RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. DESPĂGUBIRI SOLICITATE DE A.P.I.A. ÎN BAZA UNUI PROCES VERBAL DE RECEPŢIE ŞI RESTITUIRE PRIN CARE S-A CONSTATAT NECULTIVAREA SUPRAFEŢEI DE TEREN PENTRU CARE S-A ACORDAT SPRIJIN FINANCIAR. - art.15 alin.1, 2 şi 3 din Ordi
Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 459 din data de 04.02.2013
SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. DESPĂGUBIRI SOLICITATE DE A.P.I.A. ÎN BAZA UNUI PROCES VERBAL DE RECEPȚIE ȘI RESTITUIRE PRIN CARE S-A CONSTATAT NECULTIVAREA SUPRAFEȚEI DE TEREN PENTRU CARE S-A ACORDAT SPRIJIN FINANCIAR.
- art.15 alin.1, 2 și 3 din Ordinul MADR nr.687/2007.
În conformitate cu prevederile art.15 alin.1 din Ordinul MADR nr.687/2007 : "Reprezentanții teritoriali ai sucursalelor județene ale Agenției, numiți de către directorii sucursalelor, verifică, în prezența beneficiarilor de sprijin financiar prin bonuri valorice, suprafețele înființate de către aceștia în toamna anului 2007 și întocmesc până la data de 01.03.2008, inclusiv, procese verbale de recepție și restituire, conform modelului prevăzut în anexa 10.";
Potrivit alin.2 din același articol La încheierea procesului-verbal de recepție și restituire, beneficiarii de sprijin financiar prin bonuri valorice au obligația de a face dovada utilizării de sămânță certificată și de calitate, respectiv dovada asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007, sens în care prezintă documentele prevăzute la art. 5 alin. (3), iar o copie a acestora se anexează la procesul-verbal.
Alin.3 al art.15 alin.1 din Ordinul nr.687/2008 prevede : În cazul în care se constată că nu au fost realizate suprafețele pe culturi, menționate în cererea de acordare a sprijinului financiar, beneficiarii vor restitui sumele aferente reprezentând sprijin financiar nejustificat. Raportat la aceste dispoziții legale, instanța de fond a reținut, temeinic și legal, că verificările suprafețelor înființate în toamna anului 2007, nu puteau fi realizate de către reprezentanții A.P.I.A. decât după convocarea pârâtei, pentru a da posibilitatea acesteia să dea lămuriri cu privire la situația de fapt.
De asemenea, contrar poziției exprimate de recurentă, prima instanță a apreciat corect că reclamanta nu a făcut dovada că pârâta nu a realizat suprafața de grâu pentru care a primit sprijinul în valoare de 1.000 lei, respectiv că acea suprafață a rămas în nelucrare sau a fost cultivată cu alte culturi.
Art.5 alin.3 din Ordinul MADR nr.687/2007 precizează faptul că "dovada cultivării de semințe certificate și de calitate și a asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007 se face la recepția suprafețelor cultivate și întocmirea procesului verbal de recepție și de restituire";, fiind necesară astfel convocarea beneficiarului ajutorului la verificări, pentru a i se acorda posibilitatea de a formula apărarea, respectiv pentru a prezenta dovezile asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007, respectiv documentele prevăzute de textul legal enunțat mai sus. Instanța a apreciat ca fiind neîntemeiate susținerile recurentei în sensul că instanța de fond ar fi trebuit să verifice, în primul rând, îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru a beneficia de bonurile valorice și că nu aveau nici un sens deplasările în teren la beneficiarii care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate, întrucât, indiferent de constatările funcționarilor APIA, aceștia restituiau sprijinul.
Pentru a se stabili faptul că reclamanta nu a fost eligibilă la plată, precum și obligația acesteia de restitui sprijinul acordat, instituția pârâtă trebuia să respecte procedura de întocmire a proceselor verbale de recepție și restituire prevăzută la art.15 din Ordinul MADR nr.687/2007, verificarea îndeplinirii condițiilor pentru a beneficia de bonurile valorice putând fi făcută numai ulterior verificării suprafețelor cultivate, în prezența beneficiarilor de sprijin financiar.
Decizia nr.459/CA/04.02.2013 a Curții de Apel Oradea - Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința nr.4154/CA din 5.09.2012 Tribunalul Bihor a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. P. I. A. împotriva pârâtei L. E.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele :
Pârâta L. E. a solicitat și a primit, în temeiul dispozițiilor cuprinse în art. 5 și 6 din OUG nr. 123/2006, sprijin financiar prin bonuri valorice în cuantum de 1.000 lei , în scopul cultivării unei suprafețe de 2 ha de grâu.
Ulterior, în temeiul art. 15 alin. 1 al Ordinului 687/2007, reprezentanții reclamantei au procedat la verificarea suprafeței înființate cu cultură de grâu de către pârât în toamna anului 2007 și, în consecință, față de constatările realizate la fața locului, au întocmit la data de 17.06.2008, procesul-verbal de recepție și restituire nr. 2044/17.06.2008 prin care au arătat că pârâtul nu a cultivat suprafața de 2 ha de teren. Acest proces verbal de recepție a fost întocmit în lipsa beneficiarului, potrivit mențiunilor înscrise (fila 6 dosar Judecătoria Marghita), reclamanta nefiind în măsură să facă dovada convocării pârâtei în vederea efectuării verificărilor în teren, potrivit art. 15 alin. 1 din Ordinul nr. 687/2007. Or, potrivit dispozițiilor legale invocate, verificările menționate nu puteau fi realizate de către reprezentanții reclamantei decât după convocarea pârâtei, tocmai pentru ca aceasta să poată da lămuriri cu privire la situația de fapt. Lipsa beneficiarului ajutorului nu poate împiedica desfășurarea verificărilor, cu singura condiție ca acesta să fi fost convocat și să i se acorde astfel posibilitatea de a-și face apărarea, să prezinte dovezile asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007, respectiv documentele prevăzute la art. 5 alin 3 din Ordinul nr. 687/2007.
Într-adevăr, potrivit art. 17 alin. 2 din OUG nr. 123/2006 coroborat cu art. 15 alin. 3 din Ordinul nr. 687/2007, în cazul în care se constată că nu au fost realizate suprafețele pe culturi, sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează, cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare.
În speță însă, reclamanta nu a făcut dovada că pârâta nu a realizat suprafața de grâu pentru care a primit sprijinul în valoare de 1.000 lei, respectiv că acea suprafață a rămas în nelucrare sau a fost cultivată cu alte culturi, procesul verbal de recepție fiind întocmit cu nerespectarea prevederilor legale, astfel cum s-a arătat.
Pentru aceste considerente, întrucât reclamantei îi revine sarcina probei, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu OUG nr. 123/2006, instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.
Împotriva acestei sentinței, a declarat recurs recurenta reclamantă recurenta reclamantă A. P. I. A. - C. J. B. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate.
A arătat că pentru a fi eligibilă la acordarea sprijinului financiar sub forma de bonuri valorice, intimata trebuia să dețină documentele prevăzute de art.5 alin. (3) din Ordinul nr. 687/2007, respectiv factura de cumpărare a seminței certificate, însoțită de documentul de calitate sau, după caz, copia de pe buletinul de analiză informativ și polița de asigurare a culturii. Intimata NU a putut prezenta dovada utilizării de semințe certificate și asigurarea culturii, condiții ce trebuiau îndeplinite cumulativ la acordarea sprijinului financiar.
Aceasta, prin cererea de solicitare a sprijinului și-a luat angajamentul de a face dovada utilizării de semințe certificate și asigurarea culturii sub sancțiunea restituirii sprijinului, cerere semnată de aceasta.
Prin urmare, a solicitat să se constate că intimata nu a fost eligibilă la plată, având obligația de a restitui sprijinul acordat, obligație asumată și prin cererea acesteia.
Mai a arătat că instanța de fond a considerat, în mod eronat, că lipsa convocării intimatei pentru verificarea înființării culturii și a unei dovezi care să ateste că aceasta nu a realizat cultura nu atrag restituirea acestui sprijin, fără a cerceta, însă, dacă intimata îndeplinea toate condițiile prevăzute imperativ de actul normativ arătat pentru a beneficia de acest sprijin.
Consideră că instanța ar fi trebuit să verifice, în primul rând, îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru a beneficia de bonurile valorice, iar, abia în cazul în care acestea erau îndeplinite, să cerceteze modul în care s-a verificat existența culturii.
Deplasările în teren aveau loc doar în momentul în care se stabilea îndeplinirea primelor condiții, urmând ca ulterior să se verifice și cultura.
Nu aveau nici un sens deplasările în teren la beneficiarii care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate, întrucât indiferent de constatările funcționarilor A.P.I.A., aceștia restituiau sprijinul.
Față de cele arătate a solicitat să se analizeze cauza sub toate aspectele.
În drept, a invocat dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă și dispozițiile Ordinului nr.687/2007.
Intimata pârâtă legal citată nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.3041 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea a apreciat recursul declarat de recurenta A. P. I. A. ca fiind nefondat pentru următoarele considerente :
În conformitate cu prevederile art.15 alin.1 din Ordinul MADR nr.687/2007 : "Reprezentanții teritoriali ai sucursalelor județene ale Agenției, numiți de către directorii sucursalelor, verifică, în prezența beneficiarilor de sprijin financiar prin bonuri valorice, suprafețele înființate de către aceștia în toamna anului 2007 și întocmesc până la data de 01.03.2008, inclusiv, procese verbale de recepție și restituire, conform modelului prevăzut în anexa 10.";
Potrivit alin.2 din același articol La încheierea procesului-verbal de recepție și restituire, beneficiarii de sprijin financiar prin bonuri valorice au obligația de a face dovada utilizării de sămânță certificată și de calitate, respectiv dovada asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007, sens în care prezintă documentele prevăzute la art. 5 alin. (3), iar o copie a acestora se anexează la procesul-verbal.
Alin.3 al art.15 alin.1 din Ordinul nr.687/2008 prevede : În cazul în care se constată că nu au fost realizate suprafețele pe culturi, menționate în cererea de acordare a sprijinului financiar, beneficiarii vor restitui sumele aferente reprezentând sprijin financiar nejustificat. Raportat la aceste dispoziții legale, instanța de fond a reținut, temeinic și legal, că verificările suprafețelor înființate în toamna anului 2007, nu puteau fi realizate de către reprezentanții A.P.I.A. decât după convocarea pârâtei, pentru a da posibilitatea acesteia să dea lămuriri cu privire la situația de fapt.
De asemenea, contrar poziției exprimate de recurentă, prima instanță a apreciat corect că reclamanta nu a făcut dovada că pârâta nu a realizat suprafața de grâu pentru care a primit sprijinul în valoare de 1.000 lei, respectiv că acea suprafață a rămas în nelucrare sau a fost cultivată cu alte culturi.
Art.5 alin.3 din Ordinul MADR nr.687/2007 precizează faptul că "dovada cultivării de semințe certificate și de calitate și a asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007 se face la recepția suprafețelor cultivate și întocmirea procesului verbal de recepție și de restituire";, fiind necesară astfel convocarea beneficiarului ajutorului la verificări, pentru a i se acorda posibilitatea de a formula apărarea, respectiv pentru a prezenta dovezile asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007, respectiv documentele prevăzute de textul legal enunțat mai sus. Instanța a apreciat ca fiind neîntemeiate susținerile recurentei în sensul că instanța de fond ar fi trebuit să verifice, în primul rând, îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru a beneficia de bonurile valorice și că nu aveau nici un sens deplasările în teren la beneficiarii care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate, întrucât, indiferent de constatările funcționarilor APIA, aceștia restituiau sprijinul.
Pentru a se stabili faptul că reclamanta nu a fost eligibilă la plată, precum și obligația acesteia de restitui sprijinul acordat, instituția pârâtă trebuia să respecte procedura de întocmire a proceselor verbale de recepție și restituire prevăzută la art.15 din Ordinul MADR nr.687/2007, verificarea îndeplinirii condițiilor pentru a beneficia de bonurile valorice putând fi făcută numai ulterior verificării suprafețelor cultivate, în prezența beneficiarilor de sprijin financiar.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.15 alin.1, 2 și 3 din Ordinul MADR 687/2007, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta A. P. I. A.
Fără cheltuieli de judecată.
← RECURS - LITIGIU CU PROFESIONIŞTI. INSOLVENŢĂ. CONTESTAŢIE... | RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. RADIERE DIN FIŞA DIN REGISTRUL... → |
---|