Daune morale și materiale pentru privare de libertate nelegală. Reparare prejudicii erori judiciare
| Comentarii |
|
ROMANI A
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
SECŢIA A IV-A CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ NR. 358
ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 16.03.2010
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREŞEDINTE - RODICA NICULAE
GREFIER - CAMELIA PĂUNEAŢĂ
Din partea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a participat procuror Răzvan Udangiu.
Pe rol fiind pronunţarea asupra cererii formulată de reclamantul V.A. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., având ca obiect - reparare prejudicii erori judiciare.
Dezbaterile în fond şi susţinerile orale ale părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 23.02.2010, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la 02.03.2010, 09.03.2010 şi respectiv 16.03.2010, când a pronunţat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a Civilă la data de 17.04.2008, sub nr. 14700/3/2008, reclamantul V.A. a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând daune interese, materiale şi morale, ca urmare a privării de libertate în mod nelegal.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost retinut la data de 07.11.2003 şi arestat preventiv la 08.11.2003 de Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 143/2002. A mai arătat reclamantul că a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii menţionate, împreună cu alţi 3 inculpaţi, prin rechizitoriul nr. 300/P/2003 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în actul de sesizare reţinându-se că, la data de 03.11.2003, aflându-se în barul ...., acesta a înmânat unui colaborator al organelor de poliţie un recipient care, după cum s-a constatat ulterior, conţinea .... folosit la fabricarea drogurilor.
Reclamantul a mai precizat că arestarea şi trimiterea sa în judecată, precum şi menţinerea arestării preventive reprezintă o gravă eroare judiciară, având în vedere că prin sentinţa penală nr. 575/28.04.2005 a Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. 6356/2003, acesta a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen., iar ulterior, prin decizia penală nr. 5826/12.10.2006 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1506/1/2006, reclamantul a fost achitat definitiv, după ce în apel fusese condamnat de către Curtea de Apel Bucureşti.
A mai arătat reclamantul că, prin privarea sa de libertate în perioada în care a fost arestat preventiv, i s-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar durerile psihice şi suferinţele fizice provocate de această măsură trebuie reparate prin acordarea unor despăgubiri, ţinându-se seama totodată că s-a adus o gravă atingere prestigiului profesional al reclamantului, măsura arestării şi cea a trimiterii în judecată făcând obiectul comentariilor din presă, iar starea de sănătate a reclamantului a fost afectată ca urmare a stresului şi condiţiilor din perioada de detenţie, fiind de asemenea influenţată negativ viata socială a familiei reclamantului.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 504 şi urm. C.pr.pen.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a apreciat că se impune precizarea cererii de chemare în judecată, în sensul defalcăm daunelor materiale de cele morale.
In susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, pârâtul a arătat că în cauză nu este îndeplinită condiţia existenţei unei hotărâri definitive de condamnare, reclamantul fiind achitat în primă instanţă, soluţie menţinută ulterior, astfel că nu se poate vorbi de o eroare judiciară, în sensul dispoziţiilor art. 504 alin. 1 C.pr.pen, reclamantul nefiind niciodată condamnat.
De asemenea, pârâtul a apreciat că nu sunt incidente nici prevederile art. 504 alin. 2 C.pr.pen., întrucât în situaţia în care o persoană este acuzată de săvârşirea unei infracţiuni, organele abilitate efectuează o cercetare penală, în cadrul căreia se pot lua măsuri preventive, inclusiv arestarea preventivă şi reţinerea, iar faptul că ulterior s-a dispus punerea în libertate a inculpatului nu determină caracterul ilegal al arestării preventive.
La data de 03.07.2009, reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare (filele ...), prin care a învederat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de
30.000 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând daune materiale, sumă compusă din: 7.500 Euro - lipsa veniturilor din activitatea desfăşurată ca ... la societatea comercială, 10.000 Euro - diminuarea veniturilor reclamantului după punerea în libertate datorită afectării numelui comercial şi clientelei,
10.000 Euro - contravaloarea cheltuielilor efectuate pe întreaga perioadă de desfăşurare a procesului penal, inclusiv în perioada arestării preventive, respectiv cheltuielile efectuate cu avocaţii, cheltuieli de deplasare personale şi ale martorilor, 1500 Euro - cheltuieli de deplasare a membrilor familiei la penitenciar şi contravaloarea coletelor aduse de ... reclamantului şi 1000 Euro -cheltuielile medicale efectuate pentru tratarea afecţiunilor suferite. De asemenea, reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 470.000 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând daune morale.
In dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri şi doi martori, probe apreciate de instanţă ca fiind utile, pertinente şi concludente şi încuviinţate prin încheierea de la termenul din 31.03.2009.
In cadrul probei cu înscrisuri, s-au depus la dosar, în copie: paşaportul şi cartea de rezidenţă a reclamantului, certificate de grefa, acte medicale, articole din presă.
La termenul de judecată din data de 06.10.2009, au fost audiaţi martorii .... şi ..., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar (...).
S-a ataşat dosarul nr. 6356/2003 al Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 575/28.04.2005, dosar la care se află ataşate dosarele penale din apel şi recurs, precum şi dosarele având ca obiect menţinerea, respectiv revocarea măsurii arestării preventive.
Prin încheierea de şedinţă de la termenul din 31.03.2009, tribunalul a calificat excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârât, ca fiind o apărare pe fondul cauzei.
La termenul de judecată din data de 23.02.2010, reclamantul a renunţat la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 Euro, reprezentând cheltuieli medicale.
Analizând materialul probator administrat, tribunalul reţine următoarele:
Prin ordonanţa nr. 300/P/2003 din data de 07.11.2003, s-a luat măsura reţinerii reclamantului pentru 24 de ore, iar prin încheierea nr. 5598/08.11.2003 s-a admis propunerea de arestare preventivă a reclamantului pentru 29 de zile, începând cu data de 08.11.2003, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la fila 268 din dosarul nr. 6356/2003 al Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală.
Reclamantul V.A. a fost arestat preventiv în perioada 07.11.2003-06.04.2004, prin decizia penală nr. 570/06.04.2004 fiind admis recursul formulat de acesta şi dispunându-se revocarea măsurii arestării preventive.
Prin sentinţa penală nr. 575/28.04.2005 a Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. 6356/2003, reclamantul a fost achitat în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.pr.pen, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 143/2002, prin decizia penală nr. 954/07.12.2005 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia I Penală acesta a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii menţionate, reclamantul fiind achitat definitiv prin decizia penală nr. 5826/12.10.2006, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1506/1/2006.
Potrivit dispoziţiilor art. 504 alin. 2 C.pr.pen., are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, iar conform art. 504 alin. 3 C.pr.pen, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăriri penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (l)lit.j).
In cazul de faţă, tribunalul constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul legal menţionat, reclamantul fiind privat de libertate pentru o perioadă de 5 luni, măsură revocată definitiv, iar ulterior acesta fiind achitat prin hotărâre definitivă.
Prin urmare, sunt neîntemeiate susţinerile pârâtului în sensul inadmisibilităţii acţiunii, prezenta cerere de chemare în judecată îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 504 alin. 2 şi 3 C.pr.pen. pentru repararea prejudiciului suferit de reclamant, prin privarea sa de libertate în mod nelegal, chiar dacă reclamantul nu a indicat în mod expres dispoziţiile art. 504 alin. 2 C.pr.pen. ca temei de drept al cererii, menţionând în mod generic prevederile art. 504 şi urm. C.pr.pen.
Reţinând caracterul nelegal al privării de libertate a reclamantului, tribunalul constată că acesta a suferit un prejudiciu moral, concretizat în suferinţele psihice inerente restrângerii libertăţii acestuia pe o perioadă de 5 luni, ceea ce a avut repercusiuni asupra familiei şi vieţii sociale a reclamantului, astfel cum au confirmat martorii audiaţi în cauză (filele ...).
Astfel, martorul ... a menţionat că reclamantul a fost acuzat de trafic de droguri şi în acea perioadă nu mai discuta nimeni cu el, iar prietenii s-au îndepărtat. A mai arătat martorul că situaţia familială a reclamantului a fost grea, .... acestuia fiind demoralizată, în condiţiile în care, înainte de arestare, reclamantul şi ... constituiau o familie normală, iar reclamantul avea o reputaţie bună în societate, făcând parte din comunitatea .... şi având relaţii inclusiv la ambasadă. Acelaşi martor a învederat că procesul penal a afectat starea fizică şi psihică a reclamantului, care a slăbit şi nu a mai vorbit cu nimeni.
Martorul .... a subliniat faptul că după perioada de arest reclamantul a fost o altă persoană, acestuia fiindu-i foarte greu să se reintegreze în societate şi, de asemenea, a avut probleme de sănătate. A mai arătat martorul că viaţa familială a reclamantului a fost afectată, iar după ce a fost eliberat, reclamantul a fost afectat fizic, emoţional şi financiar, îi era frică să mai vorbească cu oamenii, se ferea de toată lumea, avea gânduri negre, chiar referitoare la sinucidere.
Se reţine totodată faptul că, potrivit declaraţiilor celor doi martori, care au fost de faţă la arestarea reclamantului, aceasta a avut loc în barul în care se aflau prieteni şi clienţi ai acestuia, într-o sâmbătă seară, la o oră de vârf, când barul era plin, fiind o veritabilă desfăşurare de forţe, cu mitraliere şi mascaţi, inclusiv cu percheziţie, ceea ce, incontestabil, a produs un prejudiciu moral reclamantului, prin afectarea imaginii sale în societate.
Prin urmare, se constată că se impune repararea prejudiciului moral suferit de reclamant, prin acordarea unei compensaţii băneşti, în măsură să atenueze suferinţele psihice ale acestuia determinate de lipsirea sa de libertate, tribunalul urmând a obliga pârâtul la plata sumei de 10.000 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale.
In ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de acordare a daunelor materiale, astfel cum acestea au fost defalcate prin cererea precizatoare depusă la filele .... din dosar, instanţa reţine că, referitor la lipsa veniturilor reclamantului pe perioada arestării, urmează a fi avută în vedere remuneraţia lunară a reclamantului în cuantum de 12.000.000 ROL, astfel cum rezultă din adeverinţa din data de .... (fila .. din dosarul nr. 996/2004 al Curţii de Apel Bucureşti Secţia I Penală). Potrivit acestei adeverinţe, reclamantul era angajat la acel moment la SC C. SRL, cu sediul în ..., societate înfiinţată în anul ..., reclamantul făcând parte din firma respectivă din .... Adeverinţa menţionată atestă totodată faptul că reclamantul era la acea dată angajat în funcţia de ... al societăţii, având o retribuţie lunară de 12.000.000 ROL, iar în urma incidentului, acestuia nu i s-a desfăcut contractul de muncă.
Prin urmare, tribunalul va obliga pârâtul la plata sumei de 1.500 Euro în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând veniturile lunare de care a fost lipsit reclamantul în perioada de 5 luni în care s-a aflat în arest preventiv (6000 lei).
Cu privire la solicitarea reclamantului de acordare a sumei de 10.000 Euro, reprezentând diminuarea veniturilor sale ulterior arestării, se constată că nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că retribuţia lunară a reclamantului ar fi fost micşorată ulterior punerii sale în libertate.
Astfel, nu s-a depus la dosar nici un înscris care să ateste cuantumul veniturilor lunare al reclamantului ulterior datei de 06.04.2004, singurul înscris referitor la salariul acestuia fiind reprezentat de adeverinţa mai sus menţionată,
eliberată la data de ..... De asemenea, nu s-a făcut dovada afectării numelui
comercial şi a clientelei societăţii comerciale la care reclamantul era ..., afirmaţiile martorilor (...) neputând fi considerate probe în sensul menţionat, în lipsa unor documente care să ateste pierderile financiare ale societăţii ulterior arestării reclamantului.
De altfel, nici declaraţiile martorilor audiaţi nu sunt elocvente în ceea ce priveşte situaţia financiară a societăţii comerciale. Astfel, martorul ...a arătat: „nu aş putea să spun dacă în ceea ce priveşte afacerea acestuia încasările au crescut sau nu, acest lucru este relativ, dar bănuiesc că procesul a afectat afacerea ..., o perioadă de timp cafeneaua a fost goală”, iar martorul ... a declarat că după ce reclamantul a fost eliberat, unii clienţi nu mai veneau la cafenea.
In consecinţă, tribunalul constată că este nefondată cererea de acordare a unei compensaţii băneşti pentru diminuarea veniturilor reclamantului ulterior arestării.
In ceea ce priveşte contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamant în procesul penal, pe tot parcursul desfăşurării acestuia, precum şi cheltuielile implicate de transportul personal şi al martorilor din procesul penal, tribunalul constată că este neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 10.000 Euro, reprezentând contravaloarea acestor cheltuieli.
Astfel, sumele achitate de reclamant în procesul penal puteau fi solicitate de acesta în procesul respectiv, potrivit dispoziţiilor art. 193 C.pr.pen., acestea nefiind consecinţe ale arestării preventive şi neputând fi acordate în prezentul litigiu, care are ca obiect numai prejudiciul cauzat reclamantului prin eroarea judiciară materializată în privarea sa de libertate în mod nelegal.
Pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada suportării cheltuielilor reprezentând onorarii ale avocaţilor aleşi pentru cererile vizând arestarea sa preventivă, nefiind depuse la dosar chitanţe în acest sens.
Se constată că este neîntemeiată şi solicitarea reclamantului de acordare a cheltuielilor suportate de acesta pentru deplasarea membrilor familiei sale la penitenciar, precum şi cele reprezentând contravaloarea coletelor primite de reclamant de la ..., având în vedere, pe de o parte, faptul că acestea nu au fost detaliate, fiind exprimate numai generic, iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada suportării efective a acestor cheltuieli.
Conform dispoziţiilor art. 246 C.pr.civ., având în vedere manifestarea de voinţă a reclamantului de la termenul de judecată din 23.02.2010, în sensul renunţării la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii cheltuielilor medicale în cuantum de 1.000 Euro, tribunalul va lua act de renunţarea reclamantului la judecarea acestui capăt de cerere.
Se va lua act totodată că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE:
Admite în parte cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul V.A., cu domiciliul în ... şi cu domiciliul ales la SCA cu sediul ..., în contradictoriu cu pârâtul S.R. PRIN M.F.P., cu sediul în.....
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.500 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune materiale.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale.
Ia act de renunţarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând cheltuieli medicale.
Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.03.2010.
PREŞEDINTE
R.Niculae
GREFIER
C.Păuneată *
| Distanță legală plantare pomi. Servitute continuă și... → |
|---|
ROMANIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3697
Dosar nr. 14700/3/2008
Şedinţa publică din 24 mai 2012
Mihaela Tăbârcă - Preşedinte
Alina luliana Tuca - Judecător
Iulia Cristina Tarcea - Judecător
Aura Bulzan - Magistrat asistent
Pe rol pronunţarea asupra recursurilor declarate de reclamantul Via Aleksandar, de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 92 / A din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a
Citește mai mult
IV-a civilă.Dezbaterile au avut Ioc în şedinţa publică de Ia 17 mai 2012, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta.
Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise, instanţa a amânat pronunţarea la 24 mai 2012, când a pronunţat prezenta decizie.
ÎNALTA CURTE,
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17.04.2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul Via Aleksandar a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul art. 504 şi urm. C.pr.pen., să oblige pârâtul la plata sumei de 30.000 euro, în echivalent lei la data plăţii, reprezentând daune materiale, şi a sumei de 470.000 euro, în echivalent lei la data plăţii, reprezentând daune morale pentru prejudiciul produs ca urmare a arestării sale nelegale.
Prin sentinţa civilă nr. 358/16.03.2010, Tribunalul Bucureşti Secţia a IV a Civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumelor de 1.500 euro, în echivalent la data plăţii cu titlu de daune materiale şi de 10.000 euro, în echivalent Iei la data plăţii, cu titlu de daune morale. S-a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1000 euro în echivalent lei, reprezentând cheltuieli medicale.
Tribunalul a reţinut că prin ordonanţa nr. 300/P/2003/7.11.2003 a fost luată măsura reţinerii reclamantului pentru 24 de ore, iar prin încheierea nr. 5598/8.11.2003 s-a admis propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, începând cu data de 8.11.2003, aspecte ce rezultă din înscrisurile existente la dosar.
Reclamantul a fost arestat preventiv în perioada 7.11.2003 - 6.04.2004, revocarea arestării preventive fiind dispusă prin decizia nr. 570/6.04.2004, urmare a admiterii recursului. n
Prin decizia nr. 5826/12.10.2006 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantul a fost achitat în cea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Situaţia de fapt se încadrează în prevederile art. 504 alin. 2 şi 3 C.pr.pen., reclamantul fiind privat în mod nelegal de libertate o perioadă de circa 5 luni.
Din depoziţiile martorilor audiaţi, instanţa a reţinut că această privare de libertate a produs suferinţe psihice reclamantului şi a apreciat că pentru compensarea şi atenuarea lor se impune obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro, în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de daune morale.
în privinţa daunelor materiale, s-a avut în vedere remuneraţia lunară a reclamantului de 12.000.000 ROL, pe care acesta o avea la momentul arestării preventive, la SC C SRL., pârâtul fiind obligat la plata sumei de 1.500 euro, în echivalent lei la data plăţii, reprezentând veniturile lunare de care a fost lipsit reclamantul pe perioada celor 5 luni de arest preventiv.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro reprezentând diminuarea veniturilor sale ulterior arestării a fost respins ca nefundat, nefiind făcute dovezi în acest sens.
Cerea privind plata cheltuielile de judecată făcute de reclamant pe parcursul procesului penal şi a celor efectuate pentru transportul personal şi al martorilor a fost, de asemenea respinsă, instanţa reţinând că aceste cheltuieli puteau fi solicitate în procesul penal. S-a constatat că reclamantul nu a făcut dovada onorariilor avocaţilor aleşi şi că nu este întemeiată solicitarea reclamantului de acordare a cheltuielilor suportate cu deplasarea membrilor familiei sale la penitenciar, precum şi cu plata coletelor primite, deoarece nu s-a dovedit că aceste cheltuieli au fost suportate efectiv.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul Via Aleksandar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Prin decizia nr. 92/A/02.02.2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins ca nefondate apelurile formulate.
S-a reţinut că tribunalul a avut în vedere la stabilirea cuantumului daunelor acordate, depoziţiile martorilor care au relatat despre efectele pe care le-a produs arestarea nelegalâ atât în mediul social în care şi-a desfăşurat activitatea reclamantul, cât şi în mediul familial, atât în perioada judecăţii penale, cât şi ulterior finalizării procesului.
Analizând apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Apel a reţinut că, potrivit art. 504 alin. 2 C.pr.pen. are dreptul la repararea pagubei persoana care a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Or, la dosar există un certificat de grefă unde se arată că prin decizia penală nr. 5826/12.10.2006 pronunţată în dosarul nr. 1506/1/2006 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul formulat de reclamant şi s-a dispus achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 143/2000.
S-a mai reţinut că, faţă de durata arestării preventive nelegale şi de efectele pe care aceasta le-a produs asupra reclamantului, suma de 10.000 euro, în echivalent lei Ia data plăţii, acordată de prima instanţă, este echitabilă în raport cu prejudiciul produs.
Referitor la apelul declarat de Ministerul Public, Curtea de Apel a reţinut că probele administrate, împreună cu actele procedurale întocmite, au fost suficiente pentru lămurirea capetelor de cerere admise, astfel încât critica privind lipsa rolului activ al instanţei nu poate fi primită.
Instanţa de apel a apreciat că din hotărârea de achitare pronunţată, rezultă caracterul nelegal al privării de libertate, iar faptul că s-a dispus achitarea în raport de art. 10 lit. d C.pr.pen este lipsit de relevanţă, deoarece art. 504 alin. 3 C.pr.pen. nu face distincţie între cauzele de achitare.
Curtea de Apel a apreciat că, faţă de durata arestării preventive, de efectele pe care aceasta le-a produs, probate cu martori, atât în plan social cât şi familial, dar şi de deteriorarea sănătăţii, suma de 10.000 euro în echivalent lei, este o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciile provocate de faptul arestării preventive nelegale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamantul Via Aleksandar, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
l.Prin recursul declarat, reclamantul Via Aleksandar formulează următoarele critici, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 Cpc.:
Instanţa de fond apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 504 şi urm. C.pr.pen.
Măsura privării de libertate a reclamantului după ce timp de 30 zile nu i s-a admis nici o cerere, nu i-a fost admisă nici o probă şi nici nu i-a fost luată vreo declaraţie, relevă abuzul săvârşit de organele de urmărire penală.
Din examinarea dosarelor penale rezultă că reclamantul a fost victima unei erori judiciare, fiind cercetat, judecat şi condamnat, chiar dacă numai de către instanţa de apel, pentru o faptă pe care nu a comis-o, astfel cum s-a stabilit ulterior în calea de atac a recursului.
Prezumţia de nevinovăţie a fost grav încălcată prin modul de desfăşurare a anchetei penale şi a procesului penal în faza de judecată, deşi pe tot parcursul procesului reclamantul a susţinut că este nevinovat.
Se mai arată că daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare. Ele reprezintă un echivalent al suferinţelor fizice şi psihice la care a fost supus reclamantul în perioada arestării preventive, atingerea adusă reputaţiei sale, inclusiv în cadrul comunităţii sârbeşti, prestigiului profesional, onoarei şi demnităţii, expunerea dispreţului public prin încarcerarea sa şi prin procedura penală pe care autorităţile au înscenat-o împotriva reclamantului.
Probele cu înscrisuri şi cu martori administrate justifică daunele morale solicitate, însă nu au fost avute în vedere de instanţa de apel.
Cuantumul daunelor morale nu trebuie limitat doar la perioada arestării. Criteriul perioadei de detenţie este simplist şi înlătură posibilitatea cercetării situaţiei complexe, a tuturor împrejurărilor de fapt concrete în care s-a aflat reclamantul atât în perioada privării de libertate, anterior, în perioada urmăririi penale, cât mai ales ulterior acestei perioade, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
2. în temeiul art. 304 pct. 9 Cpc., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice formulează următoarele critici de nelegalitate:
Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 504 alin. 2 şi alin. 3 C.pr.pen., respectiv a art. 505 C.pr.pen.
Aşa cum rezultă din sentinţa penală, achitarea reclamantului s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.pr.pen., iar nu în temeiul art. 10 alin. 1 lit. j), condiţie cerută de prevederile art. 504 alin. 3 C.pr.pen. Prin urmare, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile acordării unor măsuri reparatorii.
în plus, reclamantul a fost achitat în primă instanţă, soluţie menţinută ulterior, nefiind îndeplinită condiţia existenţei unei hotărâri definitive de condamnare, astfel că nu se identifică o eroare judiciară, în sensul dispoziţiilor art. 504 aîin.l C.pr.pen.
Măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea legislaţiei în vigoare la acel moment, întrucât reclamantul nu a fost achitat pentru nerespectarea unei anumite proceduri, ci pentru lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii, împrejurare analizată în faza de judecată, etapă indispensabilă pentru înfăptuirea justiţiei penale, prin soluţionarea judiciară a conflictului de drept penal adus în faţa instanţei.
Faptul că ulterior s-a dispus punerea în libertate, nu schimbă împrejurările cauzei şi nu conduce la ideea că arestarea preventivă a inculpatului de până la data punerii în libertate ar fi fost ilegală, ci numai că cercetarea inculpatului se poate face şi cu acesta în stare de libertate.
Chiar şi analizată prin prisma legislaţiei Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, măsura preventivă dispusă a fost cenzurată de un magistrat independent, inculpatul exercitând căile de atac prevăzute de lege împotriva încheierilor pronunţate de instanţă, fiindu-i astfel respectat astfel dreptul la un proces echitabil garantat de dispoziţiile art. 5 pct. 3-4 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Se mai arată că instanţa de apel nu a analizat motivele de apel formulate de pârât şi că nu a făcut o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor art. 505 C.pr.pen. sub aspectul cuantumului daunelor acordate.
Se apreciază ca fiind excesiv cuantumul stabilit de instanţa de fond şi menţinut de instanţa de apel, de 10.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale, şi se solicită diminuarea acestuia în raport de circumstanţele cauzei şi în virtutea principiilor avute în vedere de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, al echităţii, proporţionalităţii şi al marjei de apreciere regăsită în practica Curţii.
3. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti critică decizia instanţei de apel pentru următoarele motive, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 Cpc,:
Decizia instanţei de apel nu cuprinde indicarea temeiurilor legale pentru care normele de drept intern şi internaţional ar fi fost încălcate şi care ar fi conferit măsurii arestării preventive un caracter de ilegalitate.
Dacă instanţa de apel ar fi avut în vedere împrejurările reţinute în dosarul penal privitoare la reclamant, ar fi observat că acesta a fost achitat în temeiul art. 10 lit. d C.pr.pen., ceea ce presupune că acesta răspunde civil pentru daunele produse, chiar dacă în cauză nu ar fi întrunite elementele răspunderii penale.
Pe de altă parte, nu rezultă din actele dosarului că pe parcursul urmăririi penale, reclamantului nu i-ar fi fost respectate drepturile procesuale, acesta având acces liber la justiţie, după cum reiese şi din activităţile procesuale pe care le-a întreprins în cauza penală.
Din probatoriul administrat rezultă că punerea în libertate a reclamantului la un moment dat reprezintă aprecierea instanţei de control judiciar şi nu echivalează cu calificarea arestării preventive ca fiind ilegală, ci cu concluzia că cercetarea acestuia se poate face şi în stare de libertate.
Analizată prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, arestarea dispusă faţă de reclamantul Via Aleksandar apare ca fiind legală, fiind cenzurată de un magistrat independent, iar acestuia fiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 5 pct. 3 şi 4 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, incidenţa art. 504 C.pr.pen. nu ar putea fi reţinută în cauză şi pentru că situaţia reclamantului, achitat în baza art. 10 lit. d din C.pr.pen., nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 504 alin. 2 şi 3 C.pr.pen., textele de lege fiind de strictă interpretare.
Referitor la daunele morale acordate, instanţa de apel omite practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, potrivit căreia tocmai achitarea reclamantului poate constitui în sine o satisfacţie suficientă şi echitabilă. în cauză, acordarea unor sume într-un cuantum exagerat, denaturează caracterul reparatoriu al despăgubirilor morale şi le transformă în sursă de îmbogăţire fără just temei.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate, înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 504 alin. 1 C.pr.pen.: „Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare”.
Sunt întemeiate criticile formulate prin recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care se susţine că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile rezultate din cuprinsul normelor legale menţionate pentru angajarea răspunderii statului şi repararea prejudiciului produs, în condiţiile art. 504 alin. 1 Cpc.
Reclamantul nu a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru ca ulterior, în urma rejudecării cauzei, să beneficieze de o hotărâre definitivă de achitare.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 575/F/28.04.2005 a Tribunalului Bucureşti - Secţia al-a penală inculpatul Via Aleksandar a fost achitat, în baza art. 10 lit. c C.pr.pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 din Legea 143/2000.
Prin decizia penală nr. 954/07.12.2005, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a desfiinţat în parte sentinţa, condamnându-1 pe inculpat la 3 ani de închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit d şi e C.pr.pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 din Legea 143/2000.
însă, această ultimă hotărâre nu este o hotărâre definitivă în sensul art. 416/1 C.pr.pen, iar condamnarea dispusă nu este una definitivă, deoarece, prin decizia nr. 5826/12.10.2006, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul Via Aleksandar împotriva deciziei penale nr. 954/07.12.2005 a Curţii de Apel Bucureşti, a casat în parte decizia şi, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen., I-a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pr.pen.
Prin urmare, nepronunţându-se împotriva inculpatului o hotărâre definitivă de condamnare, urmată, în urma rejudecării de o hotărâre definitivă de achitare, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii statului în condiţiile art. 504 pct. 1 C.pr.pen.
însă, aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în temeiul art. 504 alin. 2 C.pr.pen., şi repararea prejudiciului produs prin arestarea sa nelegală pe parcursul judecării litigiului penal.
Din înscrisurile existente la dosar a rezultat că, prin încheierea din data de 08.11.2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului Via Aleksandar pe o perioadă de 29 de zile, de la 08.11.2003 Ia 06.12.2003, inclusiv.
Prin încheierea din data de 23.12.2003, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 24/08.01.2004 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II - a Penală şi prin încheierea din data de 26.01.2004, definitivă prin decizia penală nr. 152/30.01.2004 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II - a Penală, Tribunalul
Bucureşti - Secţia I Penală a menţinut starea de arest a inculpatului Via Aleksandar.
Prin încheierea din data de 16.02.2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul Via Aleksandar, încheierea rămânând definitivă prin decizia penală nr. 359/20.02.2004 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II — a Penală.
Prin încheierea din data de 22.03.2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului Via Aleksandar. Această încheiere a fost casată parţial prin decizia penală nr. 570/06.04.2004 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II - a Penală, instanţa de recurs dispunând revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Potrivit art. 504 alin. 2 C.pr.pen. are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Conform alin. 3 al acestui articol, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin.l lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 Lit. j).
In cauză, exista o hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative de libertate - decizia penală nr. 570/06.04.2004 a Curţii de Apel Bucureşti -Secţia a II - a Penală astfel cum impune art. 504 alin. 3 C.pr.pen.
Insă, pentru constatarea dreptului reclamantului la repararea de către stat a pagubei pretinse, în condiţiile 504 alin. 2 C.pr.pen., urmează a se verifica dacă, prin hotărârea de revocare a măsurii privative de libertate, instanţa a stabilit că această măsură a fost dispusă în mod nelegal, aşa cum în mod expres prevede textul de lege menţionat.
Sub acest aspect, în considerentele deciziei penale nr. 570/06,04.2004 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II - a Penală se constată că, iniţial, măsura arestării inculpatului Via Aleksandar a fost legal dispusă, existând presupunerea că inculpatul ar fi săvârşit o faptă penală, însă „pe parcursul soluţionării cauzei, respectiv până la încheierea urmăririi penale, nu s-a mai administrat nici o probă care să creeze convingerea că inculpatul ar fi săvârşit fapta care i se reţine în sarcină”.
Prin urmare, prin hotărârea definitivă de revocare a măsurii arestării preventive se reţine că numai după terminarea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a inculpatului, măsura arestării preventive a fost menţinută în mod nelegal.
Cum potrivit ari. 505 alin. 2 C.pr.pen., la stabilirea întinderii reparaţiei urmează a se ţine seama de durata pentru care arestarea preventivă a fost dispusă în mod nelegal, este necesar ca în cauză să fie determinată data la care a fost încheiată urmărirea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Via Aleksandar, deoarece, prin decizia penală nr. 570/06.04.2004 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II - a Penală s-a stabilit că începând cu această dată, măsura arestării preventive a fost menţinută în mod nelegal.
Stabilirea acestei date presupune verificări de fapt care nu au fost efectuate în fazele procesuale anterioare şi care, faţă de prevederile art. 314 Cpc., nu pot fi efectuate în faza de judecată a recursului.
Nefiind determinată perioada de timp în care arestarea preventivă a reclamantului a fost menţinută în mod nelegal, instanţa de recurs nu poate analiza acele critici care vizează întinderea prejudiciului încercat de reclamant, durata arestării nelegale fiind unul din criteriile expres prevăzute de legiuitor, prin dispoziţiile art. 505 alin. 3 Cpc. pentru stabilirea întinderii reparaţiei.
De aceea, în temeiul art. 312 alin. 3 Cpc., înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamantul Via Aleksandar, de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va administra probatorii pentru stabilirea duratei arestării nelegale a reclamantului şi pentru determinarea întinderii prejudiciului pretins, în raport de pagubele materiale pretinse şi de drepturile şi valori nepatrimoniale pretins lezate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate dc reclamantul Via Aleksandar, de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 92 A din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.