Sentința civilă nr. 4229/2013. Exequator - recunoasterea hotararii judecatoresti straine

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4229

Ședința publică de la 30 septembrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte:P. R. M., judecător Grefier: O. ANA

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta S. M., domiciliată în sat S., comuna Horoatu Crasnei, nr.3, jud. Sălaj, având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta petentei avocat Cubleșan Roxana, lipsă fiind petenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea este timbrată .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că pricina se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea este legal timbrată.

Instanța, din oficiu, constată că, raportat la art.95 alin.1 Cod proc. civ

și art.10 din Legea nr.554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nemaifiind de formulat alte cereri sau excepții instanța, acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta petentului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost

formulată în scris și în consecință să se dispună recunoașterea în România a hotărârii definitive pronunțată în dosarul 186/2013 de Tribunalul pentru Minori din E. Romagna Provincia Bologna.

Instanța pe baza înscrisurilor de la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată la data de_ sub nr._, petenta S. M. a solicitat instanței de judecată să se recunoască pe teritoriul României efectele Hotărârii definitive pronunțată în dosarul 186/2013 de Tribunalul pentru

Minori din E. Romagna Provincia Bologna.

Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:

1

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 105/1992, hotărârile judecătorești date în străinătate se recunosc în România printr-o hotărâre judecătorească.

Petenta a făcut dovada că hotărârea a fost pronunțată în străinătate, este cetățean român și dorește înregistrarea hotărârii în actele de stare civilă din România.

Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.171 și 172 din Legea nr. 105/1992, în baza art.166 din aceiași lege, instanța urmează să admită cererea petentei S. M. și va dispune recunoașterea în România a Hotărârii definitive

pronunțată în dosar nr. 186/2013 în data de_ de către Tribunalul pentru

Minori din E. Romagna Provincia Bologna.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite cererea reclamantei S. M., domiciliată în sat S., comuna Horoatu Crasnei, nr.3, jud. Sălaj și dispune recunoașterea în România a Hotărârii definitive pronunțată în dosar nr. 186/2013 în data de_ de către Tribunalul

pentru Minori din E. Romagna Provincia Bologna.

Potrivit acesteia părinții Sebastian C. și S. C. au fost decăzuți din drepturile părintești asupra fiului minor P. Robert Andrei născut în Z. la_ .

Copilul se încredințează bunicii materne S. M., născută la _

până la adoptarea unei decizii ulterioare.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.

Președinte, Grefier,

P. R. M. O. Ana

Red. PRM/_

Dact.OA/0_ /3ex

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4229/2013. Exequator - recunoasterea hotararii judecatoresti straine