REVENDICARE. PRESCRIPŢIA ACHIZITIVĂ. POSESIA ANTERIOARĂ ANULUI 1974. CONSECINŢE.

REVENDICARE. PRESCRIPŢIA ACHIZITIVĂ. POSESIAANTERIOARĂ ANULUI 1974. CONSECINŢE.

Faptul că terenul litigios era evidenţiat în registrul agricol la rubricadeschisă pe numele vânzătorului, în anul 2003, şi ulterior trecut în certificatul demoştenitor la decesul acestuia, nu paralizează instituţia uzucapiunii de 30 ani, opusăde pârât şi reglementată de art.1890 Cod civil.

În mod corect instanţa de apel a reţinut că la data începerii prescripţieiachizitive, respectiv în anul 1970, terenul în litigiu putea fi obiect al proprietăţiiprivate, iar imposibilitatea transmiterii terenurilor prin acte juridice, instituită deart.30 din Legea nr.58/1974 şi art.44 din Legea nr.59/1974, nu a condus directla imposibilitatea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune şi nici laîntreruperea cursului acestei prescripţii.

(Decizia civilă nr.3/R din 9 ianuarie 2006 pronunţată deCurtea de Apel Piteşti).

Prin sentinţa civilă nr.797 din 2 iulie 2004, Judecătoria Curteade Argeş a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A.P.împotriva pârâtului A.A. care a fost obligat să-i lase în deplină proprietateşi posesie terenul în suprafaţă de 3.393 mp., categoria de folosinţă livadăcu iarbă, aşa cum a fost identificat în schiţa anexă la raportul de expertizătehnică efectuat în cauză.

Apelul declarat de pârât, în care a invocat motive denelegalitate şi netemeinicie, a fost admis de Tribunalul Argeş, prin deciziacivilă nr.572 din 16 mai 2005, cu consecinţa schimbării sentinţei atacate,în sensul respingerii acţiunii, cu obligarea reclamantului la platacheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă căacţiunii în revendicare formulată de către reclamant, pârâtul i-a opuscalitatea sa de proprietar în condiţiile art.1846, 1947 Cod civil, în bazaconvenţiei încheiată cu defunctul A.P.P., în anul 1970 şi faptul posesieidin acelaşi an la zi, aspect confirmat de proba testimonială administratăîn cauză.

Potrivit prevederilor art.1837 Cod civil, prescripţia este unmijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligaţie, subcondiţiile determinate prin această lege", în cauză pârâtul a exercitatasupra terenului în litigiu, începând cu anul 1970 şi până în prezent, peste30 ani, o posesie utilă, netulburată, neviciată şi sub nume de proprietar,aflându-se în situaţia stipulată de textul de lege suscitat.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs în termen legalreclamantul A.P. şi intervenienta în interesul reclamantului, A.M.M.,susţinând în esenţă că în cauză nu a intervenit uzucapiunea de 30 ani,întrucât chitanţa a fost întocmită în anul 1980 şi nu în anul 1970, cumgreşit s-a reţinut; terenul în litigiu nu a ieşit niciodată din patrimoniulvânzătorului A.P.P., întrucât la data dezbaterii succesiunii, în anul 2003,această suprafaţă era inclusă în registrul agricol, fiind introdusă în masasuccesorală. De asemenea, instanţa de apel nu a avut în vedere apariţiaLegilor nr.58 şi 59/1974, care au întrerupt cursul prescripţiei.

Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondată această cale deatac, prin decizia civilă nr.3/R din 9 ianuarie 2006, obligându-l pereclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând recursul, în limita motivelor formulate, instanţa derecurs, a constatat că situaţia de fapt, cu referire la chitanţa întocmită înanul 1970, reprezintă un motiv de netemeinicie, care nu mai poate fianalizată în acest stadiu procesual (şi ca urmare a abrogării prin O.U.G.nr.138/2000 a disp.art.304 pct.11 Cod procedură civilă), rămânândcâştigată cauzei.

În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, s-a reţinut căeste nefondat, întrucât faptul că terenul litigios era evidenţiat în registrulagricol la rubrica deschisă pe numele vânzătorului, în anul 2003, şiulterior trecut în certificatul de moştenitor la decesul acestuia, nuparalizează instituţia uzucapiunii de 30 ani, opusă de pârât şireglementată de art.1890 Cod civil.

Ultimul motiv de recurs, de asemenea a fost privit caneîntemeiat, deoarece în mod corect instanţa de apel a reţinut că la dataînceperii prescripţiei achizitive, respectiv în anul 1970, terenul în litigiuputea fi obiect al proprietăţii private, iar imposibilitatea transmiteriiterenurilor prin acte juridice, instituită de art.30 din Legea nr.58/1974 şiart.44 din Legea nr.59/1974, nu a condus direct la imposibilitateadobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Tribunalul, în mod corect a reţinut că terenul nu a făcutobiectul unei forme a proprietăţii de stat, iar în raport de data decesuluiautorului, s-a reţinut culpa proprietarului, care din neglijenţă a lăsat bunulvreme îndelungată în stăpânirea pârâtului.

Instanţele au constatat că în cauză nu sunt aplicabiledispoziţiile Legilor nr.58 şi 59/1974, întrucât pârâtul a posedat terenullitigios începând cu anul 1970, înainte de intrarea în vigoare a celor douăacte normative citate, astfel că termenul de prescripţie achizitivă nu a fostîntrerupt. De aceea, în mod legal pârâtul a invocat în apărarea saprevederile art.1890 Cod civil, respectiv uzucapiunea de lungă durată.Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat întemeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre REVENDICARE. PRESCRIPŢIA ACHIZITIVĂ. POSESIA ANTERIOARĂ ANULUI 1974. CONSECINŢE.