Trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 417A din data de 09.03.2016
Domeniu: Aspecte de drept procesual. Apel.
Trimiterea cauzei spre rejudecare.
APEL ADMIS. TRIMITEREA CAUZEI SPRE REJUDECARE LA ACEEAȘI INSTANȚĂ. LIPSA CERCETĂRII JUDECĂTOREȘTI. ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI CONTRADICTORIALITĂȚII. ADMINISTRAREA NEMIJLOCITĂ A PROBELOR.
(decizia penală nr. 417/A/ 09.03.2016 a Curții de Apel București- Secția a II-a Penală, dosar nr. 6283/2/2015)
Prin sentința penală nr.479 din 22.09.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în temeiul art. 244 alin.1 și 2 din noul C.p., cu aplic. art. 5 N.c.p. a fost condamnat inculpatul D.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art. 48 C.p., rap. la art. 320 alin.1 din noul C.p., cu aplic. art. 5 N.c.p. a fost condamnat inculpatul D.A., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
În temeiul art. 327 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 5 N.c.p. a fost condamnat inculpatul D.A., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b din noul Cod penal, și art. 38 alin. 1 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pe care o sporește cu 4 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final urmând a aplica inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 67 alin. 1 C.p. a aplicat inculpatului, pe lângă fiecare pedeapsă principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) C. pen. respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen..
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) și b) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare pedeapsă principală, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, dacă pedeapsa va deveni executabilă.
În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.p., art. 67 alin. 1 cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 5 (cinci) ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 3 lit. a C.p., art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale dacă pedeapsa va deveni executabilă.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
A fost încredințată supravegherea inculpatului, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.
În baza art. 93 alin. 1 C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. d) C. pen. s-a impus ca inculpatul să execute următoarea obligație: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Administrației Domeniului Public - Sector 2 sau în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, conform deciziei consilierului de probațiune.
În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. 1 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 25 alin. 3 C.pr.pen. a fost desființată copia cărții de identitate falsificată, cea emisă pe numele R.D.G., aflată la fila 77 din dosarul de urmărire penală.
În baza art. 25 alin. 1 și art. 397 C.pr.pen., rap. la art. 998 - 999 vechiul cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă R.D.G. și obligă inculpatul la plata către această parte civilă, a sumei de 68.122,5 lei, reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea cotei de ½ din apartamentul nr. 2 din str. P. nr. 6, bl. 9, sc. 1, parter, B., precum și la plata sumei de 2000 euro reprezentând daune morale.
În baza art. 25 alin. 1 și art. 397 C.pr.pen., rap. la art. 998 - 999 vechiul cod civil a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de părțile civile Ș.F.D. și B.Șt.
În baza art. 276 alin. 1 și 2 C.p.p. a fost admisă în parte cererea părții civile R.D.G. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
A fost obligat inculpatul la plata către partea civilă R.D.G. a sumei de 2540 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4000 lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 11126/P/2007 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București la 18.03.2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare libertate, a inculpatului D.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune în convenții prin mijloace frauduloase prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C. pen., de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. 1 C. pen. și de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. 1 C. pen., aflate în concurs real potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
In actul de sesizare a instanței a fost reținută următoarea situație de fapt:
La data de 10 noiembrie 2005, inculpatul, prin prezentarea la B.N.P. L. din calea D. și ulterior la V. Șt. cel M., însoțit de către persoana neidentificată cunoscută drept C., pe care a indicat-o ca fiind R.D.G., coproprietar al apartamentului din strada P., știind că numitul C. posedă o carte de identitate falsificată care menționa datele reale ale părții vătămate, dar avea inserată fotografia impostorului, a indus astfel în eroare notarul public, reprezentanții băncii și cumpărătorii apartamentului cu scopul obținerii unui folos material injust reprezentat de succesul tranzacției și beneficiul profitului suplimentar generat de excluderea părții vătămate R.D.G. de la ceea ce i s-ar fi cuvenit legitim acesteia, în speță jumătate din suma totală de 123.080 de lei plătită de cumpărători.
De asemenea, s-a mai reținut în sarcina inculpatului că la data de 10 noiembrie 2005, i-a dat un ajutor efectiv numitului C., ca prin folosirea unei cărți de identitate falsificate, să uzurpeze în fața persoanelor implicate în tranzacție identitatea lui R.D.G., producându-se astfel importante consecințe juridice în beneficiul învinuitului și în detrimentul părții vătămate și l-a prezentat pe numitul C. la B.N.P. L. drept R.D.G., știind că urmează să fie utilizată la verificarea de rigoare o carte de identitate falsificată, pentru a-l induce în eroare pe notarul public M.P.A. la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, având drept consecință juridică înstrăinarea fără drept de către inculpat a apartamentului deținut în coproprietate alături de partea vătămată.";
Împotriva sentinței penal nr.479 din 22.09.2015 au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și inculpatul D.A..
In esență, parchetul a criticat nelegalitatea hotărârii judecătorești a primei instanțe sub aspectul omisiunii schimbării încadrării juridice, arătându-se că inculpatul a comis faptele deduse judecății la data de 10.11.2005 când erau în vigoare dispozițiile C. pen. 1969, faptele fiind încadrate în infracțiunea de înșelăciune în convenții prin mijloace frauduloase si complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și fals privind identitatea, iar după intrarea în vigoare a noului C. pen. (1.02.2014) aceleași fapte își găsesc încadrarea juridică în art.244 alin.1 și 2, art.48 C. pen. raportat la art.320 alin.1 C. pen. și art.327 alin.1 C. pen., astfel că în cauză au operat o succesiune de legi penale, iar pentru inculpat legea penală mai favorabilă sunt dispozițiile noului Cod penal.
Parchetul a criticat și netemeinicia sentinței primei instanțe sub aspectul cuantumului pedepsei închisorii aplicate inculpatului D.A. în raport de prevederile art.74 C. pen., apreciind ca aceasta este prea blânda in raport de circumstanțele concrete in care a fost săvârșită.
Inculpatul D.A., prezent și asistat de apărător la termenul la care au avut loc dezbaterile, a solicitat admiterea apelului și casarea sentinței penale atacate, motivând esență că nu a fost efectuată cercetarea judecătorească și i s-a refuzat dreptul la un proces echitabil, nu au fost citați martorii din rechizitoriu și nici din dosar.
Totodată, inculpatul a arătat la termenul din data de 23.02.2016 că solicită continuarea procesului penal deoarece se consideră nevinovat.
Examinând apelurile formulate in cauza sub aspectul motivelor invocate, dar si din oficiu, Curtea retine următoarele:
Conform art.1 Cod penal, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii. Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal.
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Din considerentele sentinței penale atacate, rezultă insa că prima instanța a reținut, in mod nejustificat, doar probele administrate în cursul urmăririi penale, respingând solicitarea inculpatului de readministrare a probelor din prima faza procesuala dar si administrarea de probe noi - in contextul in care acesta a negat in mod constant săvârșirea infracțiunii de care este acuzat, solicitând pronunțarea unei soluții de achitare - cu motivația ca proba constând în audierea martorilor ce a avut loc în timpul urmăririi penale nu a fost contestată de părți nici sub aspectul legalității (în faza de camera preliminară) și nici sub aspectul temeiniciei sau fiabilității (în faza de judecată).
In concret, așa cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii din data de 02.09.2015, instanța de fond a dispus citirea actului de sesizare, a adus inculpatului la cunoștință învinuirea precum și dispozițiile art. 374 alin. 4, art. 375 alin. 1 și disp. art. 396 alin. 10 C. pr. pen. cu privire la judecata cauzei în cazul recunoașterii vinovăției.
Inculpatul a declarat, în fața instanței, că nu recunoaște comiterea faptelor în modalitatea prezentată în rechizitoriu, refuzând să dea declarație în fața instanței, prin urmare acesta nu a fost de acord ca judecata să aibă loc în condițiile prev. de art. 374 alin 4 din Codul de procedură penală.
Față de poziția procesuală exprimată de inculpat, la același termen de judecată, instanța de fond, în baza art. 374 alin. 5 C.p.p. a acordat cuvântul în probațiune, însă, în raport de împrejurarea că proba constând în audierea martorilor ce a avut loc în timpul urmăririi penale nu a fost contestată de părți nici sub aspectul legalității (în faza de camera preliminară) și nici sub aspectul temeiniciei sau fiabilității (în faza de judecată), în baza art. 100 alin. 2 C.p.p., rap. la art. 374 alin. 7 C.p.p., a fost respinsă proba testimonială astfel cum a fost propusă de parchet și de inculpat, fiind încuviințată numai proba cu înscrisuri, pe latură penală și pe latură civilă.
Potrivit art.351 din actualul Cod de procedura penala, "judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu.";
Prin urmare, pentru a servi drept temei pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești, probele strânse în cursul urmăririi penale și invocate în rechizitoriu trebuie verificate în cursul cercetării judecătorești în mod nemijlocit, oral, contradictoriu și în ședință publică. Numai după verificarea acestor probe cu respectarea principiilor oralității, nemijlocirii, contradictorialității, publicității și după administrarea din oficiu, sau la cererea părților, a oricăror altor probe necesare aflării adevărului, instanța poate să pronunțe o hotărâre temeinică și nesuperficială.
Altfel spus, pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată, de către instanță, în ședință publică, în mod nemijlocit, oral și în contradictoriu, astfel ca, numai după verificarea efectuată în aceste condiții, instanța poate reține, motivat, că exprimă adevărul fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecății.
Din verificarea pieselor dosarului rezultă insa că instanța de fond si-a neglijat in totalitate rolul activ deoarece nu a verificat prin efectuarea cercetării judecătorești dacă inculpatul este sau nu autorul infracțiunii imputate, încâlcind astfel reguli de bază ale procesului penal, pronunțând o soluție de condamnare fără să verifice intr-o etapa procesuala distincta depozițiile tuturor martorilor invocați în actul de trimitere în judecată și fără să administreze orice alte probe, rezultate ca fiind necesare pentru aflarea adevărului.
Fata de cele expuse, Curtea constată că prin neefectuarea cercetării judecătorești în prima instanța au fost încălcate două dintre principiile fundamentale ale procesului penal, respectiv contradictorialitatea și nemijlocirea administrării probelor, principii in baza cărora instanța este obligată să readministreze toate probele administrate în cursul urmăririi penale, numai așa putând să le perceapă prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral și în ședință publică de către toate părțile.
Curtea retine astfel ca încălcarea dreptului la apărare precum și dreptul la un proces echitabil potrivit art.6 paragraf 3 lit.d din CEDO nu pot fi înlăturate, decât prin anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Se impune a se observa ca, în înțelesul unui proces echitabil intră, așa cum reglementează art.6 paragraf 3 lit.d din Convenție și cum relevă jurisprudența CEDO, asigurarea dreptului inculpatului trimis în judecată și aflat în fața instanței de a pretinde ascultarea martorilor în prezența sa, cu posibilitatea de a pune întrebări, de a i se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit și contradictoriu cu celelalte părți, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.
Chiar dacă în dreptul procesual penal român situația prevăzută în art.6 paragraf 3 lit.d din Convenție nu are o consacrare expresă, cerința realizării condiției este obligatorie sub sancțiunea nulității și, deci, a desființării hotărârii pronunțate cu încălcarea acestei exigențe.
Este evident că, în baza efectului devolutiv în apel, se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, dar și a altor probe pertinente concludente și utile administrate pentru prima dată în apel.
Efectul devolutiv nu poate fi însă înțeles ca o administrare a întregului material probator și deci, ca o efectuare a întregii cercetări judecătorești de către instanța de apel, căci aceasta din urmă este una de control judiciar, neputând suplini lipsa cercetării judecătorești în primă instanță.
În caz contrar s-ar putea ajunge la situații inacceptabile, cum este de altfel și cea din speță, în care prima instanță, în urma lipsei totale a cercetării judecătorești a soluționat cauza în fond, considerându-se dispensată de respectarea principiilor care guvernează faza de judecată întemeindu-se pe împrejurarea că, în baza efectului devolutiv, instanța superioară va administra ea însăși probele pe care, din motive subiective (si in mod evident nepertinente, având în vedere ca in cauza de fata inculpatul si-a susținut in mod constant nevinovăția), judecătoria nu le-a administrat în mod nemijlocit.
Realizarea în apel a întregii cercetări judecătorești ar răpi inculpatului un grad de jurisdicție și i-ar afecta în mod grav dreptul la apărare, astfel ca singura soluție ce poate fi adoptata in cauza este aceea a desființării sentinței primei instanțe si trimiterea cauzei spre rejudecare.
Așa fiind, Curtea în temeiul art.421 pct.2 lit.a C. pr. pen., va admite apelurile declarate de Parchet și inculpatul D.A., va desființa în totalitate sentința penală apelată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu ocazia reluării judecării cauzei in fond, cercetarea judecătorească se va efectua cu respectarea celor patru principii fundamentale, obligatorii în faza de judecată și în urma exercitării rolului activ, prin administrarea oricăror altor probe care apar necesare, in urma cărora instanța de fond trebuie să ajungă, motivat, la o soluție temeinică și legală, ca unic rezultat care exprimă cert adevărul impus de probele obținute și administrate conform legii.
| ← Refuzul de a se supune recoltării probelor biologice. elemente... | Apel tardiv. cerere de repunere în termenul de apel. cauză... → |
|---|
