Încheierea civilă nr. 355/2013. Modificare act constitutiv persoană juridică

R O M Â N I A

Dosar nr. _

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr.355/CC/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 02 Decembrie 2013 Completul compus din:

PREȘEDINTE C. -A. C.

Grefier C. -S. Ș.

Pe rol fiind judecarea cererii de îndreptare a erorii materiale formulate de F. "F. C. D. R. " prin reprezentant Șerban S. .

Soluționarea cererii s-a făcut în cameră de consiliu, fără citarea părților.

La apelul nominal lipsă părțile. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la data de_ de către petenta Șerban S. în calitate de persoană împuternicită a Federației " F. C. din R.

" s-a solicitat instanței îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea civilă nr.332/CC/_ pronunțată de Tribunalul Cluj.

D. actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:

În încheierea civilă nr.332/CC/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr._ s-a menționat că s-a hotărât înscrierea ca membri asociați a unor patru noi fundații, respectiv a "Federației C. București, a Federației C. Iași, a Federației C. Mureș și a Federației C. Sibiu";.

Prin actul adițional autentificat cu încheierea nr.1527/_ de BNP Asociați Cârlănaru M. și Cârlănaru D. -M., și Hotărârea Adunării Generale a F. " F. C. din R. " din data de_ s-a hotărât înscrierea ca membri asociați a unor patru noi fundații, respectiv a Fundației C. București, a Fundației C. Iași, a Fundației C. Mureș și a Fundației C. Sibiu.

Față de acestea,instanța apreciază că se află în fața unei erori materiale săvârșită prin greșeală de dactilografiere,așa încât în tem. art.281 cod pr.civ. va admite cererea și va dispune îndreptarea acestei erori,în sensul ca în încheierea civilă nr.332/CC/_ a Tribunalului C. să se menționeze corect denumirea celor patru noi fundații, respectiv Fundația Comunitară București, Fundația Comunitară Iași, Fundația Comunitară Mureș și Fundația Comunitară Sibiu, în loc de F. Comunitară București, F. Comunitară Iași, F. Comunitară Mureș și F. Comunitară Sibiu ,cum greșit a fost menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta Șerban S. în calitate de persoană împuternicită a Federației " F. C. din R. " cu domiciliul în mun.C. -N. str.J.J.Rousseau nr.10, ap.4, jud.C. .

Îndreaptă eroarea materială strecurată în încheierea civilă nr.332/CC/_ a Tribunalului C., în sensul să se menționeze corect denumirea celor patru noi fundații, respectiv Fundația Comunitară București, Fundația Comunitară Iași, Fundația Comunitară Mureș și Fundația Comunitară Sibiu, în loc de F. Comunitară București, F. Comunitară Iași, F. Comunitară Mureș și F. Comunitară Sibiu

,cum greșit a fost menționat.

Menține restul dispozițiilor din încheierea civilă nr.332/CC/_ pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului C.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

C. -A. C.

Grefier,

C. -S. Ș.

Red.CC/dact.CȘ _

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 355/2013. Modificare act constitutiv persoană juridică