Recurs litigii cu profesionişti. Procedura insolvenţei. Nesăvârşirea faptei prevăzute de art. 138(1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 de către administratorul care a predat gestiunea societăţii noului administrator fără nici o obiecţie cu patru ani anterior
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 280 din data de 25.09.2014
SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.
Recurs litigii cu profesioniști. Procedura insolvenței. Nesăvârșirea faptei prevăzute de art. 138(1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 de către administratorul care a predat gestiunea societății noului administrator fără nici o obiecție cu patru ani anterior datei constatării inexistenței bunurilor.
- art. 138(1) lit. a) din Legea nr. 85/2006
- art. 1 (1) Normele de Supraveghere a Asigurărilor nr. 11/ 2007
Decizia nr. 280/ C/ 25. 09. 2014 a Secției a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea.
Dosar 3283/ 100/ 2009/a1*
Prin Sentința nr. 283/F din 05.03.2014 Tribunalul S. M. a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar al falitei SC P. C. D. SRL, L. I. SPRL cu sediul în B. M., str. H., nr. XX, jud. M. împotriva pârâților B. E. domiciliat în I. și F. R-L. cu domiciliul în B. în sensul că: a obligat în solidar pârâții să suporte din averea proprie pasivul falitei în sensul că a obligat să plătească în contul averii falitei suma de 421.176,70 lei reprezentând creanțe înscrise în tabelul definitiv al creanțelor.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la susținerea pârâtului B. E. cum că nu ar putea fi atrasă răspunderea solidară deoarece și-a exercitat mandatul de administrator al falitei până în anul 2008, iar deschiderea procedurii insolvenței a avut loc în anul 2011, tribunalul a reținut, că susținerile acestui pârât sunt neconforme realității.
Deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC P. C. D. SRL s-a dispus inițial prin sentința civilă nr. 2504/08.07.2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr. 3283/100/2009 și casarea sentinței mai sus arătate cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare a fost dispusă de Curtea de Apel C. prin Decizia civilă nr. 3025/24.11.2009, ca urmare a schimbării sediului societății din județul M. în județul S. M.
După stabilirea instanței competente material, respectiv Tribunalul S. M. a fost pronunțată Sentința Comercială nr. 537/15.04.2010 prin care s-a deschis procedura generală a insolvenței, iar ulterior prin sentința comercială nr. 1479/F/08.09.2011 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului.
Drept urmare, tribunalul a conchis că apariția stării de insolvență a avut loc anterior date de 08.07.2009.
Mai mult, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei (filele nr. 49 și 128) rezultă că starea de insolvență este imputabilă administratorilor societății debitoare. Astfel, creanțele aparținând creditorilor BRD și M. provin din perioada în care societatea era administrată de pârâtul B. E.
Ulterior, în data de 03.07.2008, conform hotărârii adunării generale extraordinare a asociaților, este revocat din funcție pârâtul B. E., fiind numită în această funcție pârâta G. R. L.
Conform datelor din ultimul bilanț publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe aferent anului 2010 debitoarea înregistra active circulante 62.319 lei, din care stocuri 11.224 lei, creanțe 39.044 lei, casa și conturi la bănci 12.051 lei, totalul datoriilor fiind de 62.600 lei.
Din informațiile înregistrate în bilanțul pe anul 2006, rezultă că debitoarea înregistra următoarele active: active imobilizate 386.478 lei, active circulante 989.798 lei, din care stocuri 78.903 lei, disponibilități bănești 44.262 lei, creanțe 866.633 lei. Datoriile conform aceluiași bilanț se ridicau la suma de 897.968 lei, obiectul de activitate fiind comerț cu ridicata specializat al altor alimente.
Pentru perioada 2007-2009 debitoarea nu a publicat situațiile financiare.
Potrivit tabelului definitiv consolidat al creanțelor împotriva averii debitoarei, pasivul debitoarei este de 421.176,70 lei.
Potrivit art.138 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.
Din bilanțul aferent anului 2006, perioadă în care administrator statutar al debitoarei era pârâtul B. E., rezultă că debitoarea înregistra la acea dată active imobilizate în valoare de 386.478 lei și active circulante în valoare de 989.798 lei. Conform bilanțului aferent anului 2010, perioadă în care administrator statutar al debitoarei era pârâta G. R. L., debitoarea înregistra la data respectivă active circulante în valoare de 62.319 lei.
Din adresa nr. 453/30.04.2010 emisă de Primăria comunei S. (fila nr. 14 dosar fond) rezultă că debitoarea nu figurează în evidențele sale cu bunuri mobile sau imobile impozabile.
Prin urmare, coroborând datele din raportul întocmit de administratorul judiciar, cu adresa emisă de Primăria comunei S. judecătorul sindic a apreciat că activele menționate în bilanțurile aferente anilor 2006 și 2010 au fost folosite de pârâți în interes propriu sau în interesul altor persoane.
Judecătorul sindic a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite și condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 Cod civil. Astfel, prin folosirea în interesul propriu sau în interesul altor persoane a activelor deținute de societatea debitoare, s-a cauzat acesteia un prejudiciu constând în valoarea pasivului înscris în tabelul definitiv, sumă care ar fi fost integral acoperită dacă pârâții ar fi folosit aceste active pentru achitarea datoriilor debitoarei.
Având în vedere cele de mai sus, judecătorul sindic a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a și art. 138 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care, în temeiul art. 11 lit. g din Legea nr. 85/2006, a admis acțiunea conform dispozitivului hotărârii.
În baza art. 274 Cod de procedură civilă și a principiului disponibilității, nu a acordat cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
Împotriva aceste sentințe, în termen, legal timbrat, a formulat recurs pârâtul B. E., solicitând în principal admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul S. M., iar în subsidiar, pe fondul cauzei, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecință, respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamant.
În primul rând, critică hotărârea atacată pe motivul că instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5cpc).
Pentru aceasta, arată că nu are domiciliul în România, ci în I., astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 1 fraza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței coroborate cu dispozițiile art. 87 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, din ale cărui interpretare per a contrario rezultă că în situația în care prin tratate sau convenții internaționale la care România este parte se prevede o altă procedura, atunci comunicare citației se va efectua potrivit acelei proceduri.
În speță, atât România cât și I. sunt membre ale Comunității Europene în cadrul căreia procedura comunicării citațiilor este reglementată de Regulamentul CE nr. 1393/2007 privind notificare sau comunicare în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială.
Potrivit prevederilor regulamentului mai sus menționat, comunicarea actelor judiciare se face prin intermediul agențiilor de trimitere și agențiilor de primite în limba oficială a statului de destinație și se finalizează cu eliberarea unui certificat de îndeplinire a formalităților de comunicare. Însă, așa cum rezultă din conținutul dosarului, comunicare citației către recurent a fost efectuată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire în disprețul prevederilor art. 87 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă și al Regulamentului CE nr. 1393/2007.
Arat că, în cazul judecării cauzei cu nerespectarea normelor pricind citare, hotărârea pronunțată este lovită de nulitate, motiv pentru care solicită să se constate că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă și în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, să se dispună casare hotărârii cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul S. M.
Mai susține faptul că hotărârea atacată încalcă dispozițiile art. 138 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Din cererea reclamantului rezultă că acesta a solicitat atragerea răspunderii pentru mai multe persoane, respectiv pentru recurent și pentru G. R. L., însă pentru a exista pluralitate de persoane răspunzătoare este necesar ca apariția stării de insolvență să fie contemporană perioadei de timp în care aceste persoane și-au exercitat mandatul, ori în prezenta cauză recurentul arată că și-a exercitat mandatul până în anul 2008, această perioadă neputând fi contemporană cu deschiderea procedurii insolvenței, care a avut loc în anul 2011.
Totodată, invocă faptul că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii și este lipsită de temei legal întrucât cererea reclamantului este nefondată și nedovedită.
Arată că fapta de folosire a bunurilor societății conform art. 138 lit. a trebuie să fi contribuit la insuficiența activului pentru acoperirea pasivului și prin urmare trebuie să se probeze că persoana chemată să răspundă a contribuit prin fapta sa culpabilă la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Simpla existență a unor active în anul 2006 sau în 2010 nu antrenează răspunderea administratorului impunându-se dovedirea elementelor răspunderii civile delictuale, deci lichidatorul judiciar este dator să probeze săvârșirea faptei ilicite determinate, vinovăția autorului faptei, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și cuantumul pagubei produse, datoria delictului comercial.
Această concluzie se impune, având în vedere că nici art. 1357 - 1358 cod civil și nici art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie o prezumție de culpă în sarcina administratorului societății debitoare.
Față de cele arătate, solicită admiterea recursului, modificare în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii ca nelegală nedovedită și nefondată.
Împotriva aceleiași sentințe, în termen și netimbrat, a formulat recurs pârâta F. R-L., solicitând în principal raportat la neanalizarea situației de fapt care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimitere cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În subsidiar, pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului, modificare în tot a sentinței atacat și pe cale de consecință respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamant.
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele potrivit art.3041 Cod procedură civilă, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de F. R-L. acesta va fi anulat ca netimbrat.
Articolul 20 alin. 1 din Legea 146/1997 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar art. 11 alineat 1 din același act normativ reglementează că cererile pentru exercitarea recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță.
În speță, deși recurenta a fost citată cu mențiunea de a-și achita taxele de timbru stabilite de instanță, respectiv 60 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, așa cum rezultă din dovada de la fila 19 din dosar, aceasta nu s-a conformat, motiv pentru care instanța de recurs a făcut aplicarea art. 20 alin. 2 din Legea 146/1997 și a O.G. 32/1995 privind timbrul judiciar și în consecință a anulat recursul ca netimbrat.
Referitor la recursul declarat de recurentul B. E., acesta a fost admis în baza art. 312 raportat la art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă pentru considerentele care vor fi expuse.
Împotriva pârâților B. E. și F. R-L. a fost inițiată de către lichidatorul judiciar o cerere de antrenare a răspunderii pentru pasivul debitoarei în cuantum de 421.176,70 lei, fundamentată pe dispozițiile art.138 lit. a din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic a admis cererea reclamantei față de pârâți, obligându-i pe aceștia să achite în contul averii debitoarei suma de 421.176,70 lei.
Curtea a mai reținut că la baza formulării acțiunii de către lichidatorul judiciar a stat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, în care se relevă că starea de insolvență le este imputabilă administratorilor societății.
În cele ce urmează a fost analizată sentința judecătorului sindic doar în ceea ce-l privește pe recurentul pârât B. E., deoarece recursul recurentei pârâte F. R-L. a fost anulat ca netimbrat.
Potrivit art. 138 alin. 1 lit. a din legea insolvenței, la cererea administratorului sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, în situația în care aceștia au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.
Natura juridică a răspunderii administratorului împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială.
Fiind vorba de o răspundere delictuală pentru a fi antrenată este necesar a se îndeplini condițiile generale ale răspunderii civile delictuale (conform art. 998-999 Cod Civil), fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Instanța de fond a reținut că recurentul pârât a săvârșit fapta prevăzută de articolul 138 lit. a pe considerentul că potrivit bilanțului aferent anului 2006, perioadă în care administrator statutar era recurentul, societatea deținea active imobilizate în valoare de 386.478 lei și active circulante în valoare de 989.798 lei, însă potrivit adresei emise de Primăria comunei S., falita nu figurează în evidențele sale cu bunuri mobile sau imobile impozabile, astfel că se prezumă că acestea au fost folosite în interesul propriu sau al altei persoane.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei, curtea a apreciat că în cauză nu s-a dovedit săvârșirea faptei ilicite ce i-a fost imputată pârâtului, așa cum susține și recurentul.
Astfel, potrivit actului adițional la constitutiv al debitoarei, asociatul B. E. a deținut calitatea de administrator al societății până la data de 03.07.2008, ulterior dobândind calitatea de administrator recurenta F. R-L. fostă G..
De asemenea, curtea observă că în cuprinsul actului adițional se stipulează că noului administrator i-a fost adusă la cunoștință situația contabilă și juridică a societății și i-a fost predată în întregime gestiunea societății, acesta nefăcând nici o mențiune cu privire la aspectele menționate.
În acest context, din moment ce calitatea de administrator a recurentului a încetat la data de 03.07.2008, dată la care i s-a predat noului administrator întreaga gestiune a societății, fără ca acesta să aibă vreo obiecție, nu i se poate reproșa fostului administrator inexistența bunurilor care figurau în patrimoniul falitei potrivit bilanțului aferent anului 2010.
Astfel, nu se poate prezuma că aceste bunuri au fost folosite de fostul administrator judiciar în folosul propriu sau al altei persoane.
Prin urmare, este clar că pârâtul nu a săvârșit fapta ilicită prevăzută de art. 138 lit. a, nedovedindu-se că el a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu.
Așadar, din moment ce, în sarcina recurentului nu se poate reține săvârșirea faptei ilicite de mai sus, celelalte cerințe ce trebuie îndeplinite pentru a fi antrenată răspunderea acestuia, nu vor mai fi analizate, fiind superflue.
Prin urmare, pe bună dreptate a afirmat recurentul că hotărârea judecătorului sindic a fost dată cu aplicarea greșită a legii, sentința impunându-se a fi modificată în parte.
Cu toate acestea, nu a putut fi primită cererea recurentului de casare a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în baza art. 304 punctul 5 Cod procedură civilă, întrucât nu s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din cod.
Așa cum se poate constata, prima instanță a dispus citarea pârâtului la domiciliul său în I. prin scrisoare recomandată dar și prin publicitate în conformitate cu art.87 punctul 8 și 95 Cod procedură civilă.
În acest sens, nu s-a putut reține nici nesocotirea Regulamentului CE nr. 1393/ 2007 privind notificare sau comunicare în Statul membru a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială.
Astfel, într-adevăr articolul 4 Secțiunea 1 din regulament prevede că actele judiciare se transmit direct și în termenul cel mai scurt între agențiile desemnate în temeiul art. 2, însă conform secțiunii a doua, prin art. 12 - 14 se prevăd și alte modalități de transmitere și notificare, între ele regăsindu-se și cea efectuată prin intermediul serviciilor de curierat.
Or, în cauză, procedura de citare s-a efectuat prin curierat, respectiv prin scrisoare recomandată.
În acest context, nu s-a putut reține că s-au încălcat dispozițiile legale referitoare la citare prevăzută de codul de procedură civilă și Legea nr. 85/2006, dar nici Regulamentul CE 1393/2007 și art. 6 punctul 1 din CEDO.
Așa fiind, este evident că judecătorul sindic nu a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, sub sancțiunea nulității.
Pentru aceste aspecte expuse, instanța a apreciat că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 cpt. 5 Cod procedură civilă.
Având în vedere ansamblul considerentelor expuse, întrucât în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 cod procedură civilă, recursul a fost admis în baza art. 312 Cod procedură civilă, iar sentința a fost modificată în parte, în sensul că a fost respinsă cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC P. C. D. SRL în contradictoriu cu pârâtul B. E., cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate
| ← Recurs litigii cu profesionişti. Procedura insolvenţei.... | Recurs litigii cu profesionişti. Răspunderea asigurătorului... → |
|---|
