Prin cererea înregistratã la Judecatoria Campina sub nr(...), reclamantii D. J. B., D. E., D. J., D. F., J. B. au chemat în judecatã pe pârâtii S. F., O. T., U. G, U. T., U. T., U. N., U. N., U. F., pentru ca prin sentinta ce se va pronunta sã se dispunã iesirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale rãmase de pe urma defunctei D. B..În motivarea actiunii, reclamantii au arãtat cã la data de 24 febr.1962 a decedat autoarea lor, D. B., de pe urma cãreia au rãmas ca succesori E. E., O. T., D. B., E. G. si D. F., iar conformpartajului voluntar, pct.5,D. F. a renuntat la orice pretentie privind succesiunea.Reclamantii au mai arãtat cã masa succesoralã rãmasã de pe urma defuncte se compune din teren în suprafatã de 200 mp loc de casã, 6000 mp fâneatã ambele în com.E. E., pãrtile încheind un act de partaj între ele.În drept au fost invocate dispozitiile Legii 603/1943.În dovedirea actiunii reclamantii au depus în copie la dosar: certificatul de mostenitor nr.463/19082, act de partaj voluntar, certificatul de mostenitor 349/1962, actul de vânzare nr.185/1936.Reclamantii si-au precizat actiunea, în sensul cã pârâtii sunt S. F. care a dobândit dreptul de proprietate de la E. E. si suprafata de 600 mp, O. T. a primit 2000 mp, E. G. a oprit 1800 mp succesorii acesteia fiind U. G, U. U. decedat cu mostenitorii U. F., U. T., T. U. si N._ . Au arãtat reclamantii cã actul de partaj voluntar este întocmit gresit, terenul de la pct.”acasã” fiind împãrtit ca un tot de 6200 mp, când în realitate are 3780+200 mp, iar terenul din pct.”lacuri” nefiind împãrtit.A fost depus în copie la dosar contractul de întretinere nr.498/1991.Pârâta S. F. a formulat întâmpinare în cauzã, prin care a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibilã întrucât masa succesoralã a fost tranzactionatã prin actul de partaj voluntar.A fost depus în copie la dosar actul de partaj 1372/1975, planuri de amplasament.Pârâta D. F., introdusã în cauzã la termenul din 5.02.2008, a formulat întâmpinare-cerere reconventionalã prin care a arãtat cã autoarea lor, D. B., a dobândit mai multe terenuri, respectiv 2000 mp prin actul de vânzare-cumpãrare 187/1931, 4320 mp si 3780 mp prin contractul de vânzare-cumpãrare 185/1931 iar din suprafata de 4320 mp s-a vândut o parte rãmânând numai 2100 mp care a fost înstrãinatã prin contractul nr.864/1956 lui D. B., dar nu de proprietar ci de D. E. care a fost fiul sotului B., provenit din altã cãsãtorie.A mai arãtat pârâta, cã prin actul de partaj voluntar s-au împãrtit 6200 mp,însã se parte cã suprafetele sunt mai mici, iar terenul de 2000 mp din contractul de vânzare-cumpãrare 187/1931 i-a fost dat ei de zestre în anul 1961 de când este stãpânit de ea în mod continuu si sub nume de proprietar.A solicitat pârâta ca în principal sã se respingã actiunea, întrucât bunurile au fost deja partajate prin actul de partaj voluntar, sã se constate nulitatea absolutã a actului de vânzare-cumpãrare 864/1956, iar dupã admiterea acestui capãt sã se dispunã iesirea din indiviziune pe terenul de 2082,63 mp si sã se constate dreptul ei de proprietate asupra terenului de 2000 mp situat în pct.”lacuri” prin uzucapiunea de 30 de ani, iar în subsidiar sã se constate nulitatea absolutã a actului de partaj, întrucât nu au fost trecute toate terenurile.În drept au fost invocate disp.art.115-119 cod proc.civilã, art.1890 cod civil.Au fost depuse în copie la dosar: anexa privind date suplimentare la registrul agricol.La termenul din 25.03.2008 judecata cauzei a fost suspendatã conform art.155 cod proc.civilã si a fost repusã pe rol la data de 8.09.2008.Reclamantii au depus la dosar o cerere prin care au arãtat cã terenul de 4320 mp nu face obiectul cauzei de fatã, fiind terenul primei sotii a lui D. J., pe care o chema_ si drept urmare D. F., nefiind succesoarea acesteia, nu are calitatea de a solicita nulitatea actului de vânzare-cumpãrare .În ceea ce priveste terenul de 2000 mp din pct.”Lacuri”, acesta a fost si este proprietatea lor, în indiviziune, nefiind dat de zestre.În cauzã au fost solicitate de reclamanti si de pârâta D. F. probe cu înscrisuri, martori si interogatoriu.Pârâta reclamantã D. F. a depus la dosar precizare a întâmpinãrii-cerere reconventionalã, prin care a solicitat constatarea nulitãtii absolute a contractului de vânzare-cumpãrare 864/1956 în baza disp.art. 948, 964 cod civil întrucât terenul nu a apartinut numitului D. E. ci a fost proprietatea exclusivã a lui D. B., fiind vorba de vânzarea lucrului altuia fãcutã cu rea credintã.Au fost depuse în copie la dosar: contractul de întretinere 489/1991, plan de situatie, certificat de atestare fiscalã, contract de vânzare-cumpãrare nr.864/1939, acte de vânzare.J u d e c ã t o r i a C â m p i n a, prin sentinta civilã nr.4221 din 22.12.2009Pentru a pronunta aceasta sentintã, instanta de fond a retinut ca defuncta D. B. a dobândit în timpul vietii, prin actul de vânzare autentificat sub nr.185/1931 suprafetele de 4320 mp si 3780 mp iar prin actul de vânzare nr.187/1931 suprafata de 2000 mp (f.8-10).De-a lungul vietii a înstrãinat o parte din terenurile dobândite, având în posesie, la decesul sãu survenit la data de 24 febr.1982, suprafata de 6000 mp fâneatã si 200 mp loc de casã, dupã cum rezultã din certificatul de mostenitor nr.349/1962.În anul 1975, mostenitorii defunctei D. B. au partajat bunurile rãmase de pe urma autoarei lor, prin actul autentic de partaj voluntar nr.1372/1975, prin care O. T. a primit 2000 mp, E. E. 600 mp, D. B. 1800 mp, E. G. 1800 mp iar D. F. a declarat cã nu are nici un fel de pretentii asupra bunurilor partajate.Însumând suprafetele partajate rezultã cã au fost avute în vedere toate terenurile existente în patrimoniu la data decesului defunctei D. B. si astfel cum sunt ele mentionate în certificatul de mostenitor nr.349/1962, respectiv 6200 mp.Pârâta D. F. a solicitat în cererea sa reconventionalã sã se constate dreptul sãu de proprietate asupra terenului în suprafatã de 2000 mp de la pct.”Lacuri”, pretins folosit de ea în mod exclusiv de peste 30 de ani.Din rãspunsurile pârâtilor la interogatoriu, respectiv O. T., U. G, D. J. B., U. G rezultã cã pârâta nu a primit terenul de zestre si nu l-a folosit timp de 30 de ani, cum sustine, mai mult decât atât pãrtile arãtând cã terenul a fost folosit de ei si partajat.Împrejurarea cã terenul nu a fost folosit în mod exclusiv si sub nume de proprietar de cãtre pârâtã rezultã si din declaratiile martorilor E. G, E. J. care au arãtat cã terenul a fost folosit de alte persoane si nicidecum de pârâtã sau de autoarea sa.De altfel nici martorii propusi de pârâta reclamantã nu au putut confirma sustinerile acesteia, E. J. fiind plecat în altã localitate din anul 1960 si nu mai cunoaste situatia pânã în urmã cu câtiva ani, iar E. ª. foloseste terenul de pârâtã numai de 9-10 ani, iar o parte din teren a arãtat cã a fost folosit si de numitul E..Împrejurarea cã pârâta reclamantã are trecut teren în rolul sãu (f.125) în nici un caz nu este de naturã a-i conferi un drept de proprietate exclusiv si nu dovedeste faptul cã a uzucapat dreptul de proprietate asupra terenului.A mai solicitat pârâta reclamantã sã se constate nulitatea absolutã a contractului de vânzare-cumpãrare 864/1956 prin care D. E. si D._ au înstrãinat o suprafatã de 3124 mp lui D. E., fãrã sã indice însã un temei de drept al nulitãtii si chiar fãrã sã depunã la dosar actul contestat.La termenul din 17.11.2008 dupã ce instanta pus în vedere pãrtilor sã indice temeiul de drept, acestea precizeazã cã este 940 cod civil, care evident se referã la cu totul altceva si nu la conditiile actului juridic.La termenul din 15.12.2008 pârâta-reclamantã si-a modificat temeiul de drept în sensul cã acesta este 948, 964 cod civil,, arãtând cã vânzãtorii nu au fost proprietarii terenului ce s-a înstrãinat, vânzarea fiind fãcutã cu rea credintã.A retinut instanta de fond cã vânzarea lucrului nu este interzisã de lege, adevãratul proprietar având la îndemânã actiunea în revendicare pentru a-si proteja si fructifica propriul drept asupra imobilului.În ceea ce priveste reaua credintã pe care vânzãtorii ar fi avut-o la înstrãinarea actului, în sensul cã terenul ar fi fost proprietatea defunctei D. B., iar D. E., vânzãtorul, nu era fiul ei, aceasta nu este doveditã în nici un fel atâta timp cât se mentioneazã fãrã echivoc în actul juridic încheiat cã terenul provine de la mama acestuia, numita D._ decedatã în anul 1914.Mai mult decât atât, pentru a opera nulitatea actului juridic în cazul vânzãrii lucrului altuia, este necesar a se face dovada nu numai a relei credinte a unei pãrti contractante ci conventia frauduloasã a ambelor pãrti, ceea ce nu este cazul în speta dedusã judecãtii.Împrejurarea cã actul juridic este perfect valabil si cã de fapt terenul ce face obiectul acestuia în nici un caz nu a fost proprietatea defunctei D. B., rezultã si din faptul cã aceasta nu a fãcut nici un fel de opozitie în timpul vietii (actul fiind încheiat în anul 1956 iar aceasta a decedat în anul 1964).Din cele analizate pe larg în paragrafele precedente s-a retinut cã pãrtile au partajat întreaga avere rãmasã de pe urma defunctei D. B., prin actul de partaj voluntar 1372/1975 iar pârâta D. F. nu a folosit în mod exclusiv si continuu terenul solicitat.Potrivit art.729 cod civil, iesirea din indiviziune se poate cere dacã nu a fost un act de împãrtealã, adicã nu a avut loc un act de partaj voluntar, în conditiile art.730 cod civil, care produce efectele prev.de art. 786 cod civil, în temeiul cãruia fiecare copãrtas este considerat cã detine bunul direct de la defunct.Prin act de împãrtealã se întelege operatiunea juridicã de consimtãmânt la împãrtealã (exprimat scris sau verbal) si nu de instrumente probatorii, fiind valabil chiar dacã nu a existat forma scrisã.Or, în cauza de fatã, pãrtile au fãcut partaj voluntar în formã autenticã si din momentul întocmirii acestuia fostii copãrtasi stãpânesc portiunea atribuitã în mod exclusiv si sub nume de proprietar, fiind considerati cã detin bunul direct de la defunct.În raport de aceastã situatie, o nouã operatiune juridicã de împãrtealã este inadmisibilã motiv pentru care actiunea precizatã a fost respinsã ca atare.Totodatã, a fost respinsã si cererea reconventionalã formulatã de pârâta reclamantã D. F., sub toate capetele de cerere.S-a retinut ca actul de partaj voluntar nu este nul, întrucât potrivit art.730 cod civil, actul este valabil când toti mostenitorii sunt prezenti, toti coerezii au capacitate de a face acte de dispozitie si existã întelegerea copãrtasilor.Împotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantul D. J. B. si parata D. F.Apelantul reclamant D. B. a criticat sentinta, aratand ca potrivit actului de partaj încheiat intre succesori, cu exceptia paratei D. F., care a renuntat la orice pretentie asupra imobilelor respective, s-au stabilit suprafetele de teren care revin fiecãruia.A arãtat apelantul ca, însumând suprafetele de la pct. Acasã, unde pãrtile detin si locuinte, acestea depãsesc suprafata de teren din punctul sus-mentionat, justificat de faptul ca terenul pct. Lacuri, in suprafata de cca.2000 m.p. a fost inclus in calculul avut in vedere in acest partaj voluntar, dar, in realitate, iesirea din indiviziune nu s-a realizat, terenul din pct. Lacuri fiind folosit de toti mostenitorii, fara a se determina vreo suprafata ce ar reveni fiecãrei pãrti, iar la pct. Acasã, fiecare stãpâneste fãrã a exista o delimitare, fapt ce a dus la nenumãrate neîntelegeri.Apelanta parata D. F. a criticat, sentinta arãtând ca in mod gresit a fost respinsa cererea sa de a se constata dreptul de proprietate asupra terenului de cca.2000 m.p. dobândit de defuncta D. B. prin contractul de vânzare-cumpãrare nr.187/1931 in baza uzucapiunii de peste 30 de ani.A sustinut apelanta ca paratii S. F. si S. B. au recunoscut prin raspunsurile la interogatoriu ca au lucrat terenul in cauza cca.25 de ani cu titlu de arenda de la aceasta, iar martorii audiati in cauza au declarat acelasi lucru, fiind depuse si acte din care rezulta ca terenul este inscris la rolul fiscal al familiei sale, teren pentru care au fost achitate si taxe.Apelanta parata a mentionat ca este cel putin vaga sustinerea potrivit careia nu ar avea pretentie la bunurile partajate atat timp cat declaratia sa din partajul voluntar, este in sensul ca drepturile i-au fost compensate, dovada ca a inteles sa primeasca parte din succesiune, insa, nu din bunurile impartite, (de fapt, compensarea se referea chiar la terenul de 2000 m.p.care nu a fost inclus in partaj, tocmai ca-i apartinea deja).A arãtat apelanta parata ca prin actul de partaj voluntar s-au impartit intre succesori, teoretic, 6200 m.p., insa, se pare ca in realitate, suprafetele sunt intr-adevar mai mici si, de fapt, terenurile dobandite de participantii la partajul voluntar insumeaza cca.3756 m.p., adica este vorba de cel de-al doilea teren mentionat in contractul de vanzare-cumparare 185/1931.Apelanta a solicitat completarea probatoriilor cu 2 martori si o expertiza de specialitate si, ulterior, admiterea cererii reconventionale, iar in subsidiar, sa se admita doar proba cu expertiza topometrica pentru terenul de 2000 m.p. si sa se admita cererea reconventionala.C de-al doilea motiv de apel formulat de apelanta parata a constat in aceea ca aceasta a aratat ca in mod gresit a fost respinsa cererea de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.846/1956, pentru ca acest teren a fost proprietate exclusiva a defunctei D. B., cumparat de aceasta prin contractul de vanzare-cumparare nr.185/1931.A aratat ca, in aceasta situatie, vanzatorii nu sunt proprietarii dreptului ce s-a instrainat, deci, nu puteau transmite proprietatea asupra terenului in cauza si, fiind vorba de vanzarea lucrului altuia, facuta cu rea-credinta, sens in care este nula absolut in baza art.948 c.civ.A considerat apelanta ca o expertiza topometrica ar fi singura care ar demonstra dincolo de orice dubiu, daca terenul dobandit de D. B. prin contractul de vanzare-cumparare nr.185/1931 este unul si acelasi cu terenul instrainat prin contractul nr.846/1956.Apelantul reclamant D. B. a depus intampinare la apelul formulat de parata D. F., prin care a aratat ca terenul din pct.Lacuri in suprafata de 2000 m.p.nu este proprietatea paratei, care nu a primit de zestre si nu a stapanit niciodata acest teren.Afirmatia ca parata D. F. a stapanit terenul de 2000 m.p. 33 de ani nu este adevarata, a aratat apelantul reclamant, pentru ca aceasta a locuit la E. Tapului si nu a fost interesata de terenurile mostenite de la defuncta D. B., renuntand la mostenire prin actul de partaj voluntar nr.1372/75.Tribunalul Prahova, prin decizia civilã nr. 305 din 21 aprilie 2009, a respins cererea de completare a probatoriilor formulata de apelanti, precum si apelurile ca nefondate, retinând urmãtoarele:Cu privire la cererea de completare a probatoriilor formulata de apelanti, tribunalul a respins-o ca neintemeiata, avand in vedere ca potrivit art.295 al.2 din c.pr.civ., instanta va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanta, precum si administrarea probelor noi propuse in conditiile art.292, daca considera ca sunt necesare pentru solutionarea cauzei.Probele administrate inaintea primei instante raman castigate cauzei, iar procedurile probatorii care sunt defectuoase sau incomplete trebuie repetate, instanta de apel putand incuviinta orice alte masuri sau probe noi necesare solutionarii cauzei.Din textul de lege mentionat reiese ca instanta de apel poate dispune refacerea sau completarea probatoriilor, numai in masura in care rezulta necesitatea acestora in vederea solutionarii cauzei, ori, in speta de fata, nu rezulta acest lucru.Cu privire la apelul declarat de apelantul reclamantul D. B., tribunalul a constatat ca prin actul de partaj voluntar nr.1372/1975 aflat la fila 6 dos.fond, mostenitorii defunctei D. B. au partajat bunurile ramase de pe urma acesteia.In acest act de partaj voluntar se arata ca O. T. a primit suprafata de 2000 m.p., E. E. 600 m.p., D. B. 1800 m.p., E. G. 1800 m.p.Referitor la apelanta parata D. F., din cuprinsul actului de partaj voluntar, rezulta ca aceasta a declarat ca aceasta nu are niciun fel de pretentii asupra bunurilor partajate.Aceasta mentioneaza ca nu mai are niciun fel de pretentii deoarece drepturile ce i se cuvin, i-au fost compensate.Sustinerea apelantului reclamant ca in realitate, iesirea din indiviziune nu s-a realizat, ca fiecare dintre mostenitori stapaneste fara a exista vreo delimitare a fost apreciatã ca nejustificata, avand in vedere ca din actul de partaj voluntar depus in copie la instanta de fond rezulta ca au fost avute in vedere toate suprafetele de teren ce au apartinut defunctei D. B..In certificatul de mostenitor nr.349/1962 aflat la fila 8 dos.fond, rezulta ca de pe urma defunctei D. B. au ramas ca bunuri un teren loc de casa in suprafata de 200 m.p. si un teren faneata de 6000 m.p., precum si o casa de locuit aflata pe terenul de 200 m.p. si, insumand suprafetele de teren din actul de partaj voluntar aflat la fila 6 dosar fond cu terenurile cuprinse in certificatul de mostenitor mentionat, rezulta exact 6200 m.p.Referitor la apelul declarat de apelanta parata D. F., tribunalul a constatat ca terenul in suprafata de 2000 m.p.de la pct.Lacuri, nu a fost folosit de aceasta in mod exclusiv peste 30 de ani, aspect ce rezulta din raspunsurile la interogatoriu ale paratilor O. T., U. G si D. B..Totodata, din declaratiile martorilor E. G si E. J., rezulta ca terenul nu a fost folosit in mod exclusiv si sub nume de proprietar de apelanta parata.Afirmatia ca terenurile dobandite de participantii la partajul voluntar insumeaza cca.3756 m.p., adica cel de-al doilea teren mentionat in contractul de vanzare-cumparare 185/1931 (O. T. 1320 m.p., E. E. 546 m.p., D. B. 873 m.p., E. G. 1016 m.p.), aparand o diferenta de cca.2500 m.p. intre actul de partaj si realitate, a fost apreciatã ca neintemeiata, fiind contrazisa de inscrisul intitulat act de partaj voluntar si certificatul de mostenitor nr.349/1962, din care rezulta exact suprafetele de teren ramase de pe urma defunctei D. I.B. si suprafetele de teren inscrise in actul mentionat prin care o parte din parti au convenit cu privire la partajarea terenurilor.Critica apelantei parate ca in mod gresit instanta de fond a respins cererea de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.846/1956 a fost retinutã ca neintemeiata, motivat de faptul ca terenul ce a facut obiectul acestui act nu a fost proprietatea defunctei D. B., iar pentru a fi invocata nulitatea actului juridic in cazul vanzarii lucrului altuia, trebuie facuta dovada nu numai a relei credinte, cum in mod corect a retinut prima instanta ci, si a conventiei frauduloase dintre partile contractante.De altfel, in practica judiciara s-a statuat ca vanzarea lucrului altuia nu constituie cauza de nulitate, aspect retinut si de instanta de fond.S-a constatat cã nu sunt incidente disp.art.948 c.civ., care stabilesc conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii, respectiv capacitatea de a contracta, consimtamant valabil, obiect determinat si cauza licita.Astfel ,în speta se invoca reaua-credinta, respectiv cauza ilicita, dar nu s-a facut nicio dovada ca vanzatorii la data instrainarii au fost de rea-credinta pentru a fi indeplinite cerintele impuse de disp.art.948 c.civ.Nu a rezultat din nicio proba a dosarului ca terenul ce a facut obiectul actului de instrainare incheiat in anul 1956 a apartinut defunctei D. B. si nici ca acest teren este unul si acelasi cu terenul ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare nr.185/1931.Împotriva deciziei sus-mentionate a declarat recurs D. F., criticând-o pentru nelegalitate, sustinând urmãtoarele:Hotãrârea instantei de apel este nelegalã deoarece în mod gresit a respins critica din apel privind respingerea cererii de a se constata dreptul de proprietate asupra terenului de cca. 2000 m.p. – dobândit de defuncta D. B. prin contractul de vânzare-cumpãrare nr. 187/1931-, în baza uzucapiunii de peste 30 de ani.Aratã recurenta cã motivarea instantei de apel este identicã cu cea a instantei de fond si se rezumã practic la a sustine cã prin probele cauzei nu s-ar fi demonstrat suficient sustinerile acesteia privind posesia îndelungatã si continuã asupra terenului în cauzã, fãcând astfel o gresitã interpretare a acestor probe si nu a avut în vedere o serie de aspecte privind coroborarea lor.Astfel, sustine recurenta, pârâtii S. F. si S. B. au recunoscut prin rãspunsurile la interogatoriu cã au lucrat terenul în cauzã cca. 25 de ani cu titlu de arendã, pârâta D. F. fiind cea care l-a închiriat familiei S., aceleasi declaratii dând si martorii audiati.Mai aratã recurenta cã martorii propusi de reclamanti au dat declaratii nerelevante deoarece nu au cunoscut situatia terenului decât anterior anului 1975, nefiind utile cauzei.În dovedirea sustinerilor sale, recurenta a depus acte din care rezultã cã a înscris terenul în rolul fiscal al familiei sale si a achitat taxele la zi, iar în privinta celorlalti mostenitori, desi acestia sustin cã au stãpânit pãrti din teren si cã au inclus bunul în actul de partaj voluntar, se ridicã întrebãri privind pasivitatea lor din ultimii 33 ani, partajul voluntar fiind întocmit în anul 1975, în aceastã perioadã nici unul din mostenitori nu a tulburat în vreun mod posesia exercitatã de aceasta.Al doilea motiv priveste faptul cã în mod nelegal s-a respins cererea de constatarea nulitãtii absolute a contractului de vânzare-cumpãrare nr. 846/1956, deoarece terenul ce face obiectul acestui contract nu a apartinut vânzãtoarului, ci a fost proprietatea exclusivã a defunctei D. B., autoarea recurentei, cumpãrat de aceasta prin contract autentic de vânzare-cumpãrare, la încheierea primului contract profitându-se de coincidenta de nume.În atare situatie, avem de a face cu un act în care vânzãtorii nu sunt proprietarii dreptului ce s-a înstrãinat, deci nu puteau transmite proprietatea asupra terenului în cauzã.Fiind vorba de vânzarea lucrului altuia, fãcutã cu rea-credintã, situatiei îi erau aplicabile dispozitiile art.948 Cod civil, nulitatea absolutã a contractelor încheiate cu rea-credintã, la dosar neexistând nici o probã din care sã reiasã cã terenul ar fi apartinut vânzãtorilor.În cauzã este necesarã efectuarea unei expertize topo care sã demonstreze fãrã dubiu dacã terenul înstrãinat prin contractul nr.846/1956 este unul si acelasi cu cel dobândit de D. B. prin contractul de vânzare-cumpãrare 185/1931.În consecintã solicitã, în principal, admiterea recursului, modificarea hotãrârii atacate si restituirea cauzei la tribunal pentru administrarea de probe, iar în subsidiar, admiterea recursului si constatarea nulitãtii contractului de vânzare-cumpãrare nr. 846/1956 si a actului de partaj voluntar.Curtea ,examinând decizia recuratã în raport de actele si lucrãrile dosarului ,de criticile formulate si de dispozitiile legale incidente în cauzã constatã cã recursul e nefundat din considerentele ce se vor arãta în continuare:Raportat la disp. art. 304 c.proc.civ. din c o d u l d e procedurã civilã în vigoare, la faptul cã pct.11 din art.304 din vechiul cod de procedurã civilã, ce prevedea ca motiv de recurs situatia în care hotãrârea se întemeiazã pe o gresealã gravã de fapt ,decurgând din aprecierea eronatã a probelor administrate ,a fost abrogat prin OUG nr.138/2000, Curtea urmeazã a nu mai lua în discutie primul motiv de recurs ,prin care recurenta invocã gresita respingere a capãtului de cerere privind constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenului de 2000 mp situat în U., pct. Lacuri, acesta fiind un aspect ce vizeazã interpretarea de cãtre instantã a probatoriului administrat.În ceea ce priveste motivul de recurs ce vizeazã gresita solutionare a capãtului de cerere privind constatarea nulitãtii absolute a contractului de vânzare-cumpãrare nr.846/1956, pentru ca terenul înstrãinat prin acesta ar fi fost proprietatea exclusiva a defunctei D. B., cumpãrat prin contractul de vânzare-cumpãrare nr.185/1931,ci nu proprietatea vânzãtorului D. E., caz în care în spetã ar fi incidente dispozitiile privind vânzarea lucrului altuia ,raportat la împrejurarea cã din niciuna dintre probele administrate în cauzã nu reiese cã terenul în litigiu ar fi fost proprietatea defunctei D. B., din cuprinsul sãu rezultând cã 600mp erau proprietatea vânzãtoarei D. V._ ,conform actului de vânzare-cumpãrare autentificat sub nr.553/1935 de Judecãtoria Mixtã S ,iar restul proprietatea vânzãtorului D. V. E., conform art.30 C.G.. si 2524 mp prin mostenire de la defuncta sa mamã D._ ,decedatã în 1914, Curtea urmeazã a constata cã în mod legal s-a retinut prin decizia recuratã cã în cauzã nu sunt aplicabile dispozitiile invocate ,cu atât mai mult cu cât nu s-a fãcut dovada cã acesta ar fi fost încheiat de vânzãtor în frauda dreptului defunctei D. B. si cu complicitatea cumpãrãtorului ,si nici proba identitãtii dintre acesta si cel ce a fãcut obiectul contractului de vânzare-cumpãrare nr.185/1931. Din considerentele susmentionate ,dat fiind cã în cauzã nu e incident motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 c.proc.civ. ,în baza art. 312 c.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D. F. împotriva deciziei nr. 305/21.04.2009 pronuntatã de Tribunalul Prahova., criticând-o ca nelegala si netemeinica., a respins actiunea precizatã formulatã de reclamanti, ca inadmisibilã, precum si cererea reconventionalã formulatã de pârâta D. F., sub toate capetele de cerere. (Judecator Radu Adriana Maria).
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Partaj Iesire din indiviziune Bunuri succesorale
