CSJ. Decizia nr. 1248/2000. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1248DOSAR NR.2893/2000
Şedinţa publică din 27 martie 200.
La data de 14 martie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanţii A.I.şi A.E., precum şi de pârâtul Ministerul de Interne – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa împotriva deciziei nr.135 din 23 mai 2000 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 14 martie 2003, iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 27 martie 2003.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.643 din 14.07.1999 a Tribunalului Constanţa a fost admisă în parte acţiunea formulată de A.I.şi A.E. împotriva Ministerului de Interne – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, dispunându-se obligarea acestuia la plata sumei de 733.886.534 lei cu titlu de despăgubiri la nivelul valorii actuale a imobilului din Constanţa, B-dul Mamaia nr.104, ce a fost demolat. Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâtului la daune şi lipsa de folosinţă a imobilului. Totodată reclamanţii au fost obligaţi la plata sumei de 47.097.641 lei către Direcţia Impozite şi Taxe, reprezentând taxa de timbru, a cărei plată a fost amânată prin Ordinul Ministrului de fFnanţe nr.1283/1998, până la soluţionarea cauzei, dar nu mai târziu de1 an de la data comunicării conform art.21 pct.2 din Legea nr.146/1997.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţiişi-au dovedit calitatea de proprietari ai imobilului situat în Constanţa, B-dul Mamaia nr.140, compus din teren în suprafaţă de 160 mp pe care a fost edificată oconstrucţie, cu o sală pentru restaurant, ce a fost demolată de pârâtă în anul 1957.
Apelurile declarate de ambele părţi împotriva acestei hotărâri au fost respinse ca nefondate, prin Decizia civilă nr.135 din 23 mai 2000 a Curţii de Apel Constanţa.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, de asemenea, ambele părţi.
A.I.şi A.E. au criticat soluţia instanţei de apel ca nelegală şi netemeinică, întrucât în mod greşit au fost daţi în debit cu o sumă apreciabilă reprezentând taxa de timbru, nesocotindu-se astfel prevederile art.15 lit.r din Legea nr.146/1997. De asemenea se susţine că fără temei au fost respinse capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata lipsei de folosinţă a imobilului, precum şi a dobânzilor aferente sumei reprezentând echivalentul construcţiei şi a lipsei de folosinţă.
În motivarea recursului declarat de Ministerul de Interne împotriva aceleiaşi decizii se arată că în mod greşit instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în situaţia în care demolarea construcţiei a avut loc în anii 1957-1958, iar constrângerile în raport de care nu se putea promova o atare acţiune au încetat în decembrie 1989. Este invocată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului de Interne, faţă de situaţia că din 1950 imobilul a fost preluat de fosta unitate „Restaurante şi Hoteluri" Constanţa. Este contestată şi valoarea construcţiei în litigiu, ce a fost apreciată greşit în raport şi de existenţa unui nivel al construcţiei, situat la subsol, ce nu apare în autorizaţia de construcţie.
Recursul Ministerului de Interne – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, urmează a fi anulat ca netimbrat, întrucât recurentul nu a dat curs dispoziţiei cuprinsă în încheierea şedinţei publice de la 12 octombrie 2001 a acestei instanţe, prin care s-a stabilit cuantumul taxei de timbru datorate, la câte 15.483.634 lei pentru apel şi recurs.
Din actele dosarului rezultă nu numai că recurentul nu a îndeplinit obligaţia legală de plată a taxei de timbru conform art.2 din Legea nr.146/1997 în raport de valoarea cererii, dar a şi contestat măsura dispusă.
Ca urmare, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti prin Decizia nr.340 din 27.08.2003 a respins contestaţia ca neîntemeiată, reţinând că recurentul nu face parte din categoria instituţiilor publice prevăzute expres la art.17 din Legea nr.146/1997, ca fiind scutit de plata taxei judiciare a timbru, indiferent de obiectul acţiunilor promovate în instanţă.
În această situaţie, în care s-a stabilit cu certitudine că recurentul nu beneficiază de scutirea de plată a taxei de timbru invocată şi cum în continuare, nu a înţeles să timbreze calea de atac de care a uzat, recursul de faţă urmează a fi anulat ca netimbrat, conform art.312 alin.1 C.proc.civ.şi în raport de dispoziţiile redate din Legea nr.146/1997.
Recursul declarat de reclamanţi împotriva aceleiaşi decizii urmează a fi respins ca nefondat, în raport de cele ce urmează:
Şi reclamanţii au contestat pe tot parcursul judecăţii obligaţia de plată a taxei de timbru, considerând că acţiunea formulată este scutită de plata taxei de timbru, conform art.15 lit.r din Legea nr.146/1997. În această idee au solicitat prin recurs înlăturarea dispoziţiei de dare în debit către instituţia bugetară competentă cu suma de 47.097.641 lei.
Cererea nu poate fi admisă întrucât prevederile invocate nu sunt incidente în cauză. Astfel, potrivit art.15 lit.r din Legea nr.146/1997 sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac referitoare la cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cererile accesorii şi incidente.
Din textul redat, rezultă că sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru cererile introduse de proprietari sau succesorii acestora pentru restituirea unei anumite categorii de imobile, precum şi cererile accesorii şi incidente acestor acţiuni în restituire.
În speţă, instanţele nu au fost investite cu o acţiune în restituire sau o cerere accesorie şi incidentă acesteia, ci cu o acţiune în pretenţii derivând din despăgubiri ca urmare a demolării abuzive, ce excede cadrului juridic menţionat.
Ca atare, este în afara criticii Decizia recurată, prin care s-a stabilit că acţiunea de faţă este supusă plăţii taxei legale de timbru şi ca urmare şi căile de atac se taxează conform art.11 din Legea nr.146/1997 cu50 % din taxa de timbru datorată la suma contestată. De aceea cererea de înlăturare a dispoziţiei de dare în debit nu poate fi primită.
Tot astfel, urmează a fi respinse şi motivele de recurs ce vizează obligarea pârâtului la plata altor sume reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă şi dobânzi, întrucât în raport de natura litigiului, despăgubiri datorate ca urmare a demolării abuzive a unei construcţii. Şi cum acestea au fost stabilite la nivelul actual al imobilului rezultă că prin suma acordată prejudiciul a fost integral acoperit. Prin urmare pârâtul nu poate fi obligat la plata sumei solicitate, în situaţia în care nu a avut folosinţa construcţiei demolate.
Tot astfel, dobânzile cerute, în cuantum de 70 % din valoarea creanţei nu pot fi acordate în raport de prevederile art.1088 C.civ., care limitează daunele interese pentru neexecutare la dobânda legală şi avându-se în vedere că nici cerinţele acestui text nu sunt realizate în speţă.
Aşa fiind, recursul reclamanţilor urmează a fi respins ca nefondat, fiind legală şi temeinică hotărârea recurată.
În respectarea prevederilor art.20 lit.a din Legea nr.146/1997, pârâtul urmează a fi obligat la plata taxei de timbru datorată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A.I.şi A.E. împotriva deciziei nr.135 din 23 mai 2000 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul Ministerul de Interne – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.
Obligă pe pârâtul Ministerul de Interne – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa să plătească taxa judiciară de timbru aferentă apelului în valoare de 15.483.634 lei şi 30.000 lei timbru judiciar.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1291/2000. Civil | CSJ. Decizia nr. 1199/2000. Civil → |
|---|
