Sechestrul asigurător. Condiţii de admisibilitate. Drepturile acţionarului în caz de dizolvare şi lichidare a societăţii
| Comentarii |
|
Drepturile ce s-ar cuveni acţionarilor în situaţia în care o societate comercială este dizolvată şi lichidată nu sunt creanţe certe şi cu atât mai puţin exigibile, dacă sunt opuse societăţii comerciale înainte de dizolvarea şi lichidarea acesteia, şi nu pot justifica luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale societăţii comerciale.
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 954 din 14 iulie 2011
Prin încheierea din 6.05.2011 s-a respins ca neîntemeiată cererea pentru instituirea sechestrului asigurător formulată de reclamanți și au fost obligați să plătească pârâtei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut:
Cu privire la excepția inadmisibilității invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța, față de motivele invocate în susținerea excepției, a calificat-o ca o apărare de fond, fiind avută în vedere la analiza condițiilor impuse de dispozițiile art. 591 C.proc.civ.
Sechestrul asigurător reprezintă o măsură destinată să indisponibilizeze bunurile mobile sau imobile ale pârâtului, până la terminarea procesului, în scopul de a garanta reclamantului posibilitatea de a-și realiza creanța constatată prin hotărârea pe care o va pronunța. Rezultă că la măsura înființării sechestrului asigurător se poate recurge doar atunci când obiectul acțiunii vizează plata unei creanțe.
Potrivit art. 591 alin. (1) C.proc.civ., „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.
în conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, „instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar dacă creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea. în aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de alin. (1) și să depună o cauțiune al cărei cuantum va fi fixat de către instanță”.
în mod excepțional legea mai permite înființarea sechestrului asigurător chiar dacă creanța nu a ajuns la scadență, dar numai când datornicul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise, ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea.
în speță, reclamanții, în calitatea lor de acționari ai societății pârâte, au formulat cererea de instituire sechestru asigurător asupra bunurilor imobile precizate în petitul cererii, motivat de faptul că noul administrator al societății pârâte a început să înstrăineze din activele societății.
în analiza condiției intentării acțiunii de fond, instanța reține că odată cu depunerea prezentei cereri reclamanții au depus certificat de grefă din care rezultă că anterior promovării cererii au înregistrat pe rolul aceleiași instanțe dosarul nr. 7670/110/2010 având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii AGA.
Ulterior, în cursul procedurii, reclamanții au mai promovat o acțiune având ca obiect dizolvare societate, dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 2042/110/2011.
Instanța reține că, pe de o parte, niciuna din cele două nu poartă în principal asupra realizării unei creanțe, iar pe de altă pate, în ceea ce privește cea de-a doua acțiune, a fost intentată după formularea cererii de instituire sechestru, și nu anterior, așa cum prevăd dispozițiile art. 591 alin. (1) C.proc.civ.
Nici condiția prevăzută de dispozițiile art. 591 alin. (3) C.proc.civ. nu este îndeplinită, întrucât reclamanții nu au făcut dovada că există pericolul ca pârâta să-și risipească averea.
Deși au susținut că pârâta a procedat la înstrăinarea unei părți din activele societății, la dosarul cauzei nu s-a depus niciun înscris în acest sens, extrasele de carte funciară depuse la dosar atestând faptul că imobilele asupra cărora s-a solicitat măsura înființării sechestrului sunt proprietatea societății pârâte.
Faptul că potrivit extrasului de carte funciară s-a notat, la data de 14.03.2011, admiterea cererii având ca obiect „recepție propunere dezmembrare imobil”, nu face dovada risipirii averii debitoarei în înțelesul art. 591 alin. (3) C.proc.civ.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții.
Recursul a fost timbrat cu 39 lei de către recurenta M.V. și câte 20 lei ceilalți recurenți. S-a achitat timbru judiciar de 1,50 lei de către recurenta M.V. și câte 0,15 lei ceilalți recurenți.
în motivarea recursului recurenții arată că sunt membrii fondatori ai SC M. SA Tg. OCNA, iar patrimoniul acesteia este format din 15 spații comerciale în suprafață de 3.426,02 mp; că au calitatea de acționari ai societății deținând împreună 33% din capitalul social, că dreptul de proprietate este separat de dreptul de creanță pe care îl au asupra cotei corespunzătoare din patrimoniul societății, că acțiunea de anulare a hotărârii AGA vizează motive de nulitate absolută și relativă, iar în cazul admiterii acțiunii s-ar ajunge la restabilirea situației anterioare, adică la vechiul consiliu de administrație.
Arată că a făcut dovada că la data de 15.09.2010 societatea nu avea decât datorii curente, că funcționa în parametri de profit și s-a făcut dovada că au fost înstrăinate spații comerciale de 1.095 mp.
Mai arată că legiuitorul când s-a referit la creanță în art. 591 alin. (1) și (3) C.proc.civ., nu a făcut-o în sens limitativ, instanța la analiza dreptului de creanță trebuia să aplice prin extensie dispozițiile art. 591 C.proc.civ.
Greșit a reținut instanța că la data introducerii cererii de sechestru nu era formulată cererea de dizolvare a societății și că această cauză nu ar purta asupra realizării creanței. Premisele creanței s-au născut când s-a preluat abuziv administrația societății, fiind afectat dreptul de creanță al recurentei.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041C.proc.civ., constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Recurenții sunt acționarii societății comerciale împotriva căreia au formulat cererea de înființare a sechestrului asigurător. Dreptul de creanță invocat de aceștia îl constituie cota-parte din activul societății intimate după eventuala lichidare a acesteia.
La data formulării cererii de sechestru societatea nu era în stare de lichidare sau dizolvare. Așadar, creanța invocată de recurenții-reclamanți nu este exigibilă.
De asemenea, creanța invocată nu are un caracter determinat, fiind doar determinabilă în raport de cota de participare la capitalul social.
Admițând că recurenții ar avea o creanță împotriva societății, aceasta este incertă. Astfel, potrivit art. 233 din Legea nr. 31/1990, dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, iar lichidarea societății se face potrivit dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 31/1990. Potrivit art. 260 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, doar bunurile rămase după radierea societății revin acționarilor care răspund, în limita valorii acestora, pentru acoperirea creanțelor societății, în ipoteza radierii societății, sau în situația lichidării, sumele cuvenite acționarilor se stabilesc de lichidator din activul rămas după lichidare (art. 268 din Legea nr. 31/1990).
Concluzionând sub acest aspect, recurenții nu dețin nici o creanță certă față de societatea intimată și astfel dispozițiile art. 591 alin. (1) și (2) C.proc.civ., așa cum a reținut și instanța de fond, sunt inaplicabile.
în ceea ce privește dispozițiile alin. (3) din art. 591 C.proc.civ., acestea au în vedere situația în care creanța nu este exigibilă, însă debitorul urmărește să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea.
în cauză, societatea comercială a înstrăinat o serie de active. Potrivit art. 70 din Legea nr. 31/1990, administratorii societății pot face toate operațiunile cerute pentru îndeplinirea obiectului de activitate al societății, iar potrivit art. 72 din aceeași lege, administratorii răspund potrivit dispozițiilor referitoare la mandat și cele prevăzute de lege.
Așadar, este prezumat că administratorul societății a efectuat acte de înstrăinare a bunurilor în realizarea obiectului de activitate al societății, încălcarea acestei obligații de către administrator putând fi cenzurată de adunarea generală a acționarilor în cadrul prevăzut de Legea nr. 31/1990.
în consecință, instanța reține că în cauză nu s-a făcut dovada ascunderii sau risipirii averii și având în vedere și cele reținute la analiza incidenței art. 591 alin. (1) și (2) C.proc.civ., constată că și sub acest aspect hotărârea recurată este legală și temeinică.
Este adevărat că între recurenți și acționarii majoritari ai societății intimate există neînțelegeri privitoare la modul în care este administrată societatea, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, însă acestea urmează a fi clarificate în cadrul oferit de dispozițiile Legii nr. 31/1990 ori pe calea dreptului comun, când este contestată valabilitatea actelor de înstrăinare efectuate de societatea intimată prin organele sale de conducere, și nu incidental prin procedura specială a sechestrului asigurător.
(Judecător Vasilică Pintea)
| ← Acţiunea în grăniţuire. Calitatea procesuală activă şi... | Revizuirea – cale extraordinară de atac. Înscris nou –... → |
|---|
