Încheierea civilă nr. 17/2013. Modificare act constitutiv persoană juridică

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _

INCHEIEREA CIVILĂ Nr. 17/2013

Ședința camerei de consiliu din_ Instanța este constituită din: Președinte: O. R. G.

Grefier: P. A.

Pe rol este judecarea cauzei civile privind petenta U. J. C. A

C. S. D. D. R., având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice.

La apelul nominal, nu se prezinta nimeni. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prezenta cerere s- a luat spre soluționare, în sistem de urgență, fără citarea petentei.

Pe baza actelor de la dosar, instanta ramane in pronuntare.

TRIBUNALUL

Prin cererea formulată la data de 21 ianuarie 2013, petiționara U.

J. C. A C. S. D. D. R. a solicitat să fie înscrise în Registrul persoanelor juridice ținut de Tribunalul Cluj modificările aduse la Conferinta UJCCSDR din data de_, cand s-a ales o noua componenta a conducerii.

In probațiune s-a depus la dosar procesul-verbal întocmit la data de_, lista cu membrii organului de conducere, copie a hotărârii judecătorești de dobândire a personalității juridice, copie după ultima hotărâre judecătorească de modificare a componenței organelor de conducere, imputernicirea conferinței pentru d-na Stanca M. Constantinescu de a reprezenta și de a depune actele la Tribunalul Cluj, Statutul UJCCSDR.

Analizând cererea pentru aprobarea modificării actelor constitutive formulată, tribunalul constată că, prin Sentința civilă nr. 33/1995 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 10421/1994 s-a acordat personalitate juridică și s-a încuviințat înscrierea petentei în Registrul persoanelor juridice al Tribunalului C. .

D. conținutul procesului-verbal întocmit cu ocazia conferintei judetene a UJCCSDR din data de_ rezultă că s-a decis modificarea componentei conducerii pentru perioada următoare.

Conform art. dispozitiilor art 35 din Ordonanta 26/2000 republicata, federatiile dobandesc personalitate juridica proprie si functioneaza in conditiile prevazute de prezenta ordonanta pentru asociatiile fara scop patrimonial, conditii care li se aplica in mod corespunzator.

Constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 35 raportat la art. 8 din Ordonanta 26/2000 republicata, si in consecinta va admite cererea si va dispune inscrierea in Registrul de persoane juridice al Tribunalului C. a modificarii privind componenta conducerii.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Admite cererea petentei U. J. C. A C. S. D.

  1. R., cu sediul în C. -N., Bd E., nr. 16, jud. C. si in consecință: Incuviinteaza modificarea adusa componentei conducerii UNIUNII

    JUDETENE C. A C. S. D. D. R., din data de_ .

    Dispune inscrierea in Registrul de persoane juridice al Tribunalului C. a acestei modificari.

    Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la_ .

    Președinte,

    1. R. G.

      Grefier,

    2. A.

Red ORG/tehn AP _

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 17/2013. Modificare act constitutiv persoană juridică