Testament. Ultima voinţă. Interpretare. Revocare. Delicte şi cruzimi (Art. 831, 856,920, 930 C. civ.)
| Comentarii |
|
Deşi din testamentul făcut de soţ soţiei sale se constată că în momentul redactării lui, între testator şi surorile sale existau raporturi încordate şi deşi între întocmirea testamentului şi data decesului au trecut 24 ani, în care timp aceste raporturi erau vădit schimbate, totuşi de îndată ce testatorul nu a revocat pur şi simplu acest testament şi nici nu l-a înlocuit prin altul, înseamnă că a păstrat tot timpul voinţa de a lăsa pe soţia sa legatară universală a averii sale. Cu alte cuvinte, voinţa de a testa a defunctului de la 7 August 1916 a fost şi ultima lui voinţă, aceea de la 6 Decemvrie 1939.
2. Instanţele de fond sunt în drept a interpreta testamentele după voinţa prezumată a testatorului, fără însă a le denatura înţelesul. în virtutea acestor puteri şi în limita lor, instanţa de fond a putut decide că o clauză testamentară n-are caracterul unei dispoziţiuni imperative a cărei nerespectare să poată atrage anularea testamentului. Era vorba de rugămintea, pentru cazul când corpul testatorului va fi găsit pe câmpul de luptă, să fie adus la Bucureşti şi să fie înmormântat lângă corpul defunctei sale mame; or, această eventualitate nu s-a împlinit; în plus, nu era decât o simplă rugăminte, nu o dispoziţiune imperativă.
3. Potrivit dispoziţiunilor combinate ale art. 831 alin. 1 şi 2 şi art. 930 c. civ., testamentele vor putea fi declarate revocate pentru ingratitudine dacă beneficiarul a atentat la viaţa testatorului sau dacă este culpabil în privinţă-i de delicte, cruzimi sau injurii grave.
Pentru a da loc la revocarea testamentului pentru un asemenea motiv, se cere ca beneficiarul testamentului să fi lucrat cu cuget criminal sau cel puţin delictuos faţă de testator. De îndată ce imputările ce se fac pârâtei constau în neglijenţe, omisiuni şi imprudenţe, adică numai în cvasi-delicte, examinarea lor în fond nu mai este necesară.
Pentru aceste motive, respinge apelul.
(Curtea de Apel Craiova, decizia civilă nr. 43 din 29 mai 1945, Victoria Negulescu ş.a. cu Eugenia Col. Constantinescu)
Preşedinţia d-lui N.A. Cara-Thasse, consilier; redactor d-l V.V. Georgescu, consilier.
NOTĂ
Curtea din Craiova a rezolvat, prin decizia raportată supra, trei probleme de drept testamentar.
A) în prim rând, Curtea a decis că un testament îşi produce efectele la moartea testatorului, chiar dacă el a fost confecţionat cu mulţi ani înainte de acest eveniment şi indiferent dacă la data testamentului se afla în relaţii rele cu succesibilii săi ab infestat, iar la data decesului aceste relaţii se îmbunătăţiseră.
Curtea a făcut aici aplicaţia regulii revocabilităţii testamentului. într-adevăr, dacă voia, testatorul putea oricând să revoce testamentul făcut la 7 August 1916 în favoarea soţiei sale. Din moment ce nu l-a revocat, însemnează că el a menţinut acest testament până în momentul decesului. Nici îmbunătăţirea relaţiunilor dintre testator şi surorile sale, nici vechimea testamentului de peste 23 ani nu sunt de natură să ducă la invalidarea acestui act juridic, care după datele problemei, nu a fost viciat în momentul confecţionării lui şi nu a fost revocat ulterior, astfel că şi-a păstrat eficacitatea pe care a avut-o iniţial.
B) In al doilea rând, Curtea se ocupă de întinderea dreptului instanţei de fond de a interpreta testamentul. Este bine ştiut că această libertate de interpretare a instanţei de fond îşi găseşte o limită numai în cerinţa de a nu fi denaturat înţelesul testamentului. în cadrul acestor principii incontestabile, Curtea a putut conchide, interpretând voinţa testatorului, că o clauză testamentară nu are caracterul unei dispoziţiuni imperative, a cărei neobservare să atragă nulitatea testamentului. Aplicaţia acestui principiu s-a făcut pentru stipulaţiunea inserată în testament ca, în cazul când testatorul ar fi murit pe câmpul de luptă - ceea ce în fapt nu s-a întâmplat - corpul lui să fie adus în Bucureşti şi îngropat lângă defuncta lui mamă. Din interpretarea testamentului, Curtea a dedus, cu drept cuvânt, că o asemenea condiţie nu constituie clauza impulsivă şi determinantă a libertăţii, ci numai o rugăminte adresată legatarei, a cărei nerespectare e deci lipsită de consecinţe cu privire la validitatea testamentului.
C) Ultima problemă de drept asupra căreia a fost chemată să se pronunţe Curtea din Craiova, a fost aceea a revocării unui legat pentru delicte, cruzimi sau injurii grave. Se punea întrebarea, în speţa soluţionată de Curte, dacă faptele imputate legatarei au fost săvârşite cu intenţia delictuală sau numai din neglijenţă şi, în această ultimă ipoteză, care sunt consecinţele cu privire la validitatea testamentului?
Din art. 831 şi 930 c. civ., rezultă că libertăţile pot fi revocate pentru atentat la viaţa dispunătorului sau pentru delicte, cruzimi ori injurii grave săvârşite de beneficiarul liberalităţii în contra dispunătorului. Este vorba de unul din cele trei cazuri de revocare a donaţiunilor, care constituie excepţii la regula irevocabilităţii şi de unul din cele două cazuri de revocare judiciară a legatelor, care pot fi invocate de succesorii dispunătorului pentru invalidarea legatului făcut de autorul lor şi care, în afară de aceste cazuri excepţionale, a devenit irevocabil prin moartea dispunătorului.
Părerile sunt împărţite cu privire la chestiunea de a se şti dacă revocarea liberalităţilor pentru ingratitudine se întemeiază pe ideea de pedeapsă aplicată gratificatului ingrat sau pe ideea de sancţiune pentru neexecutarea obligaţiunilor ce le avea în sarcină. Oricum s-ar soluţiona această problemă, un lucru este cert: că elementul voliţional este esenţial pentru ca actul gratificatului să se caracterizeze ca o ingratitudine.
Uciderea dispunătorului prin imprudenţă, fără nici o intenţie criminală, nu constituie o nesocotire din partea beneficiarului, a obligaţiei lui de recunoştinţă. Din contră, un atentat săvârşit de beneficiar asupra persoanei dispunătorului face din el un ingrat, chiar dacă, din consideraţiuni independente de voinţa lui, atentatul nu ar fi izbutit. Pe de altă parte, nu este necesar ca lovirile şi rănirile, care au atras moartea dispunătorului, să fi fost făcute cu intenţia de a-l ucide, pentru ca beneficiarul care le-a săvârşit să fie socotit ingrat. Este adevărat că, în acest caz, lipsa intenţiei de a ucide face ca ingratitudinea să nu-şi aibă cauza în atentatul la viaţa dispunătorului, ci în delictul de lovire săvârşit asupra lui.
In general, se consideră delict orice act voluntar pedepsit de legea penală şi îndreptat în contra dispunătorului, dacă prezintă oarecare gravitate.
Se consideră cruzimi actele de brutalitate, de rău tratament fizic, îndreptate de beneficiar în contra dispunătorului şi care nu sunt sancţionate de legea penală. Pentru a constitui cazuri de ingratitudine şi acestea trebuie să prezinte o oarecare gravitate.
în sfârşit, sunt privite ca injurii grave jignirile aduse cu intenţie onoarei sau reputaţiei dispunătorului.
Gravitatea delictelor, cruzimilor sau injuriilor este o chestiune de fapt de suverana apreciere a instanţelor de fond.
în speţa judecată, Curtea din Craiova, examinând circumstanţele cauzei, a constatat că legatara nu a săvârşit nici un delict intenţionat în contra dispunătorului, ci imputările ce i se fac constau în omisiuni şi imprudenţe. De aceea a conchis că cercetarea lor în fond nu e necesară. Aplicaţia principiilor de drept la starea de fapt constatată este riguros făcută: existenţa elementului intenţional este indispensabilă, pentru ca un fapt al beneficiarului îndreptat în contra dispunătorului să se caracterizeze ca delict, cruzime sau injurie, de natură să ducă la revocarea liberalităţii pentru ingratitudine.
| ← CONTRAVENŢIE. ÎNTOCMIREA PROCESULUI-VERBAL DE CONTRAVENŢIE... | Vânzare-cumpărare masă lemnoasă. Desfiinţare de drept a... → |
|---|
Citește mai mult
sa vina sa ingrijasca batranul (tatal sau adoptiv) gasind diferite motive. Batranul atunci i-a facut tatalui meu testament, la ingrijit peste doi ani, apoi a decedat batranul, si a fost imormanta de tatal meu. Acum fiul infiat si-a a dus aminte ca are numai drepturi si la actionat pe tatal meu in instanta. Oare obligatii nu avea ? Care a fost rostul pentru care a fost infiat?