Respectarea principiului disponibilității . soluționarea cauzei în limitele învestirii – art 22 alin 6 Cproc.civ.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul GORJ Decizie nr. 309/2015 din data de 12.03.2015

Respectarea principiului disponibilității . soluționarea cauzei în limitele învestirii - art 22 alin 6 Cproc.civ.

Se apreciază că instanța de fond nu a soluționat pe fondul cauzei capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești, dispunând în mod greșit, exercitarea acesteia asupra minorului FDV în mod exclusiv de către tatăl acestuia FD în condițiile în care o astfel de cerere nu a fost formulată de către niciuna dintre părți.

În acest context se observă că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, fiind încălcat dreptul de dispoziție al părților, respectiv dispozițiile art. 9 alin. 2 c.proc.civ, care arată că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

În același context, conform art. 22 alin.6 NCPC, judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Ca atare, instanța judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părți, fără a putea depăși, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acțiunii civile, atât sub forma cererilor în justiție, cât și a apărărilor.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 309/2015

Ședința publică de la 12 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE MAC

Judecător RBT

Grefier CB

Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 05.03.2015 privind judecarea acțiunii formulată de reclamanta TI.N în contradictoriu cu pârâții FD și PLE după admiterea apelului declarat de apelanta TI.E împotriva sentinței civile nr.644 din 09.09.2014 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosar nr. … și anularea în parte a sentinței civile având ca obiect modificare măsuri privind copilul.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 05.03.2015, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Novaci la data de 05 martie 2014, sub număr dosar … , reclamata TI.N a chemat în judecată pe pârâtul FD solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună exercitarea autorității părintești asupra minorului de către reclamantă, stabilirea locuinței minorului la domiciliul reclamantei și pârâtul să fie obligat la plata contribuției privind cheltuielile de creștere și educare ale minorului.

În motivarea acțiunii a arătat că, în fapt, prin sentința civilă nr. 1374 din data 04.10.2006, pronunțată de Judecătoria Novaci, județul Gorj în dosarul nr. …, definitivă și irevocabilă s-a dispus încredințarea minorului FDV, născut la data de 13.06.2001, spre creștere și educare pârâtului.

A mai arătat că pârâtul își desfășoară activitatea la I.M.S.A.T București și de doi ani de zile lucrează în străinătate, Franța, Slovenia, că din anul 2006 până în prezent reclamanta s-a ocupat permanent de creșterea și educarea minorului, pârâtul neavând nici o contribuție nici financiară nici afectivă față de minor.

De asemenea a mai arătat că în anul 2013, minorul a fost victima unui accident rutier, fiind internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile CEDO, art. 403 și 399 C.civ.

Prin încheierea ședinței publice din data de 13 mai 2014, în baza dispozițiilor art. 78 Cod proc. civ. instanța dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a numitei PLE ,mama minorului.

Pârâtul legal citat nu a formulat întâmpinare, însă prin procurator a solicitat respingerea acțiunii și administrarea probei testimoniale.

Pârâta PLE deși s-a prezentat în instanță la un termen, nu a formulat întâmpinare nu a solicita să fie administrate probe și nici nu a formulat apărări

În cauză, a fost audiat minorul în Camera de Consiliu, drept pentru care s-a încheiat procesul verbal (fila 65), au fost audiați martorii PP, TE, CE și DDM și s-au întocmit anchete psihosociale la domiciliile reclamantei .

Prin sentința civilă nr. 644 din 09.09.2014 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. … s-a admis, în parte, acțiunea civilă, având obiect modificarea măsurilor luate cu privire la copil, formulată de reclamanta TN, contradictoriu cu pârâții FD și PLE. S-a dispus, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, următoarele modificări ale măsurilor luate cu privire la minorul FDV, născut la data de 10 iunie 2001,stabilite anterior prin Sentința civilă nr. 1374, din data de 04 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosar …, după cum urmează: autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată în mod exclusiv de tatăl acestuia, Filip Dumitru; s-a stabilit locuința minorului FDV, născut la data de 10 iunie 2001,la bunica paterna,reclamanta TN care va exercita supravegherea minorului și va îndeplini toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura acestuia; a fost obligat pârâtul FD la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului FDV , în cuantum lunar de 500 lei, iar pârâta PLE la plata pensiei de întreținere în cuantum lunar de 159 lei în favoarea aceluiași minor, începând cu data de 05 martie 2014 până la majoratul minorului sau noi dispoziții ale instanței.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că din căsătoria pârâților FD și PLE a rezultat minorul FDV , născut la data de 10 iunie 2001, care prin Sentința civilă nr. 1374 din data de 04 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosar … a fost încredințat acestora spre creștere și educare, că din probele administrate în cauză, nu s-a făcut dovada unei situații excepționale, care să impună, plasamentul copilului la o altă persoană, în speță, bunica paternă.

A reținut instanța că din depozițiile martorilor DDM și CE a rezultat că tatăl minorului s-a interesat de minor, căruia i-a dat diverse sume de bani și i-a adus bunuri, venind inclusiv în țară din străinătate când acesta a avut un accident, neimpunându-se astfel ca o altă persoană să exercite drepturile și îndatoririle care revin părinților cu privire la persoana copilului, parte a autorității părintești, motiv pentru care, cererea reclamantei de exercitare a autorității părințești asupra minorului, a fost respinsă fiind apreciată neîntemeiată.

Totodată, a reținut că din declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că pârâta nu s-a interesat după despărțirea părților, de copilul său minor, care a rămas cu tatăl, pe care nu l-a sunat, nu l-a vizitat și căruia i-a trimis bani sau produse însă , concluzia pe care a reținut-o instanța este aceea că pârâtului nu-i este total indiferentă soarta minorului, cu care a menținut legătura, acesta dovedind a fi interesat inclusiv prin participarea în cadrul prezentului proces când s-a opus admiterii acțiunii și a solicitat administrarea de probatorii.

Nici cu prilejul citării în prezenta cauză mama pârâtă nu s-a arătat mai interesată de soarta minorului, nedepunând întâmpinare și nesolicitând a fi administrate probe și nici dreptul de a exercita autoritatea părintească asupra minorului, atitudinea total indiferentă a pârâtei față de copilul său minor fiind apreciată de instanță ca motiv temeinic care să impună exercitarea autorității părintești asupra minorului în mod exclusiv de către tatăl pârât, astfel încât s-a dispus ca pe viitor autoritatea părintească asupra minorului FDV , născut la data de 10 iunie 2001 să fie exercitată în mod exclusiv de tatăl acestuia, pârâtul FD .

Așa cum s-a reținut mai sus, instanța în cazul sesizării sale cu o cerere în temeiul art. 46 din Legea nr. 76/2011, este obligată să analizeze condițiile pe care fiecare dintre părinți, sau în cazul alin. 3 al articolului 400 cod civil persoanele acolo indicate, le oferă copilului, în vederea stabilirii locuinței acestuia.

Potrivit dispozițiilor coroborate ale art. 400 alin.2 Cod civil, stabilirea locuinței copilului minor trebuie să se facă la unul dintre părinți, potrivit interesului său superior, în situația în care minorul a locuit cu ambii părinți până la divorț iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol în mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire, respectivele persoane urmând să exercite supravegherea minorului și să îndeplinească toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura acestuia.

În speță, din coroborarea probatoriului administrat în cauză, ținând cont de concluziile rapoartelor de anchetă socială efectuate în cauză, și de depozițiile martorilor audiați, instanța a apreciat că este in interesul superior al minorului ca locuința acestuia să fie stabilită la bunica paternă, reclamanta din prezenta cauză, acolo unde minorul de altfel locuiește în prezent, această soluție fiind în acord cu opțiunea exprimată de minor cu ocazia ascultării sale în Camera de Consiliu, având în vedere consimțământul exprimat în mod nemijlocit în fața instanței de respectiva persoană rudă cu minorul, urmând ca aceasta să exercite supravegherea minorului și să îndeplinească toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura acestuia.

Având în vedere soluția la care s-a oprit instanța în privința locuinței minorului, au fost obligați ambii pârâți din prezenta cauză să presteze întreținere copilului lor minor.

Din probatoriul administrat a rezultat că pârâtul este preocupat de soarta minorului însă nu s-a dovedit că acesta își execută obligația de întreținerea a minorului în natură, prin asigurarea celor necesare traiului, precum și a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională, motiv pentru care acesta a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în bani ce a fost calculată prin raportare la venitul mediu net pe ultimele 6 luni obținut de acesta, potrivit adeverinței de la fila 43 dosar.

Prin aplicarea procentului de ¼ la venitul mediu net pe ultimele 6 luni obținut de pârât de 2242 lei, se ajunge la suma de 560,20 lei, sumă care a fost apreciată de instanță ca fiind prea mare în condițiile în care și mamei pârâte îi revine obligația de întreținere apreciind că suma de 500 lei cu titlu de pensiei de întreținere în sarcina pârâtului este în măsură să satisfacă necesitățile minorului privind creșterea și educare într-un grad ce poate fi apreciat ca bun.

În privința pârâtei nu a rezult că aceasta și-ar îndeplini în vreun fel obligația de întreținere față de minor, motiv pentru care și în privința acesteia s-a stabilit ca executarea să aibă loc prin stabilirea unei pensii de întreținere în bani. Nu s-a dovedit că aceasta lucrează astfel că pensia de întreținere a fost stabilită la venitul minim pe economie.

În temeiul dispozițiilor art. 516 alin.1, coroborate cu cele ale art. 524, 525 alin. 1, 527, 529 și 530 Cod civil, instanța a obligat pe pârâtul FD la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului FDV , născut la data de 10 iunie 2001, în cuantum lunar de 500 lei, începând cu data de 05 martie 2014 și până la majoratul minorului sau noi dispoziții ale instanțe iar pe pârâta PLE la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului FDV , născut la data de 10 iunie 2001, în cuantum lunar de 159 lei, începând cu data introducerii acesteia în cauză, 13 mai 2014 și până la data de 01.07.2014 și apoi în cuantum lunar de 167,50 lei, începând cu data de 01.07.2014 și până la majoratul minorului sau noi dispoziții ale instanței.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta TI.N și pârâta PLE .

Prin apelul declarat, apelanta TN a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii, respectiv a se dispune exercitarea autorității părintești asupra minorului de către reclamantă - bunica paternă.

În motivarea apelului, a arătat că instanța de fond nu a apreciat în mod corect probele administrate în cauză și a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului FDV să fie exercitată în mod exclusiv de pârâtul FD, tatăl minorului, fără ca la dosarul cauzei să fie formulată vreo cerere reconvențională de către acesta în sensul exercitării autorității părintești.

A precizat că deși la dosarul cauzei s-a administrat un probatoriu complet din care rezultă că s-au schimbat în totalitate elementele de bază care au determinat măsura de ocrotire existentă stabilită prin sentința nr. 1374/2006 în dosarul … , iar noile împrejurări intervenite dovedesc că se impune o modificare a măsurii încredințării minorului.

A arătat că instanța de fond nu a dat eficiență anchetelor psihosociale efectuate la domiciliul din Tg-Jiu și Bumbești-Pițic care evidențiază faptul că pârâtul are un comportament agresiv atât față de minor, cât și față de bunica paternă, a ignorat declarația minorului dată în fața instanței cu prilejul audierii sale, ocazie cu care acesta a arătat că tatăl său este în străinătate și că nu i-a cumpărat nimic.

A susținut că prin măsura adoptată de instanța de fond în sensul că autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către pârât, a fost nerespectat interesul superior al minorului, transformându-l pe acesta într-un obiect al disputelor, cu atât mai mult cu cât pârâtul, deși citat cu mențiunea prezentării la interogatoriu, nu a fost prezent la instanța de fond.

Apelanta pârâtă PLE în cadrul apelului declarat, a criticat sentința instanței de fond în sensul că au fost apreciate în mod greșit probele administrate la dosar și că în mod eronat a fost obligată aceasta la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului FDV care a fost încredințat tatălui pârât, din moment ce acesta din urmă nu a fost obligat la plata pensiei de întreținere către minorul încredințat apelantei pârâte.

Apelanta TN a formulat întâmpinare față de apelul declarat de apelanta pârâtă PLE ,prin care a arătat că lasă la apreciere soluția cu privire la acesta.

Prin decizia civilă nr.1360/04.12.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr. … a fost admis apelul declarat de apelanta reclamantă TI.N împotriva sentinței civile nr. 644 din 09.09.2014 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. …, în contradictoriu cu apelanta pârâtă PLE și intimatul pârât FD .

A fost anulată în parte sentința privind capătul de cerere referitor la exercitarea autorității părintești de către reclamantă și reține cauza spre rejudecarea acestui capăt de cerere.

Au fost menținut restul dispozițiilor sentinței.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă PLE ,împotriva sentinței civile nr. 644 din 09.09.2014 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. 265/267/2014, în contradictoriu cu apelanta reclamantă TI.N și intimatul pârât FD .

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta TNa solicitat instanței să se dispună exercitarea autorității părintești asupra minorului de către reclamantă, stabilirea locuinței minorului la domiciliul reclamantei și pârâtul să fie obligat la plata contribuției privind cheltuielile de creștere și educare ale minorului.

Prin sentința apelată, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantă și s-a dispus, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, următoarele modificări ale măsurilor luate cu privire la minorul FDV , născut la data de 10 iunie 2001, stabilite anterior prin Sentința civilă nr. 1374, din data de 04 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosar . …, după cum urmează: autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată în mod exclusiv de tatăl acestuia, FD; s-a stabilit locuința minorului FDV , născut la data de 10 iunie 2001, la bunica paterna, reclamanta TN care va exercita supravegherea minorului și va îndeplini toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura acestuia;

A fost obligat pârâtul FD la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului FDV , născut la data de 10 iunie 2001, în cuantum lunar de 500 lei, începând cu data de 05 martie 2014 și până la majoratul minorului sau noi dispoziții ale instanței și a fost obligată pârâta PLE la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului FDV , născut la data de 10 iunie 2001, în cuantum lunar de 159 lei, începând cu data introducerii acesteia în cauză, 13 mai 2014 și până la data de 01.07.2014 și apoi în cuantum lunar de 167,50 lei, începând cu data de 01.07.2014 și până la majoratul minorului sau noi dispoziții ale instanței.

Această regulă este dezvoltată în art. 397 alin.1 C.pr.civ, care stipulează că instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății, ea neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut.

Nerespectarea acestei obligații de către instanță, conduce la nulitatea hotărârii care, de altfel, este unul dintre remediile procesuale pentru vătămarea suferită de parte.

Tribunalul constată incidente în cauză disp. art. 480 alin. 6 C.pr.civ., nerespectarea disp. art. 397 C.proc.civ, reprezentând un motiv de nulitate, altele decât cele menționate la art. 480 alin.5 C.proc.civ, motiv pentru care va fi anulată în parte sentința instanței de fond privind capătul de cerere referitor la exercitarea autorității părintești de către reclamantă și va fi reținută cauza spre rejudecarea acestui capăt de cerere.

Referitor la apelul declarat de apelanta pârâtă PLE ,tribunalul constată că criticile exprimate nu sunt întemeiate, astfel că în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ. va dispune respingerea acestuia apelului ca nefundat.

Tribunalul reține că în mod corect instanța de fond a interpretat dispozițiile art. 516 C.civ. conform căruia obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între alte persoane anume prevăzute de lege, dar și dispozițiile art. 499 alin. 1 C.civ., 524 și 525 C.civ.

Dispozițiile art. 400 alin.3 cod civil, prevăd că în mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude or persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire, iar conform art. 402 Cod civil, instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare , învățătură și pregătire profesională a copiilor.

În situația în care instanța stabilește locuința copilului la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, cum este cazul speței de față, dispozițiile art. 499 alin.1 cod civil prevăd expres că ambii părinți vor fi obligați să plătească, solidar, contribuția către persoanele la care instanța a stabilit locuința,

Tribunalul apreciază că în mod corect instanța a dispus obligarea ambilor părinți ai minorului la prestarea întreținerii în favoarea acestuia în conformitate cu dispozițiile art. 529 C.civ., precum și cu înscrisurile existente la dosar din care reiese cuantumul veniturilor obținute de părinți, din moment ce a fost stabilită locuința minorului la bunica paternă, reclamanta TN,care urmează să exercite supravegherea minorului și să îndeplinească toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura acestuia.

Nu este întemeiată susținerea apelantei exprimată în cadrul motivelor de apel în sensul că nu ar trebui obligată la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului FDV , din moment ce pârâtul FD nu a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului încredințat mamei pârâte, deoarece dispozițiile art. 499 alin.1 C.civ. obligă părinții la prestarea întreținerii către copilul lor minor, apelanta având posibilitatea solicitării pe cale separată, a pensiei de întreținere pentru minorul încredințat acesteia.

Cu ocazia rejudecării capătului de cerere referitor la exercitarea autorității părintești de către reclamantă, tribunalul a încuviințat proba testimonială solicitată de părți, în cadrul căreia au fost audiați martorii TM și TS pentru reclamantă, precum și CE și DDM pentru pârâtul FD .

Tribunalul constată că potrivit art.397 C.civ. autoritatea părintească se exercită și după divorț de ambii părinți în comun, ceea ce înseamnă că drepturile și îndatoririle părintești care privesc atât persoana cât și bunurile copilului aparțin în continuare în mod egal ambilor părinți, aceștia exercitându-le numai în interesul superior al copilului și fiind răspunzători pentru creșterea acestora, deoarece ei au în primul rând îndatorirea de creștere și educare a copiilor lor minori.

De la această regulă codul civil actual a prevăzut excepții reglementate de disp.art.398 și 399 C.civ., adică autoritatea părintească poate fi exercitată de către un singur părinte așa cum arată art.398 C.civ. și art.399 C.civ.

Acest ultim text arată că în mod excepțional instanța de tutelă poate hotărî plasamentul minorului la rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimțământul acestora sau într-o instituție de ocrotire.

Acestea exercită drepturile și îndatoririle care revin părinților cu privire la persoana copiilor.

Se constată astfel că disp.art. 399 din Noul Cod civil reglementează situația de excepție în care instanța de divorț dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată de alte persoane, însă textul nu prevede în ce ipoteze s-ar putea lua o astfel de măsură gravă, mărginindu-se să menționeze că ea poate fi luată doar în mod excepțional.

În contextul noului cod civil aceasta este o măsură similară celei prevăzute de art.42 alin.2 C.fam, astfel încât doctrina și jurisprudența dezvoltate pe baza textului menționat pot fi valorificate și în interpretarea acestor dispoziții.

Astfel, măsura excepțională prevăzută de acest articol ar putea fi luată numai în cazul în care comportamentul sau imoralitatea părinților ar impune-o cu necesitate, neglijența manifestă a părinților față de copii, violența față de aceștia, conduita imorală ar putea constitui astfel de motive.

Cu alte cuvinte, trebuie să se constate că exercitarea autorității părintești de către ambii părinți sau de către unul singur dintre ei nu este în interesul superior al copilului. În orice caz simplul atașament al minorului față de alte persoane, de bunica paternă cum este cazul în speța de față, precum și atașamentul acesteia față de minor, nu constituie motive suficiente pentru care instanța să dispună exercitarea drepturilor părintești de către reclamantă.

Din probele administrate la dosarul cauzei a rezultat într-adevăr că minorul FDV se află în prezent la domiciliul bunicii paterne, care se ocupă în mod exclusiv de creșterea și educarea acestuia, că pârâta PLE ,mama minorului nu l-a vizitat de o perioadă considerabilă de timp, că tatăl acestuia lucrează la o societate comercială care are contracte atât în țară și în străinătate, presupunând deplasarea acestuia pe perioade diferite de timp,dar și că nici unul dintre părinți nu contribuie la creșterea acestui minor.

Este adevărat că martorii au relevat existența unei legături strânse între bunica, reclamanta TN și minorul FDV , însă instanța nu va putea dispune exercitarea autorității părintești de către aceasta, având în vedere că disp.art. 399 NCC prevăd în mod imperativ că instanța de tutelă poate hotărî plasamentul minorului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, din moment ce o asemenea solicitare, cu referire expresă la plasament, nu a fost formulată de către reclamantă.

Totodată, se reține că nu s-a dovedit în cauză comportamentul sau imoralitate părinților, precum nici neglijența părinților față de minor.

Pentru aceste considerent și în temeiul art. 399 NCC, tribunalul va respinge cererea formulată de reclamantă privind exercitarea autorității părintești cu privire la minorul FDV.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge acțiunea privind exercitarea autorității părintești formulată de reclamanta TN, cu domiciliul în ... și cu reședința în ... în contradictoriu cu pârâții PLE ,domiciliată în …, FD, cu domiciliul în .... .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2015.

← Ieşire din indiviziune art 728 Cod civil din 1864		Acţiune în anulare hotărâre comisie judeţeană Legea... →

Respectarea principiului disponibilității . soluționarea cauzei în limitele învestirii – art 22 alin 6 Cproc.civ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Respectarea principiului disponibilității . soluționarea cauzei în limitele învestirii – art 22 alin 6 Cproc.civ.