Prin hotărârea irevocabilă de partaj din anul 1991, pârâţii au fost obligaţi la plata unei sulte, pentru egalizarea valorică a loturilor. În anul 1994, reclamanţii au introdus împotriva pârâţilor o acţiune în despăgubire, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 Cod civil,considerând că neexecutarea voluntară a obligaţiei reprezintă un fapt păgubitor culpabil, partea în culpă fiind îndatorată a repara prejudiciul cauzat (valoarea actualizată a sultei).
Prima instanţă a respins acţiunea, soluţie confirmată atât în apel, cât şi în recurs. S-a reţinut că, în perioada actuală de instabilitate monetară, este admisibilă, în principiu, o abatere de la nominalismul monetar, aplicabil în obligaţiile pecuniare, prin actualizarea sumei datorate, în raport cu rata inflaţiei. Această abatere nu poate fi transpusă integral în situaţia existenţei unei hotărâri judecătoreşti de obligare la plata unei sume de bani. O astfel de hotărâre produce, pe de o parte, o schimbare a obiectului prescripţiei, începând să curgă termenul de prescripţie a executării silite şi, pe de altă parte, are forţă executorie, în sensul posibilităţii constrângerii debitorului de a-şi îndeplini obligaţia prin executare silită. În speţă, acţiunea în despăgubire nu a fost acceptată, creditorii nefolosind procedurile execuţionale prevăzute de lege, astfel încât, din culpa lor s-a produs devalorizarea valorii respective (acţiunea în despăgubire fiind introdusă cu câteva zile înainte de împlinirea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită). O împrejurare de fapt este de natură a accentua culpa creditorilor, şi anume că, anterior, debitorii au expediat prin mandat poştal suma datorată, iar creditorii au refuzat încasarea sumei.
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Sulta stabilită prin hotărâre judecătorească Neexecutare voluntară Acţiune în despăgubire formulată de creditor
