ICCJ. Decizia nr. 8869/2000. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.8869
Dosar nr. 20007/2004
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 706/PI din 11 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Timiş s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de L.R. împotriva dispoziţiei nr. 2293 din 10 noiembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Timişoara în baza Legii nr. 10/2001.
Instanţa a reţinut că prin dispoziţia contestată s-a respins notificarea reclamantei cu motivarea că nu s-a făcut dovada că societatea A. SA la care a deţinut acţiuni tatăl reclamantei ar fi avut în patrimoniu vreun imobil pe raza municipiului Timişoara.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, fac obiectul acestei legi imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 iar reclamanta nu a făcut dovada că societăţii la care tatăl său a fost acţionar i s-ar fi preluat în mod abuziv vreun imobil de pe raza municipiului Timişoara.
Prin Decizia civilă nr. 1972 din 29 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a respins ca nefondat apelul formulat, cu motivarea că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că reclamanta nu a dovedit existenţa unui imobil trecut în proprietatea şi aplicabilitatea astfel a Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei de apel a declarat recurs apelanta-reclamantă, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.:
Prin probele administrate în cauză a dovedit că defunctul său tată, a cărei succesoare este, a fost acţionar la societatea A. SA din Timişoara, fiind dovedită astfel calitatea sa de persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Această societate a avut în proprietate cel puţin imobilul în care a funcţionat, aspect pe care urmează să-l probeze.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite în sensul acestei legi la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice asociaţi ai persoanelor juridice care deţinea imobilele la data preluării acestora în mod abuziv.
În art. 22 din aceeaşi lege se arată că sunt necesare pentru soluţionarea cererii actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, aceste acte ataşându-se la notificare şi fiind prin urmare o obligaţie în sarcina notificantului.
Din adresa nr. C-289 din 6 martie 2003 emisă de Ministerul de Interne, Arhivele Naţionale, D.G.F.P. Timiş rezultă că firma socială nr. 1755 A. SA Timişoara a închiriat în anul 1947 pentru localul de prăvălie o locuinţă în Timişoara, şi că nu s-au identificat date privind proprietatea societăţii asupra vreunui imobil.
După cum rezultă din textele legale menţionate mai sus este necesar a se face dovada de către notificant a faptului că persoana juridică deţinea imobilele la data preluării acestora în mod abuziv.
Instanţele au reţinut în mod corect că nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens şi că nu sunt astfel îndeplinite cerinţele Legii nr. 10/2001.
Mai mult, deşi prin recurs apelanta-reclamantă a arătat că urmează să probeze acest bun, nu s-a depus la dosar nici o dovadă în acest sens.
În consecinţă, Curtea constată că în cauză nu s-au administrat probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii în sensul art. 304 pct. 10 C. proc. civ. iar instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reţinând, prin urmare, caracterul nefondat al criticilor formulate, Curtea urmează să dispună în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta L.R. împotriva deciziei civile nr. 1972 din 23 septembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6247/2000. Civil. Revendicare imobiliară.... | CSJ. Decizia nr. 2146/2000. Civil → |
|---|
