CSJ. Decizia nr. 2270/2000. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2270DOSAR NR.5586/2000
Şedinţa publică din 29 mai 200.
La data de 23 mai 2003 s-au luat în examinare recursurile formulate de pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei civile nr.388 din 29.06.2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din, 23 mai 2003, care face parte integrantă din prezenta, iar pronunţarea s-a amânat la data de 29 mai 2003, în vederea deliberării şi pentru ca reclamantul A.G.C. să depună note scrise.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din studierea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 ianuarie 1998 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamantul A.G.C., cu domiciliul ales în str.Ion Brezoianu nr.9, et.4, ap.18, sector 5 a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul General al Capitalei să i se lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul compus din teren circa 1000 mp şi construcţie, situat în Bucureşti, sectorul 1, str.Emil Zola nr.1 (modificat ulterior în nr.2), fost Aleea Modrogan nr.21.
S-a arătat în motivarea acţiunii că imobilul revendicat a fost dobândit prin cumpărare în 1930 şi 1934 de părinţii săi, al căror unic moştenitor este şi deşi ambii au emigrat după cel de-al doilea război mondial, nu cunoaşte cu ce titlu pârâtul ocupă imobilul în prezent.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.480 C.civ.şi ale art.1 din Legea nr.112/1995.
La 29 mai 1998 reclamantul a solicitat introducerea în cauză a unei alte pârâte, S.C."L." S.A., care a invederat (fila 30) că a cumpărat de la Primărie imobilul revendicat de reclamant.
După administrarea probelor cu înscrisuri şi expertiză, prin sentinţa civilă nr.10524 din 25 iunie 1999 Judecătoria Sectorului 1 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, faţă de valoarea estimată a imobilului, făcută de reclamant prin reprezentant, de 200 milioane lei.
În faţa Tribunalului Bucureşti, pârâta S.C."L." a depus întâmpinare, cerere de introducere în cauză a Ministerului Finanţelor, ca reprezentant al statului, cerere reconvenţională având ca obiect contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţiri aduse imobilului şi acordarea unui drept de retenţie, cerere de chemare în garanţie a Primăriei municipiului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr.430 din 11 aprilie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea, ca şi cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie.
În motivarea soluţiei s-a reţinut în esenţă că bunul face parte din domeniul public al statului, întrucât este locuit de un diplomat al R.F.Germania, considerând că sunt incidente dispoziţiile art.6 alin.1, art.12 şi art.I pct.29 din anexa Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Prin Decizia nr.388 din 29 iunie 2000 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis acţiunea principală, a obligat pe pârâţi să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str.Emil Zola nr.2, sector 1, format din teren şi construcţie. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, fiind respins ca tardiv apelul formulat de R.A."L.".
În motivarea soluţiei adoptate, instanţa de apel a reţinut că prin actele depuse reclamantul a dovedit că este proprietar al bunului revendicat, în timp ce pârâtele nu au justificat temeiul posesiunii asupra imobilului, care nu face parte din domeniul public al statului, doar prin simplul fapt că "L." este o regie autonomă a statului. Soluţia privind cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie nu a fost motivată deloc.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâtele.
Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a invocat lipsa calităţii sale procesual pasive, neavând posesia, pe care a predat-o celeilalte pârâte, în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
În plus, a susţinut că nu Consiliul General al Municipiului Bucureşti are calitate procesual pasivă în astfel de litigii, ci Municipiul Bucureşti, prin primarul general. Cu privire la aceste aspecte, urmează a se observa că punându-se în discuţie validitatea titlului statului asupra imobilului revendicat, care fiind înstrăinat, face parte din domeniul privat, C.G.M.B. avea calitatea de a sta într-un asemenea proces, conform art.12 din Legea nr.213/1998.
Pârâta R.A."L." (devenită, prin fuziune R.A.Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat) a reiterat, prin motivele de recurs, excepţiile şi apărările formulate în fazele procesuale anterioare, privind: lipsa calităţii procesual active a reclamantului, care nu ar fi probat acceptarea în termen a succesiunii părinţilor săi, lipsa calităţii sale procesual pasive cu privire la teren, care nu a constituit obiect al contractului încheiat cu primăria, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, nepronunţarea asupra unor mijloace de apărare sau dovezi administrate (art.304 pct.10 C.proc.civ.), lipsa calităţii de reprezentant a mandatarului R.I.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului Municipiului Bucureşti ca inadmisibil (fiind parte în proces Consiliul General al Municipiului Bucureşti) iar al R.A."L." ca nefondat.
S-au depus o serie de înscrisuri.
Recursurile se privesc ca fondate, urmând a fi admise în sensul celor ce se vor expune.
Art.112 din C.proc.civ.indică elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată, unele dintre ele fiind prevăzute sub sancţiunea nulităţii cererii (art.133 alin.1 C.proc.civ.).
Prezenta cerere dedusă judecăţii prezintă mai multe neclarităţi, care nu au putut fi lămurite, dat fiind că la nici un termen de judecată, reclamantul nu a fost prezent personal.
Astfel, din cuprinsul cererii formulate rezultă că numele reclamantului este C.A.G., în timp ce din alte înscrisuri aflate la dosar rezultă că numele reclamantului este C.A.G., fără a exista o probă concludentă privind data şi modalitatea schimbării numelui.
În al doilea rând, potrivit art.112 alin.1 pct.1 teza finală C.proc.civ., dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România(...). Or, în speţă reclamantul despre care se afirmă că locuieşte în străinătate nu a indicat cu precizie adresa sa din străinătate, unele înscrisuri depuse ulterior la dosar indicând o căsuţă poştală (P.o Box) din New York.
În cauză s-au ridicat întrebări ce nu au putut fi lămurite cu privire la prezenta acţiune şi sub aspectul împuternicirii acordate de reclamant domnului R.I. de a-l reprezenta în justiţie.
Într-adevăr, acţiunea, înregistrată la 15 ianuarie 1998, este semnată indescifrabil de o persoană, alta decât reclamantul, întrucât semnătura este însoţită de semnul grafic „pentru" ( , ).
Din împuternicirea avocaţială (fila 12 dosar fond judecătorie) eliberată în urma încheierii contractului de asistenţă nr.139391 din26 februarie 1998 (ulterior introducerii acţiunii !) rezultă o altă semnătură a reclamantului. Pe de altă parte, avocatul atunci împuternicit a fost suspendat din exercitarea profesiei.
Potrivit art.133 alin.1 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă. Totuşi, conform art.133 alin.2, lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecăţii.
Cum incidentul privind lipsa semnăturii s-a ivit în faţa Curţii Supreme de Justiţie iar calitatea mandatarului a fost de asemeni pusă la îndoială, Curtea apreciază că situaţia de fapt nefiind pe deplin stabilită în sensul art.314 C.proc.civ., cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare la prima instanţă care va aplica sancţiunea prevăzută de art.133 alin.1 C.proc.civ., dacă lipsurile nu vor fi împlinite. Eventual se va dispune citarea reclamantului potrivit procedurii cu străinătatea la domiciliul înscris în carnetul de conducere (fila 37 dosar Curtea Supremă de Justiţie): 1328 Broadway 524, New York 10001.
Cu ocazia rejudecării, vor fi avute în vedere şi celelalte critici formulate de recurenta R.A."L." (R.A. APPS) vizând fondul pricinii (acceptarea în termen a succesiunii, validitatea mandatului încredinţat domnului R.I. etc.), ţinând cont de exigenţele procedurale ale recunoaşterii şi puterii probatorii a înscrisurilor emise în străinătate.
Astfel, din interpretarea Convenţiei din 5 octombrie 1961 cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine încheiate la Haga, la care România a aderat prin OG nr.66/1999, aprobată prin Legea nr.52/2000, rezultă că pentru actele oficiale străine emise anterior datei de 26 august 1999 (data publicării OG nr.66/1999) se impune, pentru a fi folosite ca probe în faţa instanţelor şi a autorităţilor române, cerinţa supralegalizării acestora de către agenţii diplomatici şi consulari.
După aderarea României la Convenţia de la Haga 1961, formalitatea cerută, potrivit art.3 al Convenţiei, este aplicarea apostilei de către Ministerul Justiţiei, în lipsa unei convenţii bi sau multilaterale.
Cum în speţă s-au prezentat copiile xerox ale mai multor acte oficiale emise în străinătate a căror veridicitate nu a fost confirmată prin supralegalizare sau aplicarea apostilei, hotărârile pronunţate pe baza acestor înscrisuri sunt nelegale, urmând a fi casate pentru întregirea acestor lipsuri.
Pentru considerentele anterior expuse, recursurile vor fi admise, judecata urmând a fi reluată de instanţa iniţial investită, conform art.725 alin.2 teza a doua C.proc., în raport cu valoarea precizată de reclamant prin mandatar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi R.A.Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat.
Casează Decizia civilă nr.388 din 29.06.2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, sentinţa civilă nr.430 din 11.04.2000 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi sentinţa civilă nr.10524 din 25.06.1999 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3581/2000. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9219/2000. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
