C.A. Braşov, decizia nr. 374 din 30 iunie 1995
Prima instanţă a soluţionat acţiunea, în limitele sesizării sale, constând în solicitarea anulării testamentului, datorită faptului că testatoarea a fost lipsită de discernământ în momentul întocmirii testamentului prin înscris autentic. Acţiunea a fost respinsă, stabilindu-se că testatoarea a avut discernământul necesar pentru a face dispoziţia de ultimă voinţă. Lipsa discernământului, invocată, se referă la exprimarea voinţei testatoarei şi echivalează cu un viciu de consimţământ, sancţionat cu nulitatea relativă a actului. Instanţa de apel a reformat sentinţa, în sensul constatării nulităţii absolute a testamentului, pentru motivul că nu a fost semnat de testatoare, soluţie sprijinită pe o probă extrajudiciară (o expertiză a scrisului, efectuată în cadrul unei cercetări penale), fără posibilitatea, pentru partea căreia proba i se opune, de a discuta şi de a o combate într-un cadru procesual legal. În acest mod, instanţa de apel s-a transformat în primă instanţă de fond, suprimând un grad de jurisdicţie, prin încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. 1 fraza întâi Cod procedură civilă, potrivit cărora instanţa de apel nu poate schimba, între altele, obiectul cererii de chemare în judecată. Punctul de vedere al instanţei de apel, că nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată în orice fază a procesului, este greşit, deoarece, dacă este indiscutabil că excepţiile, motivele sau apărările de ordine publică, legate strict de acţiunea cu care instanţa a fost învestită, pot fi puse oricând în discuţia părţilor, se impune sublinierea că această aptitudine a instanţei nu poate depăşi cadrul procesului, înlocuindu-l cu un conţinut pe care părţile nu l-au avut în vedere. În consecinţă, decizia a fost casată cu trimitere pentru rejudecarea apelului.
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Lipsa discernământului în exprimarea voinţei testatorului Nulitate relativă Inadmisibilitatea reţinerii pentru prima dată în apel a unei cauze de nulitate absolută
