Informaţii publice Organul care datorează comunicarea
Comentarii |
|
C.A. Piteşti, nr. 257 din 16.03.2007
Informaţiile cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate sunt de interes public, iar obligativitatea comunicării lor aparţine deţinătorilor documentelor şi nu emitenţilor acestora.
Prin acţiunea înregistrată la data de 23 martie 2006 pe rolul Tribunalului Comercial Argeş, reclamantul I.V. a chemat în judecată A.C.P.I. Argeş, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâta să fie obligată să-i rezolve cererea ce i-a adresat-o, respectiv să-i comunice xerocopii certificate de pe procesul-verbal de punere în posesie privind pe I.S., schiţele terenului acestui solicitant, propus spre validare, fişa cu datele pentru completarea titlului de proprietate, decizia nr. 31/2001 a C.J.F.F. Argeş, ambele variante, cu explicaţii privind varianta corectă şi adresa acestei comisii de înaintare a deciziei către C.L.F.F. Mălureni.
A solicitat, de asemenea, daune materiale şi morale, precizând că pârâtul i-a comunicat cu adresa nr. 5194/10 ianuarie 2006 că i-a respins cererea.
Prin sentinţa civilă nr. 301/CA/30 octombrie 2006, Tribunalul Argeş a respins acţiunea, reţinând că informaţiile solicitate sunt de interes public şi se pot pune la dispoziţia celor interesaţi conform art. 1, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 şi art. 27 alin. (41) din Legea nr. 18/1991, republicată, introdus prin Legea nr. 247/2005. Însă, persoana care trebuie să răspundă acestei cereri nu poate fi pârâta, ci numai emitenţii actelor, respectiv C.L.F.F. Mălureni şi C.J.F.F. Argeş.
Împotriva sentinţei a formulat recurs reclamantul, care a criticat-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041C. proc. civ., cale de atac admisă de Curtea de Apel Piteşti prin decizia nr. 257/R-C/2007, prin care a fost casată hotărârea şi trimisă cauza spre rejudecare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că este corectă aprecierea tribunalului, potrivit căreia solicitarea reclamantului se încadrează în dispoziţiile art. 1 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 şi art. 27 alin. (41) din Legea nr. 18/1991, republicată, introdus prin Legea nr. 247/2005, şi că informaţiile cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate sunt informaţii de interes public care se pot pune la dispoziţia celor interesaţi (reclamantul făcând dovada interesului în dobândirea datelor solicitate), însă face o apreciere fără suport legal, atunci când conchide că persoana care trebuie să răspundă nu poate fi pârâta ci numai emitenţii actelor.
Aşa cum a susţinut şi reclamantul, dispoziţiile art. 9 şi art. 11 din Legea nr. 544/2001 se referă la documentele deţinute de instituţii, care reprezintă informaţii de interes public ce pot fi puse la dispoziţia celor interesaţi.
Sintagma „documente deţinute” înlătură de plano concluzia la care a ajuns prima instanţă, obligativitatea comunicării informaţiilor de interes public privind pe deţinătorii acestora ci nu pe emitenţii documentelor respective.
O situaţie similară se reţine şi din punerea la dispoziţia celor interesaţi a documentelor din Arhivele Naţionale, care în mod evident sunt deţinători şi nicidecum emitenţi ai actelor eliberate.
De altfel şi P.J. Argeş a indicat pârâtului, prin adresa nr. 1237 din 30 mai 2006 să înainteze reclamantului documentaţia solicitată, întrucât în arhivele sale nu s-au mai păstrat decât anexele privind contestaţiile formulate la nivelul anului 1991.
În consecinţă, a fost admis recursul, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., şi casată sentinţa, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, observând că aceasta nu s-a pronunţat pe fond ci pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, excepţie neincidentă în cauză.
← Contestaţie în anulare Art 386 | Obligaţie de a face Desfiinţare lucrare fara autorizatie de... → |
---|