SERVITUTE DE TRECERE. CONSTITUIRE. CONDIŢII.
| Comentarii |
|
SERVITUTE DE TRECERE. CONSTITUIRE. CONDIŢII.
Instanţa de apel a făcut în speţă o aplicare greşită a prevederilorart.618 din Codul civil conform cărora, la constituirea servituţii de trecere trebuie săse aleagă locul ce ar pricinui o mai puţină pagubă proprietarului fondului aservit.
Acest text de lege nu poate constitui temei al respingerii acţiunii încrearea unei servituţi de trecere, astfel cum a procedat tribunalul în apel, ci constituiedoar o regulă de care să se ţină cont la stabilirea servituţii.
(Decizia civilă nr.62/R din 18 ianuarie 2006 pronunţatăde Curtea de Apel Piteşti).
Reclamanţii C. V. şi C. S. F. au solicitat în contradictoriu cupârâtul D. S. crearea unei servituţi de trecere pe terenul său, cu o lăţimede 6 m., obligarea acestuia să le respecte dreptul de proprietate şiposesie a unui teren în suprafaţă de 300 mp. şi să le plătească 1.500.000lei despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă a terenului ocupat peultimii 3 ani.
S-a arătat că înainte de cooperativizare, terenul acestora şiterenul pârâtului au format un singur trup de teren care aparţineaautorilor lor şi avea ieşire la calea publică la strada Târgului, tocmai peterenul pe care îşi are gospodăria acesta din urmă şi ocupă fără nici undrept suprafaţa de 300 mp. din terenul lor de 1.976 mp.
Prin sentinţa civilă nr.848 din 19 octombrie 2004, JudecătoriaCosteşti a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanţi şi aobligat pe pârât să permită acestora accesul pe latura de vest a terenuluisău, situat în intravilanul oraşului, pe un drum cu o lăţime de 1,6 m. şi olungime de 67,3 m., fiind obligat şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut pe bazaprobatoriului administrat în cauză, în esenţă, că în speţă sunt îndeplinitecondiţiile prevăzute de dispoziţiile art.616-618 din Codul civil, în sensulcă, terenul reclamanţilor ce măsoară 2006,36 mp., astfel cum a fostidentificat de către expert, reprezintă loc înfundat, iar între acesta şistrada Târgului se interpune proprietatea pârâtului, astfel că se impunecrearea unei servituţi de trecere în lungime de 67,3 m. şi 1,6 m. lăţime, peterenul acestuia.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat apelatât pârâtul, cât şi reclamanţii.
Pârâtul a susţinut că sentinţa este nelegală şi netemeinică,întrucât situaţia de fapt nu este cea reţinută de instanţă, neavându-se învedere că pe traseul căii de acces stabilită sunt amplasate anexegospodăreşti, nefiind posibilă înfiinţarea căii de acces pe terenul acestuia.
Reclamanţii au susţinut că hotărârea este nelegală şinetemeinică, întrucât în mod greşit prima instanţă nu a stabilit o servitutede trecere potrivit expertizei tehnice efectuate în cauză, cu o lăţime de4,5 m. şi o lungime de 67,3 m. amplasată pe extremitatea vestică,înlăturând nejustificat această propunere şi reducând lăţimea drumului dela 4,5 m. la 1,6 m.
Prin decizia civilă nr.997 din 3 octombrie 2005, TribunalulArgeş a admis apelul declarat de pârâtul D.S., a schimbat în tot sentinţaîn sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanţi.
Totodată s-a respins apelul declarat de reclamanţi împotrivaaceleiaşi sentinţe şi i-a obligat pe aceştia să plătească pârâtului suma de510 RON.
În motivarea deciziei, tribunalul a reţinut că apelul formulatde către pârât este întemeiat, deoarece instanţa de fond a dat ointerpretare eronată a probelor administrate în ceea ce priveşte incidenţadispoziţiilor art.616-618 cod civil şi calea de acces stabilită în favoareareclamanţilor apare nejustificat de păgubitoare pentru apelantul-pârâtcare ar trebui să mute gardul construit pe temelie de beton şi să demolezegardul de la stradă.
S-a reţinut că reclamanţii ar avea alte posibilităţi de a ieşi launa din cele două străzi, Târgului sau Ştrandului, prin crearea unui drumpe oricare din celelalte proprietăţi învecinate cu posibilitatea reală de a-idespăgubi cu teren corespunzător pe aceştia.
În ceea ce priveşte apelul formulat de reclamanţi, tribunalul l-a apreciat ca nefondat prin prisma motivării soluţiei, cu referire la apelulpârâtului.
Faptul că terenurile părţilor au format un singur corp întrecut, cu ieşire la stradă tocmai pe locul unde se află gospodăriapârâtului, s-a reţinut că nu poate servi drept temei al admiterii uneiacţiuni în stabilirea servituţii de trecere.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recursreclamanţii susţinând că este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legiişi că hotărârea conţine motive străine de natura pricinii, motive derecurs încadrate în art.304 pct.9 şi 7 din Codul de procedură civilă.
Examinând decizia recurată sub aspectul motivelor de recursinvocate, în raport de actele dosarului, Curtea a constatat recursul cafondat şi l-a admis ca atare, cu consecinţa modificării în parte, în sensulcă pe fond a menţinut sentinţa judecătoriei.
Totodată au fost menţinute şi celelalte dispoziţii ale decizieirecurate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că în speţă, s-astabilit cu expertiza efectuată în cauză la fond, cât şi cu expertizaefectuată în apel, că între terenul celor doi reclamanţi şi calea publică seaflă situat terenul pârâtului dobândit după anul 1962, anume suprafaţade 522 mp. de la C.A.P. cu actul de vânzare-cumpărare, iar potrivit Legiinr.18/1991 i s-a constituit drept de proprietate pentru 1.000 mp., terencare a aparţinut autorilor recurenţilor.
Potrivit situaţiei de fapt reţinute, rezultă cu certitudine căterenul reclamanţilor este înfundat, situaţie în care erau aplicabiledispoziţiile art.616 Cod civil care acordă dreptul de trecere peste loculvecinului pentru asigurarea exploatării terenului acestora.
S-a stabilit că înfundarea proprietăţii reclamanţilor este străinăde conduita acestora şi că proprietatea pârâtului are o lăţime de 18 m.
Instanţa de apel a făcut în speţă o aplicare greşită aprevederilor art.618 din Codul civil conform cărora, la constituireaservituţii de trecere trebuie să se aleagă locul ce ar pricinui o mai puţinăpagubă proprietarului fondului aservit.
Acest text de lege nu poate constitui temei al respingeriiacţiunii în crearea unei servituţi de trecere, astfel cum a procedattribunalul în apel, ci constituie doar o regulă de care să se ţină cont lastabilirea servituţii.
Argumentarea instanţei de apel în sensul că în situaţiamenţinerii căii de acces stabilită de către prima instanţă este necesarmutarea gardurilor, nu conduce la respingerea acţiunii, ci eventualconstituie un temei pentru obligarea reclamanţilor la despăgubiriconform dispoziţiilor art.616 din Codul civil, dacă pârâtul le solicită.Prin urmare, decizia dată de tribunal în apel este nelegală fiind dată cuîncălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art.616 şi 618din Codul civil, motivul de nelegalitate invocat fiind întemeiat, cuconsecinţa admiterii căii de atac declarată în modalitatea mai sus expusă.
| ← REVENDICARE. PRESCRIPŢIA ACHIZITIVĂ. POSESIA ANTERIOARĂ... | APEL. COMPETENŢĂ MATERIALĂ. LEGEA NR.219/2005. → |
|---|
