Stabilire domiciliu minor. Jurisprudență Minori

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 586/R din data de 20.05.2015

 Legea nr. 272/2004: art. 2.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, acestui principiu trebuind a i se subordona și măsura stabilirii locuinței minorilor.

Interesul superior al copilului reclamă nu doar condiții bune de trai din punct de vedere material, ci și dreptul la instruire și educație morală, or, din această perspectivă s-a confirmat în cauză că tatăl manifestă un interes deosebit sub aspectul menționat, nefiind întemeiată susținerea potrivit căreia, prin preluarea minorului, acesta ar urmări doar încasarea indemnizației de handicap, iar în contextul în care nici recurenta nu este încadrată în muncă, o atare critică nu își găsește justificare.

Prin Sentința civilă nr. 3557/17 iulie 2014, Judecătoria Târgu Mureș a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul O. A., în contradictoriu cu pârâta K. P., precum și, tot în parte, acțiunea reconvențională formulată și precizată de pârâtă și, în consecință:

- a stabilit ca autoritatea părintească asupra minorilor O. A., născut la data de xxx și O. L. -A., născută la data de xxx, să fie exercitată în comun de către ambii părinți;

- a stabilit domiciliul minorilor la tatăl - reclamant;

- a stabilit contribuția mamei - pârâte la creșterea și educarea minorilor, sub forma pensiei de întreținere în cuantum de 300 lei lunar, câte 150 lei lunar pentru fiecare minor, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la majoratul minorilor sau noi dispoziții ale instanței, urmând ca celelalte cheltuieli cu întreținerea lor să fie suportate de către tatăl - reclamant;

- a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei pentru stabilirea domiciliului minorilor la aceasta;

- a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei pentru obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor;

- a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei pentru ridicarea de către aceasta a alocației de stat pentru minori, precum și a indemnizației lunare pentru persoane cu handicap aferentă minorului O. A.;

- a compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial parțial.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a reținut că cei doi minori au rezultat din relația de concubinaj a părților, derulată în perioada 2002 - decembrie 2012, astfel cum rezultă din declarația martorului O. S., cei doi locuind împreună la domiciliul reclamantului, în xxx, astfel cum rezultă din ancheta socială efectuată de către Primăria Comunei Gălești.

S-a mai reținut că potrivit declarației aceluiași martor, în luna decembrie 2012 pârâta a plecat împreună cu copiii în comuna Hărău, jud. Hunedoara, iar reclamantul deplasându-se în acea localitate l-a readus pe minorul O. A. la domiciliul său, minora O. L. -A. rămânând cu pârâta.

În ceea ce privește cererile ambelor părți, de exercitare exclusivă a autorității părintești, prima instanță a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că vreunul dintre părinți s-ar afla într-una dintre situațiile enumerate de art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004, în conformitate cu care se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

Referitor la petitul privind stabilirea locuinței minorilor, Judecătoria a reținut că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, "principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești";, acestui principiu urmând a i se subordona măsura stabilirii locuinței minorilor la părintele cu care aceștia au locuit în mod statornic, respectiv tatăl - reclamant.

Sub același aspect, instanța a reținut că, deși din referatele de anchetă psihosocială administrate în cauză rezultă că ambii părinți au condiții locative corespunzătoare pentru creșterea și educarea minorilor, bazându-se pe sprijinul propriei familii, iar tatăl pârâtei este în măsură a-i asigura acesteia un spațiu de locuit împreună cu minorii, din declarația martorului O. S. a rezultat că pârâta locuiește mai mult timp în comuna Hărău, la domiciliul mamei sale, care nu dispune decât de două camere improprii, situate la capătul unui grajd proprietate privată, unde mai locuiesc frații pârâtei și familiile acestora, același martor arătând că pârâta revine la domiciliul tatălui său din Porumbeni doar în ajunul ";proceselor";.

Pentru motivele arătate, Judecătoria a reținut că existența acestei incertitudini în privința domiciliului real al pârâtei nu prezintă un factor pozitiv pentru creșterea și educarea minorilor, care trebuie să beneficieze de stabilitate și de condiții proprii pentru o dezvoltate corespunzătoare.

În același sens, prima instanță a avut în vedere și faptul că minora O. L. -A., deși a fost înscrisă la grădinița din localitatea Porumbeni în data de 18.11.2013, astfel cum rezultă din adeverințele nr. 605/31.03.2014 și nr. 609/03.12.2013, eliberate de Școala Gimnazială Ceuașu de Câmpie, aceasta a frecventat grădinița doar până la sfârșitul lunii noiembrie 2013 - începutul lunii decembrie 2013, iar de atunci nu a mai fost dusă la grădiniță și nici nu s-a făcut dovada că ar frecventa cursurile unei alte grădinițe decât cea din localitatea Porumbeni (unde se află locuința tatălui pârâtei).

Pe de altă parte, aceeași instanță a constatat că minorul O. A. frecventează cursurile grădiniței din localitatea Gălești, astfel cum rezultă din adeverințele nr. 139/31.10.2013 și nr. 590/10.06.2014, eliberate de Școala Gimnazială "S. M."; Gălești, beneficiind și de reabilitare audio-verbală în cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă nr. x Tîrgu Mureș, conform adeverinței nr. 205/01.11.2013, eliberată de această instituție.

De asemenea, s-a reținut că din raportul educatoarei minorului și din referatul medicului de familie rezultă că tatăl se ocupă cu mare responsabilitate de copil, îi oferă o îngrijire părintească de bază, siguranță, căldură emoțională și înțelegere, urmează cu strictețe recomandările medicale și îi administrează corect medicația necesară afecțiunilor cronice pe care le are, asigurându-i un trai liniștit și echilibrat, iar din evaluarea psihologică nr. 432/03.03.2014, efectuată de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. x Târgu Mureș, rezultă că minorul este adus la centru îngrijit, curat, cu îmbrăcăminte corespunzătoare, fiind pregătit reclamantul și cu câte o gustare pentru minor, precum și cu apă sau ceai, minorul fiind mai deschis în prezența tatălui și comunicând foarte bine cu acesta, astfel încât concluzia referatului de evaluare psihologică a fost aceea că, din punct de vedere instructiv-educativ, colaborarea cu tatăl minorului este foarte benefică, recomandându-se în continuare menținerea lui în acest cadru familial, în același referat arătându-se că în intervalul de 6 luni de când Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. x Târgu Mureș are contact cu familia minorului, mama acestuia nu s-a interesat niciodată de situația lui.

Totodată, prima instanță a subliniat faptul că pentru a stabili domiciliul minorilor a avut în vedere și principiul neseparării fraților, care chiar dacă este consacrat de dispozițiile art. 64 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 272/2004 doar în cazul protecției speciale a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi, poate fi extins, pentru identitate de rațiune, și în cazul stabilirii domiciliului minorilor la unul dintre părinți, în practică și doctrină statuându-se în mod constant că măsura separării fraților minori trebuie adoptată numai în situații excepționale și pentru motive temeinic justificate, care nu se regăsesc în prezenta cauză, în același sens ținându-se seama și de vârsta minorilor - 6 ani și 6 luni, respectiv 4 ani și 8 luni, apreciindu-se că măsura astfel dispusă este menită să le asigure bunăstarea materială și spirituală, în special prin menținerea lor într-un mediu cât mai apropiat de cel în care au fost crescuți, interesul minorilor reclamând stabilitate și continuitate în creștere și educare.

Relativ la petitul privind obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor, Judecătoria a reținut că potrivit dispozițiilor art. 529 alin. 1 din Noul Cod Civil, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel încât a luat în considerare vârsta minorilor, care reclamă cheltuieli de creștere (alimentație, îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente), precum și de educare semnificative și, constatând că nu s-a făcut dovada faptului că pârâta este angajată în muncă, instanța a reținut incidența prezumției simple că aceasta realizează venituri - pentru a se putea întreține, cel puțin egale cu venitul minim pe economie.

Astfel, nefăcându-se nici dovada faptului că pârâta ar presta întreținere în favoarea altor persoane, față de care să fie în mod legal obligată, Judecătoria a făcut aplicarea sub acest aspect a prevederilor art. 529 alin. 2 din Codul civil, potrivit cărora, atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o treime din venitul său net lunar pentru doi copii, precum și a dispozițiilor art. 1 alin. 2 din H.G. nr. 871/2013, în conformitate cu care, începând cu data de 1 iulie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 900 lei lunar.

De asemenea, având în vedere că a stabilit domiciliul minorilor la reclamant, instanța a respins ca neîntemeiate cererile pârâtei privind stabilirea domiciliului minorilor la ea, obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor și ridicarea de către ea a alocației de stat pentru minori, precum și a indemnizației lunare pentru persoane cu handicap, aferentă minorului O. A..

În fine, cu privire la cheltuielile de judecată, prima instanță a avut în vedere prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și în considerarea faptului că a admis în parte atât cererea principală, cât și cererea reconvențională, a dispus compensarea în parte a cheltuielilor de judecată efectuate de părți.

Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat apel pârâta, cale de atac pe care Tribunalul Mureș a respins-o ca nefondată prin Decizia civilă nr. 60/12 februarie 2015.

Pentru a decide în sensul arătat, Tribunalul a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, în sensul în care nu s-a făcut dovada faptului că vreuna dintre părți s-ar încadra într-una dintre situațiile enumerate de art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004, pentru a se justifica exercitarea autorității părintești doar de către un singur părinte și nici dovada unor alte motive pentru luarea unei asemenea hotărâri, susținerile apelantei privitoare la faptul că intimatul ar consuma alcool nefiind dovedite, la fel nici susținerea privitoare la violența acestuia.

Relativ la petitul privind stabilirea locuinței minorilor, s-a arătat că apelanta a reiterat susținerile făcute în fața primei instanțe, fără însă ca prin probele administrate să conducă la o imagine diferită asupra stării de fapt, astfel că aprecierile primei instanțe au fost reținute ca fiind legale și temeinice.

În acest sens, s-a arătat că, deși apelanta susține că poate asigura minorilor condiții pentru o bună educație și instruire, din probele cauzei rezultă că nu îi asigură minorei O. L. -A. accesul la instruire, care, deși este înscrisă la o unitate de învățământ, nu frecventează cursurile, astfel că sub acest aspect intimatul creează premisele unor condiții de educație și instrucție superioare celor puse la dispoziția minorilor de către apelantă.

De asemenea, Tribunalul a reținut că, deși ambii părinți au condiții locative corespunzătoare pentru creșterea și educarea minorilor, bazându-se însă pe sprijinul familiilor acestora, incertitudinea cu privire la domiciliul apelantei nu este de natură a fi un factor pozitiv pentru creșterea și educarea minorilor și nu denotă că le poate asigura acestora stabilitatea de care au nevoie pentru o bună creștere și educare.

Sub același aspect, Tribunalul a reținut că, astfel cum rezultă din probele cauzei, apelanta nu îi asigură minorei O. L. -A. accesul la instruire, întrucât, deși aceasta este înscrisă la o unitate de învățământ, nu frecventează cursurile, iar în privința intimatului s-a probat că acesta creează premisele unor condiții de educație și instrucție superioare celor puse la dispoziția minorilor de către apelantă.

În fine, Tribunalul a apreciat că nu poate fi primită nici cererea subsidiară a apelantei, în sensul de a se stabili la ea domiciliul minorei, reținându-se sub acest aspect că măsura separării fraților trebuie adoptată numai în situații excepționale și pentru motive temeinic justificate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Pentru motivele arătate, apelul pârâtei a fost respins ca nefondat.

Aceasta a uzat în continuare de calea de atac a recursului, solicitând, prin dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, modificarea integrală a soluției adoptate de instanțele inferioare, în sensul stabilirii domiciliului minorilor la ea, iar în subsidiar, doar a domiciliului minorei L. A., corelativ cu obligarea intimatului-reclamant la plata unei pensii de întreținere, în cazul admiterii cererii principale și compensarea obligațiilor de întreținere, în cazul admiterii cererii subsidiare.

Prin intermediul memoriului de recurs s-a susținut că primele două instanțe au stabilit fără o explicație logică domiciliul minorilor la tată, bazându-se în mod greșit pe "așa-zisa"; anchetă socială din comuna Hărău, jud. Hunedoara, în condițiile în care, astfel cum rezultă din actul de identitate și din ancheta socială întocmită de Primăria comunei Ceuașu de Câmpie, domiciliul recurentei este în această localitate, unde tatăl său are condiții deosebite pentru creșterea și educarea celor doi minori, iar la dosarul cauzei există înscrisuri din care rezultă că minora L. A. a frecventat grădinița din această localitate.

Recurenta a mai arătat că nu este o mamă denaturată și nu și-a părăsit niciodată copiii, fiind nevoită să plece din locuința concubinului deoarece era violentată fizic, după care minorul Attila a fost luat cu forța de către intimat, singurul scop urmărit fiind acela de a încasa indemnizația de handicap a acestuia.

De asemenea, recurenta a susținut că este inexplicabilă și netemeinică motivarea pe care o dă instanța de apel cu privire la faptul că minorii ar avea condiții să locuiască la tată, care ar fi în putere să se ocupe de creșterea și educarea lor, fără a justifica, însă, cum un bărbat care nu a lucrat în viața lui mai mult de 3 luni, și acelea doar pe hârtie, în timpul procesului, poate să facă acest lucru.

În fine, s-a mai susținut că instanța de apel nu a apreciat la justa valoare interesul superior al minorilor, întrucât intimatul are condiții de locuit modeste, fără baie, compuse din o cameră și o mică bucătărie în care locuiește fratele său, spre deosebire de condițiile deosebite pe care le poate oferi recurenta în locuința tatălui acesteia.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate, susținând, în esență, că soluția criticată în calea de atac este legală și temeinică, probele administrate în cauză confirmând că le poate oferi minorilor condiții materiale și morale foarte bune, fiind interesat și preocupându-se de instruirea acestora, pe când recurenta nu are un domiciliu stabil, este analfabetă și nu se preocupă de școlarizarea minorei.

Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

În acest scop, prima instanță a administrat un vast probatoriu, constând în referate de anchetă socială, rapoarte medicale, înscrisuri emanând de la unități de învățământ, precum și declarații de martori, iar în urma unei analize aprofundate a concluzionat în sensul că, deși ambii părinți - cu sprijinul propriei lor familii, sunt în măsură a oferi condiții locative corespunzătoare pentru creșterea și educarea minorilor, totuși, în privința mamei există o incertitudine sub aspectul domiciliului, în sensul că aceasta locuiește doar sporadic în comuna Ceuașu de Câmpie, sat Porumbeni (în locuința tatălui său), perioadele de ședere în comuna Hărău, jud. Hunedoara, unde mama sa locuiește în condiții improprii, neavând caracterul unor simple vizite de familie.

Împrejurarea că domiciliul recurentei figurează în actul de identitate ca fiind la adresa locuinței tatălui acesteia ori faptul că între timp perioadele de ședere de aici sunt mai îndelungate, nu este de natură a conduce la pronunțarea unei alte soluții în cauză, în contextul în care, astfel cum s-a confirmat prin ansamblul probator administrat, aceasta este total dezinteresată de situația școlară a minorei, chiar în fața instanței de apel probându-se, prin Adresa nr. 1520/19.11.2014 (fila 23 dosar), că minora nu este înscrisă la Grădinița cu program normal din Porumbeni în anul școlar 2014-2015 și nici nu s-a făcut dovada că aceasta ar frecventa cursurile vreunei alte grădinițe.

Or, interesul superior al copilului reclamă nu doar condiții bune de trai din punct de vedere material, ci și dreptul la instruire și educație morală, or, din această perspectivă s-a confirmat în cauză că tatăl manifestă un interes deosebit sub aspectul menționat, nefiind întemeiată susținerea potrivit căreia, prin preluarea minorului Attila, acesta ar urmări doar încasarea indemnizației de handicap, iar în contextul în care nici recurenta nu este încadrată în muncă, o atare critică nu își găsește justificare.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a constatat că nu se regăsește în cauză niciun motiv de nelegalitate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul examinat, iar în aplicarea prevederilor art. 274 alin. 1 din același cod, va obliga recurenta la plata în favoarea intimatului a cheltuielilor de judecată suportate de acesta în calea de atac.

← Cerere rectificare carte funciară. Jurisprudență Carte Funciară		Revizuire. Condiţii. Admisibilitate. Jurisprudență Revizuire →

Stabilire domiciliu minor. Jurisprudență Minori

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Stabilire domiciliu minor. Jurisprudență Minori