Repartizarea sarcinii probei între reclamant şi pârât; imposibilitatea probării inexistenţei unei datorii.
| Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Sentinţă civilă nr. 572 din data de 13.05.2015
Cuprins pe materii: repartizarea sarcinii probei între reclamant și pârât; imposibilitatea probării inexistenței unei datorii.
Index alfabetic:- sarcina probei
- Inexistența unei datorii
Reclamantul va face proba faptului generator al raportului juridic dintre el și pârât, însă pârâtul este cel care va invoca și va dovedi, după caz, fie faptele de natură a duce la ineficacitatea faptului generator de raport juridic, fie faptele ulterioare care au modificat raportul juridic creat, fie faptele ulterioare care au stins raportul juridic dintre părți.
În fapt, potrivit Ordinului de plată în valută nr. …. la data de ……, reclamantul RD a virat în contul pârâtului MS suma de ……. Euro, iar, la rubrica "Detalii de plată";, s-a menționat "dobândă împrumut";.
Potrivit Ordinului de plată în valută nr. ……. la data de 28.03.2012, reclamantul RD a virat în contul pârâtului HM suma de …….. Euro, iar, la rubrica "Detalii de plată";, s-a menționat "dobândă împrumut";.
Față de cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. ……….., instanța reține că niciuna dintre părți nu susține ipoteza conform căreia sumele virate în conturile pârâților la data de ………ar reprezenta parte din prețul convenit prin Promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare autentificată sub nr. ………….. De altfel, în cuprinsul acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. ……… reclamanții MS și HM au susținut că pârâții RD și BI nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contract.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 1341 C.civ., cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire.
În sensul art. 249 C.proc.civ., cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
Referitor la repartizarea sarcinii probei între reclamant și pârât, este de reținut, prin prisma principiului enunțat anterior, că reclamantul va face proba faptului generator al raportului juridic dintre el și pârât, însă pârâtul este cel care va invoca și va dovedi, după caz, fie faptele de natură a duce la ineficacitatea faptului generator de raport juridic, fie faptele ulterioare care au modificat raportul juridic creat, fie faptele ulterioare care au stins raportul juridic dintre părți.
În prezentul cadru procesual, față de dispozițiile art. 1341 C.civ., în sarcina reclamantului poate fi reținută doar obligația de a proba existența unei plăți.
Sarcina probei, legată de cealaltă condiție, respectiv lipsa unei datorii în numele căreia să fi fost efectuată plata, nu mai poate fi reținută în sarcina reclamantului.
Dacă am accepta ipoteza contrară ar însemna ca reclamantul să fie ținut a proba un fapt negativ nedeterminat, respectiv faptul că nu datorează nimic pârâților. Or, dovada faptului negativ nedeterminat este, în cazul de față, imposibil de realizat.
Pe de altă parte, constată că, potrivit raționamentului expus anterior, reclamantul a probat faptul generator al raportului juridic - plata unor sume de bani - și, astfel, revine pârâților obligația de a proba existența unei datorii a reclamantului față de aceștia.
Nu poate fi reținută, în speță, incidența prezumției instituite de art. 1341 alin. 3 C.civ..
Potrivit articolului menționat, se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenția de a stinge o datorie proprie.
Prezumția se referă, astfel, la situația în care ar putea exista o confuzie între datoria pentru care se face plata, spre exemplu, în cazul în care mai multe persoane sunt debitori de necontestat ai aceluiași creditor.
O interpretare contrară l-ar pune pe reclamant în situația de a proba faptul negativ nedeterminat al inexistenței unei oricărei obligații față de pârât. Or, o astfel de limitare a dreptului de acces la justiție pe plan probator nu poate fi acceptată din perspectiva art. 6 C.proc.civ..
Mențiunea din cuprinsul ordinelor de plată prezentate, cu referire la destinația sumelor de bani puteau fi făcute tocmai în considerarea erorii în care reclamantul se află și nu reprezintă o probă care să conducă la concluzia lipsei de temeinicie a cererii.
Deși prin precizările din data de ……, reclamantul a menționat că fiecare dintre pârâți îi datorează câte …….. Euro, reclamantul a probat, conform ordinelor de plată atașate la dosar, doar virarea a câte ………. Euro pentru fiecare dintre pârâți.
Pentru toate argumentele de mai sus, apreciind că reclamantul a probat plata a câte ………. Euro către fiecare dintre pârâți, iar aceștia din urmă nu au probat existența unei obligații a reclamantului de a plăti sumele respective, în temeiul dispozițiilor art. 1341 C.civ., va admite în parte, acțiunea precizată și va obliga pe fiecare dintre pârâți la plata către reclamantul RD a sumei de …….. Euro
| ← Introducerea forţată în cauză, din oficiu a altor persoane. | Contract credit bancar. Clauze abuzive. Practici înşelătoare.... → |
|---|
