Uzucapiunea de 10-20 de ani. Titlu putativ. Just titlu. Admisibilitate
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1857, art. 1858 alin. (4), art. 1895, art. 1897;
C.civ.fr., art. 2241, art. 2265
Prescripţia de 10-20 de ani cere bună-credinţă şi o justă cauză.
Legiuitorul român a admis că uzucapiunea de 10 până la 20 de ani presupune nu numai bună-credinţă şi just titlu; în acest înţeles s-a admis că şi titlul putativ se consideră just titlu dacă eroarea este scuzabilă.
Trib. Ilfov, decizia nr. 248 din 24 noiembrie 1888 (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IV, p. 413-414)
Articolul 1858 alin. (4), spre deosebire de cel francez, admiţând titlul putativ al moştenitorului care nu cunoaşte precaritatea posesiunii autorului său, face o aplicaţiune specială a unei reguli generale. Astfel fiind, dacă se admite titlul putativ al moştenitorului care a succedat unui succesor precar şi căruia, după rigoarea principiilor ar trebui să i se opună că a succedat şi în viciile defunctului, cu atât mai mult urmează a se admite titluri putative în cazurile unde buna credinţă a posesorului nu este în conflict cu rigoarea principiilor.
Articolul 1895, ca să înlăture orice îndoială în această privinţă, cere pentru prescripţiunea de 10 sau 20 de ani, buna credinţă şi o justă cauză, evitând astfel termenul just titlu, de care se serveşte art. 2265 corespunzător francez. Astfel fiind, titlul poate să lipsească fiind suficientă credinţa că există un titlu dacă eroarea are o justă cauză. Chiar dacă am admite că, cuvintele ,justă cauză” şi ,just titlu” exprimă aceeaşi idee, totuşi, menţionarea lui în art. 1895 nu însemnează altceva decât că legiuitorul nostru a admis că uzucapiunea de 10 sau 20 de ani presupune nu numai bună-credinţă dar şi un just titlu; în acest înţeles, natural ca şi titlul putativ se consideră ca un just titlu dacă eroarea e scuzabilă.
Articolul 1857 lăsând la o parte fraza enigmatică din corespunzătorul său francez art. 2241 că „nimeni nu poate să prescrie contra titlului său” şi înlocuind-o cu aceea că posesorul care posedă nu sub nume de proprietar, nu poate să schimbe el însuşi calitatea posesiunii sale, rezultă că a poseda dincolo de titlul său nu se înţelege a poseda contra titlului său, sau fâră titlu. Şi chiar dacă am admite că în dreptul francez cel care posedă dincolo de titlul său posedă restul contra titlului, adică fară titlu şi că pentru a prescrie îi trebuie o uzucapiune de 30 de ani, totuşi legea noastră, spre deosebire de cea franceză, considerând titlul putativ ca o justă cauză în înţelesul art. 1895, rezultă că un asemenea posesor are credinţa că există un titlu şi pentru rest, credinţă care are o justă cauză, ceea ce este suficient.
| ← Uzucapiunea de 10-20 de ani. Condiţii | Titlu de creanţă şi titlu executoriu. Diferenţă de regim... → |
|---|
