Revizuire. Condiţii. Admisibilitate. Jurisprudență Revizuire
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 338/A din data de 30.04.2015
C. pr. civ.: art. 509 pct. 5.
Decizia a cărei revizuire se solicită este pronunțată de o instanță de apel, iar datorită caracterului devolutiv al acestei căi de atac, hotărârea dată întrunește condiția evocării fondului, chiar dacă apelul a fost respins, neaflându-ne în situația unei respingeri pentru motive care au împiedicat analiza sa pe fond.
Nu sunt întemeiate argumentele intimatului referitoare la inadmisibilitatea căii extraordinare de atac promovate de revizuent din perspectiva dispozițiilor art. 509 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În speță, nu ne aflăm în ipoteza reglementată de art. 509 pct. 5 C. pr. civ., întrucât, prin înscris doveditor în sensul textului legal amintit trebuie înțeles acel înscris nou care, dacă ar fi fost cunoscut la data pronunțării hotărârii atacate, ar fi putut conduce la o altă soluție pe fond decât cea adoptată. Or, ambele înscrisuri invocate în cererea de revizuire se regăsesc la dosarul instanței de fond, fiind așadar avute în vedere la pronunțarea hotărârii.
Din această perspectivă nu este îndeplinită nici condiția imposibilității înfățișării înscrisului dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, impusă de același text legal.
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Tg.-Mureș la data de 15 aprilie 2015 sub nr. 120/43/2015 revizuentul B. Z. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 479/R din 17.09.2014 pronunțată în dosarul nr. 5471/102/2013 al Curții de Apel Tg.-Mureș, schimbarea deciziei atacate și admiterea apelului promovat împotriva Sentinței civile nr. 535 din 15 aprilie 2014 a Tribunalului Mureș.
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că după pronunțarea deciziei a cărei revizuire o solicită a descoperit înscrisuri doveditoare, pe care nu le-a putut prezenta instanței din împrejurări mai presus de voința sa, acestea fiind adeverința nr. 194273 din 20.06.2012 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș și înscrisul emanând de la Casa Județeană de Pensii Mureș intitulat "Date privind activitatea în muncă";, din cuprinsul căruia rezultă că s-a trecut greșit venitul lunar pentru perioadele 01.05.1995 - 01.06.1995, 01.11.1995 - 01.12.1995 și 01.12.1995 -01.01.1996.
Revizuentul a mai arătat că este relevantă în cauză Sesizarea nr. 1328/1/2015 din 02.04.2015 formulată de Curtea de Apel Pitești, în vederea pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În drept, revizuentul a invocat dispozițiile art. 509 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Intimatul Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, subliniind că hotărârea atacată nu evocă fondul cauzei și că nu este incident motivul de revizuire invocat de către revizuent.
În dovedire, la dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: "Date privind activitatea în muncă"; emis de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, Adeverința nr. 194.273/20 iunie 2013, eliberată de Inspectoratul de Poliție Județean, Încheierea din 3 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 3738/90/2013.
Analizând cererea de revizuire formulată, instanța a constatat că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 479/A din data de 17.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel Tg.-Mureș în dosarul nr. 5471/102/2013 s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B. Z. împotriva Sentinței nr. 535 din 15.04.2014 a Tribunalului Mureș.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență, însușindu-și în tot considerentele instanței de fond, că atâta timp cât dispozițiile Legii nr. 263/2010 condiționează data pensionării de vârsta asiguratului la data ieșirii la pensie, iar aceasta este determinată de data nașterii asiguratului, în mod corect instanța de fond a apreciat că drepturile de pensie ale reclamantului au fost legal stabilite.
Curtea a constatat că decizia a cărei revizuire se solicită este pronunțată de o instanță de apel, iar datorită caracterului devolutiv al acestei căi de atac, hotărârea dată întrunește condiția evocării fondului, chiar dacă apelul a fost respins, neaflându-ne în situația unei respingeri pentru motive care au împiedicat analiza sa pe fond.
Prin urmare, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate argumentele intimatului referitoare la inadmisibilitatea căii extraordinare de atac promovate de revizuent din perspectiva dispozițiilor art. 509 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește însă motivul de revizuire invocat, cel prevăzut de art. 509 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că acesta se referă la situația în care după pronunțarea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
În speță, nu ne aflăm în ipoteza reglementată de textul legal anterior citat, întrucât, prin înscris doveditor în sensul textului legal amintit trebuie înțeles acel înscris nou care, dacă ar fi fost cunoscut la data pronunțării hotărârii atacate, ar fi putut conduce la o altă soluție pe fond decât cea adoptată. Or, ambele înscrisuri invocate în cererea de revizuire se regăsesc la dosarul nr. 5471/102/2013 al Tribunalului Mureș la filele 56-61, 29-42, fiind așadar avute în vedere la pronunțarea hotărârii.
Din această perspectivă nu este îndeplinită nici condiția imposibilității înfățișării înscrisului dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, impusă de același text legal.
În privința susținerilor referitoare la împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu solicitarea Curții de Apel Pitești în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, acest motiv nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 509 din Codul de procedură civilă, iar sesizarea în sine nu poate fi asimilată noțiunii de înscris doveditor în sensul art. art. 509 pct. 5 din Codul de procedură civilă, cu atât mai mult cu cât este ulterioară pronunțării hotărârii atacate.
Pentru considerentele expuse, constatând că situația invocată de revizuent, nu atrage incidența art. 509 pct. 5 Cod procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 513 Cod procedură civilă, Curtea a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul B. Z. împotriva Deciziei nr. 479/A din 17.09.2014 a Curții de Apel Tg.-Mureș pronunțate în dosarul nr. 5471/102/2013.
| ← Stabilire domiciliu minor. Jurisprudență Minori | Cerere intervenţie în interes propriu. Condiţii de... → |
|---|
