Uzucapiune. Constatare drept de proprietate prin uzucapiune. Succesiune vacantă. Calitate procesuală pasivă.

Competenţa instanţei de judecată de a constata succesiunea vacantă

Legea nr. 36/1995, art. 85 Decretul nr. 32/1954, art. 25 alin. (2)

Instanţele judecătoreşti sunt competente să constate vacanţa succesorală, în absenţa unui certificat emis de un notar public, câtă vreme au fost învestite cu un asemenea capăt de cerere iar statul, prin organele sale abilitate, are calitate procesuală pasivă.

C.A. Timişoara, decizia nr. 614/R din 19 iunie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 8609 din 17 septembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Timişoara a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului T.E. şi în consecinţă, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanţii E.J. şi E.E. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fară capacitate procesuală de folosinţă. S-a luat act de renunţarea la judecata acţiunii civile formulată de reclamanţii E.J. şi E.E. în contradictoriu cu pârâţii Primăria G. şi Consiliu Local G. A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezentat prin D.G.F.P. T.

Pentru a pronunţa această sentinţă civilă, prima instanţă a reţinut în esenţă că deoarece s-a făcut dovada decesului pârâtului T.E., s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acestuia şi respinsă acţiunea reclamanţilor E.J. şi E.E. întrucât este îndreptată împotriva unei persoane fară capacitate procesuală de folosinţă, luându-se act şi de renunţarea reclamanţilor la judecată faţă de pârâţii Consiliul Local G. şi Primăria G.

Totodată, prima instanţă a admis şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statului Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. T. respingându-se acţiunea aceloraşi reclamanţi faţă de acest pârât, ca fiind îndreptat tot împotriva unei persoane fară calitate procesuală pasivă, în raport de natura şi obiectul cauzei, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 32/1954, Statul Român neavând vocaţie succesorală la succesiunea defunctului T.E., reclamanţii nefacând dovada că moştenirea lăsată de acest defunct este vacantă, respectiv cu certificat de vacanţă succesorală.

împotriva acestei sentinţe civile au declarat apel reclamanţii E.J. şi E.E. şi prin decizia civilă nr. 163/A din 4 martie 2008, Tribunalul Timiş, Secţia civilă admite apelul acestor reclamanţi şi dispune desfiinţarea sentinţei civile apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi prime instanţe, respectiv Judecătoria Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii urmăresc ca finalitate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu cu titlu de uzucapiune, invocând dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938, precum şi dispoziţiile Codului civil, fiind necesar, aşadar, ca această acţiune să fie îndreptată împotriva fostului proprietar, ceea ce reclamanţii au şi făcut, neavând certitudinea că pârâtul T.E. ar fi decedat, aspect ce s-a clarificat abia în cursul judecăţii cauzei, prin comunicarea certificatului de deces al

accstui pârât - T.E. - carc este proprietarul tabular al imobilului pretins uzucapat.

In raport de această comunicare a certificatului de deces reclamanţii şi-au precizat acţiunea, în sensul chemării în judecată a Statului Român - prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat prin

D.G.F.P. T - în calitate de prezumtiv moştenitor al defunctului pârât T.E. (decedat fară moştenitori), solicitând să se constate că succesiunea acestui pârât decedat, proprietar tabular este vacantă şi ca atare ea se dobândeşte de către Statul Român.

In acest context faptic şi juridic, instanţa de apel conchide că apare greşită soluţia primei instanţe, în sensul că reclamanţii nu au făcut dovada cu certificat de vacanţă succesorală că succesiunea este vacantă şi aceasta pentru că reclamanţii au învestit-o cu un astfel de petit, prin chiar precizarea de acţiune, dar asupra căruia prima instanţă nu s-a pronunţat, deşi conform statuării constante a doctrinei şi confirmării ei prin practica jurisprudenţială, instanţa de judecată este competentă să constate vacanţa succesorală, în lipsa existenţei unui certificat emis de notarul public.

Instanţa de apel mai constată că şi critica apelanţilor reclamanţi vizând greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român - prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat prin D.G.F.P. T. - este întemeiată, câtă vreme calitatea procesuală pasivă o are tocmai Statul Român, prin organele sale abilitate mai sus indicate, în cazul învestirii instanţei de judecată cu un petit având ca obiect constatarea ca fiind vacantă a unei succesiuni.

Ca atare, cum prima instanţă a admis în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, nesoluţionând pe fond cauza, a fost admis apelul reclamanţilor în modul sus-arătat.

împotriva acestei decizii de apel, în termen legal a declarat recurs pârâta D.G.F.P. T. solicitând modificarea ei în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Examinându-se cauza sub aspectul invocat, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală şi temeinică, întrucât instanţa de apel a stabilit o corectă stare de fapt şi a făcut o justă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale în materie când a admis apelul în sensul menţionat, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., corect fiind admis apelul reclamanţilor pentru

considerentele expuse judicios de către instanţa de apel, însuşite în întregime şi de curtea de apel ca instanţă de control judiciar, critica formulată în recurs nefiind întemeiată.

Astfel, în dosar este bine stabilit că apare eronată îndrumarea primei instanţe ca petiţionarii să uzeze de prevederile art. 85 din Legea nr. 36/1995, privind activitatea notarială, când, aşa cum a statuat doctrina şi jurisprudenţa în materie, instanţele judecătoreşti sunt competente să constate vacanţa succesorală, în absenţa existenţei unui certificat emis de un notar public, câtă vreme au fost legal învestite cu un asemenea capăt de cerere, precum în prezenta speţă şi ca atare acest motiv de recurs - întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând aspectul că se impune admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasivă a Ministerului Economiei şi Finanţelor - nu este întemeiat.

Şi aceasta pentru că într-adevăr, în cazul constatării unei vacanţe succesorale, calitate procesuală pasivă are exact Statul Român - prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat prin D.G.F.P. T. potrivit şi O.G. nr. 14/2007 (care a abrogat O.G. nr. 128/1998 ) şi a Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 731/2007 şi care, în art. 1 conţine prevederea legală conform căreia se valorifică şi bunurile care provin din succesiuni vacante, iar art. 5 alin. (8) precizează că în succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, direcţiile generale ale finanţelor publice reprezintă Statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii şi sunt citate ca atare de notarii publici în cadrul procedurii succesorale, sau după caz, de instanţele de judecată, când constatarea succesiunii vacante urmează a se face pe calea justiţiei, aşa cum este cazul dosarului civil de faţă.

In consecinţă, Curtea stabileşte că instanţa de apel în mod corect a reţinut că Statul Român, prin organele sale abilitate, are calitate procesuală pasivă în procesele referitoare la constatarea vacanţei succesorale şi cum prima instanţă a soluţionat procesul tocmai pe admiterea greşită a acestei excepţii a lipsei acestei calităţi procesuale pasive a pârâtului menţionat, nesoluţionând aşadar, fondul cauzei cu care a învestită legal, soluţia instanţei de apel - de desfiinţarea sentinţei apelate şi de trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi prime instanţe apare corectă şi legală şi va fi menţinută în recurs.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Uzucapiune. Constatare drept de proprietate prin uzucapiune. Succesiune vacantă. Calitate procesuală pasivă.