Uzucapiune Joncţiunea posesiunilor Admisibilitate
| Comentarii |
|
C.A. Braşov, decizia nr. 422 din 20 iunie 1997
Prima instanţă, ca şi instanţa de apel, nu a abordat fondul cauzei ci a reţinut mai multe excepţii de inadmisibilitate a acţiunii şi a cererii de intervenţie privindconstatarea uzucapiunii. S-a reţinut că reclamanta nu poate dobândidreptul de proprietate prin uzucapiuneaasupra terenului în litigiu atât timp cât nu a intervenit o hotărâre judecătorească de constatare a acestui drept. Un asemenea considerent echivalează cu un refuz de a judeca, întrucât, prin acţiunea introdusă la instanţă, reclamanta a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, acţiune care trebuia să fie soluţionată, în raport cu reglementarea legală a materiei şi nu respinsă, pentru că nu a existat o hotărâre judecătorească anterioară asupra aceleiaşi solicitări. În continuare, s-a reţinut că înscrisul intitulat “contract de vânzare-cumpărare”, încheiat între reclamantă şi intervenienţi, este nul, încălcând interdicţia de înstrăinare a terenurilor, prevăzută de Legile nr. 58 şi 59/1974, fiind valabil doar ca antecontract de vânzare-cumpărare, generator al unei obligaţii de a face şi nu al unui transfer de proprietate şi, deci, nu justifică o joncţiune a posesiunilor care să permită uzucapiunea. Argumentarea este inadmisibilă, deoarece actul respectiv nu a fost invocat ca titlu translativ de proprietate pentru ca să se pună problema nulităţii, ci ca un antecontract, generator al unei obligaţii personal – patrimoniale, care nu era sancţionat cu nulitatea, iar intervenienţii nu au solicitat prestaţia tabulară ci numai constatarea uzucapiunii prin intermediul joncţiunii posesiunilor. Pe de altă parte, interdicţia prevăzută de Legile nr. 58 şi 59/1974, se referă la transmiterea dreptului de proprietate prin act juridic, nu şi la dobândirea prin uzucapiune, iar legile respective au fost abrogate.
Joncţiunea posesiunilornu putea fi considerată inadmisibilă, în principiu, soluţia primei instanţe bazându-se pe premiza greşită a nulităţii actului juridic încheiat între reclamantă şi intervenientă. Îndatorirea esenţială a instanţei era de a stabili data începerii posesiei, pentru determinarea legii aplicabile (Codul civil austriac, până la extinderea legislaţiei civile române în Ardeal din 1943, Codul civil român, de la extindere până la punerea în aplicare a Legii nr. 115/1938 prin Legea nr. 241/1947 sau, după această dată, Legea nr. 115/1938), precum şi calitatea şi durata posesiei reclamantei, spre a se vedea dacă a uzucapat terenul înainte de încheierea antecontractului cu intervenienţii sau dacă termenul uzucapiunii nu era împlinit la data antecontractului, când joncţiunea posesiunilor era posibilă şi cererea intervenienţilor pentru constatarea uzucapiunii admisibilă.
| ← Acţiune în reducţiune testamentară Moştenitor rezervatar... | Cerere de revizuire Inadmisibilitate Competenţă → |
|---|
