ICCJ. Decizia nr. 577/2000. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 577.
Dosar nr. 20009/2/2004
Şedinţa publică din 18 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călăraşi la 27 februarie 2004, reclamantele P.A., P.A.S. şi I.D.T. au solicitat anularea deciziei nr. 51 din 16 ianuarie 2004, emisă de S.C.D.A. Mărculeşti, comuna Perişoru, judeţul Călăraşi şi obligarea acestei pârâte la restituirea suprafeţei de 19 ha teren şi 14 construcţii, reprezentând armanul moşiei ce a aparţinut tatălui lor.
Reclamantele au arătat în motivarea contestaţiei că prin Decizia menţionată le-a fost respinsă notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, arătându-se că terenurile nu intră sub incidenţa acestui act normativ, ci sub incidenţa Legii nr. 18/1991, iar referitor la construcţii, acestea nu sunt deţinute de pârâtă.
La 30 martie 2004, contestatoarele şi-au precizat contestaţia chemând în judecată şi Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Călăraşi.
Pârâta D.G.F.P., prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 556 din 11 mai 2004 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu pârâta S.C.D.A. Mărculeşti ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că terenurile revendicate fac obiectul Legii nr. 18/1991 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, conform art. 8 din acest ultim act normativ.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamantele P.A., P.A.S. şi I.D.T., criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru încălcarea dreptului lor la apărare în condiţiile în care instanţa a refuzat amânarea cauzei pentru imposibilitatea prezentării avocatului lor şi nu a dispus amânarea pronunţării pentru a da posibilitatea depunerii notelor scrise. Totodată s-a susţinut că, în mod nelegal, instanţa de fond a respins proba cu expertiză imobiliară, deşi aceasta era utilă şi concludentă cauzei, întrucât numai prin aceasta s-ar fi putut stabili locaţia cât şi valoarea construcţiilor preluate abuziv, ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 283 pronunţată la 27 iunie 2006, a respins apelul reclamantelor ca nefondat, reţinând în esenţă că terenul solicitat a fi restituit este situat pe raza comunei Perişoru, în extravilanul localităţii, iar construcţiile conacului şi anexele nu mai sunt în fiinţă fiind demolate aproximativ din anul 1947 şi că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. S-a considerat astfel că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât intră sub incidenţa altor legi reparatorii, respectiv a Legii Fondului Funciar nr. 18/1991 şi a Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte cererea apelantelor reclamante de obligare a pârâtelor la măsuri reparatorii reprezentând contravaloarea construcţiilor demolate s-a apreciat că acestora le este deschisă calea acordării despăgubirilor în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamantele P.A., P.A.S. şi I.D.T., criticând-o ca nelegală pentru greşita aplicare a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentele au susţinut prin motivele de recurs că sunt îndreptăţite la restituirea terenului liber de construcţii şi la despăgubiri pentru construcţiile demolate conform art. 3, art. 4 şi art. 6 coroborat cu art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001.
S-a susţinut, totodată, că instanţa a omis să stabilească dreptul lor la măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate, hotărârea pronunţată urmând a fi folosită în faţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză raportat la criticile invocate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul reclamantelor este nefondat pentru considerentele ce succed:
Autoarea reclamantelor, H.P., a deţinut pe raza comunelor Perişoru şi Mărculeşti, judeţul Călăraşi, mai multe suprafeţe de teren precum şi conacul format din suprafaţa de 19 ha, teren şi construcţii, bunuri ce au fost expropriate conform Legii nr. 187/1945.
Aşa cum rezultă din Deciziunea nr. 1122 din 5 august 1947 a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, Direcţia Proprietăţii şi Bunurilor Statului, terenul arabil în suprafaţă de 124 ha, 8996 mp şi conacul din comuna Perişoru expropriate în baza Legii nr. 187/1945 de la H.P., au fost trecute în proprietatea şi folosinţa I.C.A.R., pentru S.C.D.A. Mărculeşti, judeţul Ialomiţa.
Totodată, s-a trecut în proprietatea şi folosinţa Institutului de Cercetări Agronomice şi suprafaţa de 150 ha, tot din fosta proprietate H.P., în vederea comasării, în schimbul trupului Jegălia, dat de institut pentru împroprietărirea locuitorilor din localitate în baza Legii nr. 187/1945.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expert V.B.C. în sensul că terenul solicitat a fi restituit este situat în extravilanul localităţii Perişoru, iar construcţiile conacului şi anexele nu mai sunt în fiinţă, (fiind demolate în anul 1947) şi nu se păstrează repere pentru identificarea acestora, în mod corect instanţele de fond şi apel au stabilit că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, s-a concluzionat în mod corect că Decizia contestată nr. 51/2004, emisă de S.C.D.A. Mărculeşti este legală şi temeinică.
De asemenea, instanţele au interpretat corect dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în situaţia imobilelor construcţii demolate, notificarea formulată de persoanele îndreptăţite se soluţionează, conform art. 10 şi art. 11, prin dispoziţia motivată a primarului unităţii administrativ teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul.
În aceste condiţii, intimata-pârâtă nu putea fi obligată la contravaloarea despăgubirilor pentru construcţiile demolate, astfel cum au solicitat recurentele, urmând ca acestea să fie stabilite în procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Pentru toate aceste considerente se va constata că nu este întrunit motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul reclamantelor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.A., P.A.S. şi I.D.T. împotriva deciziei nr. 283 din 27 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2007.
| ← CSJ. Decizia nr. 661/2000. Civil | ICCJ. Decizia nr. 76/2000. Civil → |
|---|
