VÂNZARE-CUMPĂRARE. CONSTATAREA NULITĂŢII ABSOLUTE. CAUZE ULTERIOARE.
| Comentarii |
|
VÂNZARE-CUMPĂRARE. CONSTATAREA NULITĂŢIIABSOLUTE. CAUZE ULTERIOARE.
Soluţia instanţei de apel s-a bazat în exclusivitate pestări de fapt ulterioare încheierii actului juridic, analizândposesia exercitată de diverse persoane asupra terenurilorînstrăinate prin contract, cui anume i-a fost reconstituit dreptulde proprietate, după procedura instituită de legile fonduluifunciar, împrejurări ce nu constituie motive de nulitate, fiindcauze ulterioare încheierii actului atacat, fără a se analiza dacăse verifică sau nu pretenţiile reclamantei din acţiuneaintroductivă.
(Decizia civilă nr.776/R din 9 iunie 2005,pronunţată de Curtea de Apel Piteşti).
Prin sentinţa civilă nr.1008 din 5 octombrie 2004, JudecătoriaHorezu a respins acţiunea reclamantului, având ca obiect constatarea nulităţiiactului de vânzare-cumpărare din 8 iunie 1925, reţinând în esenţă căreclamanta nu a dovedit existenţa unor motive care să atragă sancţiuneasolicitată a actului juridic dedus judecăţii.
Sentinţa a fost apelată în termen legal de către reclamantă,invocându-se interpretarea greşită a prevederilor art.266 Cod civil, cât şi amijloacelor de probă administrate în cauză.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.306 din 24 martie 2005, aadmis apelul, a schimbat în tot sentinţa, iar pe fond a admis acţiunea şi aconstatat nulitatea actului de vânzare-cumpărare din 8 iunie 1995, obligându-lpe intimat la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul s-a raportat ladispoziţiile înscrise în art.966 Cod civil, reţinând ca nefiind reală cauzajuridică a actului atacat, prin care vânzătorul, autorul reclamantei, a înstrăinatcumpărătorului un număr de 16 bucăţi de teren, în suprafaţă totală de68.500 mp.
Cumpărătorul, autorul pârâtului nu a intrat niciodată în posesiaterenului arătat la punctul 1 în acest act, deşi vânzătorul nu şi-a rezervatdreptul de uzufruct viager asupra acestuia, terenul rămânând astfel încontinuare în posesia vânzătorului timp de 34 ani, respectiv până în anul1959, când a fost preluat de stat.
În baza Decretului nr.115/1959, terenurile au fost preluate de lavânzător, care de altfel, prin testamentul din anul 1961, a testat în favoareanepoţilor, terenul de la punctul 2 din actul de vânzare-cumpărare în litigiu,care au intrat în stăpânire încă din 1961 şi ulterior li s-a reconstituit dreptul deproprietate în temeiul Legii nr.18/1991.
Reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentrusuprafaţa totală de 7,30 ha. inclusiv pentru terenurile menţionate în actul devânzare-cumpărare din anul 1925.
Pârâtul a formulat la rândul său cerere de reconstituire a dreptuluide proprietate, ulterior validării reclamantei, prin hotărâre judecătoreascăcomisia comunală fiind obligată să înainteze celei judeţene documentaţia învederea emiterii titlului de proprietate, iar prin Ordinul nr.494 din 18noiembrie 2004, emis de prefectul judeţului, i-a fost restituită proprietateaterenului în suprafaţă totală de 26.968 mp.
Decizia a fost recurată în termen legal de către pârât şi criticatăpentru motivele prev.de art.304 pct.7, 9 şi 10 Cod pr.civilă.
Recursul a fost privit ca fondat şi admis de Curtea de Apel Piteşti,prin decizia civilă nr.776/R din 9 iunie 2005, modificată decizia în sensulrespingerii apelului formulat de reclamantă, iar pe fond a fost menţinutăsentinţa primei instanţe.
S-a reţinut că instanţa de apel a soluţionat cauza având în vedereconsiderente ulterioare momentului încheierii actului de vânzare-cumpărare,transcris la Grefa Tribunalului Vâlcea sub nr.4388 din 9.06.1925, hotărâreacuprinzând astfel motive străine de natura pricinii.
Reclamanta a invocat pentru constatarea nulităţii actului neplatapreţului şi vicierea consimţământului vânzătorului, bunicul său matern, prindol, prezent la momentul încheierii convenţiei.
Dolul (viclenia), presupune inducerea în eroare a unei persoaneprin mijloace viclene, în scopul de a o determina să încheie un act juridic. Eleste compus din două elemente întrunite cumulativ, respectiv un elementobiectiv, material, constând în utilizarea de mijloace viclene pentru a induceîn eroare şi un element subiectiv, intenţional.
Pentru a constitui viciu de consimţământ dolul trebuie să fiedeterminant pentru încheierea actului juridic şi să provină de la cealaltă parte.Art.960 alin.2 Cod civil, prevede că dolul nu se presupune, trebuind a fidovedit.
De aceea, tribunalul a reţinut în mod corect că din cuprinsulactului atacat rezultă existenţa semnăturii ambelor părţi contractante, ceea cedovedeşte consimţământul acestora la momentul întocmirii acestuia.
Un argument în susţinerea acestei idei, îl constituie faptul căvânzătorul l-a îndrituit pe cumpărător să transcrie actul unde voieşte sprecele legale".
Neexistând probe care să dovedească existenţa dolului, actuljuridic dedus judecăţii a fost privit ca fiind valid.
De altfel, instanţa de recurs, a reţinut că dolul nu constituie motivde atragere a nulităţii absolute a contractului ci doar a nulităţii relative aacestuia, atât dolul principal, cât şi cel incident putând fi invocat în termenulgeneral de prescripţie, prevăzut de Decretul nr.167/1957, care în cauză estedepăşit de decenii.
Nu a fost dovedită nici împrejurarea că preţul nu a fost plătit, încondiţiile în care în actul de vânzare-cumpărare din 8 iunie 1925 este cuprinsăprecizarea că preţul de 2.000 lei a fost primit complet".
Este real că din punct de vedere al prevederilor art.1303 Cod civil,preţul vânzării trebuie să fie serios şi determinat de părţi, însă aceastăoperaţiune implică o echivalenţă valorică relativă, raportat atât la valoarealucrului vândut, cât şi la subiectivismul părţilor contractante, care prin voinţalor sunt libere să aprecieze întinderea valorii ce se plăteşte ca preţ.
În cauză, subiectivismul părţilor contractante, a fost determinat degradul de rudenie al acestora (fraţi), faptul că vânzătorul şi-a rezervat dreptulde uzufruct viager asupra terenurilor primite, cu excepţia celor menţionate lapunctul 1 din contract, împrejurări de natură să influenţeze nivelul concret alpreţului.
Soluţia instanţei de apel s-a bazat în exclusivitate pe stări de faptulterioare încheierii actului juridic, analizând posesia exercitată de diversepersoane asupra terenurilor înstrăinate prin contract, cui anume i-a fostreconstituit dreptul de proprietate, după procedura instituită de legile fonduluifunciar, împrejurări ce nu constituie motive de nulitate, fiind cauze ulterioareîncheierii actului atacat, fără a se analiza dacă se verifică sau nu pretenţiilereclamantei din acţiunea introductivă.Cum instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, a fost admis recursul,modificată decizia, iar pe fond menţinută soluţia adoptată de prima instanţă.
| ← PARTAJ. CALITATE PROCESUALĂ ACTIVĂ. ACCEPTARE TACITĂ TARDIVĂ. | Contract de întreţinere. Rezoluţiune. Refuzul creditorului... → |
|---|
