Frauda la lege Nulitate absoluta contract vanzare cumparare Actiune coniventa
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL C O N S T A N Ţ A
SECŢIA CIVILĂ, MINORI ŞI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ŞI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 350/C
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2008
Pe rol, soluţionarea recursului civil declarat de recurenta pârâtăD. E.,domiciliată în C,_, împotriva deciziei civile nr. 199, pronunţată de Tribunalul C o n s t a n ţ a la data de 15 aprilie 2008, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii reclamanţiG B.şiD. E.,ambii cu domiciliul în C,_ şi intimaţii pârâţiD. J.,domiciliat în C,_,D. E.,domiciliat în C,_ şiM. J., M. H._ şiM. F. P.,toţi trei cu domiciliul în B,_, .7, .2, .56, având ca obiectacţiune în constatarea vânzării-cumpărării.
La primul apel nominal efectuat în cauză, în conformitate cu art. 126 Cod procedură civilă, în complet de un singur judecător, în persoana doamnei E. E., se prezintă pentru intimaţii reclamanţi G B. şi D. E., avocat M. T., în baza împuternicirii avocaţiale seria_ nr._ din 18.11.2008, pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părţi.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 şi urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de şedinţă se referă asupra cauzei, învederând că intimatul pârât D. E. a depus la dosar – filele 33-36, punct de vedere prin care precizează şi faptul că nu se poate prezenta în instanţă, deoarece se află în staţiune, la tratament, după cum rezultă din biletul de tratament balnear/odihnă, depus în copie la fila 35 dosar.
Apărătorul intimaţilor reclamanţi G B. şi D. E.,depune la dosar întâmpinare, în trei exemplare.
Instanţalasă cauza la a doua strigare, pentru eventualitatea ca şi celelalte părţi să se prezinte în sala de judecată.
După reluarea cauzei, la ora 1040, în complet întregit,se prezintă pentru recurenta pârâtă, avocat T. J., Baroul T, în baza împuternicirii avocaţiale nr. 22 din 19.11.2008, pe care o depune la dosar şi, în anexă, chitanţa nr. 022 din 07.10.2008 şi factura seria_ nr._ din 07.10.2008, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 1.000 lei.Instanţaînmânează un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar de apărătorul intimaţilor reclamanţi G B. şi D. E., apărătorului recurentei pârâte, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acesteia.
Apărătorul recurentei pârâtearată că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării ce i-a fost înmânată astăzi. Întrebate fiind, părţile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare şi solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanţa ia act de declaraţia părţilor prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus şi, în temeiul dispoziţiilor art. 150 din C o d u l d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul recurentei pârâtedepune la dosar concluzii scrise.
Având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat şi motivat şi, pe baza probelor administrate în cauză, să se dispună modificarea în tot a deciziei apelate şi menţinerea sentinţei civile nr. 7079 din 07 iunie 2007, pronunţată de Judecătoria C o n s t a n ţ a în dosarul nr(...), ca legală şi temeinică, pentru motivele pe larg expuse în concluziile scrise pe care le-a depus la dosar; cu cheltuieli de judecată astfel cum au fost dovedite.
Apărătorulintimaţilor reclamanţi G B. şi D. E.,solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurenta pârâtă D. E.. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Consideră că, în mod corect instanţa a analizat şi soluţionat în cauză.
Solicită ca întâmpinarea pe care a depus-o astăzi la dosar, să fie considerată ca şiconcluzii scrise.
Solicită, de asemenea, ca instanţa să analizeze motivele sale, pe larg dezvoltate în întâmpinarea/concluziile scrise depuse astăzi la dosar, cât şi din prisma motivelor invocate în faza apelului.
CURTEA
Asupra recursului civil de faţă;
La 01 aprilie 2004 reclamanţii G B. şi D. E. au chemat în judecată pârâţii M. N. T., D. J., D. E. şi D. E. solicitând instanţei ca prin hotărâre judecătorească să constate intervenită vânzarea cumpărarea, în anul 1970, a imobilului format din teren şi construcţie situate în C,_, între M. N. T., prin reprezentant D. J., în calitate de vânzători şi D. F. şi D. E., în calitate de cumpărători, respectiv să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3069/1981 pentru fraudă la lege. În motivarea cererii reclamanţii au arătat că la 10 august 1970, părinţii lor, D. F. şi D. E., au dobândit prin act sub semnătură privată dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 200 mp şi construcţie situate în C,_, proprietari ai imobilului fiind, la acea dată, E. B. şi fiica sa, M. N. T., succesori ai defunctului E..
Înscrisul sub semnătură privată a fost semnat pentru cumpărători numai de mama reclamanţilor, D. F., iar cumpărarea terenului s-a făcut cu condiţia ca vânzătorii să obţină ulterior, pe numele lor, autorizaţie de construcţie pentru o locuinţă. D. F. a semnat şi în numele tatălui reclamanţilor, semnătura reprezentând, pe de o parte, voinţa juridică a acestuia şi pe de altă parte, un gest de profundă moralitate, întrucât acesta din urmă nu putea fi prezent, lucrând în E. E.. Au arătat reclamanţii că la începutul anului 19712, părinţii lor au început edificarea unei locuinţe pe acest teren, obţinându-se autorizaţia pentru executare de lucrări nr. 3803/03.02.1971 pe numele E. B.. Construcţia a fost edificată prin munca şi pe cheltuiala părinţilor reclamanţilor, care au procurat materialele şi care, în toată această perioadă, au avut locuinţa la adresa din(...) şi au fost consideraţi ca proprietari ai imobilului inclusiv de către autorităţile de la acea vreme. Au mai arătat reclamanţii că, ulterior edificării construcţiei, imobilul apare în acte ca şi când le-ar fi fost închiriat de către numita M. N. pe o perioadă de 3 ani, în anexa la contractul de închiriere fiind trecută întreaga familie, În perioada cuprinsă între decembrie 1972 şi 1981 impozitele au fost achitate de către părinţi în numele proprietarilor aparenţi E. B. şi M. N..
D. F. a decedat la 25.04.1977 iar tatăl reclamanţilor
şi-a stabilit domiciliul în C. Reclamantul D. E. a locuit în casă până în 1992, când s-a căsătorit, ulterior revenind în locuinţă în anul 1998, împreună cu soţia, aducând o serie de îmbunătăţiri casei.
Susţin reclamanţii că, în urma demersurilor făcute pentru dezbaterea succesiunii defunctei D. F., au aflat că proprietari ai imobilului sunt D. E. şi D. E..
Cu privire la contractul de vânzare cumpărare nr. 3059/07.04.1981 se arată că voinţa juridică a lui D. E. a fost să întocmească actul doar pe numele său deşi în act ar fi trebuit să fie trecuţi şi reclamanţii. Ulterior, actul a fost refăcut, menţionându-se la rubrica cumpărători D. E. căsătorit cu D. E.. Acest act a fost încheiat în dauna reclamanţilor, printr-o acţiune coniventă a cocontractanţilor, părţile contractului cunoscând că bunul aparţine mamei reclamanţilor, D. F. şi, cu toate acestea, au contractat cu rea credinţă, în frauda adevăraţilor proprietari. Se arată că în momentul încheierii contractului nu a fost plătit nici un preţ, ceea ce duce la nulitatea absolută a contractului, actului juridic lipsindu-i un element esenţial, cauza încheierii acestuia, astfel că vânzarea cumpărarea apare ca o operaţiune având o cauză ilicită şi este nulă absolut. De asemenea, cauza avută în vedere de părţi la încheierea contractului apare ca imorală, în considerarea adevărului şi memoriei mamei reclamanţilor.
Printr-o cerere formulată la 27 septembrie 2004, reclamanţii au completat acţiunea cu o cerere de constatare a unui drept de proprietate asupra imobilului construcţie situat în C,_, bun dobândit ca şi constructori de bună credinţă de către D. F. şi E..
După decesul pârâtei M. N. T., la termenul din 12.07.2004, au fost introduşi în cauză moştenitorii acesteia, M. J., M. H. E. şi M. F. P..
Prin întâmpinare, pârâta D. E. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celui care a avut calitatea de mandatar în convenţie, D. J., excepţia inadmisibilităţii cererii privind constatarea vânzării cumpărării terenului în litigiu, motivată pe existenţa unui titlu de proprietate emis în procedura Legii nr. 18/1991 şi neanulat şi pe inexistenţa bunului în patrimoniul mamei reclamanţilor şi excepţia inadmisibilităţii cererii referitoare la construcţie, deoarece exista autorizaţie de construcţie pe numele lui E. B., act administrativ neanulat.
Pârâta a mai invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, care sunt terţi faţă de act şi nu pot invoca neplata preţului şi manoperele dolosive şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Cu privire la nulitatea absolută pentru fraudă la lege, a arătat pârâta că nu poate exista o astfel de fraudă, deoarece construcţia a fost dobândită de aceasta şi de D. E. în regimul comunităţii de bunuri aplicabil soţilor, pârâta căsătorindu-se cu acesta la 30.06.1980, iar contractul de vânzare cumpărare fiind încheiat la 07.04.1981. Mai mult, o parte din banii folosiţi la cumpărarea bunului în litigiu au fost obţinuţi de pârâtă din vânzarea unui apartament, bun propriu, din T.
Pârâtul D. E. a arătat că împreună cu soţia sa, D. E., a cumpărat un teren de 200 mp, pe baza unei chitanţe de mână, cu suma de 36.000 lei, pe care i-a plătit la data de 10.08.1970, cu condiţia ca proprietara terenului să obţină autorizaţie de construcţie, pe numele acesteia. Susţine că a construit casa, în care s-a mutat împreună cu soţia şi copiii, în septembrie 1972. În anul 1975 E. B. a decedat şi s-a dezbătut succesiunea cu fiica sa, M. N. T., în anul 1981, când imobilul a trecut pe numele acesteia.
Arată pârâtul că în anul 1980 s-a căsătorit cu actuala soţie, D. E., iar la 7 aprilie a întocmit actul de vânzare cumpărare cu M. N. T.. Mai, arată pârâtul, a cumpărat numai locul cu 36.000 lei pe data de 10.08.1970 iar la data de 10.04.1981 a făcut actul de vânzare cumpărare al casei sale construită cu fosta soţie, D. F., la întocmirea acestuia nemaifiind plătită nici o sumă de bani vânzătorului. După întocmirea actului, pârâtul s-a întors la notar şi a rectificat menţiunea „văduv”, în noul act fiind trecută menţiunea că vinderea s-a făcut către D. E. căsătorit cu D. E., dar aceasta din urmă nu a fost prezentă la întocmirea actului.
Pârâtul M. J. a achiesat la acţiunea reclamanţilor, considerând că dreptul de proprietate s-a transmis în anul 1970, când E. B. a primit preţul de 36.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 7079 din 7 iunie 2007 Judecătoria C o n s t a n ţ a a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D. J. şi a respins ca atare acţiunea faţă de acesta, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor pentru capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare ca neîntemeiată, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei G B. pentru capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului D. E. pentru capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare ca neîntemeiată, a respins excepţia prescripţiei dreptului reclamanţilor la acţiune pentru capătul de cerere privind constatarea unui drept de proprietate asupra construcţiei ca neîntemeiată, a respins excepţia prescripţiei dreptului reclamanţilor la acţiune pentru capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare ca neîntemeiată, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii privind constatarea unui drept de proprietate asupra construcţiei ca neîntemeiată.
Prin urmare, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta G B. privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, ca prescrisă.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii G B. şi D. E. în contradictoriu cu pârâţii M. J., M. H.-E., M. F.-P., D. E. şi D. E. şi au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâta D. E. a sumei de 500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerente, s-a reţinut că prin încheierea de dezbateri din 27.09.2004 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D. J., deoarece acesta a avut calitatea de mandatar al vânzătoarei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3069/1981, iar efectele contractului se produc în persoana vânzătoarei şi nu a mandatarului.
Reclamanţii, în calitate de moştenitori ai defunctei D. F., au calitate procesuală activă să solicite nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, deoarece lipsa preţului ca element esenţial asupra căruia să se realizeze acordul de voinţă în temeiul art.1295 cod civil constituie un caz de nulitate absolută ce poate fi invocată de orice persoană interesată.
Pentru aceleaşi considerente, având în vedere regimul juridic al nulităţii absolute, a cărei constatare este imprescriptibilă extinctiv, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului reclamanţilor la acţiune pentru capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, invocată de pârâta D. E..
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului reclamanţilor la acţiune pentru capătul de cerere privind constatarea unui drept de proprietate asupra construcţiei, invocată de pârâta D. E., instanţa a reţinut că reclamanţii au investit instanţa cu o cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al defunctei D. F. şi al pârâtului D. E. asupra construcţiei edificate de către aceştia în(...), cu acordul proprietarului terenului, E. B., deci un drept de superficie asupra construcţiei, care presupune şi dreptul de folosinţă asupra terenului pe care se află. Reiese aşadar, din analiza cererii precizate, depuse la fila 67-vol.II, că reclamanţii au formulat o acţiune în constatarea unui drept de superficie, constituit prin convenţia părţilor. Cum atât acţiunea în constatare cât şi acţiunea confesorie prin care se urmăreşte apărarea unui drept de superficie sunt imprescriptibile extinctiv, în considerarea faptului că dreptul de superficie, ca şi dreptul de proprietate, nu se sting prin neîntrebuinţare, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului reclamanţilor la acţiune pentru acest capăt de cerere.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii privind constatarea unui drept de proprietate asupra construcţiei, invocată de pârâta D. E., instanţa a constatat că obiectul excepţiei de inadmisibilitate îl reprezintă contestarea dreptului reclamanţilor de a sesiza instanţa cu această cerere, motivat de faptul că aceştia au deschisă calea acţiunii în realizare.
Prin cererea formulată, reclamanţii nu au solicitat însă constatarea faptului edificării construcţiei - astfel cum s-a susţinut de pârâtă în motivarea excepţiei - ci constatarea existenţei unui raport juridic între constructorii locuinţei şi proprietarii terenului, şi anume a celor două elemente care compun dreptul de superficie: dreptul de proprietate asupra construcţiei şi dreptul de folosinţă asupra terenului. Deşi intitulată acţiune în constatare, cererea formulată de reclamanţi are caracterul unei acţiuni în realizare, întemeiată pe dispoziţiile art.492 C.civ.
Cum articolul menţionat permite să se facă dovada că o construcţie nu aparţine titularului dreptului de proprietate asupra terenului pe care este aceasta edificată, prezumţia legală de proprietate instituită fiind relativă, instanţa a apreciat excepţia invocată ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor pentru capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, s-a reţinut că acţiunea având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare în formă autentică este prescriptibilă extinctiv, termenul de prescripţie fiind de trei ani. Fiind vorba de executarea silită în natură a obligaţiei de a face izvorâtă din antecontract, termenul de prescripţie începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, care poate fi data încheierii antecontractului de vînzare-cumpărare sau data prevăzută în antecontract pentru executarea acestei obligaţii.
Predarea bunului care formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare în posesia promitentului-cumpărător echivalează însă cu o recunoaştere a dreptului acestuia de a cere încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi întrerupe prescripţia, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin.1 din Decretul nr. 167/1958.Mai mult decât atât, instanţa a apreciat că dacă bunul a fost predat în momentul încheierii antecontractului sau chiar mai înainte de acest moment, în cauză intervine o veritabilă amânare a începutului cursului prescripţiei extinctive.
În speţă, reclamanţii au invocat în susţinerea acestei cereri existenţa chitanţei întocmite la data de 10.08.1970 între numita E. B. şi fiica sa M. N.-T., în calitate de vânzătoare şi D. F. şi D. E., în calitate de cumpărători, având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui teren în suprafaţă de 200 mp, situat în C,_. Reclamanţii, care se legitimează procesual în calitate de moştenitori ai numitei D. F., au arătat că la începutul anului 1971 D. F., împreună cu pârâtul D. E., au început edificarea unei construcţii pe terenul menţionat, intrând aşadar în posesia acestuia.
În ceea ce o priveşte pe reclamanta G B., s-a apreciat că întrucât aceasta nu mai locuieşte în construcţia în litigiu din anul 1976, termenul de 3 ani curge de la data pierderii posesiei, împlinindu-se în anul 1979.Cum reclamanta a promovat prezenta acţiune la data de 01.04.2004, rezultă că dreptul său material la acţiune s-a prescris anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
În referire la reclamantul D. E. acesta a avut domiciliul şi a locuit efectiv la adresa din C,_ până la data de 14.10.2002.Raportând situaţia de fapt reţinută la data sesizării instanţei, instanţa a constatat că reclamantul a formulat cererea în termenul general de prescripţie de 3 ani, astfel că a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului D. E. pentru capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, ca neîntemeiată.
Pe fondul acţiunii, instanţa a reţinut că la data de 10.08.1970 s-a întocmit un înscris olograf intitulat”chitanţă”, prin care numitele E. B. şi M. N. T. arată că au primit suma de 36.000 lei care reprezintă vânzarea unui „loc” în(...), provenit prin moştenire de la defunctul E. J.. Se menţionează că terenul are o suprafaţă de 200 mp, o magazie din lemn şi diverse materiale de construcţie. Actul a fost semnat la rubrica „Cumpărător” de numiţii D. F. şi D. E., iar la rubrica „Vânzător” de numitele E. B. şi M. N. T..
Din coroborarea actelor depuse la dosar cu declaraţiile martorilor şi răspunsurile pârâtului D. E. şi ale reclamanţilor la interogatoriu reiese că, odată cu semnarea chitanţei sus-menţionate, D. F. şi pârâtul D. E. au intrat în posesia terenului în suprafaţă de 189 mp, identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.
La data respectivă, proprietari ai terenului erau numitele E. B. şi M. N.-T., în calitate de moştenitoare legale ale defunctului E. J., conform certificatului de moştenitor nr. 197/12.04.1967.La data de 03.02.1991 numita E. B. a obţinut autorizaţia pentru executare lucrări nr.3808, în baza căreia D. F. şi pârâtul D. E. au edificat, prin mijloace proprii şi pe cheltuiala lor, o construcţie cu destinaţia de locuinţă compusă din 3 camere, baie, bucătărie şi hol. Acest aspect reiese din coroborarea declaraţiilor martorilor H. S. şi B. P., care au declarat că pe acest teren soţii au edificat o casă, cu răspunsurile pârâtului D. E. la întrebările nr.8 şi 12 de la interogatoriu şi răspunsul reclamantei G B. la întrebarea nr. 9, precum şi cu autorizaţia de construire şi certificatul de aliniere şi regim de construcţii depuse la dosar, respectiv cu înscrisurile care atestă achiziţionarea de către numitul D. E. a materialelor de construcţii şi transportul acestora, la începutul anului 1971, chitanţele de plată a materialelor, precum şi contractul de furnizare energie electrică încheiat pe numele D. E. pentru acest imobil.
Soţii D. F. şi D. E. au locuit în construcţia edificată de aceştia pe terenul din(...). La data de 28.10.1975 între numita E. B., în calitate de proprietar al imobilului(locator) şi pârâtul D. E., în calitate de locatar principal s-a încheiat contractul de închiriere nr.9974, având ca obiect locuinţa situată în(...), pe o durată de 3 ani, până la 01.10.1978. Conform fişei locative depuse la dosar, în imobil locuia la acea dată pârâtul, soţia D. F. şi copiii acestora, reclamanţii D. E. şi G (fostă Halcă) B..
După decesul numitei D. F., la data de 30.06.1980 pârâtul D. E. s-a căsătorit cu pârâta D. E.. Ulterior, la data de 07.04.1981, între numita M. N.-T. (unic moştenitor al numitei E. B., conform certificatului de moştenitor nr.7//14.01.1981), prin mandatar D. J., în calitate de vânzător şi numitul D. E., în calitate de cumpărător, s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3069 de fostul notariat de Stat Judeţean C, având ca obiect construcţie de locuit, proprietatea vânzătoarei, situată în C,_, compusă din trei camere, bucătărie, baie, hol, magazie şi WC.Terenul aferent, în suprafaţă indiviză de 41,96 mp, a trecut în proprietatea statului, conform deciziei nr. 348/29.09.1983.
Întrucât în actul iniţial, s-a specificat în dreptul cumpărătorului D. E. “văduv”, s-a întocmit un nou contract de vânzare –cumpărare, conţinând aceleaşi date, cu rectificarea privitoare la starea civilă a cumpărătorului D. E., în sensul că s-a consemnat ”căsătorit cu D. E.”. Şi cel de-al doilea act a fost semnat de ambele părţi contractante.
Ulterior, prin decizia nr. 534/12.11.1991 dată de Prefectura Judeţului C s-a dispus trecerea în proprietatea pârâţilor D. E. şi E. a suprafeţei indivize de 41,96 mp, aferente construcţiei în litigiu.
În ceea ce priveşte cererea privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, formulată de reclamantul D. E., în calitate de moştenitor legal al mamei sale, D. F., instanţa a constatat că, deşi numitele E. B. şi M. N.-T. aveau calitatea de a transmite valabil proprietatea imobilului, înscrisul încheiat între părţi la data de 10.08.1970, intitulat chitanţă, nu este valabil ca şi contract de vânzare-cumpărare în privinţa transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului, întrucât nu a fost redactat în formă autentică.
Potrivit principiului conversiunii actelor juridice, convenţia are însă valoare de antecontract de vânzare-cumpărare, respectiv o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, care a generat în sarcina ambelor părţi contractante obligaţii de a face, respectiv de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este însă admisibilă sub rezerva îndeplinirii cumulative a două condiţii: încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu respectarea cerinţelor generale de valabilitate ale actelor juridice prevăzute de art.948 C.civ. şi existenţa în patrimoniul promitentului-vânzător a bunului a cărui vânzare a fost promisă.
În cauză însă, s-a constatat că imobilul situat în(...) nu se mai află în patrimoniul promitentelor-vânzătoare, fiind înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3069/1981, în aceste condiţii moştenitorii promitentei-cumpărătoare D. F. având doar dreptul la daune-interese pentru neexecutarea de către promitente a obligaţiei de a le vinde imobilul, astfel că acest capăt de cerere este neîntemeiat.
În ceea ce priveşte cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3069/1981, instanţa a constatat că reclamanţii au invocat, în cadrul ultimei cereri precizatoare depuse la dosar la termenul din 14.03.2007, următoarele motive de nulitate: frauda la lege, cauza ilicită şi imorală şi lipsa preţului.
Sub aspectul incidenţei fraudei la lege, reclamanţii au arătat că este vorba de vânzarea lucrului altuia, contractul fiind încheiat de vânzător cu complicitatea cumpărătorului în frauda dreptului adevăratului proprietar.
Din coroborarea probelor administrate nu a rezultat însă că în cauză bunul vândut ar fi aparţinut altei persoane, în fapt numitei D. F.. Nici aceasta şi nici pârâtul D. E. nu deţineau titlu de proprietate valabil pentru construcţie şi teren, ci acestea se aflau, la data încheierii contractului - 07.04.1981 - în proprietatea numitei M. N.-T.. Împrejurarea că imobilul construcţie a fost edificat de pârâtul D. E. şi D. F. cu acordul proprietarului terenului de la acea vreme, însă în baza unei autorizaţii emise pe numele acesteia din urmă, E. B., nu poate duce la concluzia că cei doi constructori au devenit ope legis şi proprietarii imobilului. Astfel, simplul fapt al edificării unei construcţii pe terenul altei persoane nu constituie un mod de dobândire a proprietăţii, în lipsa îndeplinirii celorlalte condiţii legale, ci creează un raport juridic reglementat de dispoziţiile art. 494 C.civ.
Prin urmare, instanţa a apreciat că, atâta vreme cât reclamanţii nu au prezentat un titlu de proprietate al defunctei D. F. pentru imobilul în litigiu, împrejurarea că aceasta a fost constructor de bună-credinţă al imobilului nu face dovada existenţei unei operaţiuni speculative între părţile convenţiei încheiate la 07.04.1981, nefiind incidentă aşadar frauda la lege. Lipsa acestui titlu de proprietate face aşadar inutilă analiza poziţiei subiective a cocontractanţilor, cu specială privire asupra voinţei pârâtei D. E..
În ceea ce priveşte cauza ilicită şi imorală, instanţa reţine că potrivit disp. art. 968 C.civ. cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice. De asemenea, cerinţa cauzei de a fi morală constituie o componentă a cerinţei acesteia de a fi licită.
Probele administrate în cauză nu au relevat însă că menţionata convenţie a părţilor ar fi avut o cauză ilicită. Astfel, cauza actului juridic constituie obiectivul urmărit de părţi la încheierea acestuia, iar în speţă nu a reieşit că vânzătoarea M. N.-T. sau cumpărătorul D. E. ar fi urmărit, prin operaţiunea translativă de proprietate, un obiectiv care să contravină moralei-cu atât mai mult cu cât pârâtul era căsătorit la acea vreme cu pârâta D. E., ordinii publice sau legilor, neexistând la momentul perfectării actului nici o dispoziţie legală care să interzică o astfel de tranzacţie.
Nici împrejurarea că iniţial pârâtul D. E. a menţionat în act că este văduv, pentru ca ulterior să solicite consemnarea statutului său legal (prin sintagma “căsătorit cu D. E.”), nu este de natură a conduce la ideea unei cauze imorale. În fapt, este vorba de rectificarea unei erori materiale survenite în prima redactare a actului, în sensul consemnării corecte a statutului cumpărătorului. De altfel, prin prisma dispoziţiilor art. 30 Codul familiei, consecinţa dobândirii bunului în timpul căsătoriei, fie şi de soţ singur, conduce automat la dobândirea calităţii de “bun comun”, urmare a prezumţiei legale a comunităţii de bunuri. În aceste condiţii, menţionata rectificare nu poate acredita ideea unei cauze ilicite sau imorale.
De asemenea, nici faptul edificării construcţiei de către numita D. F. împreună cu cumpărătorul D. E., aspect menţionat de reclamanţi în cererea introductivă, nu echivalează cu o cauză imorală, câtă vreme, aşa cum s-a arătat, aceasta nu era proprietara imobilului, faptul construirii creând în patrimoniul acesteia doar un drept de creanţă.
Deşi prin cererea introductivă reclamanţii au făcut referire la existenţa unei “manopere dolosive” la momentul încheierii actului, se observă în primul rând că în explicitarea acestei noţiuni reclamanţii au făcut referire la eludarea directă şi ocultă a unei norme prohibitive -aşadar la cauza ilicită-şi, în al doilea rând, că aceştia nu au mai reluat această formulare în precizările ulterioare ale acţiunii.
În ceea priveşte lipsa preţului la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, instanţa a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada lipsei acestui element esenţial al convenţiei, în condiţiile în care în contract s-a prevăzut plata unui preţ de 36.000 lei, şi nici caracterul simulat (fictiv) al acestuia.
În acest sens, răspunsul pârâtului D. E. la întrebarea nr.30 de la interogatoriu (conform căruia nu s-ar fi plătit nici un preţ la încheierea actului) nu se coroborează cu nici o altă probă.Astfel, martorii propuşi de reclamanţi nu au relevat aspecte legate de plata preţului la încheierea contractului din anul 1981, în timp ce martorii propuşi de pârâta D. E. au susţinut că pentru acest imobil s-a plătit preţul. Împrejurarea că banii din care s-a plătit acest preţ ar fi provenit din vânzarea de către D. E. a apartamentului său (conform contractului autentificat sub nr.1612/10.09.1980), sens în care sunt şi relatările martorilor D. D. şi M. H. excede însă petitului acţiunii, în condiţiile în care pârâta D. E. nu a formulat o cerere reconvenţională în acest sens.Nu interesează, aşadar, provenienţa sumei de bani din care s-a achitat preţul, ce ar avea eventuale repercusiuni asupra cotelor-părţi din dreptul de contribuţie al soţilor la achiziţionarea bunurilor comune, ci existenţa preţului determinat ca element al contractului.
Cum declaraţiile celor doi martori se coroborează şi cu răspunsul pârâtei la întrebarea nr.10 de la interogatoriu, reiese aşadar că reclamanţii nu au probat lipsa preţului, care să atragă sancţiunea nulităţii absolute a contractului, astfel că a fost respinsă şi cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea capăt al cererii, instanţa a reţinut că reclamanţii au solicitat constatarea dreptului de proprietate al defunctei D. F. şi al pârâtului D. E. asupra construcţiei edificate de către aceştia în(...), cu acordul proprietarului terenului, E. B., deci un drept de superficie asupra construcţiei care presupune şi dreptul de folosinţă asupra terenului pe care se află.
Constituind un dezmembrământ al dreptului de proprietate, dreptul de superficie reprezintă acel drept real compus din dreptul de proprietate pe care-l are o persoană asupra construcţiei aflate pe un teren şi dreptul de folosinţă asupra terenului pe care este amplasată construcţia.
În ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate de numiţii D. F. şi D. E., instanţa a reţinut că potrivit disp. art. 492 C.civ. orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi sunt ale lui, până ce se dovedeşte contrariul.
Textul de lege invocat permite, aşadar, să se facă dovada că o construcţie nu aparţine titularului dreptului de proprietate a terenului pe care este aceasta edificată, prezumţia legală de proprietate instituită fiind relativă.
În cauză, la data edificării construcţiei, proprietarii terenului situat în C,_, în suprafaţă de 189 mp, erau numitele E. B. şi M. N.-T., iar probele administrate au relevat că imobilul aflat la adresa respectivă a fost edificat de D. F. şi D. E..
Dreptul de superficie poate lua însă naştere numai în baza legii sau în baza convenţiei dintre proprietarul terenului şi constructor. În speţă, reclamanţii nu au făcut dovada unei atare convenţii existente între D. F. şi D. E., pe de o parte, şi proprietarele terenului, pe de altă parte, în condiţiile în care, ulterior edificării construcţiei, între părţi s-a încheiat un contract de închiriere a aceluiaşi imobil.
În lipsa convenţiei între constructor şi proprietar - a cărei existenţă nu a fost dovedită prin nici un mijloc de probă - nu sunt îndeplinite condiţiile pentru dobândirea dreptului de superficie, cu atât mai mult cu cât imobilul a fost înstrăinat de proprietarul terenului printr-un contract de vânzare-cumpărare valabil.
În ceea ce priveşte calitatea numitei D. F. de constructor de bună-credinţă - dat fiind acordul proprietarului terenului la ridicarea construcţiei- aceasta creează în patrimoniul defunctei şi, implicit al reclamanţilor, doar un drept de creanţă şi nu un drept de proprietate asupra imobilului.Prin urmare, instanţa a constatat netemeinicia şi a capătului de cerere privind constatarea unui drept de proprietate asupra construcţiei.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii au declarat în termen legal recurs,calificat de tribunal ca fiind apel prin încheierea de dezbateri din 29.01.2008, în raport de valoarea obiectului litigiului şi disp. art.282-2821Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 199 din 15 aprilie 2008 Tribunalul C o n s t a n ţ a a admis apelul promovat de către apelanţii reclamanţi şi, în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că:
A admis acţiunea formulată de reclamanţii D. E. şi G B., astfel cum a fost precizată.
A respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei G B. în ceea ce priveşte capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3069 din 7.04.1981 la fostul Notariat Judeţean C, cu privire la imobilul situat în C,_, compus din trei camere, dependinţe şi anexe, cu teren aferent în suprafaţă indiviză de 41,96 mp, încheiat între M. N. T. prin D. J. şi D. E..
A constatat intervenită vânzarea cumpărarea între autoarele pârâţilor M. J., M. H.-E. şi M. F.-P., numitele M. N. T. şi E. B. în calitate de vânzătoare şi numiţii D. E. şi D. F.-autoarea reclamanţilor şi a pârâtului D. E., în calitate de cumpărători, cu privire la terenul în suprafaţă de 189 mp situat în C,_, judeţul C, identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert ing. S. D. la 23 mai 2005 şi a planului de situaţie anexat acestuia, nr. cadastral 13319, imobil având următoarele vecinătăţi:
- nord – str._ ;
- sud – vecin D. J. ;
- est – vecin E. D. ;
- vest – vecin T. B..
A constatat dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei de locuit compusă din trei camere, dependinţe şi anexe gospodăreşti, situată la adresa sus-menţionată, în favoarea pârâtului D. E. şi a moştenitorilor defunctei D. F., ca efect al accesiunii imobiliare artificiale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut din probele administrate că, prin înscrisul sub semnătură privată din 10.08.1970, E. B. şi M. N. T. au vândut numitei D. F. un teren în suprafaţă de 200 mp situat în(...), la data încheierii convenţiei fiind plătit preţul de 36.000 lei şi predată posesia terenului.
Contractul de vânzare cumpărare nr. 3069/1981 s-a încheiat în mod cert în executarea acestui antecontract, actul menţionând preţul de 36.000 lei plătit în anul 1970, iar regimul juridic al bunului cumpărat prin „chitanţă” în anul 1970 era de bun comun dobândit în timpul căsătoriei promitentei cumpărătoare D. F. cu D. E..
Apreciază instanţa că, în condiţiile în care contractul autentic din anul 1981 s-a încheiat doar cu cumpărătorul D. E., căsătorit la acea dată cu o altă persoană decât promitenta cumpărătoare, respectiv cu D. E., procesul de partaj purtat între D. E. şi D. E. îi îndreptăţeşte pe reclamanţi să-şi valorifice interesele pe calea acţiunii în nulitate de faţă.
S-a mai reţinut că obiectul contractului autentic de vânzare cumpărare nu îl formează terenul, interzis a fi vândut prin Legea nr. 58/1974, ci construcţia edificată pe teren de către soţii D. E. şi D. F., cu muncă şi mijloace proprii, situaţie în care încheierea contractului de vânzare cumpărare din anul 1981 numai în persoana lui D. E., fără menţionarea reclamanţilor în calitate de moştenitori ai defunctei D. F., are o cauză ilicită şi imorală potrivit art. 968 Cod civil, care atrage nulitatea absolută a actului încheiat.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului reclamantei G B. de a cere constatarea vânzării cumpărării terenului ce a făcut obiectul înscrisului sub semnătură privată s-a reţinut că, în cazul formulării acţiunii în calitate de moştenitori ai promitentei cumpărătoare, Civică F., termenul de prescripţie de 3 ani nu curge împotriva reclamantei de la data pierderii posesiei imobilului, ci de la data dezbaterii succesiunii defunctei, respectiv din anul 2003, situaţie în care termenul de prescripţie nu s-a împlinit.
Pe fond, instanţa a reţinut că acţiunea în valorificarea antecontractului de vânzare cumpărare este o executare silită atipică, deoarece se realizează în absenţa unui titlu executoriu şi în afara procedurilor execuţional prevăzute de C o d u l d e procedură civilă şi în temeiul art. 970 alin.2, art. 1073 şi art. 1077 Cod civil a constatat intervenită vânzarea cumpărarea între M. N. T. şi E. B. (autoarele pârâţilor M. J., M. H.-E. şi M. F.-M.) şi D. E. şi D. F. (autoarea reclamanţilor şi a pârâtului D. E.), cu privire la terenul menţionat.
În ceea ce priveşte constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate pe teren, constatând intervenită vânzarea-cumpărarea terenului în favoarea reclamanţilor şi a pârâtului D. E., hotărâre judecătorească cu caracter constitutiv de drepturi, pe temeiul conferit de art.492 Cod civil instanţa a constatat dreptul de proprietate în favoarea acestora şi în ceea ce priveşte construcţiile edificate pe teren.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta intimată D. E., solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă modificarea deciziei cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe.
Susţine recurenta că, deşi s-a reţinut corect incidenţa dispoziţiilor art. 492 cod civil, potrivit cu care orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte contrariul, instanţa de apel a stabilit neîntemeiat că reclamanţii au făcut dovada existenţei unei convenţii între proprietarul terenului şi constructor, respectiv între M. N. T. şi D. F. şi E., în condiţiile în care, ulterior edificării construcţiei, între aceştia s-a încheiat un contract de închiriere al aceluiaşi imobil.
În lipsa convenţiei între constructor şi proprietar, a cărei existenţă nu a fost dovedită cu nici un mijloc de probă, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru dobândirea dreptului de superficie, cu atât mai mult cu cât imobilul a fost înstrăinat de proprietarul terenului printr-un contract de vânzare cumpărare valabil.
Susţine recurenta că buna credinţă a D. D. F. la edificarea construcţiei creează în patrimoniul său doar un drept de creanţă şi nu un drept de proprietate asupra imobilului, soluţia instanţei de apel fiind netemeinică şi din acest motiv.
În ce priveşte constatarea nulităţii absolute a contactului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3069/1981, apreciază recurenta că probele administrate, respectiv răspunsurile părţilor la interogatoriu, nu au relevat existenţa unei cauze ilicite a convenţiei, nici vânzătoarea M. N. T. şi nici cumpărătorul D. E. neavând un obiectiv care să contravină moralei, ordinii publice sau legilor în vigoare la momentul încheierii tranzacţiei.
Împrejurarea că iniţial pârâtul D. E. a menţionat în act că este văduv, ulterior solicitând consemnarea statului său legal (căsătorit cu D. E.), nu este de natură a conduce la ideea unei cauze imorale, în fapt fiind vorba de rectificarea unei erori materiale survenită în prima redactare a actului. Dobândirea bunului în timpul căsătoriei, chiar de către unul singur dintre soţi, conduce automat la dobândirea calităţii de bun comun, urmare a prezumţiei legale a comunităţii de bunuri.
Susţine recurenta că nu se putea da eficienţă declaraţiei notariale date de D. J., autentificată sub nr. 979/25.02.2008 la BNP D. E., starea de sănătate a declarantului fiind precară, prezentând tulburări psihice care puteau convinge instanţa de nesinceritatea declaraţiilor şi de adevăratele împrejurări în care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat în anul 1981.
Mai susţine recurenta că instanţa a reţinut greşit că faptul edificării construcţiei de către D. F. ar naşte în patrimoniul acesteia un drept de proprietate, cu consecinţa reţinerii unei cauze imorale la încheierea contractului autentic, pentru că, în realitate, faptul construirii creează în patrimoniul acesteia doar un drept de creanţă.
De asemenea, deşi în cererea principală s-a făcut referire la manopere dolosive ca şi cauză de nulitate, reclamanţii nu au mai preluat această formulare în precizările ulterioare ale acţiunii şi nici nu s-a făcut dovada susţinerilor din acţiune referitoare la lipsa preţului ca element esenţial al contractului de vânzare cumpărare autentic, actul cuprinzând acest element, respectiv preţul de 36.000 lei. În acest sens, se afirmă de către recurentă, răspunsul pârâtului D. E. la interogatoriu nu se coroborează cu celelalte probe administrate, în timp ce afirmaţiile sale privind sursa provenienţei preţului au fost confirmate de martorii D. D. şi M. H..
Susţine recurenta că era prescrisă cererea formulată de G B. privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, calificarea cererii ca fiind executarea unei obligaţii de a face izvorâtă din antecontract impunând calcularea termenului de prescripţie de 3 ani începând cu data încheierii antecontractului sau cu data prevăzută în antecontract pentru executarea acestei obligaţii. Cum reclamanta G B. nu mai locuieşte în imobilul în litigiu din anul 1976, dreptul său material la acţiune este prescris.
Instanţa nu putea admite nici cererea reclamantului D. E. prin care solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cumpărare deoarece imobilul nu se mai afla, la data soluţionării cauzei în patrimoniul promitentelor vânzătoare, iar dreptul de proprietate asupra terenului se afla în patrimoniul foştilor soţi D. E. şi E., prin decizia nr. 534/12.11.1991 a Prefecturii C fiindu-le transmis acestora dreptul de proprietate asupra suprafeţei indivize de 41,96 mp, aferentă construcţiei în litigiu.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, temei invocat de recurentă în cererea de recurs, modificarea unei hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Motivul de modificare reglementat de pct. 8 din art. 304 priveşte situaţia în care, deşi actul juridic dedus judecăţii este cât se poate de clar, fiind „vădit neîndoielnic”, instanţa îi schimbă „natura” ori „înţelesul”. În speţă, recurenta este de acord cu calificarea dată de instanţă convenţiei încheiate în 10 august 1970 între vânzătoarele E. B. şi M. N. T., pe de o parte şi cumpărătorii D. F. şi D. E., pe de altă parte, respectiv antecontract de vânzare cumpărare, precum şi cu calificarea dată convenţiei dintre proprietarul terenului şi constructorul locuinţei, respectiv convenţia de accesiune, însă ceea ce se critică în recurs se referă la interpretarea greşită a probelor administrate în cauză, recurenta susţinând că reclamanţii nu au dovedit existenţa antecontractului de vânzare cumpărare, iar dreptul dobândit prin accesiune a intrat în patrimoniul recurentei şi al fostului soţ al acesteia, D. E., proprietari ai terenului la data constatării accesiunii.
Interpretarea dată de judecător probelor administrate în cauză constituie o chestiune de fapt, nu de legalitate, care nu poate fi criticată în recurs, conform art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă. Modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate în cauză putea constitui o critică numai în temeiul art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă, dar acest text a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Prin urmare, sunt chestiuni de fapt care nu pot face obiectul criticii întemeiate pe art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă şi care au fost stabilite de către instanţa de apel: existenţa convenţiei şi transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 189 mp de la vânzătorii E. B. şi M. N. T. către cumpărătorii D. E. şi D. F. prin antecontractul de vânzare cumpărare încheiat în 10 august 1970; plata preţului de 36.000 lei la data încheierii convenţiei din august 1970, iar nu la data întocmirii actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3069/1981; edificarea construcţiei din C,_ de către părinţii reclamanţilor, D. F. şi D. E..
Recurenta a mai invocat însă şi existenţa valabilă a dreptului său de proprietate asupra terenului, dobândit în temeiul deciziei nr. 534/1991 a Prefectului Judeţului C, calificarea greşită dată de instanţă dreptului pe care l-a dobândit D. F., constructor de bună credinţă al locuinţei pe terenul proprietatea pârâtei M. N., precum şi aplicarea greşită a sancţiunii nulităţii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3069/1981 pentru cauză ilicită, determinată de lipsa preţului ca element esenţial al actului. De asemenea, recurenta a mai invocat şi interpretarea greşită de către instanţa de apel a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune în cazul reclamantei G B.. Aceste motive de recurs, chiar dacă nu pot fi circumscrise motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă – interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii prin schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia -, ele pot fi analizate ca şi critici referitoare la încălcarea sau aplicarea greşită a legii, care se circumscriu motivului de recurs reglementat de art. 304 cpt. 9 Cod procedură civilă.
Analizând legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de apel în raport cu aceste motive, Curtea constată că nici criticile de legalitate nu sunt întemeiate.
În speţă, aşa cum a stabilit instanţa în baza probelor administrate, în 10 august 1981, între E. B. şi M. N., în calitate de vânzătoare şi D. F. şi D. E., în calitate de cumpărători, a intervenit o convenţie de vânzare cumpărare a suprafeţei de 200 mp teren situat în C,_, pentru preţul de 36.000 lei, plătită la momentul încheierii convenţiei.
Calificarea acestei convenţii ca fiind un antecontract de vânzare cumpărare s-a făcut corect de către instanţă, termenii folosiţi în înscrisul redactat de părţi fiind specifici acestui tip de convenţie ( „am primit suma de 36.000 lei care reprezintă vânzarea unui loc în str._ _ ”).
Potrivit art. 1295 Cod civil, „vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat”. Acest text, care consacră convenţia ca mod de dobândire a proprietăţii, are un neîndoielnic înţeles; el înseamnă că transmiterea proprietăţii sau a altui drept real se efectuează îndată ce convenţia de înstrăinare este definitiv încheiată, independent şi înainte de orice tradiţiune.
Convenţia de transmitere a terenului din(...) fiind încheiată la 10 august 1970, anterior Legii nr. 59/1974 care impunea forma autentică a înscrisului ca o condiţie ad validitatem a transmisiunii, se supune în întregime prevederilor art. 1295 alin. 1 Cod civil, singura formalitate cerută de lege dar numai pentru opozabilitate fiind transcrierea actului în registrul de transcripţiuni (art. 722 pct. 1 cod civil).
Transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului din str._ realizându-se, conform art. 1295 Cod civil, la data încheierii convenţiei părţilor, respectiv la 10 august 1970, de la acea dată bunul a ieşit din patrimoniul vânzătoarelor E. B. şi M. N. şi a intrat în patrimoniul cumpărătorilor D. F. şi D. E..
Constatând existenţa unei convenţii scrise translative de proprietate asupra terenului din(...), hotărârea judecătorească pronunţată în cauză nu este translativă, ci numai declarativă de drepturi; această hotărâre, contrar susţinerilor instanţei de apel, nu a produs transmisiunea unui drept de la o persoană la alta, ci a recunoscut numai şi a stabilizat drepturi anterior dobândite de cumpărători.
Reţinând în favoarea autoarei reclamanţilor, D. F. şi a pârâtului D. E. un drept de proprietate asupra terenului, în mod corect instanţa de apel a aplicat prezumţia instituită de art. 492 Cod civil în favoarea acestora, chestiunea identificării beneficiarului construcţiei fiind o chestiune de fapt, judicios analizată de instanţa de apel. De altfel, recurenta nici nu a contestat edificarea construcţiei anterior căsătoriei sale cu pârâtul D. E., iar încheierea contractului de închiriere pentru locuinţă nu a avut decât rolul de a întări convingerea instanţei cu privire la existenţa convenţiei de cumpărare a terenului cu scopul edificării unei locuinţe pentru cumpărători, iar nu cu scopul afirmat de recurentă, strict limitat la contractul de locaţiune.
În condiţiile arătate, legal a reţinut instanţa de apel că încheierea în anul 1981 a contractului de vânzare cumpărare în formă autentică de către pârâtul D. E., căsătorit la acel moment cu recurenta D. E., s-a făcut în dauna succesorilor adevăratului cumpărător, respectiv în dauna reclamanţilor, recurenta cunoscând la momentul încheierii convenţiei cine a fost adevăratul cumpărător al terenului şi constructor al locuinţei.
Această operaţiune speculativă, făcută cu scopul de a prejudicia interesele succesorilor defunctei D. F. şi în condiţiile în care recurenta cunoştea care este adevăratul proprietar, a avut un scop nelicit, sancţiunea fiind, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, nulitatea actului. Aceeaşi sancţiune este aplicabilă şi pentru lipsa preţului, chestiunea fictivităţii preţului trecut în actul autentic fiind, de asemenea, o chestiune de fapt stabilită de instanţa de apel, necenzurabilă în recurs după abrogarea art. 304 pct. 11 cod procedură civilă.
Recunoaşterea cu efect declarativ în favoarea reclamanţilor şi a pârâtului D. E. a unui drept de proprietate asupra terenului, dobândit prin convenţie, nu este influenţată de constituirea unui drept de proprietate pentru acelaşi teren, prin ordin al prefectului, în favoarea recurentei şi a pârâtului. Consecinţa acestei situaţii este coexistenţa a două titluri pentru teren, care oricând pot fi supuse comparaţiei, fără ca anterior vreuna dintre părţile în litigiu să fie obligată să ceară anularea titlului celeilalte părţi.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată în raport cu reclamanta G B., argumentelor corect reţinute de instanţa de apel cu referire la conservarea drepturilor comoştenitorilor prin stăpânirea bunului succesoral de către unii dintre ei, li se adaugă şi argumentul dedus din caracterul constitutiv de drepturi al convenţiei din 10 august 1970, acţiunea în constatarea dreptului dobândit în temeiul acestei convenţii având caracter imprescriptibil. De aceea, excepţia prescripţiei a fost corect respinsă.
În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtăD. E.,domiciliată în C,_, împotriva deciziei civile nr. 199, pronunţată de Tribunalul C o n s t a n ţ a la data de 15 aprilie 2008, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii reclamanţiG B.şiD. E.,ambii cu domiciliul în C,_ şi intimaţii pârâţiD. J.,domiciliat în C,_,D. E.,domiciliat în C,_ şiM. J., M. H._ şiM. F. P.,toţi trei cu domiciliul în B,_, .7, .2, .56, având ca obiectacţiune în constatarea vânzării-cumpărării.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2008.
PREŞEDINTE, JUDECĂTORI,
| ← Reductiune liberalitati Mostenitori rezervatari Sotie... | Anulare dispozitie Comisia pentru aplicarea Legii 10 din 2001... → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Frauda la lege Nulitate absoluta contract vanzare cumparare Actiune coniventa
