Decizia civilă nr. 458/2013. Modificare act constitutiv persoană juridică

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 458/A/2013

Ședința publică din_ Completul compus din: Președinte: O. R. G.

Judecător: C. -V. B. Grefier: A. -P. B.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul petent C.

U. M. în contra Încheierii civile nr. 252/_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei H., având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reprezentanta apelantului petent, doamna avocat Lotica M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că apelul a fost declarat în termen, fiind legal timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței atașate la fila 36 dosar.

Reprezentanta apelantului petent arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori înscrisuri de depus la dosar.

T. ul după deliberare, nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea apelului reprezentantei apelantului petent.

Reprezentanta apelantului petent solicită admiterea apelului, modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii cererii formulate, respectiv de a se înscrie în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor păstrat pe lângă Judecătoria Huedin, Actul adițional autentificat sub nr. 179/_ prin care a fost ales Consiliul Director al C. ui U. M. . Instanța de fond a constatat din eroare că au fost prezenți doar 139 de persoane și nu 140, astfel că solicită instanței de apel să constate faptul că au fost prezenți 140 de membri, pentru că membrul composesor Ghelesel G. nr. curent 97 din convocator, a fost prezent la adunarea generală, l-a reprezentat și pe membrul Ghelesei Iosif - poziția 98 din convocator, în calitate de fiu, tatăl fiind decedat și a semnat foarte aproape de semnătura de luare la cunoștință a faptului că s-a convocat adunarea generală. De asemenea, instanța de fond a reținut greșit faptul că membrii composesori Brad Teofil, Capotă Gligor, Capotă G., Cord M., Cuibus Florentina, P. P., Morar I., care au domiciliul în afara comunei M., nu au fost anunțați cu respectarea termenului de 14 zile înainte de adunarea generală, prevăzut în statut, fiind depuse în acest sens la dosar copia documentelor de expediere a scrisorilor, de unde rezultă că pe data de 28 martie, respectiv 05 aprilie 2013 au fost expediate scrisorile prin care s-a comunicat data, ora și locul unde se va desfășura adunarea generală. Adunarea generală a fost convocată potrivit

art.28 din Statut, de către Consiliul de conducere (director), conform procesului-verbal încheiat la data de_, iar convocatorul a fost semnat doar de președinte în calitatea sa de reprezentant al consiliului de conducere.

T. ul reține cauza în vederea pronunțării.

T R I B U N A L U L

Deliberând, reține că prin Încheierea civilă nr. 252/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei H., a fost respinsă cererea formulată de către petentul C. U. M. reprezentant de Capota R. .

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:

Modificările la statutul composesoratului au fost adoptate în Adunarea Generală din data de_, potrivit Hotărârii nr. 1/_ .

Potrivit dispozițiilor art. 27 Statut, adunarea generală este organul suprem al composesoratului și se compune din toți membrii care au consimțit la constituirea prezentei asociații.

Adunarea generală se convoacă, potrivit art. 28 Statut, de către Consiliul Director, cu cel puțin 14 zile înainte de data ședinței iar convocarea va fi făcută prin publicare într-un ziar național sau regional și prin afișare la sediul composesoratului însoțită de convocator, semnătura membrilor și data semnării vor fi certificate de un funcționar desemnat în acest sens, de la aceste prevederi făcând excepție membrii composesori cu domiciliul în localitatea unde composesoratul are sediul, care pot fi convocați și printr-o metodă utilizată în mod tradițional la nivel local. Convocarea va cuprinde ordinea de zi, data, ora, ziua, locul și localitatea unde se va ține adunarea.

Adunarea generală este legal constituită și poate decide valabil când sunt prezenți cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor, hotărârilor fiind luate, potrivit art. 35 Statut, cu majoritatea absolută a membrilor prezenți. Fiecare membru prezent are drept de vot proporțional cu suprafața de teren deținută în cadrul composesoratului, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 32.

Potrivit convocatorului depus la dosarul cauzei, o parte dintre membrii composesori au semnat convocatorul iar pentru o parte dintre aceștia - membrii cu domiciliul în altă localitate - apare mențiunea ,,trimis,,, fiind atașate conformări de primire. Pentru unul dintre membri, P. I., este menționat faptul că acesta a fost ,,anunțat,, fără a se menționa modalitatea.

În ceea ce îi privește pe membrii cu domiciliul în altă localitate, aceștia au fost anunțați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, o parte dintre aceștia nu au fost convocați cu respectarea termenului de 14 zile prevăzut de Statut (Brad Teofil, Capotă Gligor și Capotă Gh, Cord M. și Cuibus Florentina, P. P. și Morar I. .

Potrivit convocatorului, composesoratul are un număr de 54 membri cu domiciliul în altă localitate decât cea în care are sediul composesoratul, însă au fost expediate numai 48 scrisori recomandate.

În ceea ce privește convocatorul, instanța a constatat că înscrisul depus la fila 14-28 nu este semnat de către Consiliul Director, potrivit

dispozițiilor art.28 Statut, deci convocarea adunării generale nu s-a făcut în mod statutar. La dosarul cauzei mai este depus un convocator, înscris în care s-a precizat că adunarea generală este convocată de Capotă R. în calitate de președinte și reprezentant al Consiliului Director, însă nu a rezultat cum a fost adus la cunoștința membrilor composesori acest convocator, dacă a fost afișat, unde și când.

În ceea ce privește prezența membrilor composesori la ședința adunării generale, instanța a constatat că au fost prezenți 139 membri din 212, 60 dintre aceștia fiind reprezentați.

Potrivit art. 33 Statut, cu excepția cazurilor de reprezentare între soți, când aceasta este permisă fără mandat, reprezentantul va fi membru composesor și va prezenta împuternicire scrisă, un împuternicit putând reprezenta maxim 5 membri composesori.

În ceea ce privește reprezentarea membrului composesor Rauca Sabina de către U. D., instanța a constatat că nu există împuternicire scrisă în acest sens. La dosarul cauzei a fost depus un contract de donație încheiat la data de_ .

Instanța a constatat că acesta este un înscris sub semnătură privată, în condițiile în care dispozițiile art.813 din Codul civil 1865 prevăd ca și condiție ad validitatem forma autentică a unui astfel de contract, numai în această situație un astfel de contract putând produce efecte juridice.

Pe cale de consecință, instanța a apreciat că în această situație Rauca Sabina nu a fost reprezentată statutar la ședința adunării generale din data de_ .

În cadrul adunării generale a fost discutată alegerea unui nou consiliu de conducere. Potrivit hotărârii adunării generale, au fost aleși 7 membri iar componența a fost modificată, prin alegerea unui nou membru, Mit Gligor.

Potrivit dispozițiilor art. 40 Statut, nu pot fi aleși membri ai Consiliului Director persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals,

înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum și pentru alte infracțiuni prevăzute de legislația privitoare la regimul silvic.

La dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte faptul că membrii consiliului director (atât cei din vechea componență, cât și cel nou ales) nu se află în stare de incompatibilitate raportat la prevederile art. 40 Statut, singurul înscris depus fiind un cazier fiscal pentru Mit Gligor. Față de considerentele expuse, raportat la dispozițiile statutare analizate, instanța a apreciat că adunarea generală din data de_ nu a fost convocată și constituită în mod statutar iar hotărârea luată cu privire la componența consiliului director nu respectă dispozițiile statutare, motiv

pentru care cererea formulată a fost respinsă.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel C. U. M. , prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii cererii formulate, respectiv de a se înscrie în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor păstrat pe lângă Judecătoria Huedin, Actul adițional autentificat sub nr. 179/_ prin care a fost ales Consiliul Director al C. ui U. M. .

În motivare, apelantul a arătat că instanța de fond nu a apreciat corect documentele depuse și a respins fără temei legal cererea de înscriere a

noului consiliu de conducere (director) în registrul Asociațiilor și Fundațiilor, aflat la Judecătoria Huedin.

Instanța de fond a constatat din eroare că au fost prezenți doar 139 de persoane și nu 140, astfel că solicită instanței de apel să constate faptul că au fost prezenți 140 de membrii, pentru că membrul composesor Ghelesel G. nr. curent 97 din convocator, a fost prezent la adunarea generală, l-a reprezentat și pe membrul Ghelesei Iosif - poziția 98 din convocator, în calitate de fiu, tatăl fiind decedat și a semnat foarte aproape de semnătura de luare la cunoștință a faptului că s-a convocat adunarea generală și

instanța de fond a apreciat că este doar o singură semnătură de luare la cunoștință, de data la care va avea loc adunarea generală, dar sunt două semnături de prezență la adunarea generală, acesta a semnat odată în nume personal la poziția 97 și ca reprezentant al tatălui său decedat la poziția 98 din convocator, membrii composesori prezenți fiind numărați, atât cu semnăturile de pe convocator, cât și prin numărare la fața locului. Membrul composesor Pop I., poziția 61 a fost anunțat personal la locuința acestuia de către mandatarul desemnat de Consiliul de conducere al composesoratului, numitul Rauca Iosif membru în consiliul de conducere și casier, dar dintr-o eroare materială acesta a omis, a uitat să semneze convocatorul, pentru a dovedi acest fapt, sens în care a fost depusă la dosar în probațiune, declarația pe propria răspundere a acestuia cu privire la această eroare materială.

De asemenea, instanța de fond a reținut greșit faptul că membrii composesori Brad Teofil, Capotă Gligor, Capotă G., Cord M., Cuibus Florentina, P. P., Morar I., care au domiciliul în afara comunei M., nu au fost anunțați cu respectarea termenului de 14 zile înainte de adunarea generală, prevăzut în statut, fiind depuse în acest sens la dosar copia documentelor de expediere a scrisorilor, de unde rezultă că pe data de 28 martie, respectiv 05 aprilie 2013 au fost expediate scrisorile prin care s-a comunicat data, ora și locul unde se va desfășura adunarea generală.

Adunarea generală a fost convocată potrivit art. 28 din Statut, de către Consiliul de conducere (director) conform procesului-verbal încheiat la data de_, iar convocatorul a fost semnat doar de președinte în calitatea sa de reprezentant al consiliului de conducere, convocator din care un exemplar a fost semnat și afișat la sediul composesoratului, iar un alt exemplar a fost dus personal de persoana desemnată numitul Rauca Iosif, care l-a prezentat personal membrilor composesori care alcătuiesc comuna

M. și au semnat de luare la cunoștință, de data, ora și locul când va avea loc adunarea generală, o copie de pe acest convocator fiind depus în probațiune la dosar.

Analizând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:

Susținerile apelantului petent privind corecta convocare a adunării generale sunt întemeiate. Astfel, potrivit dovezilor de la dosar, după stabilirea datei și locului adunării generale, membrii care domiciliază în comuna M. au fost anunțați personal, semnând în acest sens, iar celor cu domiciliul în afara localității, li s-au trimis scrisori recomandate. Așadar, nu se poate reține o nerespectare a dispozițiilor statutare privind convocarea.

De asemenea, se constată că numărul membrilor prezenți și a celor reprezentați prin mandatari a fost suficient pentru aprobarea hotărârii

Adunării generale, astfel cum rezultă din numărul semnăturilor de la rubrica prezență din convocatorul depus la filele 14-28 din dosarul de fond.

În aceea ce privește cazierele membrilor consiliului de conducere, se constată că, potrivit O.G. 26/200, nu este necesară depunerea cazierelor judiciare, ci doar a celor fiscale, iar acestea au fost depuse la filele 48-61 din dosarul de apel.

În consecință, instanța constată că hotărârea de modificare a Consiliului Director și a Comisiei de cenzori a fost aprobată cu respectarea Statutului, astfel încât instanța va admite apelul și în temeiul art. 480

N.c.p.c. va schimba încheierea atacată, în sensul că va admite cererea de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut de Judecătoria Huedin a modificărilor adoptate cu privire la Statutul C. U. M., prin Actul adițional atestat sub nr. 179 din_, privind alegerea consiliului director și a comisiei de cenzori.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de C. U. M., împotriva Încheierii civile nr.252/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei H., pe care o schimbă în tot, în sensul că:

Admite cererea formulată de petentul C. U. M. și în consecință:

Dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut de Judecătoria Huedin a modificărilor adoptate cu privire la Statutul C.

U. M., prin Actul adițional atestat sub nr. 179 din_, privind alegerea consiliului director și a comisiei de cenzori.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 Septembrie 2013.

Președinte,

O. R. G.

Judecător,

  1. -V. B.

    Grefier,

    1. -P. B.

Red./Pregătit pentru motivare A.P.B./30 Septembrie 2013 Red. O.R.G./Dact. A.P.B./3 exemplare/22 Octombrie 2013 Judecător fond: L. E. M. - Judecătoria Huedin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 458/2013. Modificare act constitutiv persoană juridică