Înscriere în cartea funciară

C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 2043/2001

Cererile de înscriere şi rectificare în cartea funciară se rezolvă de judecătorii delegaţi prin încheieri supuse controlului judiciar astfel:

- încheierile de carte funciară sunt supuse apelului;

- apelul se soluţionează de tribunal, iar recursul de către curtea de apel (art. 2 pct. 2 şi 3, art. 3 pct. 3 C.proc.civ.).

Prin sentinţa civilă nr. 7145 pronunţată la 21 decembrie 2000, de Judecătoria Bistriţa, în dosar nr. 7963/2000, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta M.S. prin mandatar M.C., împotriva încheierii de CF nr. 2345 din 30 martie, în contradictoriu cu intimaţii R.I., O.I. şi Consiliul local Bistriţa.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin încheierea de CF din 7 aprilie 2000 pronunţată în dosar nr. 2345 din 30 martie 2000 Biroul de CF de

pe lângă Judecătoria Bistriţa a respins cererea formulată de petenta M.I. pentru intabularea sentinţei civile nr. 5531/1998 a Judecătoriei Bistriţa în CF 262 Bistriţa.

în motivarea cererii, se arată că în tabelul de mişcare parcelară din raportul de expertiză în baza căruia s-a dispus intabularea nu este corect întocmit sub aspect tehnic. în ceea ce priveşte lotul nr. 4, prin sentinţa a cărei intabulare sa solicită i se atribuie lui O.I. fără a preciza cu ce titlu a dobândit dreptul de proprietate, iar în tabelul de mişcare parcelară lotul respectiv figurează pe Statul Român.

Mai arată judecătoria în motivarea sentinţei, că dispozitivul hotărârii judecătoreşti cuprinde dispoziţii contradictorii, astfel încât nu poate fi pus în executare.

în temeiul art. 127-129 din Decretul-lege nr.l 15/1938, a respins plângerea ca neîntemeiată.

împotriva sentinţei civile nr. 7154/2000 a Judecătoriei Bistriţa a declarat apel, reclamanta M.C., calificat ca apel şi de judecătorul de serviciu, care a primit apelul (rezoluţia de pe cerere).

Scriptul de la fila 3 este intitulat de reclamantă „motivele care stau la baza apelului formulat”.

Tribunalul Bistriţa Năsăud, prin decizia nr. 377 din 11 mai 201 a admis recursul declarat de petenta M.S., prin mandatar M.C., ca fiind întemeiată şi, în consecinţă, a anulat încheierea de CF nr. 2346/2000 a Judecătoriei Bistriţa şi a dispus intabularea dreptului de proprietate al petentei în CF conform raportului de expertiză tehnică şi a tabelului de mişcare parcelară întocmit de expertul M.V., în dosar nr. 7963/2000 al Judecătoriei Bistriţa cu titlu de partaj.

Pentru a decide astfel, în şedinţa publică din 20 aprilie 2001, tribunalul a pus în discuţia părţilor natura juridică a căii de atac.

Părţile nu s-au pronunţat asupra naturii juridice a căii de atac pe care reclamanta a calificat-o apel, iar tribunalul a calificat-o ca fiind recurs şi nu apel.

în motivarea deciziei, tribunalul arată că în executare se pune dispozitivul sentinţe în care în mod corect apartamentul nr. 4 figurează pe intimatul O.I. ce l-a dobândit cu titlu de cumpărare, cât şi împrejurarea că expertul B.V. a corectat tabelul de mişcare parcelară, aducându-1 în concordanţă cu dispozitivul menţionat, în prezent nu mai există nici un impediment pentru ca petenta să îşi intabuleze titlul de proprietate în CF.

împotriva deciziei a declarat în termen, recurs pârâtul R.I., arătând că va depune motivele de recurs după comunicarea deciziei motivate.

întrucât apelul declarat în cauză de reclamantă a fost calificat recurs la tribunal, decizia pronunţată a fost irevocabilă şi nu s-a mai comunicat recurentului.

Asupra naturii juridice a căii de atac, curtea reţine următoarele:

Potrivit art. 108 din Legea nr. 36/1995, începând cu data de 14 august 1995, atribuţiile de publicitate mobiliară şi imobiliară, toate lucrările, evidenţele, registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni, mapele de amanet, precum şi cărţile funciare au fost trecute în competenţa judecătoriilor în circumscripţia cărora s-au aflat notariatele de stat. în această situaţie, începând cu data de 14 august 1995, încheierile date de biroul de carte funciară au devenit încheierile judecătoriei în subordinea căreia se află şi în lipsa unor proceduri speciale acestor încheieri li se aplică prevederile Codului de procedură civilă cu privire la căile de atac.

Odată cu trecerea atribuţiilor de publicitate imobiliară şi mobiliară în subordine a judecătoriilor, trebuie considerate ca implicit abrogate şi prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare referitoare la căile de atac ce se pot îndrepta împotriva încheierilor de carte funciară şi a hotărârilor date în soluţionarea plângerilor împotriva acestei încheieri.

în concluzie, începând cu data de 14 august 1995, încheierile date de biroul de carte funciară ale judecătoriilor se pot ataca cu apel şi recurs.

Pe de altă parte, în anul 1996 a intrat în vigoare Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare. Potrivit acestei legi, activitatea de publicitate imobiliară are un caracter necontencios şi se desfăşoară în birourile de carte funciară de la judecătoriile din circumscripţia cărora sunt situate imobilele şi care sunt conduse de către judecători delegaţi de preşedintele instanţe.

Cererile de înscriere şi rectificare în cartea funciară se rezolvă de către judecătorii delegaţi prin încheieri supuse controlului judiciar în condiţiile prevăzute de art. 52-53 din Legea nr. 7/1996. Astfel, conform art. 52 „încheierea se comunică celui care a cerut înscrierea precum şi celorlalte persoane interesate, potrivit menţiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză în termen de 20 de zile de la pronunţarea încheierii, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data înregistrării cererii”.

încheierea este supusă căilor de atac ordinare; cererea de apel se depune la biroul de CF şi se înscrie în cartea funciară.

în cazul în care se va declara recurs, cererea de încheiere respectivă se va comunica biroului de carte funciară pentru înscriere.

Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se comunică din oficiu biroului de carte funciară de către instanţa care s-a pronunţat ultima asupra fondului.

Rezultă că în sistemul Legii nr. 7/1996 regimul cărţilor funciare este următorul: încheierile de carte funciară sunt supuse apelului şi recursului; apelul se soluţionează de tribunal, iar recursul de către curtea de apel. Faţă de cele expuse, este evident că, legal, reclamanta intimată M.C., mandatara lui M.S., a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 7145/2000 a Judecătoriei Bistriţa şi nelegal Tribunalul Bistriţa Năsăud a calificat calea de atac a reclamantei drept recurs.

întrucât competenţa materială are caracter absolut, a fost invocată din oficiu de instanţă.

Fiind prezent motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C.proc.civ. se va casa în întregime decizia nr. 377/2001 a Tribunalului Bistriţa Năsăud şi se va trimite dosarul spre soluţionarea apelului.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Înscriere în cartea funciară