Succesiune. Acceptare tacită. Caracterul actelor din care poate fi dedusă
| Comentarii |
|
C.A. Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1806/2002
Potrivit art. 689 C.civ., acceptarea tacită a succesiunii poate fi dedusă din actele juridice ale succesibilului, care implică, în mod necesar, calitatea de moştenitor şi din care rezultă neîndoielnic intenţia sa de a accepta.
Prin decizia civilă nr. 170 din 27 martie 2002, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin s-a respins apelul formulat de pârâtele M.A. şi PA., împotriva sentinţei civile nr. 5465 din 12 noiembrie 2001 pronunţată de Judecătoria Reşiţa.
S-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 5465 din 12 noiembrie 2001, Judecătoria Timişoara a admis în parte acţiunea reclamanţilor S.M., I.I. şi I.P. împotriva pârâtelor M.A. şi P.A.
S-a respins cererea privind atribuirea imobilului reclamanţilor şi ce-1 privind autorizarea acestora în vederea intabulării dreptului de proprietate.
S-a constatat că după defuncta B.E. au rămas moştenitori legali I.I., în calitate de frate, şi S.M. în calitate de nepoată de soră predecedată.
S-a constatat că succesibilii P.A. şi M.A. simt străini de succesiune prin neaccep-tarea acesteia în termenul prevăzut de lege.
Componenţa masei succesorale rămasă după defuncta B.E. s-a stabilit a fi compusă din o casă în Reşiţa Română.
S-a constatat că I.I., în calitate de succesor, are o cotă de X şi S.M. o cota de Y, reclamanţii fiind îndrumaţi să se adreseze biroului notarial în vederea eliberării certificatului de moştenitor, iar pârâtele au fost obligate în solidar să plătească reclamantelor cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 3.600.000 lei.
Instanţa de fond a reţinut că potrivit extrasului CF imobilul casa este proprietatea defunctei B.E., decedată la 13 noiembrie 1994.
Părţile nu au contestat componenţa masei succesorale, reclamanţii contestând calitatea de moştenitoare a pârâtelor, ce nu au acceptat în termen succesiunea.
Pârâtele şi-au susţinut calitatea de moştenitoare, invocând acceptarea tacită a succesiunii, şi faptul că li s-a eliberat certificatul de moştenitor nr. 113/1999, în baza căruia şi-au dovedit calitatea de interveniente, reţinută în decizia civilă nr. 2723/1999 a Curţii de Apel Timişoara.
Potrivit considerentelor respectivei decizii s-a evidenţiat că intervenientele, respectiv pârâtele din speţă, şi-au justificat numai interesul de a continua procesul, urmând ca, separat, să se uzeze de procedura succesorală pentru determinarea drepturilor cuvenite.
Conform art. 83 din Legea nr. 36/1995, certificatul de moştenitor, cuprinde constatările efectuate de notar, vizând masa succesorală, numărul şi calitatea moştenitorilor, cotele cuvenite din patrimoniul defunctului, iar potrivit art. 88 din aceeaşi lege, numai certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor a cotei sau bunurilor cuvenite fiecăruia.
Conform dispoziţiilor art. 700 C.civ., s-a reţinut că pârâtele nu au acceptat succesiunea nici expres şi nici tacit, în aceste condiţii fiind străine de succesiune.
în urma apelului declarat de pârâte, s-a concluzionat că în mod corect instanţa de fond a soluţionat cauza, reţinând componenţa masei succesorale de pe urma defunctei
B.E. din imobilul casă, că moştenitori legali sunt reclamanţii I.I. în calitate de frate şi S.M. în calitate de nepoată de soră predecedată şi că pârâtele nu şi-au dovedit calitatea de moştenitoare prin acceptarea tacită a succesiunii conform art. 689 C.civ. aşa cum au susţinut, ceea ce a impus respingerea recursului.
Prin încheierea din 15 mai 2002 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, s-a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 170/2002, în sensul că s-a dispus ca, în baza art. 274 C.proc.civ., pârâtele să fie obligate faţă de reclamanţi la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată, iar la alin. (6) din dispozitivul deciziei să se scrie obligarea apelantelor la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată faţă de intimaţi.
împotriva deciziei civile nr. 170/2002, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, au declarat recurs în termen, invocând motivul prevăzut de art. 305 pct. 9 C.proc.civ. pârâtele M.A. şi P.A.
în dezvoltarea cererii de recurs, se învederează că prin hotărârea recurată, greşit s-au interpretat dispoziţiile art. 689 C.civ., deoarece pârâtele au făcut dovada acceptării tacite a succesiunii.
în acest sens, precizează că, anterior acestui litigiu, s-a emis certificatul de calitate de moştenitor nr. 113/1999, ce a fost utilizat într-un alt dosar şi în care s-a pronunţat o decizie irevocabilă, aşa că acest aspect nu ar mai putea face obiectul altei discuţii cu privire la calitatea lor de succesoare.
în plus, învederează că ulterior decesului numitei B.E., prin intermediul nepotului lor, au preluat mai multe bunuri mobile, ceea ce denotă manifestarea de a se accepta succesiunea.
O a doua critică vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C.proc.civ. referitor la plata cheltuielilor de judecată, deoarece au fost obligate la 20.000.000 lei în loc de 2.000.000 lei.
Curtea, examinând recursul în raport de criticile formulate îl reţine ca nefondat. Faţă de probele administrate recurentele pârâte M.A. şi P.A., deşi au vocaţie succesorală nu au dovedit acceptarea succesiunii nici tacit şi nici expres.
în cauza ce a format obiectul dosarului Judecătoriei Reşiţa, B.E. în calitate de reclamantă a chemat în judecată pe pârâţii S.C. şi S.P. pentru rezilierea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 4635/1993, prin care s-a transmis acestora proprietatea asupra imobilului în cauză. Ca urmare a decesului reclamantei, procesul a fost continuat de succesorii acesteia S.M. şi I.I., singurii acceptanţi ai succesiunii defunctei prin declaraţii de acceptare autentificare.
în urma acelui proces, s-a readus imobilul casă în patrimoniul defunctei. Recurentele pârâte au formulat cerere de intervenţie în acea cauză la data de 30 ianuarie 1996, depăşind cu mult termenul de 6 luni pentru acceptarea succesiunii defunctei B.E., termen expirat la 13 mai 1995.
Conform probelor testimoniale administrate în cauză, în toată această perioadă, de la data decesului şi până în prezent, imobilul şi bunurile mobile proprietatea defunc
tei au fost şi se află în posesia numiţilor S.C. şi S.P., ceea ce demonstrează că pârâtele nu au avut niciodată posesia acestor bunuri pentru a se concluziona că au acceptat tacit succesiunea conform dispoziţiilor art. 689 C.civ.
Potrivit acestui text, acceptarea este tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-1 putea săvârşi decât în calitatea sa de erede şi din care rezultă indirect, dar neîndoielnic intenţia sa de acceptare a moştenirii. Pentru a ne afla în prezenţa acceptării tacite, trebuie îndeplinite 2 condiţii, şi anume: voinţa succesibilului de a accepta moştenirea şi conduita lui (actele sau faptele săvârşite) din care să rezulte indirect intenţia de a accepta pur şi simplu moştenirea; s-a observat însă că, în realitate, acceptarea tacită se rezumă la o singură condiţie, şi anume actul săvârşit de succesibil să implice cu puterea necesităţii intenţia de a accepta moştenirea, să nu poată primi nici o altă interpretare. Actele echivoce nu pot constitui o manifestare tacită a voinţei de a accepta.
In speţă, un singur martor declară că nepotul pârâtelor ar fi luat unele bunuri mobile, de mică valoare şi uzate din patrimoniul defunctei, fără a preciza nici cel puţin anul în care s-au luat pentru a se stabili dacă preluarea s-a realizat în perioada celor 6 luni de la deces, când succesorii trebuie să-şi manifeste intenţia de acceptare a succesiunii. în plus, chiar şi aşa fiind, nu pârâtele sunt cele care au luat aceste bunuri, ci o altă persoană care nu are vocaţie succesorală faţă de defuncta B.E.
în consecinţă, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. nu se regăseşte în speţă faţă de dispoziţiile art. 689 C.civ., astfel că, menţinându-se ca legală şi temeinică hotărârea recurată, în temeiul art. 299 şi art. 312 alin. (1) C.proc.civ., recursul declarat de pârâtele M.A. şi P.A. a fost respins ca nefondat.
în ceea ce priveşte critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 20.000.000 lei în apel, se reţine că prin încheierea din 15 mai 2002, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, s-a îndreptat eroarea materială strecurată în considerentele şi dispozitivul deciziei acelei instanţe, astfel că recurentele nu mai stăruie cu privire la acest aspect.
| ← Înscriere în cartea funciară | Certificat de moştenitor. Putere doveditoare → |
|---|
