Încheierea civilă nr. 209/2013. Îndreptare eroare materială

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECTIA CIVILA

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 209/R/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu din 02 Septembrie 2013 Instanța alcătuită din:

PREȘEDINTE: D. T. JUDECĂTOR: F. S. B. JUDECĂTOR: ANA-SS GREFIER: G. -C. Ț.

Pe rol fiind cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de petenta Fekete I. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de Consiliului, fără citarea părții, potrivit dispozițiilor art.153 Cod de procedură civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând reține că prin cererea formulată de petenta Fekete I. se solicită preschimbarea termenului stabilit în dosarul de mai sus, în sensul acordării unui termen mai scurt.

În motive petenta arată că a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună îndreptarea erorii materiale strecurate în Decizia civilă nr. 437/A/1996, în sensul de a se consemna în mod corect numărul sentinței împotriva căreia s-a promovat calea de atac, ca fiind 7853/1995 și nu 7363/1195. Deși cererea se soluționează fără citarea părților, acesteia i s-a stabilit termen pentru_ . Acest termen este unul mult prea îndepărtat, cu atât mai mult cu cât hotărârea îi este necesară pentru schimbarea cărții de identitate care în prezent îi este expirată.

Analizând actele dosarului, instanța reține că cererea a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, prin urmare termenul acordat pentru soluționare,_, este îndelungat.

Având în vedere principiul celerității și durata rezonabilă pe care trebuie să o aibă procedura de soluționare a cauzelor, apreciază că sunt întrunite cerințele art. 153 alin. 3 C.proc.civ.

Pentru aceste considerente, va admite cererea și va dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit în urma repartizării aleatorii,_ și acordă termen pentru data de 04 septembrie 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

Admite cererea formulată de petenta Fekete I. și dispune preschimbarea termenul de judecată stabilit prin repartizare aleatorie.

Stabilește termen de judecată pentru data de 04 septembrie 2013, ora 8, sala 130 - Camera de Consiliu.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Septembrie 2013.

Președinte,

D. T.

Judecător,

F. S. B.

Judecător, Ana-SS

Grefier,

G. -C. Ț.

Red.dact.S.S./C.Ț. 02 Septembrie 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 209/2013. Îndreptare eroare materială