CSJ. Decizia nr. 2146/2000. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2146
Dosar nr.583/2000
Şedinţa publică din26 mai 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar precum şi de Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa împotriva deciziei nr.83 din 16 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia Civilă.
La apelul nominal s-a prezentat intimata-reclamantă F.A., reprezentată de avocata C.D., lipsind recurenţii pârâţi şi intimata pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
Procedura completă.
Recursul este scutit de timbru.
Neexistând cereri prealabile, instanţa constată că pricina este în stare de judecată şi dă cuvântul părţii prezente cu privire la recursuri.
Avocata C.D., pentru intimata reclamantă F.A., solicită respingerea recursului Consiliului Local Constanţa şi al Municipiului Constanţa prin Primar şi constatarea nulităţii recursului Regiei Autonome ExploatareaDomeniului Public şi Privat Constanţa.
CURTEA,
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta F.A. a chemat înjudecată pe pârâţii Consiliul LocalalMunicipiuluiConstanţa,PrimarulMunicipiuluiConstanţa,Ministerul Finanţelor Publice şi Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, aceştia să fie obligaţi a-i restitui în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 334 mp, situat în Constanţa, strada Ştefan Mihăileanu – colţ cu strada Constantin Brătescu, sau, în compensaţie,unul echivalent care să fie situat în aceeaşi zonă centrală.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este moştenitoarea legală a defunctului ei tată I.E.care a deţinut – ca proprietar – terenul din litigiu. A precizat că acesta a devenit proprietar ca urmare a sentinţei civile nr.784 din 27 septembrie 1912 a Tribunalului Constanţa prin care, dispunându-se ieşirea din indiviziune, i s-a atribuit lotul de 687 mp dintr-un teren în suprafaţă totală de 1374 mp, situat în Constanţa, Piaţa Griviţei, nr.2, strada Rahovei şi strada Ştefan Mihăileanu; că, din acest lot, o parte de 335,72 mp a făcut obiectul unui schimbiar restul de 334 mp (terenul din litigiu) a rămas în proprietatea şi posesia tatălui său, care a construit pe acesta o casă, ulterior demolată; că, prin Decretul nr.92/1952 imobilul a trecut în proprietatea statului deşi tatăl său fusese timp de 35 de ani maistru de silozuri în Portul Constanţa.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr.154 din 5 martie 1999, a admis în parte acţiunea în sensul că a respins canefondat capătul de cerere privind revendicarea imobilului şi a obligat pe pârâţi să atribuie reclamantei în compensare o suprafaţă de 334 mp teren, echivalent, prin caracteristici, cu cel revendicat; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Regiei Autonome Exploatarea DomeniuluiPublic şi Privat Constanţa, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Constanţa, prin Primar şi excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a Consiliului Local Constanţa.
Curtea de Apel Constanţa – Secţia civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin Primar, l-a respins ca nefondat, confirmând astfel sentinţatribunalului.
Ambele instanţe au reţinut, în esenţă, că decretul de naţionalizare a fost greşit aplicat tatălui reclamantei – I.E.care în anul 1950, era pensionar, după 35 de ani de muncă,deci exceptat potrivit art.II din Decretul nr.92/1950 şi că, în aceste condiţii, statul nu are nici un titlu valabil care să justifice posesia terenului deoarece proprietarul nu şi-a pierdut dreptul asupra acestuia.
Instanţa de apel a mai reţinut – referitor la susţinerea din apel a Consiliului Local Constanţa şi a Municipiului Constanţa, potrivit căreia proprietarul neuzând de prevederilre Decretului nr.524/1950, pentru a contesta măsura naţionalizării, înseamnă că a achiesat la trecerea bunului în proprietatea statului -,că acţiunea reclamantei este imprescriptibilă, promovarea ei nefiind condiţionată de urmarea unei alte căi, aspect reglementat de art.21 din Constituţia României care consacră accesul liber la justiţie.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, precum şi Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa.
Recurenţii pârâţi Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa susţin că Decizia din apel este netemeinică şi nelegală,vădind ignorarea faptului că imobilul a trecut la stat în baza Decretului nr.92/1950, deci, prin lege în sensul art.645 din C.civ., precum şi interpretarea eronată a prevederilor Decretului nr.524/1955 privind completarea şi modificarea Decretului nr.92/1950, care a instituit o procedură administrativă de scoatere de sub naţionalizare a imobilelor trecute înproprietatea statului, cu încălcarea însă a actului de naţionalizare.
Referitor la acelaşi aspect, recurenţii susţin că dispoziţiile Constituţiei în vigoare care consideră naţionalizarea un mod nelegal dedobândire a proprietăţii nu retroactivează – aşa cum prevede art.15 alin.2; că, în raport şi de dispoziţiile art.2 alin.2 din Legea nr.92/1992, republicată, potrivit cărora instanţele judecă toate procesele, cu excepţia cauzelor pentru care legea stabileşte o altă competenţă, instanţeledin Constanţa, prinjudecarea litigiului şi soluţia dată – verificarea modului în care a fost aplicat Decretul nr.92/1950 şi scoaterea de sub naţionalizare a imobilului revendicat – şi-au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, substituindu-se unui anume organ administrativ abilitat de lege.
Recursul acestor pârâţi nu este întemeiat.
Legea nr.213/1968 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia în România a repus în discuţie noţiunea de „bun preluat cu titlu", permiţând judecătorilor să aprecieze la fiecare speţă dacă preluarea bunului de către stat, în perioada anterioară anului 1989 s-a făcut cu titlu valabil, în înţelesul art.6 din lege, prin raportare la cadrul legal existent la data fiecărei deposedări şi la respectarea legilor invocate de stat la data respectivă.
Constatând că imobilul dinlitigiu a fost greşit naţionalizat întrucât proprietarul I.V.în anul 1950 era pensionar, după o perioadă de 35 de ani muncă în cadrul Portului Constanţa – ca maistru de silozuri, deci exceptat de la naţionalizare conform art.II din acelaşi act normativ, instanţele au procedat corect, deci au aplicat riguros în speţă prevederile art.6 din Legea nr.213/1998.
De vreme ce trecerea la stat a imobilului s-a dovedit a fi ilegală, apare irelevant în speţă dacă proprietarul din 1950I.V.a contestat sau nu măsura naţionalizării la Comisia de Stat pentru Aplicarea Legii Sfaturilor Populare – conform art.XI din Decretul nr.92/1950 sau, după apariţia Decretului nr.524/1950, în condiţiile prevăzute de acesta, printr-un demers la organele administrative (Comitetul executiv al Consiliului popular, Consiliul de Miniştri – după caz).
Aşa cum în mod corect au motivat instanţele, în raport de prevederile art.21 din Constituţie, care consacră accesul liber la justiţie, acţiunea reclamantei esteimprescriptibilă, promovarea ei nefiind condiţionată deurmarea prealabilă a unei căi administrative.
Desigur faţă de cele reţinute mai sus, instanţele, soluţionând pricina, nu şi-au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
Întrucât în cauză restituirea în natură a imobilului revendicat nu mai este posibilă deoarece acesta (terenul) esteocupat de construcţia Pieţii Griviţa, instanţa de apel a apreciat că este justificată oferta făcută reclamantei de cătrePrimăria Constanţa – DirecţiaPatrimoniu, de a i se atribui în compensare un teren echivalent celui pe care l-a deţinut autorul I.V.– sub aspectul suprafeţei, calităţii, amplasării.
Aprecierea instanţei este corectă.
De altfel, intimata reclamantă, prin concluziile orale din instanţă şi cele din întâmpinarea de la dosar, a precizat că a acceptat oferta care i s-a făcut de către Primăria Constanţa.
În sfârşit, pentru rigoare, este important a pune în evidenţă o eroare a instanţei de apel care, în ideiareţinerii formalismului legiuitorului din anul 1965, a indicat în decizie unele texte din Decretul nr.524/1955 (nu din 1950 cum s-a înserat) care nu-şi găsesc suport în realitate (ultimul considerent).
Astfel, instanţa face vorbire de art.2 din Decretul nr.524/1950 de modificare a art.XI al Decretului 92/1950 şi de art.II2din acelaşi Decret 524 care ar fi prevăzut „Modalitatea şi condiţiunile pentru aplicarea art.XI al.2 şi art.XI dinprezentul decret se vor stabili prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri", conchizând că o atarehotărâre nu a fost niciodată publicată, având caracter clandestin.
În realitate,Decretul nr.524 din 31 decembrie 1955 (nu din1950 – cum s-a menţionat) privind completarea şi modificarea Decretului nr.92/1950 are un articol unic cu punctele 1,2,3 (literele a,b,c,d). La punctul 1 al articolului unic s-a prevăzut: „Articolul II va avea următorul cuprins: Nu intră în prevederile decretului de faţă şi nu pot fi naţionalizate imobilele clădite, proprietatea muncitorilor şi a pensionarilor proveniţi din muncitori, precum şi a funcţionarilor,micilor meseriaşi, intelectualilor profesionişti şi a celorlalţi pensionari, provenite din muncă...".
Art.II2 din Decret, menţionat de instanţă, nu există.
De fapt, în punctul 2 al articolului unic al Decretului 524/1955 este prevăzut: „Articolul XI (evident, al Decretului 92/1950) se înlocuieşte cu următorul cuprins: În baza criteriilor stabilite în art.I pct.1-5 inclusiv (din Decretul nr.92/1950) şi art.II (din acelaşi Decret 92/1950 însă având cuprinsul înlocuit, redat la pct.1 al Decretuluidin 1955), Consiliul de Miniştri va putea face completarea sau modificarea listelor anexe prevăzute în art.I, alineatul 4 din prezentul decret. Consiliul deMiniştri poate hotărî scoaterea de sub naţionalizare a oricăror imobile sau apartamente".
Recursul pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi al Municipiului Constanţa se vădeşte, aşadar, neîntemeiat în raport de considerentele reţinute mai sus, urmând să fie respins ca atare.
În ce priveşte recursul Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa, Curtea reţine că, deşi declarat în termen legal, nu a fost motivat.
Potrivit art.303 alin.1 din C.proc.civ., recursul se va motiva în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei motivate.
Articolul 306 alin.1 din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
În speţă, Decizia atacată a fost comunicată pârâtei la data de 28 ianuarie 2000, recursul a fost declarat la 7 decembrie 1999 (deci înainte de comunicarea deciziei) – cu menţiunea că motivele vor fi depuse după comunicarea motivării hotărârii.
Din dosar rezultă că pârâta nu şi-a mai motivat recursul astfel că, în conformitate cu art.306 alin.1 din C.proc.civ., urmează a constata nulitatea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa – prinPrimar împotriva deciziei nr.83 din 16 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă.
Constată nul recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8869/2000. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2108/2000. Civil → |
|---|
