Stabilirea locuinţei minorului. Motive de recurs prin care se solicită reanalizarea probelor. Examinarea pe fond a recursului. Principiul interesului superior al copilului
| Comentarii |
|
Interesul superior al copilului este consacrat legislativ ca principiu, instanţele fiind obligate să verifice respectarea acestui principiu în toate deciziile care privesc copilul, deci în toate fazele procesuale, inclusiv în recurs, chiar dacă această verificare presupune analiza faptelor şi a probelor administrate în legătură cu respectarea criteriilor consacrate de doctrină şi de practica judiciară
Secţia I civilă, Decizia nr. 124 din 3 octombrie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Babadag sub nr. 995/179/13.10.2011, reclamanta U.E.I. a chemat în judecată pe pârâtul U.I.A. solicitând instanței să dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 14 martie 2007 la Primăria orașului Babadag, încredințarea către reclamantă a minorului U.S.A., născut la 4 mai 2008, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, revenirea la numele avut anterior încheierii căsătoriei, respectiv B.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 14 martie 2007 s-a căsătorit cu pârâtul, din această relație rezultând minorul U.S.A., născut la 4 mai 2008 și că părțile locuiesc împreună cu mama pârâtului în imobilul proprietatea părinților acestuia din Babadag, str. D. nr. 29, iar relațiile de familie s-au deteriorat în timp, ajungându-se ca în prezent conviețuirea să fie aproape imposibilă.
Reclamanta a solicitat încredințarea spre creștere și educarea minorului întrucât este foarte atașată de el, îl iubește foarte mult și îi poate oferi toate condițiile necesare unei bune creșteri și îngrijiri, precum și afecțiunea și atenția de care are nevoie un copil la o vârstă atât de fragedă, fiind de acord ca minorul să aibă legături personale cu tatăl său.
Pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei, revenirea acesteia la numele avut anterior, încredințarea către tată a minorului S.A., spre creștere și educare, obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în procent de 1/4 din veniturile lunare, în favoarea minorului.
în motivarea cererii reconvenționale pârâtul a arătat că reclamanta se face vinovată în exclusivitate de alterarea relațiilor de căsătorie deoarece în ultimul an, mai exact din luna octombrie 2010, când s-a angajat la o firmă de pariuri sportive din orașul Babadag, a început să frecventeze anturaje dubioase neglijând efectiv căsnicia, întreține relații amoroase cu diverși bărbați, fiind de notorietate relația sa cu un tânăr topometrist din Ardeal, care s-a aflat timp de mai multe luni în interes de serviciu pe raza orașului Babadag. A mai arătat pârâtul că reclamanta lipsea nopțile de acasă invocând diverse motive care nu pot fi acceptate într-o relație de căsătorie.
în ceea ce privește cererile accesorii acțiunii de divorț, a arătat că îndeplinește toate condițiile pentru ca minorul S.A. să-i fie încredințat deoarece locuiește împreună cu mama sa în casa părintească, care este destul de spațioasă, mama pârâtului fiind aceea care se ocupă îndeaproape, împreună cu pârâtul, de creșterea și educarea minorului, spre deosebire de pârâtă, care venea acasă de la serviciu foarte târziu, invocând diverse pretexte. De asemenea, pârâta nu are un spațiu de locuit și, prin urmare, nu poate asigura copilului condiții superioare de creștere și educare, așa cum cere legea. A mai învederat pârâtul că nu se opune ca reclamanta să aibă legături personale cu minorul.
Prin sentința civilă nr. 683/13.10.2011, Judecătoria Babadag a admis acțiunea formulată de reclamantă, a admis în parte și cererea reconvențională formulată de către pârât, dispunând desfacerea căsătoriei din vina ambelor părți, revenirea reclamantei la numele anterior căsătoriei, exercitarea autorității părintești de către reclamantă și stabilirea domiciliului minorului la domiciliul acesteia. Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 260 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului U.S.A., de la data formulării acțiunii și până la majoratul acestuia, iar cheltuielile de judecată au fost compensate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, că relațiile dintre soți sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă, vinovate de destrămarea relațiilor de căsătorie fiind ambele părți, prin comportamentul reprobabil al celor doi soți, unul față de celălalt.
A mai reținut prima instanță, în privința minorului rezultat din căsătorie, că ținând seama de interesul superior al acestuia și de concluziile rapoartelor de anchetă psihosocială, exercitarea autorității părintești asupra minorului să se facă de către ambii părinți, dar cu stabilirea domiciliului minorului U.S.A. la domiciliul reclamantei, având în vedere vârsta fragedă a acestuia, de 3 ani, vârstă la care are nevoie în mod deosebit de îngrijirea și dragostea maternă, reclamanta putând să-i ofere condiții optime de creștere, educare, un climat optim de natură a-i asigura stabilitate și închegarea armonioasă a individualității copilului, o bună dezvoltare morală, intelectuală și fizică. în privința pensiei de întreținere, prima instanță a apreciat că, având in vedere veniturile nete realizate de către pârât pe ultimele 6 luni, precum și venitul brut realizat de pe urma celor 70 familii de albine, se impune obligarea pârâtului-reconvenient la plata sumei de 260 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului U.S.A. de la data introducerii acțiunii și până la majoratul acestuia.
împotriva aceste hotărâri, a formulat apel pârâtul-reclamant, care a criticat hotărârea primei instanțe pentru soluția asupra stabilirii domiciliului minorului la reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 34 din 25 aprilie 2012, Tribunalul Tulcea a admis apelul și a schimbat în parte sentința civilă nr. 683/13.10.2011 a Judecătoriei Babadag în sensul că a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorului U.S.A. născut la 4.05.2008 să se facă de către ambii părinți. A menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
în considerentele deciziei astfel pronunțate s-a reținut că între considerentele și dispozitivul hotărârii primei instanțe există o inadvertență în sensul că, deși în considerente se precizează că autoritatea părintească se va exercita de către ambii părinți, în dispozitiv se arată că autoritatea părintească se va exercita doar de către reclamanta-intimată.
S-a considerat că inadvertența este cu atât mai gravă cu cât regula este aceea ca autoritatea părintească să se exercite de către ambii părinți, iar doar în cazuri de excepție se poate dispune ca această autoritate să fie exercitată doar de către unul dintre părinți. O astfel de situație de excepție nu a fost probată în prezenta cauză, instanța reținând că din toate probele administrate rezultă că ambii părinți sunt în egală măsură îndreptățiți să exercite autoritatea părintească, nici unul dintre ei nepericlitând dezvoltarea fizică și morală a copilului.
în legătură cu cel de al doilea motiv de apel invocat de către pârât, instanța de apel a apreciat că prima instanță a procedat corect stabilind domiciliul minorului la domiciliul mamei sale. în acest sens, s-a arătat că deși este adevărat că pârâtul poate oferi condiții locative și materiale bune pentru creșterea și educarea copilului, nu trebuie neglijată vârsta foarte mică a acestuia, vârstă ce face ca prezența mamei să fie foarte importantă. Sub acest aspect, faptul că intimata are un program încărcat nu poate constitui un argument pentru stabilirea domiciliului minorului la celălalt părinte, atât timp cât și acesta, pentru a-și asigura sursele de venit invocate în susținerea cererii de stabilirea a domiciliului minorului la el, trebuie să lucreze, situația fiind deci similară, din acest punct de vedere, pentru ambele părți.
De asemenea, faptul că intimata a avut relații extraconjugale are efect asupra culpei în desfacerea căsătoriei, iar nu asupra stabilirii domiciliului minorului, cât timp nu s-a probat cu certitudine că din cauza acestui comportament intimata ar fi neglijat interesele copilului.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul U.I.A. care a susținut că în mod greșit au apreciat instanțele situația de fapt, ajungând nelegal și netemeinic la concluzia stabilirii domiciliului minorului la mamă. Consideră că, prin analiza făcută, instanțele s-au abătut de la scopul său esențial, respectiv satisfacerea concretă a interesului primordial al minorului.
Arată recurentul că vârsta de 4 ani a copilului nu este un criteriu care să îl excludă sau care să-i ofere întâietate reclamantei la stabilirea domiciliului, un asemenea criteriu fiind valabil numai în situația copilului foarte mic, de 1-2 ani.
Consideră că instanța nu a avut în vedere că tatăl are o locuință proprietate personală, în care minorul s-a născut și a crescut și că tatăl poate beneficia de ajutorul mamei sale, împreună cu care locuiește, bunica paternă fiind foarte atașată de copil. Susține că mama are un program de lucru foarte încărcat, de dimineață până seara, care îi limitează capacitatea de a fi cât mai mult în preajma copilului, prezența unui părinte neputând fi suplinită printr-o persoană străină, eventual o bonă. Spre deosebire de reclamantă, recurentul are un program de lucru flexibil, nu lipsește de acasă și este ajutat de mama sa.
Instanța nu a observat că situația locativă a reclamantei este incertă, aceasta nefăcând dovada că deține o locuință în București, chiar și cu chirie, ceea ce a prezentat reclamanta drept contract de închiriere fiind un act preconstituit pentru efectuarea anchetei sociale, dar care nu reflectă realitatea. Consideră recurentul că, în absența unui domiciliu, soluția de încredințare a minorului către reclamantă este o gravă eroare judiciară și încalcă flagrant interesul minorului.
Susține recurentul că soluția instanței este greșită și pentru că nu s-a observat că, pe lângă programul de lucru foarte încărcat, reclamanta practică și un mod de viață contrar necesităților minorului, în sensul că petrece mult timp în oraș, în baruri și discoteci, frecventând anturaje îndoielnice.
Prin întâmpinare, intimata U.E.I. a invocat excepția nulității recursului, motivată pe prevederile art. 306 pct. 1 și 3 raportat la art. 3021 pct. 1, lit. c) și art. 304 C.proc.civ., susținând că recursul reclamantului nu poate fi încadrat în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ., susținerile din recurs făcând referire numai la situația de fapt reținută de instanță prin analiza și coroborarea probelor. în subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând în conformitate cu dispozițiile art. 137 C.proc.civ. excepția nulității recursului, excepție invocată de intimată sub motiv că nici una dintre criticile formulate nu se încadrează în temeiurile de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ., Curtea constată că nu este întemeiată.
în speță, ceea ce se critică în recurs este modalitatea în care instanța de apel a analizat îndeplinirea criteriilor consacrate în practica judiciară în legătură cu stabilirea domiciliului copilului după divorțul părinților și dacă cele reținute pentru copilul părților țin seama de interesul lui superior. Prin urmare, motivele de recurs se referă la modul în care s-a apreciat interesul superior al copilului.
Atunci când este în discuție o măsură care privește un copil, chiar dacă este vorba despre persoana sau despre bunurile copilului, atât părinții dar și autoritățile cu competențe sau responsabilități în domeniu, inclusiv instanțele de tutelă, sunt obligate să țină seama de respectarea interesului superior al copilului, interes care trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copilul și care este ridicat la rang de principiu atât de normele naționale (art. 263 alin. (1) din Noul C.civ., art. 6 din Legea nr. 272/2004), cât și de normele internaționale în materie (art. 3 din Convenția cu privire la drepturile copilului).
Având în vedere consacrarea convențională și legislativă a interesului superior al copilului ca principiu general și primordial atunci când în discuție se află o măsură luată în legătură cu un minor și ținând seama de faptul că acest interes poate fi apreciat numai analizând în concret situația minorului, prin verificarea în fiecare caz în parte a îndeplinirii criteriilor consacrate de doctrina și de practica judiciară, nu s-ar putea reține că o asemenea analiză s-ar putea face cu excluderea elementelor de fapt care conturează criteriile de apreciere a acestui interes.
Rezultă prin urmare că, ori de câte ori litigiul în recurs poartă asupra măsurilor ce trebuie luate în legătură cu un minor, verificarea respectării principiului interesului superior al copilului se poate face, chiar dacă aceasta presupune analizarea faptelor sau a probelor pe baza cărora se stabilesc faptele ce conduc la luarea măsurii celei mai adecvate pentru minor, respectarea unui principiu, cu deosebire a principiului interesului superior al copilului, prevalând regulilor procedurale care limitează motivele de recurs doar la motive de nelegalitate.
Pe fondul recursului, Curtea reține că soluțiile instanțelor de fond și de apel respectă principiul interesului superior al copilului U.S.A.
Criteriile consacrate de doctrină și jurisprudență la identificarea interesului copilului, în cazul stabilirii locuinței la unul dintre părinți, după divorț, sunt vârsta copilului, posibilitățile părinților de a asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul părinților față de minor, precum și al minorului față de părinți, grija manifestată de părinți față de copii în timpul conviețuirii și după despărțirea în fapt, precum și alte asemenea.
Instanțele au analizat corect în ansamblu toate aceste criterii și au decis întemeiat că minorul U.S.A., la vârsta pe care o are, respectiv la 4 ani, reclamă încă mai intens prezența mamei, această vârstă fiind mai apropiată de vârsta copilului mic, total dependent de mamă, decât de vârsta preșcolarului, care presupune o independență a copilului mai accentuată. Chiar dacă la această vârstă minorul nu mai este în aceeași situație cu cea a unui copilul mic, care trebuie alăptat ori supravegheat permanent, nu s-ar putea afirma că la această vârstă copilul nu mai este încă puternic atașat de mamă. Evident, acest atașament există la un copil de patru ani dacă nu este neglijat sau abandonat de mama sa și dacă mama arată copilului o afecțiune continuă și constantă.
în speță, criteriul vârstei copilului nu poate fi detașat de criteriul atașamentului copilului față de părinți, precum și de cel al atașamentului părinților față de copil. în cazul copilului S.A. probele au relevat un atașament mai ridicat al copilului față de mamă, concluzia fiind dedusă din observațiile raportului psihologic în legătură cu agresarea mamei de către tată în prezența copilului (compasiunea copilului pentru mamă este evidentă atât timp cât episodul a fost ținut minte și apoi relatat psihologului), dar și de existența unui confort și un echilibru psihic al copilului după separația soților și plecarea copilului împreună cu mama (copilul este vesel, comunicativ, echilibrat și nu pare a fi afectat de separația sa de tată ori de locuința în care a crescut).
De asemenea, instanțele au apreciat în mod just criteriul grijii manifestate de părinți față de copil în timpul conviețuirii; nici o probă administrată la instanțele de fond și de apel, cu excepția declarației mamei pârâtului (martor subiectiv), nu au demonstrat că reclamanta nu s-a ocupat corespunzător de minor în timpul conviețuirii soților și că grija pentru creșterea copilului revenea în mare parte tatălui și bunicii paterne. Dimpotrivă, prin afirmația din recurs că în perioada în care copilul este alăptat, în care trebuie frecvent schimbate scutecele, acesta trebuie să se afle în grija mamei, tatăl a recunoscut, indirect, că așa s-au petrecut lucrurile și în familia sa. De asemenea, nu rezultă din probe că mama și-a neglijat vreun moment copilul, nici anterior și nici ulterior separației de recurent.
Existența în patrimoniul recurentului a unei locuințe proprietate personală nu poate fi considerat un criteriu care să acorde preferință acestuia câtă vreme intimata reclamantă a făcut dovada, inclusiv în fața instanței de recurs, asupra deținerii unei locuințe în care minorul poate să crească decent și în condițiile în care criteriul mărimii patrimoniului părinților nu este unul agreat în literatura și practica judiciară ca un criteriu semnificativ în aprecierea interesului superior al copilului.
în fine, instanțele au apreciat corect și în privința posibilităților fiecăruia dintre părinți de a se putea ocupa de creșterea și educarea copilului, din punctul de vedere al timpului care poate fi alocat exclusiv copilului, activitățile recurentului, agent de pază și apicultor, ocupând la fel timpul său ca și activitatea intimatei de lucrător comercial; împrejurarea că tatăl ar fi beneficiat de ajutorul bunicii paterne în creșterea copilului este favorabilă recurentului dar nu este hotărâtoare în condițiile în care, apreciind în ansamblu criteriile mai sus menționate, se constată că ele sunt mai bine întrunite de intimată, aceasta beneficiind, la rândul său, de ajutorul unei bone.
în consecință, constatând că instanțele au apreciat corect că interesul minorului S.A. este să locuiască împreună cu mama, părinții având custodia comună a copilului, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
în temeiul art. 274 C.proc.civ., la solicitarea intimatei, Curtea îl va obliga pe recurent să restituie acesteia cheltuielile efectuate pentru soluționarea recursului, respectiv onorariul de avocat (2000 lei) și cheltuielile de transport (215,76 lei). Celelalte chitanțe de plată a onorariului consultației psihologice nu au fost incluse în cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea constatând că acestea nu se pot încadra în regimul costurilor procesuale, raportul psihologic nefiind o probă discutată și încuviințată de instanță.
| ← Legea nr. 10/2001. Absenţa notificării reglementate de Legea... | Cerere în evacuare. Greşita identificare a imobilului din... → |
|---|
