Decizia civilă nr. 4005/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4005/R/2013
Ședința publică din data de_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANTOANETE-T. N. JUDECĂTORI: M. C. V.
ANA I. GREFIER: M. L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții O. G., O. C.
-V., O. M. -R., S. V. -M., SA -T., S. L. -S., S. D.
, S. E., S. C. -R., C. I., C. M. -E., C. I. -S., B.
M. -ANA, B. R. -S., B. I., B. (căsătorită B. ) M., R. I., R. R. -F., R. C. -G. N., R. M. -F., T. (fostă M. ) E. ,
M. S. -V., M. (căsătorită B. ) ANA-M., B. A. -I., B. M., B. T., I. I., I. M., I. P., I. R. -B., S. F., S. M., S. C.
-M., SS -F., H. I., H. M., H. (căsătorită C. ) R. I. A, P.
R. -M., P. C. -A., P. O. -F., O. E. -N., O. P. -L., O.
M. -N., P. P. -P., P. M., P. O. -F., P. A. -C., H. N. ,
H. M., H. R. -O., H. M. -N., H. M. -N., N. M., P.
D. | , P. | (căsătorită G. | ) R. | , B. | V., B. | T., B. B. | -F. | , B. | O. |
-R. | , T. | T., T. J. | , T. | C. | -D., T. | L. -V., G. | R. , | G. | E. |
, împotriva deciziei civile nr. 49 din 21 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr._, privind și pe pârâții SC E-ON G. D. SA, V. I. -P.
, Ș. O. -I., C. I., N. S., H. M. -M., C. A., având ca obiect
pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul reclamanților- recurenți avocat I. M. și reprezentantul pârâților-intimați avocat Pintea C.
-Horea, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 10 și 14 octombrie 2013 pârâții-intimați au depus la dosar prin fax și prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită în principal anularea recursului iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat, și în consecință menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate.
Reprezentantul pârâților-intimați depune la dosar delegația de reprezentare și arată că întâmpinarea a fost comunicată reprezentantului recurenților.
Reprezentantul reclamanților-recurenți depune la dosar trei declarații autentificate de BNP I. -D. Buran sub nr. 1291, 1292 și 1293 din data de 14 octombrie 2013 prin care se arată că reclamanții-recurenți S. V. -M., S.
-T. și S. L. -S. renunță la judecarea recursului promovat în prezentul dosar, precum și că nu au nici o pretenție față de pârâtul E-on G. D. SA decurgând din sentința penală nr. 1582/_ pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr._ și din decizia nr. 1059/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul penal nr._ .
Reprezentantul pârâților-intimați solicită instanței să ia act de cererile de renunțare formulate de acești reclamanți-recurenți, și arată că înțelege să susțină excepția invocată prin întâmpinare motiv pentru care solicită anularea recursului întrucât nu este motivat în conformitate cu prevederile art. 3021alin. 1 lit. c Cod procedură civilă.
Reprezentantul reclamanților-recurenți solită respingerea excepției invocate de reprezentantul intimaților, întrucât motivele invocate pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 4-9 Cod procedură civilă, și vizează greșit aplicare a dispozițiilor legale.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamanților-recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, modificarea în tot a deciziei atacate și pe cale de consecință, să se dispună în solidar obligarea pârâților la plata către fiecare dintre părțile civile a sumelor prevăzute în tabelul atașat cererii de chemare în judecată, în total 397.710,37 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ca urmare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului penal nr._ a Judecătoriei Oradea. Apreciază că instanțele au apreciat greșit obiectul dedus judecății, atunci când au stabilit că onorariul de succes nu reprezintă cheltuieli de judecată. Prezentul litigiu este derivat dintr-o cauză penală. Instanța penală recunoaște cu autoritate de lucru judecat caracterul de onorariu de succes ca reprezentând cheltuieli de judecată ale părților civile și a constatat și dreptul acestor părți de a-și recupera aceste cheltuieli de judecată după finalizarea litigiului ce face obiectul dosarului nr._ . Prin urmare, caracterul plății acestor sume a fost deja tranșat de
instanță atât prin sentința penală cât și prin recursul declarat împotriva acestei sentințe. Din punctul său de vedere, în speță sunt incidente prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
Referitor la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, în mod greșit s-a reținut de instanță lipsa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul părților. Dacă se analizează datele speței în ansamblul său, se poate constata că acest raport de cauzalitate există. Cheltuielile ocazionate de recuperarea prejudiciului reclamanților-recurenți de azi, pot fi considerate parte din prejudiciul pe care l-au suferit ca urmare a acțiunilor ilicite ale pârâților.
Pentru aceste motive, precum și pentru motivele invocate în scris, solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâților-intimați solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. În speță nu poate fi reținut caracterul de autoritate de lucru judecat cu privire la statuările făcute de o instanță penală, întrucât efectele unei hotărâri pronunțată de o instanță penală sunt clar și expres determinate de prevederile art. 22 alin. 1 Cod penal, astfel că în mod corect a fost respinsă această susținere de instanța de apel.
În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală, se poate constata că nu sunt îndeplinite condițiile acesteia, întrucât lipsește raportul nemijlocit dintre pretinsul rezultat ilicit și fapta imputată.
Nici raportarea la jurisprudența CEDO nu poate constitui un motiv de admitere a recursului, întrucât în cauză nu se poate reține caracterul rezonabil și necesar al acestor cheltuieli.
Pentru aceste motive solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.4766/_ Judecătoriei Z.
s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții O. G., O. V., O. C.
-V., O. M. -R., S. V. -M., SA -T., S. L. -S., S.
D., S. E., S. C. -R., C. I., C. M. -E., C. I. -S. ,
M. -Ana, B. R. -S., B. I., B. (căsătorită B. ) M., R. I., R. R. -F., R. C. -G. N., R. M. -F., T. (fostă M.
) E., M. S. -V., M. (căsătorită B. ) Ana-M., B. A. -I., B.
M., B. T., I. I., I. M., I. P., I. R. -B., S. F., S.
M. | , S. | C. | -M. | , S. | |
C. | ) R. | I. | , | P. | R. |
S. -F., H. I., H. M., H. ( căsătorită
-M., P. C. -A., P. O. -F., O. E. - N., O. P. -L., O. M. -N., P. P. -P., P. M., P. O. -F. ,
P. A. -C., H. N., H. M., H. R. -O., H. M. -N., N.
M., P. D., P. ( căsătorită G. ) R., B. V., B. T., B. B.
-F., B. O. -R., T. T., T. J., T. C. -D., T. L. -V., G.
R., G. E., împotriva pârâților S. E. ON G. DS, V. I. -P., Ș. O. -I., C. I., N. S., H. M. -M., C. A., privind obligarea în solidar a pârâților, la plata în favoarea fiecăruia dintre reclamanți a sumelor totalizând 397.710,37 lei, conform tabelului ce face parte integrantă din cererea de chemare în judecată, reprezentând cheltuieli de judecată ca urmare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului penal nr._ al Judecătoriei Oradea.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut:
Prin sentința penală nr. 1582/_ pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Oradea, pârâții V. I. -P., Ș. O. -I., C. I., N. S. ,
H. M. -M., C. A., în calitate de inculpați au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 219 alin. 1 și 3, art. 178 alin. 1,2,5, art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.
Cu privire la latura civilă a cauzei, au fost obligați la plata de despăgubiri materiale și morale în favoarea reclamanților - părți civile.
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către părțile civile, reclamante în prezenta cauză, prin sentința penală nr. 1582/_ pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Oradea, pârâții V. I. -P., Ș.
O. -I., C. I., N. S., H. M. -M., C. A., în calitate de inculpați au fost obligați în solidar cu parte responsabilă S. E. ON G. DS, la plata cheltuielilor de judecată fixe, ocazionate de judecarea litigiului, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, în primă instanță, constând în onorariu de avocat, cost expertiză și cost transport.
Cu privire la onorariul de succes, prin aceeași hotărâre "s-a constatat că părțile civile și-au rezervat dreptul de a recupera cheltuielile de judecată constând în onorariu de succes, conform art. 2.2. din Contractul de asistență juridică nr. 58/_, pe cale separată, după finalizarea definitivă a litigiului";.
Sentința penală nr. 1582/_ pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Oradea nu a suferit modificări în ce privește onorariul de succes, ca urmare a recursurilor promovate în cauză.
A rezultat așadar, faptul că, sentința penală nr. 1582/_ pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Oradea nu conține dispoziții cu privire la plata onorariului de succes, constatând doar faptul că, nefiind solicitat în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei Oradea, onorariul de succes poate fi solicitat de către părțile civile pe cale separată, după finalizarea definitivă a litigiului.
Pe de altă parte, oricine are dreptul de a se adresa cu o cerere instanței de judecată, principiu fundamental al procedurii civile, fapt constatat de altfel de
către instanța penală, dar prin sentința penală nr. 1582/_ pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Oradea nu s-a stabilit dreptul efectiv al părților civile - reclamante, de a beneficia de aceste cheltuieli, respectiv obligația de plată a inculpaților, respectiv părții responsabile civilmente, pârâți în prezentul dosar.
Ca atare nu se poate reține că sentința penală nr. 1582/_ pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Oradea a statuat cu putere de lucru judecat asupra onorariului de succes, dacă ar fost astfel, această instanța nu ar fi putut fi chemată să se pronunțe din nou cu privire la aceeași cerere având aceleași părți, obiect și cauză, fiind în prezența excepției autorității de lucru judecat.
Potrivit Statutului profesiei de avocat (art. 129 alin.6), pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său. Onorariile se stabilesc liber între avocat și client, în raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului, precum și în conformitate cu criteriile enumerate la art. 127 din Statut. Onorariile se determină și se prevăd în contractul de asistență juridică la data încheierii acestuia, înainte de începerea asistenței și/sau reprezentării clientului. Onorariile pot fi stabilite orar, fixe, de succes sau formate din combinarea lor. Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilita pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat.
Din prevederile statutare mai sus expuse, analizate și prin prisma naturii obligației asumate de avocat față de clientul său prin contractul de asistență juridică, obligație care este una de diligențe și nu de rezultat, instanța a apreciat că sumele încasate de avocat cu titlu de onorariu de succes nu au caracterul unor cheltuieli de judecată. Numai sumele încasate ca onorarii stabilite orar sau forfetar reprezintă practic contravaloarea serviciilor prestate de avocat clientului său, întrucât ele sunt datorate indiferent de rezultatul obținut în soluționarea litigiului. Onorariul de succes are caracter complementar, el putând fi stabilit doar în completarea onorariului fixat. Acesta apare astfel ca un "premiu"; pe care clientul îl plătește avocatului sau pentru câștigarea procesului și nu ca preț al serviciilor de asistență juridică și reprezentare ce i s-au prestat. Tocmai de aceea suma plătită cu acest titlu nu constituie o cheltuială făcută în proces, ci un stimulent la care clientul se obligă pentru ca avocatul să depună eforturi suplimentare în pregătirea și susținerea cazului său și, la câștigarea procesului, o recompensă a acestor eforturi.
Prin urmare, nefiind o cheltuială făcută în cursul procesului, onorariul de succes la care clientul se obligă față de avocatul sau nu poate fi imputat părții căzute în pretenții în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod pr.civ.
Pe de altă parte, nu sunt îndeplinite nici condițiile angajării răspunderii civile delictuale, întrucât nu există un raport de cauzalitate direct și necesar între fapta ilicită, constând în încălcarea dreptului subiectiv al celui ce câștigă procesul, și prejudiciul încercat. În concret, faptul că pârâții nu au plătit de bună voie reclamanților suma de bani la care, în final, au fost obligați prin hotărâre judecătorească nu a generat în mod necesar diminuarea patrimoniului reclamanților cu suma pe care aceștia au plătit-o ca onorariu de succes avocatului întrucât, așa cum s-a reținut anterior, onorariul de succes nu constituie contravaloarea serviciilor avocatului.
Având în vedere că avocatul negociază cu clientul său cuantumul onorariului în mod liber, în funcții de criterii extrem de largi și în cea mai mare parte subiective, ce nu țin cont de măsura culpei părții adverse, ar însemna că întinderea prejudiciului să depindă în exclusivitate de rezultatul acestor negocieri
și nu de fapta ilicită în sine. Dimpotrivă, munca avocatului este cu atât mai grea și deci onorariul său este mai mare, cu cât dreptul pretins de partea adversă este mai greu de combătut.
Prin decizia civilă nr. 49/21 mai 2013 a T. ui Sălaj
s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, împotriva Sentinței civile nr. 4766/2012 a Judecătoriei Z., care a fost menținută.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Din verificarea documentației aflate la dosar, rezultă că reclamanții au plătit cu titlul de onorariu de avocat o sumă fixă și onorariul de succes aferent dosarului nr._ convenite prin contractul de asistență juridică nr.58/_ 7, și apoi prin contractul de asistență juridică nr.203/_ .
Ambele contracte de asistență juridică încheiate între societatea de Avocatură I. și A. S. și reclamanți, atestă că obiectul său îl reprezintă asistența juridică și reprezentarea părților vătămate reclamante în prezentul dosar, în cauza penală din dosar nr._ a Judecătoriei Oradea.
În materia cheltuielilor de judecată, conform art.274 alin.1 Cod procedură civilă, este reglementat că, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuieli de judecată.
Neîndoielnic că reclamanții au beneficiat pe tot parcursul procesului penal, de asistență juridică calificată, complexă sub aspectul pregătirii apărării, a volumului efectiv de muncă cauza având un grad sporit de dificultate, avocatul depunând toate diligențele în scopul realizării drepturilor deduse judecății.
La fel de adevărat este că onorariul de avocat fixat de comun acord de clienți și avocat, corespunde pe deplin exigențelor exercitării profesiei de avocat.
Contractul de asistență juridică încheiat în 1_ pentru onorariu de succes a fost încheiat înainte de finalizarea procesului penal, ca o plată suplimentară și care nu poate fi impusă ca o obligație în cadrul cheltuielilor de judecată părții care a pierdut procesul. Acest onorariu suplimentar nu a fost plătit în timpul și în legătură cu procesul părților, facturile pentru acestea fiind emise ulterior finalizării procesului penal.
Această plată apare ca o bonificație, o recompensă pe care reclamanții au plătit-o avocatului lor, indiferent care era modalitatea expresiei sale contractuale și nu poate fi impusă celeilalte părți cu care raportul litigios era deja finalizat, constituind o recompensă suplimentară muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu al părții promitente.
Apărarea invocată de apelanți, cum că prin dosarul penal cheltuielile de judecată au intrat în putere de autoritate de lucru judecat prin faptul că prin aceasta s-a constatat "că părțile și-au rezervat dreptul de a recupera cheltuielile de judecată constând în onorariu de succes conform art.2.2 din Contractul de asistență juridică nr.58/1_, pe cale separată după finalizarea definitivă a prezentului litigiu"; nu poate fi admisă întrucât faptul că s-a constatat rezervarea dreptului de a recupera cheltuielile nu înseamnă și admiterea acestor cheltuieli în mod obligatoriu.
Oricum conform art. 22 alin. 1 Cod procedură penală: ,,Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritatea de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acestuia";,astfel că pe considerentul autorității de lucru judecat, ca fundament legal aceste cheltuieli de judecată nu se pot acorda.
Nici apărarea apelanților că această cheltuială a fost generată de litigiul ce s-a deschis ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de pârâți și că este evident raportul de cauzalitatea dintre fapta ilicită a părților și prejudiciul adus în sarcina reclamanților întrucât pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, indiferent că avem în vedere răspunderea pentru fapta proprie sau cea a
comitentului pentru fapta presupusului, este imperios necesar ca prejudiciul cauzat să fie consecința faptei ilicite.
Diminuarea patrimoniului reclamanților nu se datorează neapărat faptei ilicite a pârâților cât voinței proprii a primilor care și-au asumat obligația de a plăti onorariu de succes în baza unui contract pe care l-au semnat și în baza căruia au dispus S. E. ON G. DS efectuarea plății acestor sume către o terță parte.
Or pentru că răspunderea civilă să se declanșeze și un subiect să poată fi tras la răspundere pentru săvârșirea cu vinovăție a unei fapte antisociale, este necesar ca rezultatul ilicit să fie consecința nemijlocită a acțiunii sale și nu rezultatul unei obligații contractuale asumate și executate benevol de către păgubit, așa cum este cazul în speță.
De asemenea practica CEDO invocată de apelanți - Cauza S. și Pîrcălab contra României-, se referă la faptul că rambursarea onorariilor nu trebuie să se limiteze numai la sumele deja avansate avocaților, însă această interpretare se referă la onorariile făcute până la data judecății și neachitate în întregime și nu ulterioare, cum ar fi onorariile de succes, care constituie o recompensă suplimentară muncii efectiv prestate de avocat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toți reclamanții, solicitând
admiterea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 49/_ modificarea in tot a deciziei atacate si, pe cale de consecința, obligarea în solidar a pârâților la plata către fiecare dintre părțile civile a sumelor prevăzute în tabelul nominal ce face parte din cererea de chemare în judecată - în total la plata sumei de 397.7. Ron - reprezentând cheltuieli de judecată ca urmare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului penal nr._ a Judecătoriei Oradea.
În motivarea recursului reclamanții au invocat următoarele:
Ceea ce au susținut și reiterează in prezenta cale de atac este faptul ca instanța penala recunoaște astfel cu autoritate de lucru judecat caracterul onorariului de succes ca reprezentând cheltuieli de judecata ale pârtilor civile si totodată constata dreptul acestora de a recupera aceste cheltuieli de judecata după finalizarea litigiului ce face obiectul dosarului nr._ .
Apreciază ca onorariul de succes stabilit prin contractul de asistenta juridica, având caracter de cheltuiala de judecata, caracter statuat clar si neechivoc prin sentința penala nr. 1582/2010 pronunțata de Judecătoria Oradea, se înscrie ia noțiunea de cheltuiala de judecata in forma reglementata de art. 274 alin. 1 cod procedura civila. Apreciază că, odată stabilit si recunoscut acest caracter de cheltuială de judecată a onorariului achitat de reclamanți, instanța este in măsura a obliga parații la plata acestuia, doar in situația in care instanța ar aprecia ca onorariul de succes nu reprezintă o cheltuiala de judecata va putea respinge solicitarea reclamanților recurenți.
Esențial este faptul ca, prin dispozitivul sentinței penale nr. 1582/2010 pronunțata de Judecătoria Oradea, rămasa definitiva si irevocabila, cu privire la cheltuielile de judecata, instanța, in numele legii a hotărât: "Constată că părțile civile_ si-au rezervat dreptul de a recupera cheltuieli de judecata constând în onorariu de succes, conform art. 2.2 din Contractul de asistență juridică nr. 58/1_, pe cale separată după finalizarea definitivă a prezentului litigiu."
In ceea ce privește cele reținute de instanța penala, prin sentința penală nr. 1582/2010 pronunțata de Judecătoria Oradea, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 1059/2011 pronunțata de Curtea de Apel Bihor, s-a dispus condamnarea pârâtilor-inculpati la pedepse rezultante finale de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 219 alin. 1,2,3 (distrugere în formă calificată), art. 178 alin 1,2,5 (ucidere din culpă), art. 184 alin. 1,2,3 si 4 cod penal (vătămare corporală din culpă) reținând astfel în mod
irevocabil cu putere de autoritate de lucru judecat culpa acestora în producerea exploziei din data de 1_ la Blocul E. 24 din str. Voievod Gelu, cartier Dumbrava din Municipiul Z. .
Acesta este aspectul care apreciază recurenții, că si instanța de fond, dar si cea de apel l-a interpretat greșit, constatarea de către instanța penala, cu putere de lucru judecat, a caracterului de cheltuieli de judecata a onorariului de succes si încadrarea acestor cheltuieli la art. 274 alin. 1 cod pr. civila.
Apreciază relevanta in soluționarea justa a prezentei cauze, care nu a fost deloc avuta in vedere de instanța de fond, este ca instanța penală a stabilit caracterul de cheltuială de judecată a onorariului de succes conform art. 2.2 din contractul de asistentă juridică, această constatare a instanței de judecată nemaiputând face obiectul judecății în prezentul litigiu.
Mai mult decât atât, au susținut si reiterează acest punct de vedere conform căruia apărările pârâților si reținerile instanței de judecata cu privire la caracterul sumei solicitate si dacă suma solicitată poate fi apreciată ca fiind cheltuială de judecată sau nu, consideră că nu pot fi supuse dezbaterii, din moment ce instanța penala a tratat cu autoritate de lucru judecat această chestiune în cuprinsul dosarului nr._ constatând caracterul de cheltuieli de judecată a onorariului de succes.
Nefiind finalizat litigiul si necunoscându-se întinderea acestor cheltuieli de judecată decât după rămânerea irevocabilă a litigiului, în mod firesc, instanța de judecată nu a putut obliga în mod direct la plata pârâții privitor la onorariul de succes, aceasta fiind atributul innstantei din prezentul cadrul procesual.
Aceste cheltuieli au fost suportate si achitate de părțile civile, asa cum rezulta din declarațiile acestora, facturile fiscale întocmite de societatea de avocatura si din ordinul de plata nr. 1316/_ . Astfel, suma de 397.710,39 ce se cuvenea pârtilor civile cu titlu de despăgubiri, a fost suportata de părțile civile si achitata societății de avocatura cu titlu de onorar de succes conform contractului de asistenta juridica, reprezentând 5% din sumele stabilite de instanța de judecată.
Cu privire onorariul de succes, reclamanții arată următoarele:
Cheltuielile de judecată ale pârtilor civile cu privire la litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr._ au fost formate din doua componente: cheltuielile care vor fi acordate (în caz de admitere a acțiunii civile) efectiv de către instanța (cheltuielile fixe de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu constând în onorariu fix avocat în faza de urmărire penala si de judecata in prima instanța, cheltuieli de transport si taxa expertiza evaluare) și partea din cheltuieli reprezentând onorariu de succes aferent întregului litigiu (faza de urmărire penală, judecată în prima instanță si/sau recurs), care poate fi recuperata numai pe cale separată.
Astfel instanța penală în cadrul dosarului nr._ a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că atât cheltuielile fixe la care au fost obligați inculpații, cât si onorariul de succes constituie cheltuieli de judecată: "Constată că părțile civile_ si-au rezervat dreptul de a recupera cheltuielile de judecată constând în onorariu de succes _".
De asemenea practica judiciară interna s-a pronunțat și cu privire la recuperarea pe cale separată a cheltuielilor reprezentând onorariu de succes: Sentința Civilă nr. 67/2009 a Curții de Apel C. și Hotărârea arbitrală nr. 7/_ a T. Arbitrai de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Baia Mare si Hotărârea Arbitrală nr. 13 din data de_ si Hotărârea Arbitrală nr. 14 din data de_ a T. Arbitrai de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Baia Mare toate irevocabile.
In ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita a paraților si prejudiciul cauzat reclamanților, in mod greșit instanța de apel a apreciat că
acesta nu există. A susținut instanța de apel faptul ca, "pentru ca răspunderea civila sa se declanșeze si un subiect sa poată fi tras la răspundere pentru săvârșirea cu vinovăție a unei fapte antisociale, este necesar ca rezultatul ilicit sa fie consecința nemijlocita a acțiunii safe si nu rezultatul unei obligații contractuale asumate si executate benevol de către păgubit, așa cum este cazul in speța/" Consideram ca instanței a interpretat greșit îndeplinirea sau nu a condițiilor privind antrenarea răspunderii civile delictuale, art. 998 si urm. din Codul civil, cât si pe cele referitoare la obligațiile contractuale.
In privința raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita a paraților si a prepușilor acestora si prejudiciul suferit de reclamanți, apreciază ca o analiza a datelor spetei in ansamblul ei dovedește existenta acestui raport. Astfel, cele 19 apartamente al reclamanților au fost in totalitate distruse, 2 vieți tinere au fost curmate sub dărâmăturile blocului si alte 8 persoane au fost vătămate in urma exploziei Blocului E24 din Z. din data de 1_, fapte săvârșite din culpa paraților si a prepuselor acestora. In vederea recuperării contravalorii celor 19 apartamente, obținerii de despăgubiri materiale si morale pentru suferințele provocate acești reclamanți au fost, in mod evident si incontestabil, nevoiți apeleze la forța coercitiva a statului, parații nefiind dispuși la acoperirea acestor prejudicii in mod benevol. Apărare evident astfel, ca reclamanții au fost nevoiți, prin fapta ilicita a paraților, sa apeleze la servicii juridice de avocatura pentru obținerea drepturilor lor, suportând cheltuieli de judecata, printre care si onorariul de succes solicitat in prezenta cauza.
Art. 998 cod civil "orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat să-l repare".
întrucât această cheltuială a fost generată de litigiului ce s-a deschis ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de pârâți, este evident raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâților si prejudiciul adus în sarcina reclamanților.
Prejudiciul constă în diminuarea patrimoniului acestora cu suma de 397.710,39 lei, sumă pe care, dacă pârâții nu ar fi săvârșit faptele ilicite, reclamanții nu ar fi trebuit să efectueze aceste cheltuieli în vederea recuperării prejudiciilor suferite.
Părțile civile au încercat în permanentă soluționarea amiabilă a laturii civile a cauzei si au solicitat în mod repetat pârâților achitarea benevolă a daunelor provocate în urma exploziei din data de 1_, astfel încât să nu fie necesară efectuarea unor cheltuieli de judecată pentru recuperarea prejudiciilor suferite. Cu toate acestea însă, pârâții au refuzat achitarea benevolă a daunelor către părțile civile, reclamanții fiind astfel obligați să parcurgă un litigiu extrem de dificil si îndelungat care a durat mai bine de 5 ani, pentru a putea într-un final să recupereze parțial prejudiciile suferite în urma faptelor ilicite ale pârâților.
Astfel, atât cheltuielile de judecată fixe (acordate deja de instanță), cât si cheltuielile de judecată constând în onorariu de succes (fată de care instanța a constatat în mod irevocabil dreptul reclamanților de a le recupera pe cale separată) au fost generate de acțiunile ilicite ale pârâților, care așa cum au arătat avea posibilitatea evitării acestor cheltuieli.
Efectuarea de cheltuieli de judecată pentru recuperarea prejudiciilor suferite de către reclamanți a diminuat patrimoniul acestora cu sumele de bani plătite avocatului pentru reprezentarea intereselor în derularea litigiului si în consecință constituie tot un prejudiciu suferit de aceștia si cauzat de faptele si acțiunile ilicite ale pârâților.
Reclamanții au invocat in susținerea cererii de chemare in judecata practica constanta a Curții Europene a Drepturilor Omului conform căreia un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecata in măsura in care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil.
Realitatea sumei nu poate fi contestata si nici nu a fost contestata de parați.
In ceea ce privește necesitatea si caracterul rezonabil al acesteia, reclamanții considera că acestea rezultă din analiza a stării de fapt.
Părțile vătămate din acest dosar au avut o situație speciala, diferita de a altor clienți, astfel ca relația avocat-client a fost una speciala, referindu-se la faptul ca la momentul când avocații au fost solicitați a-i reprezenta, reclamanții se aflau in fata blocului explodat, astfel ca problema "negocierilor" despre care face vorbire instanța de fond ar fi fost inuman a fi realizata cu niște oameni care au pierdut totul si aveau in fata o bătălie lunga si foarte grea de dus cu o societate puternica, cu nume si influenta, pentru a putea recupera măcar "ceva" din acel "puțin". Acesta este motivul pentru care analiza acestor sume achitate de părțile civile cu titlu de cheltuieli de judecata trebuie analizate raportat la circumstanțele concrete ale spetei si nu redând aspecte pur teoretice. In speța de fata nu se poate pune problema de "stimulente" sau "premii" pentru ca posibilitățile financiare ale pârtilor civile, înainte de finalizarea procesului, erau in mod evident minime si încercarea de a susține contrariul ar fi de prisos. Desigur ca aceștia au achitat si un onorariu fix înaintea finalizării procesului, insa cuantumul acestuia era obligatoriu a fi unul direct proporționat cu posibilitățile financiare ale acestor persoane de la momentul plații, fiind insa disproporționat fata de cuantumul rezonabil pe care ar fi trebuit să îl aibă un onorar intr-un asemenea proces de amploare, cuantum care insa se regăsește in suma reprezentând onorariul de succes.
Consideră astfel că instanța în prezentul litigiu trebuie doar să contureze acest drept, respectiv să îi stabilească întinderea la suma totală efectiv achitată de 397.710,39 (reprezentând 5% din sumele stabilite de instanța în dosar nr. _
) si, având în vedere refuzul pârâților, să dispună obligarea acestora la plata sumei totale de 397.710,39 datorată reclamanților.
De asemenea solicită instanței a constata faptul că onorariul de succes este stabilit într-o cotă rezonabilă de 5% din totalul sumelor stabilite de instanța de
judecată, practica uzuală a onorariilor de succes utilizate de avocați în raporturile cu clienții fiind între 10-20% din suma.
S-a făcut trimitere spre analiză comparativă cu privire la cuantumul rezonabil, la onorariile practicate de executorii judecătorești, care sunt stabilite de legiuitor la minimum de 10% din sumele recuperate, în consecință, onorariul de succes avocațial în cuantum de 5% consideră că este rezonabil si justificat raportat la volumul de muncă depus.
Prin întâmpinarea formulată (f. 22-26), pârâta E.ON-G. D. SA a solicitat în principal anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.
Referitor la excepția nulității recursului, pârâta arată că niciuna din criticile formulate nu permite încadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art.
304 pct. 9 Cod proc.civ., referitor la greșita respingere a autorității de lucru judecat, arată că reclamanții nu au indicat un text de lege concret care să nu fi fost aplicat corect, iar referirile privind starea de fapt, nu pot face obiectul recursului.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamanți, în ce privește statuările instanței penale privind recuperarea onorariului de succes, pârâta a arătat că acestea nu se încadrează în prevederile art. 22 alin. 1 Cod proc.pen., potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței penale are
autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Instanța penală nu s-a pronunțat în sensul admiterii acestor cheltuieli, ci doar a constatat o stare de fapt - rezervarea dreptului de recuperare a cheltuielilor.
În privința raportului de cauzalitate, în mod corect a reținut instanța de apel că diminuarea patrimoniului reclamanților nu se datorează faptei ilicite a pârâților, ci voinței proprii a reclamanților care și-au asumat obligația de a plăti onorariul de succes în baza unui contract.
Pârâta a invocat totodată jurisprudența națională și europeană, care în materia cheltuielilor de judecată subliniază caracterul necesar, indispensabil și rezonabil al acestor cheltuieli.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată următoarele:
La termenul de judecată din_ reprezentanta reclamanților a depus la dosar declarațiile de renunțare la judecată a reclamanților S. V. M., S.
A. T. și S. LS (f. 36-38), instanța urmând să ia act de acestea în baza art. 246 și urm. Cod proc.civ.
În ceea ce privește calea de atac susținută de ceilalți reclamanți:
Motivul vizând autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 1582/2010 a Judecătoriei Oradea definitivă prin decizia nr. 1059/2011 a Curții de Apel Bihor, în ceea ce privește caracterul de cheltuială de judecată a onorariului de succes, nu este fondat.
Hotărârea penală are autoritate de lucru judecat cu privire la trei elemente: existența faptei, autorul faptei și vinovăția acestuia.
Prin urmare, instanța penală nu poate statua cu putere de lucru judecat care sunt sumele ce constituie cheltuieli de judecată făcute de partea civilă, astfel încât, instanța civilă, sesizată pe cale separată în vederea recuperării acestor cheltuieli să fie ținută a acorda, obligatoriu, cheltuielile avute în vedere de instanța penală.
Considerentele sentinței penale nr. 1582/2010 a Judecătoriei Oradea prin care s-a reținut că referitor la onorariul de succes părțile civile și-au rezervat dreptul de a recupera cheltuielile de judecată constând în onorariul de succes pe cale separată, după finalizarea definitivă a litigiului, nu constituie o statuare cu putere de lucru judecat, în sensul că instanța sesizată cu cererea de acordare a acestui onorariu ar fi obligată să îl și acorde
. Această mențiune din considerentele hotărârii penale reprezintă simpla constatare a instanței penale asupra faptului că părțile civile, în baza principiului disponibilității, care guvernează latura civilă și în procesul penal, au optat pentru recuperarea onorariului de succes pe cale separată, fără ca instanța penală să se pronunțe asupra certitudinii recuperării acestuia.
În ce privește motivele vizând existența raportului de cauzalitate între plata onorariului de succes și săvârșirea faptei ilicite, precum și caracterul rezonabil al acestui onorariu, nici acestea nu sunt fondate.
Între săvârșirea faptei ilicite de către pârâți și plata onorariului de succes ca urmare a săvârșirii faptei ilicite, nu se poate pune problema existenței unui raport de cauzalitate, pentru următoarele considerente:
Angajând apărătorul ales care să îi reprezinte pe reclamanți în procesul penal, aceștia au încheiat contractul de asistență juridică în baza căruia s-au obligat la plata onorariului avocațial, pe care l-au recuperat, inculpații din dosarul penal fiind obligați la plata acestei cheltuieli, alături de costul expertizei și al transportului, în baza sentinței penale nr. 1582/2010 a Judecătoriei Oradea.
Așa cum corect au reținut instanțele de fond, numai onorariile stabilite orar, fixe sau forfetar, reprezintă contravaloarea serviciului de asistență juridică, întrucât numai la plata acestora este obligat clientul, indiferent de rezultatul obținut la finalizarea litigiului pentru care avocatul a fost angajat.
În legislație nu există nicio dispoziție care să instituie în sarcina debitorului, în speță a pârâților obligația de plată a onorariului de succes. Jurisprudența a statuat în mod constant că onorariul de succes nu trebuie considerat în sarcina părții care a pierdut procesul, deoarece această cheltuială nu este imputabilă părții căzute în prezenții, ci constituie o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar a părții promitente (în speță a reclamanților).
Și jurisprudența C.E.D.O. evocă aceeași concluzie, în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Or, cheltuielile de judecată necesare făcute de reclamanți în procesul penal le-au constituit acelea reprezentând onorariul avocatului, costul expertizei și contravaloarea transportului, toate acestea fiind acordate prin sentința penală nr. 1582/_ a Judecătoriei Oradea. Acestea sunt și cheltuielile care s-au făcut în baza raportului de cauzalitate născut ca urmare a săvârșirii faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, care a dus la declanșarea procesului penal.
Onorariul de succes achitat de către reclamanți nu se înscrie în acest registru al cheltuielilor necesar și nici nu s-a achitat urmare a unui raport de cauzalitate, ci constituie o cheltuială suplimentară, asumată în mod voluntar de către reclamanți, o plată suplimentară făcută avocatului în considerarea câștigării procesului.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Constată că reclamanții S. L. -S., S. D., S. E., S. C.
-R., au renunțat la judecată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții O. G., O. C.
-V., O. M. -R., S. V. -M., SA -T., C. I., C. M. -E. ,
C. I. -S., B. M. -ANA, B. R. -S., B. I., B. (căsătorită B. ) M., R. I., R. R. -F., R. C. -G. N., R. M. -F., T. (fostă M. ) E., M. S. -V., M. (căsătorită B. ) ANA-M., B. A.
-I., B. M., B. T., I. I., I. M., I. P., I. R. -B., S. F.
, S. M., S. C. -M., SS -F., H. I., H. M., H. (căsătorită
C. ) R. I. A, P. R. -M., P. C. -A., P. O. -F., O. E. -N.
, O. P. -L., O. M. -N., P. P. -P., P. M., P. O. -F., P. A. -
C., H. N., H. M., H. R. -O., H. M. -N., H. M. -N.
, N. M., P. D., P. (căsătorită G. ) R., B. V., B. T., B. B.
-F., B. O. -R., T. T., T. J., T. C. -D., T. L. -V., G.
, G. E., împotriva deciziei civile nr. 49 din 21 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
-T. N. M. C. V. ANA I.
GREFIER
M. L. -T.
Red. MV dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: G.Drăgan M. Kende
| ← Încheierea civilă nr. 165/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 171/2013. Pretenții → |
|---|
