CSJ. Decizia nr. 703/2000. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.703Dosar nr.2568/2000
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta I.C.împotriva deciziei nr. 180 din 10 aprilie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV – a civilă.
La apelul nominal s-a prezentat: intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin consilier juridic O.O., lipsind recurenta-reclamantă I. C.
Procedura completă.
Consilier juridic O.O. pune concluzii de respingere a recursului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1817/1999, reclamanta I.C.a chemat în judecată Consiliul local al Primăriei Bucureşti, solicitând să se constate că este proprietara imobilului din str. Wilson nr. 15, sc. 3, et. 7, ap. 94 (fost 9 – 10), sector 1 şi să fie pusă în deplină proprietate şi posesie.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a dobândit imobilul prin succesiune de la soţul său I.I., iar acesta de la tatăl lui şi că, în anul 1950, a fost preluat în mod abuziv de către stat, deoarece soţul său era exceptat de la naţionalizare, fiind pensionar.
S-a mai arătat că cererea cu care a fost investită instanţa este una în revendicare şi se întemeiază pe art. 480 C.civ..
Tribunalul Bucureşti – Secţia a III – a civilă, prin sentinţa civilă nr.1152 din 8 octombrie 1999, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Tribunalul, pentru a pronunţa această hotărâre, a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de la defunctul I.I.prin aplicarea dispoziţiilor Decretului 92/1950, iar reclamanta, prin certificatul de moştenitor nr.326/1996, a dovedit că este unica succesoare a acestuia; în schimb aceasta nu a probat faptul că fostul său soţ era exceptat de la naţionalizare.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, criticând faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că, la data naţionalizării, I.I.era ofiţer pensionar.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV – a civilă, prin Decizia nr. 180 din 10 aprilie 2000, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Instanţa de apel a ajuns la această soluţie ca urmare a faptului că, văzând adresa Primăriei Municipiului Bucureşti prin care se comunica vânzarea apartamentului în discuţie către L.M., a pus în discuţia părţilor şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului Bucureşti; calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel ce se pretinde a fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Or, cum Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu mai are nici posesia, nici proprietatea imobilului, s-a concluzionat că nu mai poate avea nici calitate procesuală pasivă în această acţiune în revendicare.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7,8C.proc.civ., respectiv nepronunţarea asupra motivelor de apel, faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, greşita interpretare a înscrisului depus de Primăria Municipiului Bucureşti, fapt ce a condus la soluţia nelegală pronunţată.
Recursul urmează a fi admis pentru argumentele care urmează.
Aşa cum s-a arătat, instanţa de apel a hotărât în sensul că, pierzînd, prin înstrăinare posesia apartamentului în litigiu, pârâtul persoană juridică nu poate fi obligat la retrocedarea sa, cu alte cuvinte nu ar mai avea calitate procesualăpasivăînacţiuneaînrevendicare.
Deşi este exact în drept că acţiunea în revendicare este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, soluţia pronunţată în cauză este greşită având în vedere situaţia de fapt aparte pe care o prezintă speţa, în care proprietarul a pierdut posesia ca urmare a unui act de autoritate al statului, respectiv Decretul 92/1950, prin care s-au creat situaţii juridice noi cu privire la bunul revendicat.
În contextul dat, raportul juridic procesual trebuie legat obligatoriu şi cu instituţiile ce reprezintă statul, în contradictoriu cu care, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului, în sensul dacă bunurile vizate au intrat în proprietatea statului cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Ca urmare, indiferent dacă bunul preluat de stat a fost sau nu înstrăinat unor subdobânditori, în litigiile în care se dispută dreptul de proprietate asupra acestuia, statul este reprezentat la nivelul unităţii administrativ-teritoriale de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (art. 12 alin. 5 din Legea nr.213/1998).
Pentru cele ce preced se impune, în baza art. 312 şi 313 C.proc.civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelului, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de I.C.împotriva deciziei civile nr. 180 din 10 aprilie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV – a civilă, pe care o casează.
Trimite cauza, spre rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 967/2000. Civil | CSJ. Decizia nr. 661/2000. Civil → |
|---|
