noua limită maximă prin extrasul de cont lunar. Or coroborând posibilitatea creditorului de a modifica unilateral un element esențial al contractului, și anume chiar suma împrumutată cu împrejurarea că modificarea este adusă la cunoștința consumatorului doar după ce aceasta a operat printr-un extras de cont care ar trebui să prezinte doar evoluția unui cont, nu modificările operate asupra convenției și cu faptul că depășirea limitei maxime de creditare atrage perceperea unui comision duc la calificarea acestei clauze ca fiind abuzive, întru-cât creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor de bună credință.

Astfel, la aprecierea cerinței de bună credință instanța a avut în vedere criteriile stabilite în jurisprudența CJUE, conform căreia creditorul acționează în concordanță cu buna credință dacă în momentul încheierii contractului are credința că un consumator mediu și informat, dacă ar fi cunoscut situația așa cum a evoluat ar fi optat pentru încheierea contractului. Or, acest fapt nu poate fi prezumat în cauză dat fiind că debitorul nu a fost informat în mod corect asupra evoluției limitei maxime de creditare, care îi era adusă la cunoștință doar prin extrasele de cont emise ulterior modificării.

De asemenea, instanța a constatat întemeiate și celelalte susțineri ale apelantei referitoare la sumele care trebuie restituite, dat fiind că urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrate și a celui de depășire a limitei de credit se impune restituirea sumelor încasate cu acest titlu în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit, în caz contrar drepturile consumatorului rămânând fără protecție și fiind doar iluzorii. Se impune această restituire, dat fiind că s-a constatat caracterul abuziv al acestor clauze, în cauză operând o cauză de ineficacitate a clauzei contractuale. În raport de această sancțiune, dacă nu s-ar dispune și restituirea sumelor percepute în mod abuziv, protecția consumatorului ar avea caracter ipotetic, iar sumele încasate ar avea caracterul unei plăți nedatorate, deținute fără un just titlu. Mai mult, nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut, iar excepțiile de la această regulă o constituie contractele cu executare succesivă, precum închirierea sau vânzarea-cumpărarea cu clauză de întreținere, când retroactivitatea efectelor nulității este obiectiv imposibilă.

Având în vedere că restituirea unor sume de bani este oricând posibilă, instanța reține că ceea ce s-a plătit în baza unor clauze constatate ca fiind abuzive și nule absolut, trebuie suspuse restituirii, în virtutea principiului repunerii părților în situația anterioară, principiu potrivit cu care ceea ce s-a executat în baza unei clauze anulate trebuie restituit.

În legătură cu celelalte critici aduse sentinței primei instanțe se constată că acestea sunt nefondate dezlegarea dată de instanța de fond aspectelor referitoare la caracterul abuziv al dispozițiilor art 9 , art 21 și art 25.4 fiind corectă și în acord cu textele de lege incidente în cauză. Astfel, corect a menționat prima instanță că nu poate fi considerată abuzivă clauza referitoare la rata lunară minimă, criticile invocate în susținerea acestui punct fiind incidente mai mult în privința punctului 7 din contract, pentru că rata minimă este stabilită în raport de valoarea utilizată, valoare pe care consumatorul o cunoaște. De asemenea nu poate fi considerat abuzivă clauza care stabilește dreptul creditorului de a apela la forța publică a statului în cadrul executării silite și nici cea prin care se menționează posibilitatea de cesionare a creanței din moment ce aceste aspecte reprezintă doar aplicarea concretă la convenția părților a prevederilor legale referitoare la executarea silită a titlurilor executorii sau la modalitățile de transmitere a obligațiilor. Faptul că părțile au înțeles să prevadă expres în contractul lor aceste posibilități acordate de lege nu face ca respectivele clauze să dobândească un caracter abuziv. Nici prevederea menționată în art 25.4 nu poate fi considerată abuzivă din moment ce vorbește expres despre posibilitatea acordată debitorului de a-și manifesta acordul de voință, părțile înțelegând să acorde o semnificație juridică tăcerii debitorului fapt care nu poate crea prin el însuși un dezechilibru și care nu este contrar cerințelor de bună-crediță.

Prin urmare , instanța va admite apelul formulat de apelanta F V va schimba în parte sentința, va constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei menționate în art 7 din contractul părților și va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 102 lei comision de administrate și suma de 1500 lei comision depășire limită de credit, precum și dobânda legală aferentă acestor sume calculată de la data plății și până la data achitării efective. Instanța va menține restul dispozițiilor sentinței apelate, în concordanță cu considerentele mai sus expuse.

În temeiul art 453 cod proc civ instanța va obliga pe intimata SC ERB R S IFN SA să plătească apelantei F V suma de 600 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând onorariu de avocat.

← Declinare competenţă . Jurisprudență		Reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre 1clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, contract de credit, posibilitatea băncii de a revizui unilateral nivelul dobânzii, restituirea prestaţiilor