Revendicare.Pretenţii. Jurisprudență Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)

Tribunalul OLT Decizie nr. 337 din data de 04.09.2014

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Corabia la data de 19.03.2013 sub nr. 730/213/2013, reclamantul B. A. a chemat in judecata pe pârâta P.C. M., solicitând să fie obligată pârâta să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 329 mp, situat în localitatea Corabia, strada Celeiului, nr. 127, județul Olt, cu vecini: N- B. A., S- P. C., V- L. N. și E- R.G.. A solicitat totodată obligarea pârâtei la plata valorii fructelor în sumă de 3.000 lei și, totodată, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

In motivarea acțiunii, reclamantul arată că este descendent gradul II al autorului V.A M.G. Suprafața de 1129 mp(800 mp+329 mp) a aparținut autorului, așa cum rezultă din copia extras serviciul Județean Olt al Arhivelor Naționale după Recensământul agricol din anul 1941 din satul celei.

Mai arată reclamantul, că după decesul autorului, în anul 1964, terenul a intrat în posesia numiților B. M. și B. M.(ginerele, respectiv fiica lui V. M.D.- părinții reclamantului), care au cedat, în anul 1967 jumătatea de nord a terenului fiului lor, B. A. care și-a construit o casă al cărui proprietar este conform sentinței civile nr. 667/18.05.2010, pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul cu nr. 260/213/2010, având ca obiect"; partaj succesoral";.

Cealaltă jumătate din partea de sud a rămas în posesia părinților reclamantului, iar după decesul lui B. M.(tatăl reclamantului)în 1972, B.M.(mama reclamantului) a vândut soților M. N. și M. I., suprafața de 800 mp, teren impreună cu construcția aferentă, conform contractului de vânzare-cumpărare, autentificat și încheiat la data de 02.09.1993.

În anul 2004, parata a cumpărat de la părinții acesteia, P. V. și I., suprafața de 800 mp și construcția aferentă conform contractului de vanzare-cumpărare nr. 2166/2004.

Pârâta deține suprafața de 1129 mp și se compune din două terenuri:

- suprafața de 800 mp intabulați cu nr. cadastral 2045, suprafața dobândită prin contractul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 2166/2004 și

- suprafața de 329 mp aflată în posesia pârâtei fără a avea și proprietatea și, cu toate acestea, refuză să cedeze proprietatea și posesia.

Reclamantul mai arată că suprafața revendicată se află în circumscripția perimetrului B-C-E-F, în care:

- aliniament B-C - 21,12 m, vecin în partea de N cu acesta(reclamantul);

- aliniament B-E - 14,81 m, vecin în partea de V- L. N.;

- aliniament E-F - 22,50 m, vecin în partea de S- P. C.;

- aliniament F-C - 14,76 m, vecin în partea de E- R. G. .

In drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 563 și urm.N.C.civil și art.865 alin.(3) N.C.civil .

Cererea a fost legal timbrată, reclamantul făcând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 449 lei- f.33.

În probațiune, reclamantul a anexat cererii formulate fotocopii ale următoarelor înscrisuri: Încheierea data in data de 13.05.2010 în dosarul cu nr. 260/213/2009, sentința civilă nr. 667/18.05.2013, dată în D.260/213/2010, raport de expertiză tehnică, contract vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 797/16.03.2012, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5362/24.09.1993, scita terenului, acte stare civilă, anexa la lista de gospodărie nr. 6, certificat de sarcini.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, ca nefondată.

În cadrul întâmpinării, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, apreciind că acesta nu a avut niciodată proprietatea terenului și cu atât mai mult posesia sa și excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, cu motivația că nu este proprietara terenului. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1615/11.11.2010, aceasta a vândut numitei G. R. suprafața de teren, astfel că acesta este persoana titulară a dreptului de proprietate și posesie a terenului și este singura persoană împotriva căreia poate fi introdusă acțiunea.

Mai arată parata că uzucapiunea de 30 ani a intervenit în favoarea sa asupra terenului revendicat, ca urmare a posesiei sale și celor anterioare ale autorilor.

Niciodată, de-a lungul timpului, reclamantul nu a ridicat, față de vreunul dintre proprietari pretenții asupra terenului de 329 mp, limitele de proprietate nefiind modificate.

Cat privește capătul de cerere referitor la obligarea la plata sumei de 3.000 lei, apreciază că cererea nu este întemeiată.

Referitor la dovezile propuse de reclamant pentru dovedirea pretențiilor sale, parata arată că atât înscrisul referitor la recensământul din 1941 eliberat de Arhivele Naționale cât și expertiza depusă la dosar, nu sunt utile și concludente cauzei întrucât primul se referă la suprafețe de teren ce au fost verificate după anul 1990 de către comisiile locale de aplicare a legii fondului funciar și care sau stabilit întinderea terenurilor pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru fiecare autor sau moștenitor al acestuia, iar expertiza, fiind una extrajudiciară, nu poate fi încuviințată, dat fiind faptul că toate probele trebuie administrate exclusiv în fața instanței în condiții de contradictorialitate.

În susținerea întâmpinării pârâta a depus fotocopii ale următoarelor înscrisuri:contract de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 1615/11.11.2010, contract de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 2166/31.05.2004, Încheierea nr. 2411/11.02.2009, schița terenului și s-a solicitat încuviințarea administrării probei testimoniale cu martorii M. I. și M. N. și proba cu interogatoriul reclamantului.

S-au invocat în drept disp.art.205 NCPC.

Prin sentința civilă nr. 1382/27.11.2013 Judecătoria Corabia a respins excepțiile invocate de pârâta prin întâmpinare și a admis în parte actiunea reclamantului.

A fost omologat raportul de expertiza întocmit de expert P. M. și a fost obligată pârâta sa lase reclamantului suprafata de 288 mp situata între punctele 3-4-5-6, cu urmatoarele distante: N- între punctele 3-4,distanta 20,31 m, E- între punctele 4-5, distanta 13,66 m, S- între punctele 5-6, distanta 20,90 m, V- între punctele 3-6, distanta 14,30 m.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului privind despagubirile în cuantum de 3.000 lei .

A fost obligată pârâta la 1952 lei- cheltuieli de judecata către reclamant, reprezentând taxa timbru, timbru judiciar, onorariu expert, onorariu avocat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul este descendent gradul II al autorului V. M.G. Suprafața de 1129 mp(800 mp+329 mp) a aparținut autorului, iar după decesul acestuia în anul 1964, terenul a intrat în posesia numiților B. M. și B. M.(ginerele, respectiv fiica lui V. M.D.- părinții reclamantului), care au cedat, în anul 1967 jumătatea de nord a terenului fiului lor, B. A., care și-a construit o casă al cărui proprietar este conform sentinței civile nr. 667/18.05.2010, pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul cu nr. 260/213/2010, având ca obiect"; partaj succesoral";.

Cealaltă jumătate din partea de sud a rămas în posesia părinților reclamantului, iar după decesul lui B. M.(tatăl reclamantului)în 1972, B. M.(mama reclamantului) a vândut soților M. N. și M. I., suprafața de 800 mp, teren impreună cu construcția aferentă, conform contractului de vânzare-cumpărare, autentificat și încheiat la data de 02.09.1993.

În anul 2004, parata a cumpărat de la părinții acesteia, P. V. și I., suprafața de 800 mp și construcția aferentă conform contractului de vanzare-cumpărare nr. 2166/2004.

Pârâta deține suprafața de 1129 mp și se compune din două terenuri:

- suprafața de 800 mp intabulați cu nr. cadastral 2045, suprafața dobândită prin contractul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 2166/2004 și

- suprafața de 329 mp aflată în posesia pârâtei fără a avea și proprietatea și, cu toate acestea, refuză să cedeze proprietatea și posesia.

Se mai reține totodată că suprafața revendicată se află în circumscripția perimetrului B-C-E-F, în care:

- aliniament B-C - 21,12 m, vecin în partea de N cu acesta(reclamantul);

- aliniament B-E - 14,81 m, vecin în partea de V- L. N.;

- aliniament E-F - 22,50 m, vecin în partea de S- P.C.;

- aliniament F-C - 14,76 m, vecin în partea de E- R. G. .

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

În cadrul întâmpinării, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, apreciind că acesta nu a avut niciodată proprietatea terenului și cu atât mai mult posesia sa și excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, cu motivația că nu este proprietara terenului. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1615/11.11.2010, aceasta a vândut numitei G. R. suprafața de teren, astfel că acesta este persoana titulară a dreptului de proprietate și posesie a terenului și este singura persoană împotriva căreia poate fi introdusă acțiunea.

A mai arătat parata că uzucapiunea de 30 ani a intervenit în favoarea sa asupra terenului revendicat, ca urmare a posesiei sale și celor anterioare ale autorilor.

În raport de întâmpinarea depusă, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea excepțiilor invocate.

La termenul de judecată din data de 03.07.2013, cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, invocata de aceasta prin intampinare, apărătorul reclamantului, a arătat ca obiectul cauzei nu il constituie suprafata de 800 mp pentru care s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare, ci suprafata de 320 mp pentru care parata nu detine acte de proprietate. In dovedirea cererii a solicitat incuviintarea administrarii probei cu inscrisuri, cu interogatoriul paratei, a probei cu martorii M. I. si B. S.n si a probei cu expertiza specialitatea topografie, fiind astfel numit expert în cauză d-ul Petrică Mihai.

În cauză a fost efectuat raportul de expertiză dispus de către instanță, omologându-se acest raport din care rezultă că pârâta deține o suprafață mai mică, respectiv 288 mp decat cea solicitată de către reclamant.

În drept, instanța de fond a retinut că în sistemul codului nostru civil uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății unui bun imobil ca efect al exercitării unei posesiuni utile asupra acelui bun într-un interval de timp determinat de lege. Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliara prin uzucapiunea de 30 de ani așa cum este reglementat în art. 1890 C.civ. este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată si să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea credință.

In acest sens, art. 1846 alin. 1 C.civ. prevede că orice prescripție este fondata pe faptul posesiunii, conform art. 1847 C.civ., ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică si sub nume de proprietar.

Așadar, ceea ce trebuie să dovedească pârâta care invocă în favoarea sa efectele uzucapiunii de 30 de ani, este că stăpânirea pe care a exercitat-o pe toată durata termenului respectiv a fost o adevărată posesie, respectiv că reunea cele două elemente constitutive ( animus si corpus) si toate calitățile cerute pentru ca posesia să fie utilă.

Astfel cum reiese din declaratia martorului M. I., reclamantul a vândut toată suprafața de teren numitului P. V., dar în fapt imobilul casă de locuit care a fost vândut are în componența și o suprafață de peste 1000 mp pe acel teren. Pe acel teren au mai existat și grajduri, dar care au fost demolate de P. V. și ulterior a construit spații pentru depozitarea utilajelor agricole, care ulterior și acelea au fost demolate de mama pârâtei.

Martorul mai arată că nu are cunoștință dacă reclamantul a încercat să discute cu mama pârâtei pentru rezolvarea situației pe cale amiabilă.

Martorul B. S. arată că știe că reclamantul a avut o suprafață de 1.000 mp. Are cunoștință de faptul că mama pârâtei a vândut o suprafață de teren și imobilul casă de locuit unei persoane pe nume M., ulterior vânzarea s-a făcut către numitul P. V..

Mai arată martorul că în acea curte exista casă de locuit și un grajd care a fost demolat și nu crede că s-a vândut toată suprafața de teren.

Instanța de fond a reținut în favoarea reclamantului și prezumția instituită de art. 1854 C.civ., conform căruia posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul.

În ceea ce privește identificarea terenului ce face obiectul cauzei, acesta este un teren în suprafata de 288 mp situata între punctele 3-4-5-6, cu urmatoarele distante: N- între punctele 3-4,distanta 20,31 m, E- între punctele 4-5, distanta 13,66 m, S- între punctele 5-6, distanta 20,90 m, V- între punctele 3-6, distanta 14,30 m.

In consecință, față de situația de fapt astfel reținută, instanța de fond a apreciat că reclamantul a făcut dovada actelor materiale de stăpânire efectivă pe tot termenul prevăzut de lege, iar toate aceste acte materiale de stăpânire reflectă intenția de a se comporta ca adevăratul titular al dreptului de proprietate, ceea ce caracterizează o atitudine subiectivă specifică titularului real al dreptului de proprietate.

Având în vedere considerentele arătate anterior instanța a respins excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului - întrucât reclamantul are calitatea de a solicita revendicarea suprafeței deținută în plus de către pârâtă, pe deoparte din actele depuse la dosar rezultă că acesta este proprietar al suprafeței respective, iar pârâta a fost proprietara suprafeței de 800 mp conform contractului de vanzare-cumpărare și excepția dobandirii dreptului de proprietate ca efect al joncțiunii posesiilor, deoarece in actele depuse la dosar nu rezultă că a intervenit o unire a posesiilor paratei cu posesia autorilor săi, timp de 30 ani, dar deține în continuare o suprafață mai mare de teren.

In baza art. 453 C.p.c. si a principiului disponibilității, instanța de fond a obligat pârâta la 1952 lei- cheltuieli de judecata către reclamant, reprezentând taxa timbru, timbru judiciar, onorariu expert, onorariu avocat.

Împotriva sentinței, în termen legal a declarat apel apelanta pârâtă P. C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond.

A arătat că, deși a formulat întâmpinare pe care a depus-o în termenul legal procedural calculat potrivit dispozițiilor art. 181 alin. 1, pct.2 și alin. 2 N.C.pr.civ., instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la probele pe care le-a propus prin întâmpinare, încuviințând și administrând toate probele propuse de către reclamant.

În ceea ce privește proba cu expertiză în specialitatea topo-cadastru, a arătat că obiectivele stabilite de instanță s-au rezumat doar la identificarea terenului pe care l-a ocupat, fără să se dispună și identificarea terenului deținut de către reclamant în baza actelor de proprietate și astfel să se stabilească dacă ocupă vreo suprafață de teren din suprafața deținută de către reclamant în baza actelor de proprietate.

De asemenea, a mai arătat pârâta că petitul având ca obiect revendicare imobiliară nu este motivat în fapt și în drept. Astfel, deși reclamantul a motivat în drept cererea pe dispoz.art. 563 și urm. NCC, "apărarea dreptului de proprietate privată - acțiune în revendicare";, instanța de fond a analizat acest capăt de cerere prin prisma dispoz. art. 1846, art. 1847 VCC "despre posesia pentru a prescrie"; și art. 1890 VCC , despre prescripția de 30 de ani, fără să motiveze de ce a schimbat temeiul de drept al cererii și cum a făcut aplicarea dispozițiilor de drept substanțial în timp.

În ceea ce privește temeinicia acestui capăt de cerere, pârâta a arătat că instanța nu a verificat îndeplinirea celor două condiții cumulative, respectiv că reclamantul este proprietarul terenului revendicat și că ea ocupă această suprafață de teren, având în vedere că din actele și lucrările dosarului nu rezultă că reclamantul ar fi proprietarul suprafeței de 329 mp. revendicate și că la momentul promovării acțiunii nu mai ocupa acea suprafață de teren.

În drept, cererea de apel s-a întemeiat pe dispozițiile art. 470-482 N.C.pr.civ.

În dovedire a depus la dosar în copie : plan de situație (schița), încheierea nr. 2411 a OCPI Slatina, încheierea de autentificare nr. 2166 din 31.05.2004 emisă de BNP - sediul Corabia, contractul de vânzare-cumpărare, încheierea de autentificare nr. 1615 din 11.11.2010 emisă de BNP Ș. G. - Corabia și contractul de vânzare cumpărare.

Intimatul reclamant B. A. a depus la dosar întâmpinare la apelul formulat de apelanta pârâtă, considerând sentința instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

A susținut că instanța de fond în mod corect a apreciat că a făcut dovada actelor materiale de stăpânire efectivă pe tot termenul prevăzut de lege, comportându-se ca adevăratul titular al dreptului de proprietate și are calitatea de a solicita revendicarea suprafeței de teren revendicate.

Din actul de proprietate rezultă că suprafața de teren în litigiu a aparținut bunicului său, așa cum rezultă din copia extras de pe recensământul agricol din anul 1941, eliberată de Serviciul Județean Olt al Arhivelor Naționale.

A mai susținut că, la instanța de fond pârâta nu a depus nici un înscris pentru a dovedi dreptul de proprietate al suprafeței revendicate, nu s-a prezentat niciodată în instanță, la nici un termen de judecată, și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză topometrică depus.

Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 1382/27.11.2013, judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre nefavorabilă pârâtei apelante, respingând excepțiile invocate de aceasta și admițând în parte acțiunea formulată de reclamantul intimat.

Însă, pentru a adopta această soluție, prima instanță a încălcat forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 175 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cu care actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.

În acest sens, tribunalul observă că la data de 14.05.2013, în termenul prevăzut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ., pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei calității sale procesuale pasive și uzucapiunea de 30 de ani, iar pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 205 alin. 2 lit. d C.proc.civ., pârâta a indicat dovezile cu care se apără împotriva petitelor reclamantului, solicitând instanței de fond încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu martori, al căror nume a fost menționat, și a probei cu interogatoriul reclamantului.

Trecând peste faptul că, pentru punerea în discuția părților și analizarea lor ulterioară, este necesar ca instanța să stabilească mai întâi ordinea de soluționare a excepțiilor, respingerea acestor apărări nici nu a fost argumentată de către instanța de fond.

Mai mult, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor solicitate de către pârâtă. Este evident că, dacă acțiunea ar fi fost respinsă, apelanta nu ar fi avut niciun motiv să se plângă de încălcarea drepturilor sale procesuale, dar în condițiile în care soluția instanței de fond îi este nefavorabilă, în speță devin incidente dispozițiile art. 175 alin. 1, hotărârea fiind dată cu nerespectarea principiului contradictorialității și cel al garantării dreptului la apărare.

Tribunalul reține că procesul civil este guvernat de principii fundamentale pe baza cărora se stabilesc raporturile dintre instanța de judecată, părțile litigante și ceilalți participanți la proces, legat de activitatea lor procesuală. Principiile fundamentale reprezintă reguli esențiale ce determină structura procesului civil și guvernează întreaga activitate judiciară, nerespectarea acestora fiind sancționată cu nulitatea actelor de procedură, atrăgând anularea hotărârii judecătorești astfel pronunțate. Nulitățile decurgând din nesocotirea principiilor fundamentale sunt nulități virtuale și operează fără ca partea care le invocă să fie obligată la dovada vătămării, în astfel de situații fiind în prezența unei prezumții simple de vătămare, ce decurge din însăși natura normelor procedurale încălcate.

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este principiul contradictorialității dezbaterilor. Contradictorialitatea constă în posibilitatea conferită de lege părților de a discuta și combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil. Existența fundamentală a contradictorialității impune cerința ca nicio măsură să nu fie ordonată de instanță înainte ca aceasta să fie pusă în discuția contradictorie a părților, pentru că nicio măsură nu poate fi dispusă de judecător fără a acorda părților dreptul de a se apăra, asigurându-le acestora posibilitatea de a a-și susține și de a-și argumenta cererile, de a solicita administrarea de probe, de a combate susținerile adversarului, nerespectarea principiului contradictorialității și al garantării dreptului la apărare fiind sancționată cu nulitatea hotărârii.

Contradictorialitatea se regăsește în numeroase dispoziții legale și este actuală în toate fazele și etapele procesului civil, însemnând posibilitatea acordată părților de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept care apare în cursul procesului civil, la inițiativa lor sau a instanței, în scopul pregătirii pronunțării și susținerii hotărârii.

În acest sens, art. 14 C.proc.civ. prevede că instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

Respectarea acestui principiu are o importanță deosebită în realizarea justiției prin procesul civil deoarece asigură realizarea dreptului constituțional la apărare al părților din proces și contribuie la stabilirea adevărului. În aplicarea acestui principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că părțile în litigiu trebuie să aibă posibilitatea de a lua cunoștință despre toate piesele din dosar, de natură a conduce la soluția ce o va pronunța instanța (Hotărârea C.E.D.O. din 22 februarie 1996, pronunțată în cauza Bulut c. Austria; Hotărârea C.E.D.O. din 22 iunie 2000, pronunțată în cauza Coeme și alții c. Belgia).

Prin sentința apelată s-a adus atingere și dreptului la apărare. Principiul garantării dreptului la apărare este de ordin constituțional, fiind consacrat prin art. 24 al Legii fundamentale, și depășește interesul părților întrucât respectarea sa tinde la aflarea adevărului în procesul civil, încălcarea lui atrăgând, de asemenea, casarea hotărârii.

Nerespectarea principiului contradictorialității aduce atingere și dreptului la apărare. De aceea, faptul de a fi admis cererea reclamantului fără ca probele solicitate de pârâtul să fie analizate cel puțin din perspectiva admisibilității lor, dacă soluția pronunțată îi este nefavorabilă acestuia din urmă, pune partea în imposibilitatea de a se apăra și astfel i se produce o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

În speță, vătămarea adusă pârâtei apelante este evidentă în condițiile în care, fără a i se analiza probele solicitate în scris prin întâmpinare, în mod expres, s-a admis acțiunea formulată de reclamant, vătămarea constând în imposibilitatea de a se apăra și în pronunțarea unei hotărâri nefavorabile.

Se poate constata cu ușurință că sentința civilă nr. 1382/27.11.2013 a fost pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității (art. 14 C.proc.civ.) și cel al garantării dreptului la apărare (art. 24 alin. 1 din Constituția României și art. 13 C.proc.civ.), întrucât instanța de fond a pășit la soluționarea cauzei, fără să observe că partea a solicitat probe în apărare.

Așa fiind, sentința pronunțată în condițiile arătate este sancționată cu nulitatea, apelul fiind întemeiat, impunându-se anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță, în vederea rejudecării cu respectarea tuturor prevederilor legale și a principiilor care guvernează procesul civil, pentru a se asigura drepturile procesuale ale părților.

De asemenea, instanța va analiza și apărările apelantei privitoare la necesitatea stabilirii în speță că reclamantul este proprietarul terenului revendicat și că pârâta ocupă această suprafață de teren, având în vedere că din actele și lucrările dosarului nu rezultă că reclamantul ar fi proprietarul suprafeței de 329 mp. revendicate și că la momentul promovării acțiunii nu mai ocupa acea suprafață de teren.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., tribunalul va admite apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1382/27.11.2013, hotărâre ce va fi anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

Data publicarii pe portal: 06.10.2014

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Revendicare.Pretenţii. Jurisprudență Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)