Transferul dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren
Comentarii |
|
Judecătoria BALŞ Hotărâre nr. 101 din data de 22.01.2015
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la 11.12.2014, sub nr. 4394/184/2014, SC a solicitat să se ia act de acordul de mediere intervenit între ea și numitul TM, la data de 16.10.2014, având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren, situată în extravilanul comunei Daneți, sat Locusteni, în T 26, P 8, jud., Dolj, hotărârea pronunțată urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivare, s-a arătat că între cele două părți a fost încheiat un acord de medire, la data de 16.10.2014, în fața mediatorului VFL din orașul Balș
În drept, cererea a fost întemeiată de dispozițiile din Legea nr. 192/2006 și OUG nr. 80/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Între părțile cauzei a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile mai sus individualizate.
Prețul a fost stabilit de părți la suma de 10.513 lei, pentru suprafețele menționate și încă altele trei, încasat de promitentul vânzător de la promitenta cumpărătoare, la data încheierii înscrisului, când acesta a predat și posesia terenului, neprezentându-se ulterior la notarul public..
Deși înscrisul cuprinde clauze specifice contractului de vânzare-cumpărare, părțile consimțind la vânzarea bunului prin plata prețului și predarea posesiunii, nefiind în formă autentică, acesta nu are valoarea unui contract autentic ci, prin aplicarea principiului conversiunii actului juridic, doar a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, ce naște în sarcina părților obligația de a încheia actul în forma "ad validitatem".
În același timp, instanța precizează că prin intrarea în vigoarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, transmiterea proprietății asupra terenurilor extravilane este posibilă doar dacă a fost respectat dreptul de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale, precum și dacă imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară, dispozițiile art. 4 și 5 din actul normativ menționat fiind neechivoce.
În cauza de față, în raport de probatoriul administrat, este evident că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Mai mult, părțile cauzei nu s-au prezentat în fața instanței, pentru a fi verificată nemijlocit voința lor în sensul încheierii acordului de mediere, prezență impusă de dispozițiile art. 441 raportat la art. 438 din Codul de procedură civilă, cu atât mai mult cu cât la întocmirea acordului de mediere acestea au fost reprezentate de mandatari
Raportat la cele mai sus expuse, apreciind că demersul părților cauzei este realizat doar pentru a eluda dispozițiile legale anterior menționate, fără ca între ele să existe un litigiu real, instanța nu a putu lua act de acest acord de mediere.
← Conflict negativ de competenţă materială. Aparţine... | Impunere amendă. Jurisprudență Amenzi → |
---|