CSJ. Decizia nr. 1199/2000. Civil

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr.1199DOSAR NR.6037/2000

Şedinţa publică din 25 martie 2003

La data de 25 martie 2002 s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Consiliul Local al Municipiului Ploieşti prin primar împotriva deciziei civile nr.100 Ap din 20 septembrie 2000 a Curţii de Apel Braşov, Secţia civilă.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 28 februarie 2003 iar pronunţarea s-a amânat succesiv la 13 martie 2003 şi 25 martie 2003.

CURTEA

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 26 noiembrie 1997 reclamanţii P.P. şi N.S.V.au chemat în judecată Consiliul Municipal Ploieşti solicitând lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a imobilului proprietatea lor, situat în Ploieşti, B-dul Independenţei nr.5 (fost B-dul Independenţei nr.6) compus din construcţii şi terenul aferent, preluat fără nici un titlu de Statul Român, după ce în anul 1949 fusese reparat pentru înlăturarea avariilor suferite în timpul bombardamentelor din cel de-al doilea război mondial.

La termenul de judecată din 5.01.1998 la cererea pârâtului Consiliului Local Ploieşti, s-a dispus introducerea în cauză a Consiliului Judeţean Prahova şi a U.M. 01907 Ploieşti, pentru ca, la solicitarea acesteia din urmă să fie introdus în cauză Ministerul Apărării Naţionale, în calitate de administrator al clădirii aflate în folosinţa acestuia.

Prin întâmpinare, Ministerul Apărării Naţionale a arătat că imobilul în litigiu i-a fost predat de către fostul Consiliu Popular al Judeţului Prahova, fiind trecut în proprietatea statului prin Decizia nr.1430/24.07.1961 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti în baza art.III din Decretul nr.218/1960.

Prin sentinţa civilă nr.6492/11.06.1998 a Judecătoriei Ploieşti, a fost respinsă acţiunea în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale, Consiliul Judeţean Prahova şi Consiliul Local Ploieşti, reţinându-se că restituirea imobilului pe calea acţiunii în revendicare este inadmisibilă, având în vedere că statul îl deţine în baza unui titlu legal, Decretul 218/1960 şi nr.712/1966, instanţa neputând soluţiona o astfel de acţiune decât cu încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Investit cu soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei, urmare strămutării judecării cauzei, Tribunalul Bucureşti, prin Decizia civilă nr.1282/13 iunie 1999, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Braşov.

Reclamanţii şi-au precizat apoi acţiunea arătând că înţeleg să cheme în judecată Municipiul Braşov prin primar.

Prin sentinţa civilă nr.15350/1999 a Judecătoriei Braşov s-a admis excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Ploieşti şi a Consiliului Judeţean Prahova, în baza art.42 al.2 din Legea nr.69/1991, dispunându-se scoaterea din cauză a acestora şi, totodată, s-a declinat competenţa materială a soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Braşov faţă de valoarea imobilului ce depăşeşte suma de 150.000.000 lei.

Tribunalul Braşov prin sentinţa civilă nr.136 din 10 martie 2000, a respins acţiunea formulată de reclamanţii P.P.şi N.S.V., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Ploieşti prin Primar şi Ministerul Apărării Naţionale, având ca obiect imobilul situat în Ploieşti str.Independenţei 4-5; a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Ploieşti şi Consiliul Judeţean Prahova ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestor pârâţi.

Pentru aceasta, prima instanţă a reţinut că:

- prin actul de vânzare-cumpărare întocmit la 17 octombrie 1945 numitele N.V.şi P.P.au dobândit în proprietate imobilul din litigiu, iar reclamantul N.S.V.este unicul moştenitor al numitei G.C.V., fostă N.;

- imobilul a intrat în proprietatea statului în temeiul legii, mod de dobândire reglementat de dispoziţiile art.645 C.civ., titlul statului fiind constituit de Decizia nr.1430/1961 a Sfatului Popular al Regiunii Ploieşti, emisă în baza dispoziţiilor art.III din Decretul nr.218/1960;

- prin Decizia nr.72/13.02.1969 imobilul a fost transmis în administrarea fostului Minister al Forţelor Armate, el având în prezent destinaţia de Policlinică Militară, care, ca unitate a Ministerului Apărării Naţionale, îi conferă calitatea de bun aparţinând domeniului public al statului, potrivit pct.29 din lista anexă la Legea nr.213/1998;

- cum litigiul poartăasupra dreptului de proprietate, iar nu asupra celui de administrare, în cauză Statul Român trebuia să fie reprezentat prin Ministerul Finanţelor şi nu prin aministratorul bunului sau prin unitatea administrativ teritorială;

- în şedinţa publică din 3 martie 2000 pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, solicitând introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor în calitate de reprezentant al Statului Român, însă această cerere a fost tardiv formulată, fiind în consecinţă respinsă în conformitate cu prevederile art.65 al.1 C.proc.civ.;

- astfel, litigiul, referitor la dreptul de proprietate asupra unui teren aparţinând domeniului public al statului, nu se poate purta în contradictoriu cu persoana juridică care nu are calitatea de a-l reprezenta, potrivit legii.

Prin Decizia civilă nr.100/20.09.2000, Curtea de Apel Braşov, a admis apelul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr.136/10.03.2000 a Tribunalului Braşov pe care a schimbat-o în parte şi în consecinţă: a admis acţiunea formulată împotriva pârâţilor Municipiul Ploieşti prin primar şi Ministerul Apărării Naţionale, a obligat pe pârâţi să lase reclamanţilor deplina posesie şi proprietate, cu privire la imobilul situat în Ploieşti, B-dul Independenţei nr.5 (fost 6) Sud Prahova); a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

- invocându-se dispoziţiile decretelor nr.218/1960 şi nr.712/1966 cu privire la prescrierea dreptului de revendicare a imobilului, prin trecerea unui teren de 2 ani de la deţinerea de către stat,nu se poate reţine că dreptul de proprietate a fost dobândit de stat prin prescripţie, deoarece nu sunt îndeplinite cerinţele art.1847 C.civ., posesiunea fiind fundată de stat prin violenţă;

- de altfel, decretele nr.218/1960 şi 712/1960 sunt şi neconstituţionale, aşa cum s-a stabilit de Curtea Constituţională prin Decizia nr.159/14.10.1999;

- ca urmare, Ministerul Apărării Naţionale deţine imobilul fără titlul valabil, Decizia de transmitere în administrare neavând suport legal;

- în aceste condiţii, cum reclamanţii deţin titlu valabil de proprietate, acţiunea în revendicare este întemeiată;

- instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor excepţiile care stau în parte la motivarea soluţiei, iar o acţiune în constatarea nulităţii titlului statului asupra imobilului nu era necesară.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Apărării Naţionale şi Consiliul Local Ploieşti prin Primar.

În recursul Ministerului Apărării Naţionale întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.3 şi 9 C.proc.civ., se susţine în esenţă că preluarea imobilului de către stat s-a făcut în mod valabil, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la acea dată, respectiv Decretul nr.111/1951, iar pe de altă parte, dată fiind destinaţia actuală a imobilului acesta face parte din domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile art.I pct.29 din lista anexă la Legea nr.213/1998.

Instanţa a greşit – se mai arată în recurs – pronunţându-se asupra neconstituţionalităţii unor texte de lege, respectiv Decretul 218/1960 şi Decretul nr.712/1966, după cum, chiar dacă prin Decizia Curţii Constituţionale s-ar fi admis excepţia neconstituţionalităţii art.III din Decretul nr.218/1960, aceasta ar fi creat efecte doar între părţile din cauza în care s-a ridicat excepţia.

În recursul său, Consiliul Local Ploieşti susţine că: instanţa de apel a depăşit cadrul procesual cu care a fost investită prin acţiunea în revendicare, pronunţându-se şi asupra valabilităţii titlului deţinut de stat; greşit s-a apreciat asupra calităţii procesuale a părţilor ce stau în proces, în sensul că nu se recunoaşte calitatea de parte a Statului Român prin Ministerul de Finanţe, ca titular al dreptului de proprietate, în conformitate cu Legea nr.213/1998 şi dată fiind destinaţia imobilului; instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, în situaţia în care este vorba despre dreptul de proprietate asupra unui bun ce aparţine domeniului public al statului.

Prin întâmpinare, intimaţii reclamanţi au invocat nulitatea recursului declarat de Ministerul Apărării Naţionale, întrucât: nu sunt indicate decât generic motivele de casare, fapt care echivalează cu nemotivarea recursului; motivele de recurs nu au rezoluţie de primire şi nici dată certă astfel încât nu rezultă dacă au fost depuse la Curtea de Apel Braşov şi în termenul legal; motivele de recurs nu sunt semnate de reprezentantul legal al persoanei juridice, ci de consilierul juridic.

Cu privire la recursul declarat de Consiliul Local Ploieşti, s-a invocat deasemeni nulitatea acestuia, ca fiind făcut de o persoană fără calitate procesuală activă şi aceasta întrucât, prin sentinţa dată de Judecătoria Braşov sub nr.15350/1999 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Prahova şi a Consiliului Local Ploieşti, Tribunalul Braşov respingând la rândul său acţiunea faţă de aceste părţi pentru acelaşi considerent.

Pe de altă parte, mai susţin intimaţii, recursul este lovit de nulitate, deoarece nu a fost indicat nici unul din motivele de casare, expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe fond, se solicită respingerea celor două recursuri, întrucât statul nu are titlu valabil asupra imobilului din litigiu, situaţie în care, conform prevederilor art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, poate fi revendicat de foştii proprietari; instanţa de apel nu a depăşit cadrul procesual cu care a fost investită, în speţă nu era necesară citarea Ministerului Finanţelor în calitate de reprezentant al Statului Român.

Recursurile sunt întemeiate potrivit celor ce urmează.

Referitor la excepţia privind nulitatea recursurilor este de reţinut că:

Motivele de recurs, astfel formulate, pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., instanţa putând face o asemenea încadrare în temeiul prevederilor art.306 al.3 C.proc.civ..

S-a stabilit în dosar, prin relaţii obţinute de la instanţa de apel, că motivele recursului promovat de Ministerul Apărării Naţionale au fost depuse şi înregistrate la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată (f.67) la data de 17 noiembrie 2000.

Este adevărat că recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale a fost semnat numai de consilierul juridic şi că persoana juridică trebuie să stea în justiţie prin intermediul organelor sale de conducere, potrivit art.35 din Decretul nr.31/1954. Tot atât de adevărat este însă, că actele juridice îndeplinite de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi.

Actualul cadru juridic al reprezentării persoanelor juridice este consacrat de Decretul nr.143/1955 cu privire la organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice potrivit căruia (art.6) de câte ori persoana juridică, parte în proces, nu se înfăţişează în justiţie prin organele sale de conducere, reprezentarea acesteia se realizează prin oficiul juridic. Pe acest temei, jurisconsulţii pot face orice acte procedurale care sunt necesare pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei juridice reprezentate, fiind chiar „obligate să exercite, dacă este cazul căile de atac legale şi să ia orice alte măsuri necesare apărării intereselor legale ale unităţii în care funcţionează" (art.7).

Or, în speţă, tocmai un asemenea act procedural – declararea recursului – a fost realizat de jurisconsult, situaţie în care, faţă de cele arătate, şi cum de altfel, calea de atac a fost însuşită, prin prezenţa în faţa instanţei a reprezentantului legal, cu delegaţie (f.24, 52) recursul apare ca legal promovat.

Cât priveşte recursul declarat de Consiliul Local Ploieşti, ca fiind pretins declarat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, este de reţinut că, deşi, în adevăr, ca parte în proces instanţele au reţinut lipsa calităţii procesuale pasive în acest cadru procesual, totuşi, în ce interesează, Consiliul Local a acţionat în acest sens în calitate de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, respectiv, prin primar, în virtutea atribuţiilor conferite de legea administraţiei publice locale, recursul ca şi motivele acestuia fiind semnate de primar.

Aşadar şi în această privinţă, recursul este legal promovat.

Trecând la motivele de recurs, acestea sunt întemeiate potrivit celor ce urmează.

În cauză, apărarea principală, formulată ca o chestiune prejudicială, de Ministerul Apărării Naţionale, a fost în sensul că imobilul în litigiu are destinaţia de policlinică militară, făcând parte din domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile art.I, pct.29 din lista anexă la Legea nr.213/1998 situaţie în care, în virtutea dispoziţiilor art.12 alin.5 aceeaşi lege, în cauză trebuia introdus Ministerul Finanţelor Publice.

În acest sens, Ministerul Apărării Naţionale, în primă instanţă, a formulat cererea intitulată în arătarea titularului dreptului, ce a fost respinsă ca tardivă (f.16) în temeiul prevederilor art.65 alin.1 C.proc.civ., deşi apoi, prin hotărârea dată acţiunea a fost respinsă, printre altele, pe considerentul că trebuia îndreptată împotriva Ministerului Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român.

Instanţa nu a observat însă, sub acest aspect, că această chestiune a fost invocată anterior, încă în faţa Judecătoriei Braşov – dosar nr.13004/1999 – când această instanţă şi-a declinat competenţa materială în favoarea tribunalului.

În atare situaţie, investită astfel şi în considerarea prevederilor art.129 C.proc.civ., tribunalul putea să pună chiar din oficiu în discuţia părţilor introducerea în cauză a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi să dispună în consecinţă.

Aceasta pentru a se lămuri astfel, faţă de raportul juridic dedus judecăţii calitatea procesuală a părţilor şi tocmai pentru că, raportat la prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 imobilul putea fi supus restituirii în proprietate chiar în ipoteza în care făcea parte din domeniul public în măsura în care Decretele nr.218/1960 şi nr.712/1966 nu puteau constitui un titlu valabil.

Sigur, în virtutea principiului disponibilităţii, acordul reclamanţilor era necesar, reclamantul fiind cel care, în principiu, leagă procesul şi stabileşte cadrul procesual, dar aceasta nu împiedică instanţa să verifice calitatea părţilor, în considerarea faptului că principiul amintit nu poate avea un caracter absolut, raportul de drept procesual neputându-se lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii.

Or, în speţă, norma legală cuprinsă în art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998 are, indiscutabil un caracter imperativ, iar pe de altă parte, din încheierea de dezbateri – f.16 – nu rezultă că reclamanţii s-au opus la admiterea unei astfel de cereri, aşa cum eronat se reţine în motivarea hotărârii, ci numai că, în opinia lor cererea era formulată tardiv.

Aşa fiind, dacă acesta a fost considerentul avut în vedere, faţă de cele arătate, cererea trebuia admisă şi introdus în cauză Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru ca astfel, în contradictoriu(şi) cu acesta să se judece acţiunea în raport de apărările formulate pe acest temei.

Cât priveşte instanţa de apel, aceasta, deşi investită în calea de atac şi cu modul în care prima instanţă a soluţionat cauza pe acest considerent, omite să cerceteze problema în discuţie admiţând acţiunea numai pe consideraţiuni ce ţin de fondul dreptului.

Chiar sub acest aspect însă în ce priveşte identificarea imobilului supus restituirii în proprietate omite a observa că, reclamanţii şi-au precizat (oral) acţiunea, în raport de relaţiile comunicate la dosar – f.10 – în sensul că revendicarea are ca obiect numai corpul B de clădire.

Faţă de cele arătate, în sensul celor de mai sus, şi în temeiul art.312, 313 C.proc.civ., recursurile urmează a fi admise, a se casa hotărârile atacate şi a se trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Raportat la prevederile art.725 alin.2 C.proc.civ., coroborate cu art.2 pct.1 lit.b C.proc.civ., instanţa de trimitere se identifică a fi judecătoria, respectiv Judecătoria Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Consiliul Local al Municipiului Ploieşti, prin Primar împotriva deciziei 100 Ap din 20 septembrie 2000 a Curţii de Apel Braşov, Secţia civilă.

Casează Decizia atacată, sentinţa civilă nr.136 din 10 martie 2000 a Tribunalului Braşov, Secţia civilă precum şi sentinţa civilă nr.15360 din 10 decembrie 1999 a Judecătoriei Braşov şi trimite cauza, spre rejudecare Judecătoriei Braşov.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2003.

← CSJ. Decizia nr. 1248/2000. Civil		CSJ. Decizia nr. 1014/2000. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil: