Bun al domeniului public Determinare.Cuvete cu lacuri Acţiune respinsă în fond şi apoi pe o excepţie de procedură Distincţii
| Comentarii |
|
Bun al domeniului public Determinare.Cuvete cu lacuri Acţiune respinsă în fond şi apoi pe o excepţie de procedură Distincţii
C.A. Braşov, decizia nr. 282 din 9 mai 1996
Obiectul acţiunii privea nelegalitatea parţială a lichidării patrimoniului Cooperativei Agricole de Producţie Covasna, prin licitaţie publică, în cadrul căreia lacurile cu terenul aferent au fost adjudecate de către o societate comercială din Covasna. Prin sentinţa primei instanţe, confirmată în apel, s-a reţinut că susţinerea reclamantului, referitoare la faptul că lacurile în litigiu aparţin domeniului public, nu este exactă, fiindcă ele au fost amenajate de fostul C.A.P. Covasna, prin lucrări complexe şi, deci, în cauză, nu este vorba de cuvete de lacuri, în sensul adoptat de legea fondului funciar, ci de amenajări de lacuri, aparţinând patrimoniului cooperatist agricol.
Recursul declarat de reclamant a fost admis pentru mai multe motive. În prim rând, instanţa de apel ar fi fost îndatorată a remarca o carenţă esenţială a modului de rezolvare a acţiunii de către prima instanţă, constatând în abordarea iniţială a examinării fondului cauzei, urmată de constatarea că acţiunea “este pasibilă a fi respinsă şi pe excepţie” (reţinându-se lipsa de calitate procesuală a reclamantului şi nesatisfacerea obligaţiei de timbrare). O asemenea modalitate de rezolvare este contrară reglementării modului de desfăşurare a procesului civil, în cadrul căruia excepţiile care, prin definiţie, fac de prisos examinarea în fond a pretenţiilor formulate, vor fi examinate în prim rând, iar în ipoteza în care sunt întemeiate şi, deci, admise, abordarea fondului nu mai este posibilă. Astfel, dacă nu s-a depus taxa de timbru datorată, acţiunea urmează a fi anulată ca netimbrată, sancţiune specific procedurală, care nu împiedică dreptul reclamantului de a introduce o nouă acţiune, cu respectarea obligaţiei de a o timbra conform legii. Inversarea acestui parcurs procedural, prin examinarea fondurilor pretenţiilor, fără îndeplinirea condiţiilor legale prealabile acestei îndatoriri a instanţei, este de natură a afecta valabilitatea soluţiei primei instanţe, fiindcă produce incertitudine asupra obiectului real al deliberării, iar instanţa de apel urma să verifice dacă excepţiile reţinute de prima instanţă sunt operante în cauză, iar, în caz contrar, să admită apelul şi să trimită cauza primei instanţe pentru rejudecare. În al doilea rând, s-a remarcat o anumită neintuire a obiectului judecăţii, prima instanţă reţinând că lacurile în discuţie nu au fost amplasate în cuvete de lac, ci s-au format prin îndiguire, iar instanţa de apel a reţinut că, în cauză, nu este vorba de “cuvete de lacuri”, în sensul art. 5 din Legea fondului funciar, ci de amenajări de lacuri, cărora nu le este aplicabilă caracterizarea de bun aparţinând domeniului public. Din modul în care instanţele s-au referit la configuraţia tehnică a lucrărilor care au determinat aşa-zisele amenajări, rezultă că s-a considerat că sunt operante două noţiuni distincte, bine determinate, şi anume existenţa unui teren supus amenajării respective şi amplasarea pe acesta a unor cuvete de lacuri. O asemenea discriminare este în discordanţă vădită cu textul art. 5 din Legea nr. 18/1991, care vizează apartenenţa la domeniul public a cuvetelor lacurilor de interes public. Noţiunea de cuvetă, astfel cum este definită prin lucrările de specialitate (ca de ex. Dicţionarul explicativ al limbii române), nu se referă la vreo lucrare pe un teren, ci semnifică exclusiv terenul ocupat de un lac de acumulare până la nivelul crestei barajului. În consecinţă, stabilirea inexistenţei unor cuvete plasate pe terenul în discuţie, este echivalentă cu o nepronunţare în fond asupra acţiunii, impunându-se casarea cu trimitere pentru rejudecare. Mai este de menţionat că simpla referire generică la apartenenţa aşa-numitelor cuvete, cu toată greşeala de caracterizare, de domeniul public, este insuficientă, în raport de distincţia făcută de Legea nr. 69/1991, între bunurile de interes naţional, care aparţin domeniului public şi bunurile de interes local sau judeţean aparţinătoare domeniului public, enumerate de lege, printre care figurează şi lacurile, nu numai cuvetele respective şi care sunt şi ele inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.
| ← Anulare certificat de moştenitor Condiţii Prescripţie | Restituire imobil preluat în condiţiile Decretului nr 223 1974 → |
|---|
