Respectarea principiilor tempus regit actum şi neretroactivităţii legii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 26 din data de 22.01.2015
Respectarea principiilor tempus regit actum și neretroactivității legii.
Dispozițiile atacate de contestatori au fost emise de Primar la data de 11.08.2003, astfel încât nu poate fi analizată valabilitatea acestora decât prin raportare la forma legii în vigoare la data emiterii lor, orice altă interpretare însemnând încălcarea unor principii esențiale de drept și anume încălcarea principiului neretroactivității legii și a principiului tempus regit actum. Este dovedit în cauză că terenurile solicitate în baza Legii nr.10/2001 sunt situate în extravilan, astfel că nu puteau forma obiect al Legii nr.10/2001, conform art. 8 din această lege.
În ceea ce privește solicitarea recurenților de a interverti cererea lor din domeniul Legii nr.10/2001 în domeniul Legii nr.18/1991, acesta este lipsită de temei legal, având în vedere data la care au fost emise dispozițiile atacate, iar forma legii în vigoare la nivelul anului 2003 nu avea o astfel de prevedere.
Ulterior, prin Legea nr.247/2005 s-a stipulat că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la art. 8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, acestea urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale, constituite potrivit Legii fondului funciar nr.18/1991 și Legii nr.1/2000, însă dispozițiile legii au în vedere notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii.
Legiuitorul care a intervenit în anul 2005 nu putea să creeze astfel de obligații în sarcina organelor administrative decât în ipoteza în care, la momentul intrării în vigoare a legii - iulie 2005 - nu au fost emise încă deciziile sau dispozițiile de soluționare a notificărilor. Aplicarea acestor prevederi la dispozițiile emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 înseamnă aplicarea retroactivă a legii, ceea ce interzice legea fundamentală.
Secția I Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale - Decizia civilă nr.26 /22 ianuarie 2015
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar civil nr. 5850/2003 (număr nou 25/107/2003) formulată de contestatorii A.G.M., A.G.H. și A.A. s-a solicitat, în contradictoriu cu intimatul P.M.A. să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună modificarea Dispozițiilor nr.1214 - 1225 emise de intimat la data de 11.08.2003 în sensul constatării că cererile reclamanților intră sub incidența Legii nr.10/2001 și să fie înaintate Prefecturii Jud. A. în vederea acordării de despăgubiri.
In motivare, reclamanții au arătat că prin notificări adresate Primăriei A. au solicitat restituirea în natură a mai multor terenuri, iar Primăria A. a respins cererile pe motiv că terenurile nu intrau sub incidența Legii nr.10/2001, acestea fiind situate în extravilanul localității și au făcut obiectul Legii nr.18/1991, fiind constituit dreptul de proprietate în favoarea altor persoane. Reclamanții au apreciat nelegale dispozițiile atacate pentru motivul că terenurile revendicate intră sub incidența Legii nr.10/2001.
Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
Primăria Mun. Aiud a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației și menținerea dispozițiilor emise, întrucât acestea au respectat dispozițiile legale în vigoare la data emiterii lor. Prin H.G. nr.498/2003 au fost aprobate Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.10/2001 prin care s-a statuat că incidența Legii nr.10 este limitată la terenurile situate în intravilanul localităților.
Prin sentința civilă nr.798/2014 Tribunalul Alba a respins acțiunea reclamanților, reținând legalitatea dispozițiilor emise de intimat atâta timp cât toate terenurile solicitate sunt situate în extravilanul localității Aiud fiind reconstituite în baza Legii nr.18/1991 în favoarea unor terțe persoane ce au fost identificate și menționate prin completarea raportului de expertiză existentă la fila… Soluția s-a fundamentat pe dispozițiile art.8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, în conformitate cu care nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării precum și cele ale a căror regim juridic este reglementat prin Legea nr.18/1991, Legea nr.1/2000 și ale Legii nr.169/1997.
O intervertire a cererii din domeniul Legii nr.10/2001 în domeniul Legii nr.18/1991 solicitată doar prin concluziile scrise nu a fost primită în contextul în care cele două reglementări conțin proceduri și competențe diferite.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii care au solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată prin concluziile scrise depuse în fața instanței de fond, respectiv obligarea primarului să emită o nouă dispoziție prin care să decline competența de rezolvare a notificărilor, în favoarea comisiei locale de fond funciar, urmând ca aceasta să aplice procedura prevăzută de Legea nr.165/2013.
Pentru parcelele situate în extravilan este posibilă intervertirea acțiunii fundamentată pe Legea nr.10/2001 într-o acțiune întemeiată pe legislația fondului funciar, având în vedere dispozițiile imperative ale art. V din Titlul I al Legii nr.247/2005, text care a legiferat intervertirea. Legiuitorul din 2005 a reglementat expres tocmai această intervertire dintre cele două ramuri ale legislației cu caracter reparatoriu (case naționalizate și fond funciar), reglementare necesară tocmai datorită erorii de fapt cu privire la amplasarea imobilelor. Recurenții au invocat faptul că atâta timp cât au locuit în străinătate nu au avut cum să cunoască poziționarea parcelelor, fiind într-o eroare comună unde își găsește aplicarea principiul error communis facit jus.
Prin Decizia Civilă nr.26/22.01.2015 Curtea a respins recursul reclamanților, constatând următoarele:
Contestatorii au sesizat instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, solicitând anularea unor Dispoziții emise de Primarul Municipiului A. la data de 11 august 2003. Conform principiului tempus regit actum, instanța are a verifica valabilitatea emiterii Dispozițiilor raportat la normele legale în vigoare la momentul emiterii lor.
Primarul Municipiului Aiud și-a întemeiat Dispozițiile de respingere a notificărilor formulate de contestatorii pe prevederile art. 8 alin. 1 și art. 10.8 B din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.10/2001 aprobate prin H.G. nr.498/2003.
În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la momentul emiterii actelor contestate, nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.18/1991, prin Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere, solicitate potrivit Legii nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Prin adresa nr.5551/4.06.2009 s-a arătat că toate terenurile care fac obiectul dispozițiilor contestate de reclamanți au făcut obiectul Legii nr.18/1991, parte din acestea fiind puse în posesie în favoarea persoanelor îndreptățite, parte din ele fiind în proprietatea statului - în administrarea Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Vinicolă și Viticolă B., fiind anexate schițele de punere în posesie și copia hărților de carte funciară.
Dispozițiile articolului 8 din Legea nr.10/2001 exclud de la aplicarea acestei legi nu numai terenurile situate în extravilan (aceasta este prima teză a textului de lege), ci și orice alte terenuri situate în extravilan sau în intravilan al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.18/1991, prin Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere, solicitate potrivit Legii nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările și completările ulterioare (cea de-a doua teză).
Prin urmare, criticile recurenților în sensul că o parte din terenurile notificate au fost și sunt și în prezent în intravilan și pot face obiectul Legii nr.10/2001 sunt nefondate, întrucât Primarul Municipiului Aiud a respins notificările contestatorilor arătând doar că terenurile solicitate nu intră sub incidența prevederilor Legii nr.10/2001, conform art. 8 din acest act normativ.
Or, acest aspect a fost dovedit în cauză, o parte din terenuri fiind situate în extravilan, ceea ce le excludea ab initio de sub incidența Legii nr.10/2001, iar o altă parte, chiar dacă erau în intravilan au făcut obiectul Legii nr.18/1991, ceea ce atrăgea aplicarea art. 8 alin. 1 teza a II- a din Legea nr.10/2001.
Solicitarea recurenților ca pentru terenurile situate în intravilan să se aplice Legii nr.10/2001, eventual combinată cu Legea nr.67/2010 prin atribuirea de terenuri în alte localități sau prin propunerea acordării de despăgubiri de către Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor, este lipsită de temei legal și nu poate fi admisă de instanță.
Aceasta deoarece, atâta timp cât terenurile au făcut obiectul Legii nr.18/1991 nu este posibilă aplicarea asupra acelorași terenuri a dispozițiilor Legii nr.10/2001, iar pe de altă parte Legea nr.10/2001 nu poate fi combinată cu Legea nr.67/2010, întrucât această din urmă lege a adus modificări art. 18 din Legea nr.18/1991. Aliniatul 3 al art. 18 din Legea nr.18/1991 a fost modificat în sensul că terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, sau din domeniul privat al statului, din aceeași localitate sau din alte localități, se pot restitui la cerere, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora care au fost înscriși în anexele privind despăgubirile la regulamentele de aplicare a legilor fondului funciar.
Or, aceasta presupune ca persoanele care solicită aplicarea acestui text de lege să fi început demersurile de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991, cererile lor să fi fost admise și să fi fost înscriși în anexele privind despăgubirile, urmând să primească din terenurile neatribuite, aflate la dispoziția comisiei, după încheierea procesului de reconstituire, însă reclamanții nu se află într-o asemenea situație, ei nefăcând nici un demers în temeiul Legii nr.18/1991.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor imperative ale art. V din Titlul I al Legii nr.247/2005, criticile recurenților sunt lipsite de temei legal, pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Într-adevăr, art. V alin. 1 din Titlul I al Legii nr.247/2005 prevede că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la art. 8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, acestea urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale, constituite potrivit Legii fondului funciar nr.18/1991 și Legii nr.1/2000, însă dispozițiile legii au în vedere notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii.
Legiuitorul care a intervenit în anul 2005 nu putea să creeze astfel de obligații în sarcina organelor administrative decât în ipoteza în care, la momentul intrării în vigoare a legii - iulie 2005 - nu au fost emise încă deciziile sau dispozițiile de soluționare a notificărilor. Aplicarea acestor prevederi la dispozițiile emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 înseamnă aplicarea retroactivă a legii, ceea ce interzice legea fundamentală.
În speță, dispozițiile atacate au fost emise de Primarul Municipiului S. la data de 11.08.2003, astfel încât nu poate fi analizată valabilitatea acestora decât prin raportare la forma legii în vigoare la data emiterii lor, orice altă interpretare însemnând încălcarea unor principii esențiale de drept și anume încălcarea principiului neretroactivității legii și a principiului tempus regit actum. În aceste condiții, solicitarea recurenților de a interverti cererea lor din domeniul Legii nr.10/2001 în domeniul Legii nr.18/1991 este lipsită de temei legal și nu poate fi admisă de instanță, având în vedere data la care au fost emise dispozițiile atacate și forma legii în vigoare la acea dată.
Pe de altă parte, nu este lipsit de relevanță că Legea nr.247/2005 a intrat în vigoare la data de 22 iulie 2005, iar contestatorii au formulat această intervertire a acțiunii abia prin concluziile scrise depuse în fața instanței de fond la data de 28 martie 2014.
Cu alte cuvinte, contestatorii au aflat de această modificare legislativă abia după 9 ani de la data intrării în vigoare a legii, deși aveau pe rol acest dosar încă din anul 2003, cauza fiind suspendată la cererea mandatarului lor sau ca urmare a lipsei părților, de mai multe ori, iar prin cererile de repunere a cauzei pe rol acesta nu a învederat instanței că dorește o astfel de intervertire a acțiunii. Mai mult, cererile de repunere a cauzei pe rol formulate cu puțin timp înainte de împlinirea termenului de perimare a acțiunii, nu au fost motivate și nici însoțite de dovezi în sensul că ar fi fost efectuate un minim de demersuri către organele abilitate respectiv către Primăria Municipiului A. sau către Prefectura jud. A.
Nu este lipsit de relevanță faptul că Legea nr.247/2005 a prevăzut, la art. III din Titlul VI, că persoanele fizice și juridice pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferențele de suprafață ce pot fi restituite, conform prezentei legi, până la data de 30 noiembrie 2005, deci reclamanții puteau formula cereri de reconstituire în baza Legii nr.247/2005 inclusiv în cursul procesului, dată la care cunoșteau poziția pârâtului P.M.A. precum și motivul pentru care notificările lor au fost respinse. Cu alte cuvinte, legiuitorul a prelungit termenul de depunere a cererilor în materia fondului funciar până la data 30 noiembrie 2005, reclamanții având posibilitatea de a formula astfel de cereri, posibilitate pe care nu și-au exercitat-o.
Pentru aceste motive, instanța de recurs apreciază că reclamanții puteau solicita aplicarea Legii nr.247/2005 imediat după intrarea ei în vigoare, putându-se adresa și organelor administrative pentru restituirea terenurilor cu privire la care este aplicabilă Legea nr.18/1991, așa cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, cu atât mai mult cu cât cauza a rămas în nelucrare mai mult timp, fiind suspendată la cererea mandatarului reclamanților de mai multe ori.
Potrivit art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, părțile au îndatorirea de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului și de a-și exercita drepturile procedurale cu bună credință potrivit art.723 alin. 1 Cod procedură civilă, or solicitarea de aplicare a unui act normativ la 9 ani de la intrarea lui în vigoare (prin concluziile scrise depuse la data de 28.03.2014), nu îndeplinește această cerință a legii și nu poate fi acceptată de instanță cu atât mai mult cu cât în speță este vorba de dispoziții emise în anul 2003, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005.
În ceea ce privește practica judiciară depusă în fața instanței de recurs, se constată că prin hotărârile respective instanțele judecătorești au constatat nelegalitatea dispozițiilor emise cu încălcarea normelor legale referitoare la competență, fiind invocate disp. art. V alin. 2 din Titlu I din Legea nr.247/2005, însă Dispozițiile avute în vedere au fost emise după intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005, iar nu înainte cum este cazul în speță.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul contestatorilor ca nefondat, sentința Tribunalului Alba fiind legală și temeinică, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
| ← Calitate procesuală activă. Dreptul la despăgubiri pentru... | ANULARE PROCES-VERBAL DE CONSTATARE ŞI SANCŢIONARE A... → |
|---|
