Rejudecare; condamnare inc. minor; obligativitatea efectuării unui referat de evaluare pentru inculpatul minor ; nulitate absolută a hotărârii pentru lipsa referatului; provocare; măsura educativă a asistării zilnice
Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Hotărâre nr. 984 din data de 14.07.2014
Prin sentința penală nr. 60 din 26 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 21668/63/2011, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul R.F.C. .
În baza art. 20 rap.la art. 174, 175 alin. 1 lit. i din C.p. cu aplic. art. 73 lit. b C.p. și 76 lit. c Cp și art. 99 Cp., a fost condamnat inculpatul R.F.C., la 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prev.de art. 110 C.p. de 3 ani și 6 luni ( 2 ani și 6 luni plus 1 an).
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.p.
S-a aplicat art. 71 C.p. și s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a 2-a și lit.b C.p., după împlinirea vârstei de 18 ani.
S-a aplicat art. 71 alin. 5 C.p.
S-a aplicat art. 7 din Lg.76/2008.
S-a admis în parte acțiunea civilă.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 4468,16 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova sumă reactualizată la data plății efective.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 15.000 lei despăgubiri civile către partea civilă S.N.C. , din care 10000 lei daune morale și 5000 lei despăgubiri materiale.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 800 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr 1015/P/2011, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului R.F.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat , prevăzută de art. 20 rap la art 174, 175 alin 1 lit i CP cu aplic art 99 și urm din CPen.
În fapt, s-a reținut că, în seara zilei de 28.10.2011, învinuitul minor R.F.C, în vârstă de 15 ani și 5 luni, împreună cu martorii B.I .și I.D., a mers la barul SC Iulicom SRL din comuna Apele Vii, jud. Dolj, administrat de B.L.
Deplasarea s-a efectuat cu autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. DJ-74-BFU, condus de B.I.
In incinta barului se aflau mai multe persoane, printre care victima S.N.C., fratele său S.C.L. și martorii L.C., B.I.N. și T.R.
La un moment dat, pe fondul unor discuții anterioare, în timp ce învinuitul R.F.C se afla în fața barului, a fost lovit cu palma peste față de către S.N.C. .
In urma acestui incident învinuitul R.F.C. l-a apelat telefonic pe tatăl său, R.M., pădurar la Ocolul Silvic Apele Vii, care se afla la pădure și era însoțit de martorul T.N.M., ajutorul pădurarului, comunicându-i că a fost lovit de către S.N.C. .
Pădurarul RM, având asupra sa pistolul de serviciu marca Solingen, deținut legal și însoțit de martorul TNM care s-a înarmat cu un ciomag în lungime de 1,6 metri, au plecat spre barul SC Iulicom SRL.
După ce au ajuns la fața locului, R.M. a intrat în bar iar T.N.M. a rămas afară. Imediat în bar a intrat și învinuitul R.F.C. având asupra sa un ciomag cu mâner sculptat, în lungime de 75 cm. R.M. s-a îndreptat spre masa unde se afla partea vătămată S.N.C. și i-a reproșat faptul că 1-a lovit pe fiul său și i-a solicitat să iasă împreună afară.
Din bar au ieșit primii R.M. și R.F.C., fiind urmați de frații S. In momentul în care au ieșit în curtea barului, învinuitul R.F.C. 1-a lovit, prin surprindere, cu ciomagul în cap pe S.C.L..
Pădurarul R.M. și-a scos pistolul de serviciu iar partea vătămată S.N.C. a luat dintr-o navetă două sticle de bere goale. Persoanele implicate în conflict au ieșit în stradă, fiind urmate de martorii L.C., B.I.N. și T.R.. De asemenea, conflictul a fost observat din curtea barului și de către martorul C.I.S.
In fața barului, partea vătămată 1-a observat pe T.N.M. care avea asupra sa ciomagul descris mai sus și întrebându-l de ce a venit acolo, a inițiat un conflict cu acesta. T.N.M. l-a lovit cu ciomagul peste brațe iar S.N.C. a scăpat sticlele de bere din mână începând să alerge după acesta.
Cei doi s-au îndepărtat în fugă câteva sute de metri iar în momentul în care l-a ajuns din urmă, S.N.C. l-a lovit cu piciorul pe T.N.M. și l-a doborât la pământ.
R.M. și fratele părții vătămate, S.C.L. au intervenit verbal și i-au solicitat lui S.N.C. să-l lase în pace pe T.N.M. iar acest conflict a fost aplanat fără să mai existe alt incident în zona respectivă.
După ce au revenit în fața barului R.M. și S.N.C. au început să se împingă reciproc. Tatăl învinuitului a lovit-o cu pumnul în zona feței pe partea vătămată care a ripostat și 1-a lovit la rândul său cu pumnul pe R.M. ca alte persoane să intervină și ca R.M. să mai fie lovit de vreo altă persoană prezentă.
In încercarea de a aplana conflictul martorul B.I.N. l-a ținut de o parte pe învinuitul minor, atât pentru a-l proteja să nu fie lovit cât și pentru a-l determina să nu intervină în conflictul dintre R.M. și S.N.C. .
In timp ce se îmbrânceau reciproc, la un moment dat R.M. a căzut la pământ și l-a tras și pe S.N.C. deasupra lui.
In acel moment învinuitul R.F.C. a plecat de lângă martorul B.I.N. și cu un cuțit 1-a lovit în zona toracică stânga pe S.N.C. .
Imediat, martorul B.I.N. a atenționat persoanele prezente că S.N.C. este tăiat cu cuțitul , iar R.F.C. s-a îndepărtat de lângă victimă.
Momentul în care R.F.C. l-a lovit pe S.N.C a fost observat de toate persoanele prezente: martorii B.I, L.C., S.C.L., B.I.N., T.R. și C.I.S. Ultimii trei martori menționați au observat și cuțitul cu care R.F.C. a lovit-o pe partea vătămată.
Imediat după ce l-a lovit cu cuțitul, R.F.C. însoțit de R.M., I.D. și B.I. s-au urcat în autoturismul marca Dacia cu care tinerii au venit la bar, însă frații Stanică s-au pus în fața autoturismului, spunându-i lui B.I. să nu plece de la fața locului întrucât va fi complice.
Martorul B.I. a coborât de la volanul autoturismului său însă R.M. a trecut în dreptul șoferului, a pus în mișcare autoturismul și au părăsit zona.
In acel moment victimei S.N.C. i s-a făcut rău și s-a prăbușit la pământ, la fața locului fiind chemată salvarea care a transportat victima la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.
Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova prezentând diagnosticul " plagă penetrantă toraco-abdominală stângă cu leziune de pleură, splină și pancreas. Hemopneumotorax stâng. Hemoperitoneu masiv. Șoc hemoragie".
Din concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 4343/A1/16.11.2011 întocmit de IML Craiova a rezultat că : " victima S.N.C. prezintă leziuni de violență care s-au putut produce prin lovire cu corpuri tăietoare-înțepătoare, posibil cuțit, loviturile au putut fi aplicate din față, spate, lateral-stânga iar leziunile de violență au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei".
In cauză s-a mai depus raportul medico-legal nr. 4326/A2/16.11.2011 din care rezultă că S.C.L. a prezentat leziuni pentru a căror vindecare au necesitat 7-8 zile îngrijiri medicale, certificat medico-legal nr. 2204/A2/2.11.2011 din care rezultă că T.N.M. a prezentat leziuni de violență pentru a căror vindecare au necesitat 2-3 zile îngrijiri medicale și certificatul medico-legal nr. 2198/A2/03.11.2011, din care rezultă că R.M. a prezentat leziuni pentru a căror vindecare au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale , fără să fie formulate plângeri penale în cauză.
Conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr, 4408/A1/16.11.2011 întocmit de I.M.L. Craiova a rezultat că numitul R.F.C. nu prezintă tulburări psihice și are discernământul faptelor și al consecințelor format și îl avea și la data comiterii faptei.
În cauză s-au luat declarații inculpatului minor, în prezența reprezentantului legal, părții vătămate S.N.C. , au fost audiați martorii S.C.N., T.R, C.I.S., B.I.N., B.I., I.D., L.C.S., B.L.M., T.N.M, S.V.I., R.M., R.D. și s-a solicitat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj întocmirea unui referat de evaluare pentru inculpatul minor.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului tribunalul a reținut starea de fapt, ca fiind cea descrisă în rechizitoriu însă, derularea activității infracționale a inculpatului minor și în final săvârșirea faptei s-a datorat unei puternice tulburări emoționale provocată inculpatului la vederea agresiunii fizice la care a fost supus tatăl acestuia, martorul R.M, agresiune săvârșită de partea vătămată S.N.C. .
Astfel, în seara zilei de 28 10 2011, inculpatul împreună cu martorii B.I. și I.D. s-au deplasat cu autoturismul condus de B.I. la un bar aflat în comuna Apele Vii, jud. Dolj, și în administrarea numitului BL. În barul respectiv se aflau și partea vătămată, cu fratele acesteia S.C.L. și cu martorii L.C. și B.I.N. și T.R. Pe fondul unor discuții anterioare legate de atitudinea părții vătămate și de îndeletnicirea acesteia cu furtul de lemne din pădure, tatăl inculpatului fiind pădurar în localitatea respectivă și surprinzându-i la furat de lemne pe partea vătămată și alte persoane din anturajul acesteia a fost nevoit să le aplice amenzi și să le întocmească procese verbale de contravenție, în timp ce inculpatul stătea în fața barului a fost lovit de partea vătămată cu palma peste față . Atunci, inculpatul l-a apelat telefonic pe tatăl său și i-a spus cele întâmplate. Tatăl inculpatului, care se afla în pădure a venit la bar însoțit de martorul T.N.M. Fiind în timpul programului martorul R.M., tatăl inculpatului, avea asupra sa pistolul de serviciu, deținut legal, iar martorul T a luat un ciomag .
În momentul în care tatăl inculpatului a intrat în bar, a întrebat-o pe partea vătămată care se afla în bar de ce l-a lovit pe fiul său, acesta din urmă spunându-i "dacă a meritat , i-am dat o palmă", fapt ce reiese chiar din declarația părții vătămate. Cei doi au ieșit din bar și în afara barului a avut loc conflictul dintre tatăl inculpatului și partea vătămată și ulterior și inculpatul.
De altfel, chiar partea vătămată a declarat că , afară a avut loc o încăierare doar între el, fratele lui, inculpat și tatăl inculpatului, alte persoane nefiind implicate în conflict. De menționat însă, că și între cei patru de mai sus conflictul a avut loc în două etape și nu au participat toți patru, ci partea vătămată martorul R.M. pe de o parte și inculpat, fratele părții vătămate pe de altă parte , iar ulterior inculpatul văzând că tatăl său era căzut la pământ și partea vătămată îl lovea, aflându-se deasupra sa atunci i-a aplicat părții vătămate o lovitură pentru a-l îndepărta de deasupra tatălui său.
Și martorii prezenți la fața locului au descris același mod de derulare a conflictului , astfel, încât nu se poate reține ca fiind întemeiată cererea formulată de apărătorul inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor calificat în infracțiunea de încăierare prevăzută de art. 322 CP. Din conținutul art. 322 CP rezultă că pentru a exista această infracțiune este necesară participarea la încăierare a mai multor persoane , ceea ce înseamnă că acțiunile trebuie exercitate asupra fiecăruia dintre participanți. Ori, în speța de față nu au fost implicate mai multe persoane în conflict care să exercite unii asupra altora acțiuni de lovire ci practic au existat două momente distincte în care au fost implicate câte două persoane.
Astfel, instanța a apreciat că fapta săvârșită de inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat , prevăzută de art. 20 rap la art 174, 175 alin 1 lit i CP la car reține aplicarea art. 73 lit b CP ca circumstanță atenuantă , cu aplicarea art. 99 și urm. CP și art. 74 , 76 lit c CP.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere pe de o parte gradul de pericol social al faptei, iar pe de altă parte datele ce caracterizează inculpatul , minor, fără antecedente , împrejurările săvârșirii faptei , starea de provocare, a acestuia determinată de atitudinea părții vătămate, date în funcție de care a apreciat că aplicarea unei pedepse coborâtă sub minimul special față de care să se dispună suspendarea condiționată a executării este de natură să contribuie la reeducarea inculpatului și la prevenirea ca pe viitor acesta să nu mai săvârșească fapte antisociale. S-a avut în vedere nu în ultimul rând faptul că inculpatul este elev , având o situație școlară bună precum și concluziile reținute în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, motiv pentru care va fi condamnat inculpatul R.F.C. la 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prev.de art. 110 C.p. de 3 ani și 6 luni ( 2 ani și 6 luni plus 1 an).
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.p.
S-a aplicat art. 71 C.p. și s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a 2-a și lit.b C.p., după împlinirea vârstei de 18 ani.
S-au aplicat art. 71 alin. 5 C.p. precum și art. 7 din Lg.76/2008.
În timpul procesului penal partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 60000 lei din care 40.000 lei reprezintă daune morale și 20.000 lei despăgubiri materiale.
Cererea acestuia a fost întemeiată urmând să fie admisă în parte, instanța considerând că a dovedit cheltuielile ocazionate cu internarea în spital și câștigul nerealizat , partea vătămată lucrând ocazional ca ziler, în cuantum de 5000 lei, iar prejudiciul moral suferit și cauzat îl apreciază ca fiind de 10000 lei. La stabilirea cuantumului acestor despăgubiri s-a avut în vedere și reținerea stării de provocare în care inculpatul a săvârșit fapta.
Acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență a fost întemeiată urmând să fie admisă și a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 4468,16 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova sumă reactualizată la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul R.F.C. , părțile responsabile civilmente R.I., R.M. și partea civilă S.N.C. .
Reprezentantul Parchetului în motivele depuse în scris și completate în cadrul dezbaterilor, a solicitat, în esență: desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nulitatea absolută a hotărârii în condițiile art. 197 alin.2 Cod procedură penală, cauza fiind pronunțată în lipsa referatului de evaluare pentru inculpatul minor.
În subsidiar, s-au invocat următoarele motive de apel: hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât, în mod greșit au fost reținute disp. art. 76 lit. c cod penal, în condițiile în care incidente erau disp. art. 76 alin.2 cod penal; dispozițiile art. 73 lit. b cod penal au fost aplicate în mod neoportun; nu au fost diminuate cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea părților civile, proporțional cu culpa acestuia; sentința este netemeinică întrucât nu s-a realizat o justă individualizare în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate și modalitatea de executare.
Partea civilă S.N.C., și-a completat motivele de apel în cadrul dezbaterilor, invocând nulitatea absolută a hotărârii atacate pentru lipsa referatului de evaluare a inculpatului; în subsidiar, s-a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului și înlocuirea modalității de executare, admiterea în totalitate a acțiunii civile, obligarea în solidar a părții responsabile civilmente la plata cheltuielilor de judecată făcută de ei cu onorariul de avocat.
Inculpatul R.F.C. și-a completat motivele de apel în cadrul dezbaterilor solicitând, într-o primă teză, casarea cu trimitere, hotărârea fiind lovită de nulitate, fiind pronunțată în lipsa referatului de evaluare pentru inculpatul minor.
Într-o teză subsidiară a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, administrarea probelor cu cei doi martori și vizionarea casetelor video, schimbarea încadrării juridice, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c Cod procedură penală, fapta nefiind săvârșită de el și modificarea acțiunii civile în sensul respingerii pretențiilor civile sau diminuării acestora conform probelor existente la dosarul cauzei.
Părțile responsabile civilmente nu au formulat motive de apel.
La data de 30 01 2014 parchetul și apelanții parte civilă, inculpat, și parte responsabilă civilmente au suplimentat oral motivele de apel ridicând excepția nulității referitoare la lipsa referatului de evaluare pentru inculpatul minor.
Prin decizia penală nr. 28/.30.01.2014 Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul R.F.C. , părțile responsabile civilmente R.I., R.M. și partea civilă S.N.C. împotriva sentinței penale nr. 60 din 26 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 21668/63/2011, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, menținând actele procedurale până la data de 26.06.2013.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Cu privire la excepția ridicată, a constatat că potrivit disp. art. 192 al. 2 Cod procedură penală dispozițiile relative la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar potrivit art. 197 al.3 Cod procedură penală această nulitate nu poate fi înlăturată în nici un mod, poate fi invocată în orice stare a procesului și se ia în considerare chiar din oficiu.
Conform art. 482 Cod procedură penală, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 224 din L. 356/2006 în cauzele cu infractori minori există obligativitatea întocmirii referatului de evaluare a inculpaților minori, iar potrivit disp. art. II din OUG nr. 60/2006 pentru modificarea și completarea Codului de Procedură Penală această obligativitate există de la data de 1.04.2007.
Examinând dosarul cauzei s-a constatat că dosarul a intrat pe rolul Tribunalului Dolj la data de 22.12.2011 iar sentința penală a fost pronunțată la data de 26 iunie 2013, fără ca instanța de fond să dispună întocmirea referatelor de evaluare pentru inculpatul minor, referat care nu a fost efectuat nici în faza de urmărire penală.
Întrucât dispozițiile relative la întocmirea referatelor de evaluare sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și în considerarea faptului că lipsa acestui referat a dus la pronunțarea unor hotărâri nelegale în cauză, privind pe inculpatul apelant, s-a impus casarea sentinței penale nr. 60 din 26 iunie 2013 a tribunalului Dolj și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond - Tribunalului Dolj - secția pentru minori
Față de cele expuse, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, au fost admise apelurile declarate în cauză, menținându-se actele procedurale până la data de 26. 06. 2013, stabilindu-se ca în rejudecare instanța de fond să aibă în vedere și celelalte motivele de apel invocate de părți și parchet, apreciind asupra cererilor de probatorii solicitate de apelantul inculpat, în condițiile în care se vor menține.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secția de Minori și Familie la data de 24.03.2014, iar ca urmare a desființării acestei secții cauza a fost repartizată la Secția Penală, la completul C 1 - cauze directe.
În rejudecare, au fost reaudiați martorii B.L.M., B.I., S.C.L., B.I.N., L.C. S., T.R., C.I.S. și a fost întocmit un referat de evaluare a inculpatului R.F.C. .
De asemenea, la termenul de judecată din data de 07.07.2014 inculpatul R.F.C. , prin apărător ales, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina din infracțiunea prev. de art. 20 Cp rap. la art. 174, 175 lit. i Cp în infracțiunea prev. de art. 322 Cp din 1969.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
În seara zilei de 28 10 2011, inculpatul împreună cu martorii B.I. și I.D. s-au deplasat cu autoturismul condus de B.I. la un bar aflat în comuna Apele Vii, jud. Dolj, și în administrarea numitului B.L.. În barul respectiv se aflau și partea vătămată, cu fratele acesteia S.C.L. și cu martorii L.C. și B.I.N. și R.R.. Pe fondul unor discuții anterioare legate de atitudinea părții vătămate și de îndeletnicirea acesteia cu furtul de lemne din pădure, tatăl inculpatului fiind pădurar în localitatea respectivă și surprinzându-i la furat de lemne pe partea vătămată și alte persoane din anturajul acesteia a fost nevoit să le aplice amenzi și să le întocmească procese verbale de contravenție, în timp ce inculpatul stătea în fața barului a fost lovit de partea vătămată cu palma peste față . Atunci, inculpatul l-a apelat telefonic pe tatăl său și i-a spus cele întâmplate. Tatăl inculpatului, care se afla în pădure a venit la bar însoțit de martorul T.N.M.. Fiind în timpul programului martorul R.M, tatăl inculpatului, avea asupra sa pistolul de serviciu, deținut legal, iar martorul T. a luat un ciomag .
În momentul în care tatăl inculpatului a intrat în bar, a întrebat-o pe partea vătămată care se afla în bar de ce l-a lovit pe fiul său, acesta din urmă spunându-i "dacă a meritat , i-am dat o palmă", fapt ce reiese chiar din declarația părții vătămate. Cei doi au ieșit din bar și în afara barului a avut loc conflictul dintre tatăl inculpatului și partea vătămată.
În fața barului R.M. și S.N.C. au început să se împingă reciproc. Tatăl inculpatului a lovit-o cu pumnul în zona feței pe partea vătămată care a ripostat și 1-a lovit la rândul său cu pumnul pe R.M. Conflictul s-a desfășurat între cele două părți, fără ca alte persoane să intervină și ca R.M. să mai fie lovit de vreo altă persoană prezentă.
In încercarea de a aplana conflictul martorul B.I.N. l-a ținut de o parte pe inculpatul minor, atât pentru a-l proteja să nu fie lovit cât și pentru a-l determina să nu intervină în conflictul dintre R.M. și S.N.C. .
In timp ce se îmbrânceau reciproc, la un moment dat R.M. a căzut la pământ și l-a tras și pe S.N.C. deasupra lui.
In acel moment inculpatul R.F.C. a plecat de lângă martorul B.I.N.și cu un cuțit 1-a lovit în zona toracică stânga pe S.N.C., cauzându-i leziuni ce au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale și i-au pus în pericol viața.
În reținerea acestei situații, instanța a avut în vedere ansamblul probelor administrate, iar apărarea inculpatului R.F.C. în sensul că nu a lovit-o pe partea vătămată nu poate fi reținută, deoarece acest moment a fost văzut de toate persoanele prezente, respectiv martorii B.I., SC.L., B.I.N., L.C.S., R.T., C.I.S.
Sub aspectul încadrării juridice a faptei, instanța va respinge cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor în infracțiunea de încăierare prev. de art. 198 alin. 2 NCp ca nefondată.
Astfel, infracțiunea de încăierare presupune participarea mai multor persoane care să se agreseze reciproc fără a putea determina concret acțiunea fiecăruia, ceea ce nu este cazul în speță, deoarece au existat două momente distincte în care au fost implicate câte două persoane, inculpatul aplicând părții vătămate lovitura cu cuțitul, care i-a pus în primejdie viața.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul R.F.C. din infracțiunea prev. de art. 20 Cp rap. la art. 174, 175 alin. 1 lit. i Cp 1969 în infracțiunea prev. de art. 198 alin. 2 NCp, ca nefondată.
Tribunalul va admite însă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public, întrucât în noua incriminare, săvârșirea faptei în loc public nu mai constituie infracțiunea de omor calificat, în speță infracțiunea fiind omor simplu, prev. de art. 188 NCp, iar limitele de pedeapsă sunt mai mici.
Pentru aceste motive, instanța în baza art. 386 NCpp, va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului R.F.C. din infracțiunea prev. de art. 20 Cp rap. la art. 174, 175 alin. 1 lit. i Cp 1969 în infracțiunea prev. de art. 32 Cp rap. la art. 188 alin. 1 NCP cu aplic. art. 5 NCp
Față de aceste considerente, instanța va proceda la individualizarea măsurii educative la care va fi condamnată inculpatul pentru infracțiunea săvârșită, ținând cont de criteriile prevăzute de art. 74 Cp la care face trimitere art. 115 alin. 2 Cp respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite, periculozitatea infractorului, care se evaluează după împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
De asemenea, la alegerea măsurii va avea în vedere și starea de provocare sub imperiul căreia minorul a comis fapta, care este, potrivit art. 75 lit. a CP, circumstanță atenuantă și căreia i se va da eficiență, în temeiul art. 128 Cp.
În speță, ținând cont de modul și mijloacele de comitere a faptei, de starea de provocare în care a acționat inculpatul, de vârsta acestuia, de lipsa antecedentelor penale, dar și de concluziile referatului de evaluare din care rezultă că inculpatul este elev, că are o situație școlară bună, cu o conduită ireproșabilă și fără abateri disciplinare, că nu prezintă riscul de a comite alte infracțiuni, neexistând factori procriminogeni, că beneficiază de sprijinul familiei și își petrece tipul în mod constructiv și are în anturaj persoane cu un comportament dezirabil în societate, tribunalul apreciază că măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj este suficientă pentru a se realiza reeducarea minorului.
În baza art. 121 alin. 1 lit. d și e NCP va impune inculpatului următoarele obligații:
- să nu se apropie și să nu comunice cu partea vătămată S.N.C. și cu fratele acestuia S.C.N.;
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de acesta.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispoz. art. 123 NCP privind nerespectarea cu rea credință a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse.
În baza art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. va dispune confiscarea de la inculpat a cuțitului folosit la comiterea faptei.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatului R.F.C. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
Sub aspectul laturii civile, din probele administrate rezultă că sunt întrunite condițiile prev. de art. 1357 și urm. cod civil pentru a se acorda daune materiale și morale, însă nu în cuantumul cerut de partea vătămată.
Astfel, având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, suferința fizică suferită de partea vătămată, dar și starea de provocare în care a acționat inculpatul, instanța îl va obliga pe acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente R.I. și R.M. să plătească părții civile suma de 10.000 lei - daune morale.
De asemenea, având în vedere că partea vătămată lucra ocazional ca ziler, dar și aceeași stare de provocare în care a acționat inculpatul, instanța îl va obliga pe acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente R.I. și R.M. la plata sumei de 5000 lei - daune materiale.
Pentru aceste considerente, în baza art. 19 C.pr.pen. rap. la art. 397 alin. 1 C.pr.pen. cu aplic. art. 1357 și urm. C.civ. , va admite în parte acțiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă S.N.C. și îl va obligă inculpatul R.F.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente R.I. și R.M. la plata sumelor de 10.000 lei daune morale și 5000 lei daune materiale către această parte civilă.
De asemenea, având în vedere înscrisurile depuse, tribunalul, în baza art. 19 C.pr.pen. rap. la art. 397 alin. 1 C.pr.pen. cu aplic. art. 1357 și urm. C.civ., va admite acțiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și îl va obliga inculpatul R.F.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente R.I. și R.M. la plata sumei de 4468,16 lei despăgubiri civile către această parte civilă, sumă reactualizată la data plății efective.
În baza art. 274 alin. 1 și 3 C.pr.pen. va obliga inculpatul R.F.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente R.I.și R.M. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
← Contestatie la executare admisă potrivit art. 598 lit. c NCPP;... | Rejudecare; condamnare inc. minor; obligativitatea efectuării... → |
---|