RECUZARE. RECURS.
Comentarii |
|
întrucât nu s-a produs nici o probă care să dovedească împrejurarea că toţi judecătorii din cadrul Judecătoriei Roşiorii de Vede s-ar afla în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul părţii responsabile civilmente ca nefondat.
(C. Ap. Bucureşti, s. a ll-a pen., dec. nr. 2006 din 30 noiembrie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă, deliberând, constată:
Prin încheierea nr. 250 din 7.11.2000, a Tribunalului Teleorman - Secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4201/2000, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor de la Judecătoria Roşiori de Vede, formulată de partea responsabilă civilmente SC „G.E. Inter Grup” SRL Roşiorii de Vede, reprezentată de E.G., inculpat în dosarul penal nr. 1081/2000.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că motivele invocate în susţinerea cererii de recuzare nu se încadrează în dispoziţiile art. 46-49 Cod procedură penală.
împotriva acestei încheieri, SC „G.E. Inter Grup” SRL Roşiori de Vede a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie, cu motivarea că Tribunalul a judecat o cerere care nu a existat, respingând, ca nefondată, cererea inculpatului, în realitate, cererea
de recuzare fiind formulată nu de către inculpat, ci de către partea responsabilă civilmente din dosarul penal nr. 1081/2000.
Examinând recursul declarat în cauză, în raport de motivele invocate, cât şi de dispoziţiile art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că cererea de recuzare a fost formulată în numele părţii responsabile civilmente, însă persoana care a semnat-o, în calitate de reprezentant al părţii responsabile civilmente nu este altcineva decât E.G. - inculpat în cauză, pe de o parte, iar pe de altă parte, motivele invocate în cererea de recuzare fac referire la acte şi fapte ale aceluiaşi inculpat.
Pe fond s-a afirmat, însă, nu s-a produs nici o probă care să dovedească împrejurarea că toţi judecătorii din cadrul Judecătoriei Roşiori de Vede s-ar afla în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege - situaţie de natură să justifice recuzarea întregii instanţe în dosarul penal nr. 1081/2000.
In consecinţă şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat,
recursul părţii responsabile civilmente, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, o va obliga pe recurentă la cheltuieli judiciare către stat.
NOTĂ
Soluţia de respingere a recursului, ca nefondat, este, în opinia noastră, greşită.
înainte de a verifica legalitatea şi temeinicia încheierii, instanţa trebuia să verifice admisibilitatea recursului, în raport de dispoziţiile art. 52 alin. final Cod procedură penală.
Potrivit acestui text, încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac.
Dacă pentru abţinere, indiferent de soluţie - admitere sau respingere - ca şi pentru recuzare, în caz de admitere, lucrurile sunt clare - încheierea nu este supusă nici unei căi de atac - cu totul alta este situaţia în cazul încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare.
Din interpretarea „per a contrario” a textului sus-citat, rezultă că această încheiere este supusă căilor de atac. întrucât legiuitorul nu face nici o altă precizare, concluzia este că aceasta este supusă căilor de atac la care se pretează cauza în care a fost formulată cererea, dar în condiţiile art. 361 alin. 2 şi 3 sau art. 3851 alin. 2, 3 Cod procedură penală, adică o dată cu fondul cauzei.
Legiuitorul, neprevăzând în mod expres, ca în cazul altor încheieri, posibilitatea atacării separate cu apel sau recurs, termenul în care aceasta poate fi atacată, rezultă că în speţă recursul este inadmisibil, întrucât lipseşte una din condiţiile admisibilităţii oricărei căi de atac, respectiv ca aceasta să fie obiectiv încuviinţată de lege.
în aceste condiţii, Curtea trebuia să respingă recursul ca inadmisibil, fără a mai analiza legalitatea şi temeinicia încheierii.
← JUDECATA. ACTE DE PROCEDURĂ ÎNDEPLINITE ÎN LEGĂTURĂ CU O... | ANTECONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE. IMOBIL CUMPĂRAT ÎN BAZA... → |
---|