validare poprire, competenta materiala, art 650 Cpc in forma in vigoare anterior declarării ca neconstituţional prin Decizia 348/2014 a Curţii Constituţionale
Comentarii |
|
Judecătoria TECUCI Sentinţă civilă nr. 2541 din data de 16.10.2015
Cuprins pe materii: validare poprire, competenta materiala, art 650 Cpc in forma in vigoare anterior declarării ca neconstituțional prin Decizia 348/2014 a Curții Constituționale
Judecătoria care a încuviințat executarea silită rămâne competenta pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa, precum cererea de validare a popririi.
Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tecuci, invocată de instanță din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin.1 NCPC, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76 din 24 mai 2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind CPC: "Dispozițiile Noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare ";, respectiv la data de 15 februarie 2013.
Astfel, executările silite începute după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă sunt guvernate de acest act normativ (art. 3 din Legea nr. 76/2012).
Din analiza actelor depuse de către creditoare la dosarul cauzei, respectiv cererea de executare silită (f. 12), primită de BEJ P A M și înregistrată cu nr. 3334/05.11.2013, rezultă că în prezenta cauza, executarea silită a fost începuta la 05.11.2013, data sesizării organului de executare.
Raportat la data începerii executării silite în prezenta cauza, 05.11.2013, instanța apreciază că pentru ipoteza cererilor de validare a popririi formulate după intrarea în vigoare a C. proc.civ. cu privire la adrese de înființare a popririi emise într-o procedură de executare începută sub noul Cod, în temeiul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76 din 24 mai 2012 , sunt aplicabile dispozițiile NCPC.
Raportat la modificările legislative în domeniul executării silite intervenite de la intrarea în vigoare a NCPC și pînă în momentul sesizării instanței cu prezenta cauza, ca urmare a deciziilor Curții Constituționale a României, precum și față de data începerii executării silite în dosarul de executare nr. nr. 3334/2013, instanța apreciază că în speța de față este aplicabil NCPC, cu forma in vigoare înainte de Decizia nr.348/2014 a Curții Constituționale a României (în vigoare de la 16.07.2014), privitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art.650 alin.(1) NCPC.
Decizia Curții Constituționale nr.348/17.06.2014 nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs și pentru care s-a depus cererea de executare silită la biroul executorului judecătoresc la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, întrucât ea produce efecte "numai pentru viitor"; (art.147 alin.4 din Constituție), deciziile Curții Constituționale fiind obligatorii și având putere numai ex nunc, pentru viitor, de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României.
Așadar, instanța reține că, relevantă pentru fixarea competenței este data sesizării executorului cu cererea de executare silită formulată de creditor, respectiv 05.11.2013, când în vigoare erau dispoz. procedurale ale art.650 alin.1 cpc, care stabileau competența teritorială a instanței de executare, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, aceasta fiind Judecătoria Brăila.
Cererile formulate în legătură cu o executare silită în curs constituie incidente procedurale, care păstrează un anumit caracter "accesoriu"; sau numai "incidental"; față de executarea silită și care trebuie supuse aceleiași legi ca și executarea silită însăși. În măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv - și aceasta este cea mai importantă precizare - tuturor procedurilor judiciare incidente, soluție care se întemeiază pe dispozițiile exprese ale art. 650alin.2 cpc.
Potrivit dispozițiilor art.789 alin. 1 CPC (în forma textului de lege existentă înainte de declararea neconstituționalității sale, prin Decizia nr.348/2014 a Curții Constituționale): "Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Potrivit art.650 alin.1 CPC (în forma textului de lege existentă înainte de declararea neconstituționalității sale, prin Decizia nr.348/2014 a Curții Constituționale): "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.";, aceasta fiind, în prezenta cauză, Judecătoria Brăila, care de altfel a și încuviințat executare silită, competența fiind legal dobândită la data sesizării organului de executare și va rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa, precum cererea de validare a popririi.
În concluzie, având în vedere că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea și cea care a încuviințat executarea silită, anume Judecătoria Brăila și față de faptul că trebuie păstrat principiul esențial al unicității instanței de executare, aceeași instanță fiind competentă să încuviințeze executarea silită și să soluționeze orice alt incident în legătură cu aceasta, precum cererea de validare a popririi, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Tecuci, invocată din oficiu și va declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Brăila.
Mai reține instanța că, potrivit dispozițiilor art.133 alin. 2 CPC, care reglementează cazurile de conflict de competență: ";Există conflict de competență,(…) cînd doua sau mai multe instanțe și-au declinată reciproc competența de a judeca același proces(…)";.
Potrivit art. 134 CPC: "; Instanța înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență va suspenda din oficiu judecata cauzei (nn. în cazul unui conflict pozitiv) și va înainta dosarul instanței competente să soluționeze conflictul"; iar potrivit art. 135 alin. 1 CPC: ";Conflictul de competență ivit între doua instanțe judecătortești se soluționează de instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict";.
Făcând aplicarea la speța de față a dispozițiilor legale sus - menționate, instanța urmează a constata ivit conflictul negativ de competență, ca urmare a declinărilor reciproce, între Judecătoria Brăila și Judecătoria Tecuci, urmând să înainteze cauza Curții de Apel Galați, ca instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, în vederea soluționării conflictului
← Ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu... | procedura somaţiei de plată, art. 1014 Cpc. Jurisprudență Cereri → |
---|